Sozomen

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Sozomen (gr. Σωζομενός ; n. 375/400 - d. cca. 450[1]), după numele întreg Salaminios Hermias Sozomenos, este un istoric creștin de limbă greacă, născut la Betelea (azi Bêt Laḥiyê în Fâșia Gaza) în Palestina[2], într-o familie creștină. Familiar cu mediile monastice, a studiat retorica și dreptul (probabil la Beirut) și a profesat la Constantinopol profesia de jurist sau avocat, unde se stabilește în 425 după o călătorie la Roma.

Sozomen a scris, între anii 435/440 și 450, o „Istorie bisericească” acoperind perioada de la 323 și până la 439 (al 17-lea an al domniei împăratului Teodosie al II-lea), în continuarea celei a lui Eusebiu de Cezareea. Această lucrare conține date prețioase privind Dobrogea și mai ales Tomis. Împreună cu Eusebiu de Cezareea, Socrate Scolasticul, Teodoret din Cir și Evagrie Scolasticul, Sozomen este unul din principalii istorici bisericești ai Antichității târzii.

Istoria bisericească

Istoria bisericească a lui Sozomen cuprinde nouă cărți acoperind perioada istorică de la Constantin cel Mare până la Teodosie al II-lea, mai exact perioada dintre anii 324-439. Acoperă practic aceeași perioadă ca și „Istoriile bisericești” scrise de Socrate Scolasticul și Teodoret din Cir.

  • Cărțile I și II expun detaliat domnia împăratului Constantin ce Mare: convertirea acestuia la creștinism, aflarea Adevăratei Cruci la Ierusalim, politica internă și externă a împăratului și modul de exercitare a acestor politici, începuturile arianismului și Primul Sinod Ecumenic de la Niceea.
  • Cărțile III și IV acoperă perioada dintre anii 337 și 360, adică de la moartea lui Constantin ce Mare până la cea a lui Constanțiu al II-lea. Este o perioadă foarte bogată în sinoade, Simboluri ale credinţei și evenimente legate de dezvoltarea arianismului și de controversele dintre adepții acestei erezii și ortodocși.
  • Cărțile V și VI descriu evenimentele istorice și religioase din timpul domniei împăraților Iulian Apostatul (361-363), nepotul lui Constantin ce Mare, Iovian (iunie 363 - februarie 364), Valentinian I (364-375, în apus) și Valens (fratele primului, împărat în răsărit, 364-378). Cartea a V-a este dedicată împăratului Iulian Apostatul, a cărui domnie, deși a fost de scurtă durată (doi ani), a avut o importanță istorică considerabilă datorită destinului ieșit din comun al acestui împărat, condamnat ca „apostat” în unanimitate de tradiția creștină, dar al cărui caracter și acțiuni sunt și în prezent subiecte de dezbateri. Sozomen îi oferă lui Iulian o imagine care, provenind de la un creștin nu putea fi decât negativă, exagerând fără îndoială persecuțiile inițiate de acesta, dar, de asemenea, dezvăluind inteligența și abilitatea politică a personajului. Față de un astfel de „erou”, relatarea domniilor succesorilor săi, efemerul Iovian și chiar Valentinian I și Valens, fondatorii „dinastiei Valentiniene”, risca să pară a fi foarte plictisitoare. Sozomen a reușit însă să reliefeze această relatare, accentuând contrastul dintre „niceeanul” Valentinian și „arianul” Valens și prezentându-l pe acesta din urmă ca un persecutor fără milă. De asemenea, Sozomen dă amănunte importante despre dezvoltarea monahismului răsăritean. Cartea se încheie cu înfrângerea și moartea „ereticului” Valens în incendiul de la Adrianopol, ca un ecou al eșecului reconstruirii Templului din Ierusalim de către Iulian Apostatul și al morții acestuia din urmă în nisipurile Persiei Sasanide.
  • Ultimele trei cărți relatează istoria Bisericii și a Imperiului creștin pe o perioadă de circa cincizeci de ani (379-425), în timpul reprezentanților succesivi ai „dinastiei Teodosiene”: Teodosie cel Mare, fiii săi Arcadie în Orient și Honorius în Occident, precum și nepotul său Teodosie al II-lea, îndrumat în timpul minoratului de sora lui mai mare, sfânta și drept-credincioasa Pulcheria.

Istoria bisericească nu este doar o apologie a creștinismului, ci este o versiune ortodoxă a istoriei Bisericii în secolul al IV-lea; prin ea, Sozomen arată cum „Biserica universală a triumfat asupra uneltirilor adversarilor săi și a atras în cele din urmă masele la adevărul creștin”. Operă a unui ortodox laic, aceasta este un document interesant ce susține ideea că un istoric creștin poate să se realizeze prin religia sa și prin poziția sa față de conflictele religioase din timpul său. În special, din această operă rezultă că monahismul a fost fenomenul spiritual cel mai important din secolul al IV-lea, iar autorul urmărește viețile marilor pustnici ai deșertului, studiază cauzele răspândirii creștinismului printre „barbari” și prezintă originile și dezvoltarea ereziei ariene.

Documentația autorului provine atât din cercetările sale personale, pentru care a călătorit mult, poate la Roma, cât și din operele predecesorilor săi (Eusebiu din Cezareea, Rufin și Socrate Scolasticul). Credibilitatea faptelor relatate de Sozomen, mai ales descrierea faptelor sau a unor practici contemporane, a fost de multe ori pusă sub semnul întrebării. Prin urmare, unele din afirmațiile sale cer o revizuire critică prin compararea cu alte surse.

Ediții

  • Text grec și traducere franceză:
    • Sozomène, Histoire ecclésiastique, livres I-II, éd. J. Bidez, trad. André-Jean Festugière, annoté par Bernard Grillet et Guy Sabbah, coll. « Sources chrétiennes », n° 306, Éditions du Cerf, Paris, 1983.
    • Sozomène, Histoire ecclésiastique, livres III-IV, éd. J. Bidez, trad. André-Jean Festugière, annoté par Guy Sabbah, coll. « Sources chrétiennes », n° 418, Éditions du Cerf, Paris, 1996.
    • Sozomène, Histoire ecclésiastique, livres V-VI, éd. J. Bidez et G.C. Hansen (GCS), trad. André-Jean Festugière, annoté par Guy Sabbah, coll. « Sources chrétiennes », n° 495, Éditions du Cerf, Paris, 2005.
    • Sozomène, Histoire ecclésiastique, livres VI-IX, éd. J. Bidez et G.C. Hansen (GCS), trad. André-Jean Festugière, annoté par Laurent Angliviel de la Beaumelle et Guy Sabbah, coll. « Sources chrétiennes », n° 516, Éditions du Cerf, Paris, 2008.

Referințe

Note

  1. Datele precise ale nașterii și morții lui Sozomen sunt necunoscute.
  2. Sozomen, Istoria bisericească, V 15

Legături externe