Decapole
Decapole sau, mai rar, Decapolea (gr. Δεκάπολις : Dekapolis - „zece cetăți”) desemnează, în Noul Testament, o federație de zece cetăți situate în Transiordania (la est de Iordan, cu excepția Schitopolisului). Este menționată în Matei 4, 25 și Marcu 5, 20; 7, 31.
În epoca bizantină, Decapole desemnează o altă regiune, în Isauria (Asia Mică), de unde se trag sfinții Grigorie Decapolitul și Procopie Decapolitul.
Decapole biblic
Între cele zece cetăți ale Decapolisului biblic, enumerate în ordine dinspre sud înspre nord, la est de Iordan, făceau parte:
- Filadelfia (azi Amman, capitala Iordaniei), în dreptul orașului biblic Ierihon
- Gherasa, în dreptul Samariei
- Pella, în dreptul cetății Cezareea
- Gadara, în dreptul Nazaretului
- Hippos, în față cu Tiberiada
- Damascul, cea mai din nord cetate a Decapolei, considerată uneori ca un membru onorific al federației
- Schitopolis, capitala federației Decapole, singurul din cele zece cetăți care se găsea la vest de Iordan
După Pliniu cel Bătrân din Decapole mai făceau parte:
- Rhaphana (identificată nesigur cu Capitolias sau Abila)
- Dion (identificată nesigur cu Tell al-Ashari în Siria sau Capitolias)
- Canatha (Qanawat în Siria)
Completarea identificării celor zece cetăți ale Decapolei de mai sus (după Pliniu cel Bătrân, Naturalis Historia 5.16.74) cu identificările pe care la fac Ptolemeu Geografia sa și Eusebiu de Cezareea Onomastica sa, precum și cu mențiunile istoricului Iosif Flavius, duce lista posibilelor cetăți ale Decapolei la 18 sau 19 cetăți.
Federația Decapolis s-a format în anul 63 î.Hr. cu scopul de a întări influența elenistică din regiune, deja preponderentă în aceste orașe. Decapole a făcut parte din provincia romană Siria, până la anul 106 d.Hr., dată la care a fost dizolvată și integrată provinciei Arabia.
Decapole bizantin
Decapole din perioada bizantină desemnează o regiune muntoasă din Isauria, Asia Mică, cuprinzând zece cetăți (de unde numele de Dekapolis). Metropola Isauriei era Seleucia, care însă nu făcea parte din Decapolisul Isauriei.
După scrierea De Thematibus a împăratului bizantin Constantin VII Porfirogenetul (secolul al X-lea), Decapole cuprindea părți din Isauria, cu cetățile: Germanicopolis, Titiopolis, Dometiopolis, Zenopolis, Neapolis, Claudiopolis, Irinopolis, Diocaesarea, Lauzadus și Dalisandus.
Sfântul Grigorie Decapolitul s-a născut în orașul Irinopolis din Decapolea Isauriei, în jurul anului 790. A murit într-o mănăstire din Constantinopol, anul 842, în ziua de 20 noiembrie, când se face și prăznuirea lui.
Sfântul Procopie Decapolitul a trăit în timpul persecuțiilor împăratului iconoclast Leon III Isaurul (717-741). Era originar din Decapole și mai târziu a devenit monah la Constantinopol, ca și sfântul Grigorie Decapolitul. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 27 februarie.
Surse
- Xavier Léon-Dufour, Dictionnaire du Nouveau Testament, Ed. du Seuil, Paris, 1975, p. 198.
- http://fr.wikipedia.org/wiki/D%C3%A9capole_%28Proche-Orient%29
- http://en.wikipedia.org/wiki/Isaurian_Decapolis