Chiril din Schitopolis

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Chiril din Schitopolis (gr. Κύριλλος ὁ Σκυθοπολίτης, Kyrillos ho Skythopolitēs) a fost un monah și preot din secolul al VI-lea (cca.525-559)[1], care a scris o istorie a vieții monastice din Palestina în secolele V-VI[2].

Viața

Chiril s-a născut pe la anul 525 la Schitopolis, în Palestina, într-o familie înstărită și evlavioasă. Tatăl său Ioan era avocat și era unul din ajutoarele episcopului de Schitopolis. Viața lui timpurie, ca a întregului oraș în acea vreme a fost marcată de influența monahilor din pustia Palestinei. În anul 531, îl întâlnește pe Sfântul Sava cel Sfințit, care prevestește atunci că micul Chiril avea să îi fie cândva ucenic. Sub îndrumarea episcopului și a tatălui său, Chiril își urmează educația religioasă și laică și este făcut citeț la o vârstă foarte fragedă. Marcat de întâlnirea cu Sfântul Sava și de atmosfera evlavioasă în care a fost crescut, Chiril se simte atras de viața monahală. În jurul vârstei de 18 ani, în 543, este tuns în monahism la Mănăstirea Beella de starețul Gheorghe [3]

După tunderea în monahism, a plecat la Ierusalim, la Sfintele Locuri, apoi s-a dus la Marea Lavră a Sf. Sava, unde s-a pus sub ascultarea Sf. Ioan Isihastul.[4] Acesta îl trimite inițial la mănăstirea sfântului Eftimie cel Mare, unde se ducea viață de obște, considerată mai potrivită monahilor începători.

Inițial, Chiril nu ascultă de îndrumările părintelui său duhovnicesc, ci se duce la mănăstirea Calamon (Qalamon), una din cele mai vechi mănăstiri de tip lavriot, cu viață sihăstrească. Ca urmare a neascultării, însă, se îmbolnăvește greu și zace vreme de șase luni la Calamon, până când, arătându-i-se în vis Sf. Ioan Sihastrul, înțelege pricina bolii sale și pocăindu-se, se hotărăște să facă ascultare de părintele său duhovnicesc. [5]

În anul 544, Chiril ajunge în sfârșit la chinovia Sf. Eftimie, unde își urmează noviciatul, unde ajunge să cunoască și începe să strângă informații și notițe despre viața Sf. Eftimie și despre viețile cuvioșilor Părinți care se nevoiseră sau se nevoiau acolo. Aici scrie Viața Sf. Eftimie și cea mai mare parte a Vieții Sf. Sava.

În anul 555, la 21 februarie, Chiril se mută la mănăstirea Noua Lavră, în contextul recolonizării acesteia cu circa 120 de monahi ortodocși din mai multe mănăstiri din Palestina, după expulzarea grupării origeniste (circa 60 de călugări) cu ajutorul trupelor imperiale[6] În această perioadă, continuă să strângă materiale pentru redactarea altor vieți ale sfinților Părinți palestinieni.

În anul 557, se mută, tot la îndemnul Sf. Ioan Sihastrul, la Marea Lavră a Sf. Sava , unde continuă să scrie, alcătuind alte cinci scurte Vieţi de pustnici palestinieni. Printre aceste vieţi se află şi cea a Sfântului Ioan Isihastul, care se încheie prezentându-l pe acesta încă în viaţă. Dar din faptul că Ioan a murit la 8 ianuarie 559, potrivit unui manuscris georgian al Vieţii sale copiat la Ierusalim în veacul XI, reiese că viaţa lui Chiril de Schitopolis trebuie să se fi curmat prematur prin 558 sau începutul lui 559, pe când avea în jur de 33-34 de ani, câtă vreme Ioan Moshu, autorul Limonariului, care a trăit în aceeaşi pustie la puţin timp după Chiril, nu-l pomeneşte.

Scrieri

Scrierile lui Chiril de Schitopolis sunt, toate, de natură aghiografică. Acestea sunt reunite de obicei sub titlul Viețile pustnicilor Palestinei și rămân una din principalele surse de informații despre viața monahală din Palestina în perioada bizantină. În această colecție sunt reunite șapte vieți ale Părinților din Palestina, în care principala lucrare este Scrierea despre Marele Eftimie, urmată de Viața Sf. Sava și Viața Sf. Ioan Isihastul.[7][1]

Note

  1. 1,0 1,1 Alexander P. Kazhdan (ed.), The Oxford Dictionary of Byzantium, "Cyril of Scythopolis", Oxford University Press,New York, Oxford, 1991.
  2. Irfan Shahīd , Byzantium and the Arabs in the sixth century, p. 156 ISBN 0-88402-284-6 (2002)
  3. Ieromonah Agapie (Corbu), „Studiu introductiv”, în Chiril de Schitopolis, Viețile pustnicilor Palestinei, traducere, studiu introductiv și note de Ierom. Agapie (Corbu), editura Sf. Nectarie, Arad, 2013, p. XVIII.
  4. Sf. Ioan Sihastrul sau Isihastul (8 ianuarie 454 – 13 mai 558), cel care mai înainte de a se retrage în pustie a fost episcop de Colona, în provincia Cappadocia Secunda, a trăit și s-a nevoit în Palestina, în Marea Lavră a Sfântului Sava și este prăznuit în Biserica Ortodoxă pe 3 decembrie.
  5. Ieromonah Agapie (Corbu), op. Cit., p. XVIII-XIX.
  6. Mănăstirea Noua Lavră fusese întemeiată de un grup de monahi disidenți din Marea Lavră a Sf. Sava, care au părăsit mănăstirea-mamă ca urmare a refuzului lor de a mai recunoaște conducerea duhovnicească a Sf. Sava cel Sfințit. Încercările succesive de disciplinare a monahilor din Noua Lavră au eșuat, în contextul disputelor doctrinare ale vremii. Cu scurte perioade de revenire sub ascultarea Sf. Sava și a Marii Lavre, mai mulți monahi de la Noua Lavră îmbrățișează doctrine care aveau să fie condamnate ca eretice, cum era cazul origenismului, condamnat de Sinodul al V-lea Ecumenic din 553. În anul 554, patriarhul Ierusalimului, Evstohie, îi alunga din mănăstire pe monahii origeniști și recoloniza mănăstirea cu monahi ortodocși, între care se afla și Chiril.
  7. Scythopolis, Catholic Encyclopedia, Robert Appleton Company, New York, 1913.

Surse

Legături externe