Iulian Apostatul

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Iulian Apostatul

Iulian Apostatul a fost împărat roman între anii 361 și 363. În timpul domniei lui a încercat să readucă Imperiul Roman de la creștinism la păgânism, de unde și denumirea de „Apostatul”. Prin edictul de toleranță din 362 a redeschis templele păgâne, a asigurat restituirea templelor înstrăinate și a cerut întoarcerea episcopilor care fuseseră exilați. Domnia lui a fost scurtă datorită morții sale survenite în timpul bătăliei de la Ctesiphon (Persia), în iunie 363.

Viața

Născut sub numele de Flavius Claudius Julianus în anul 331 sau 332 d.Hr. din părinții Julius Constantinus și cea de-a doua sa soție, Basilina, Iulian era nepotul lui Constantin cel Mare (Constantin I) pe linia tatălui său, care la rândul său, era frate vitreg cu Constantin I.

Iulian a fost crescut în palatul imperial fiind astfel martorul intrigilor ce aveau loc aici; aceste intrigi au dus în cele din urmă la uciderea mai multor membri ai familiei sale de către unchiul său, Constantin al II-lea, inclusiv cea a fratelui său vitreg, Constantinus Gallus.

În anul 335, Iulian a fost numit Caesar al Imperiului de Apus. În anii următori a condus apărarea Imperiului Roman împotriva triburilor germanice de-a lungul râului Rin.

Printre victoriile sale se numără recucerirea Coloniei Agrippina (Cologne) și asigurarea securității frontierei de pe Rin pentru următorii 50 de ani. Odată cu moartea lui Constanțiu al II-lea pe 3 noiembrie 361, Iulian a devenit împărat, fiind recunoscut prin testamentul lui Constanțiu ca succesorul său de drept.

Iulian, care devenise sceptic în privința creștinismului datorită intrigilor și crimelor ce au avut loc sub Constantinus, a restabilit persecutarea creștinilor în momentul urcării sale pe tronul imperial. Una dintre persecuții a luat forma edictului de toleranță din anul 362 prin care s-a pus capăt persecutării neîntrerupte a păgânilor și distrugerea templelor acestora. Prin acțiunile sale a încercat să submineze eforturile creștinilor de a se opune restabilirii păgânismului în Imperiu. Edictul său privitor la școli, interzicea profesorilor creștini de-a folosi surse păgâne ce constituiau în fapt fundamentul educației romane. Astfel, a încercat să înstrăineze studenții creștini de societatea romană privându-i de cunoștințele necesare pentru reușita în lume. Prin rechemarea episcopilor exilați, Iulian a încurajat disensiunea printre creștini care deja se luptau împotriva ereziei lui Arie.

Se pare ca Iulian nu a practicat păgânismul civic al imperiului de dinainte de Constantin, deși a încurajat restaurarea templelor păgâne, ci mai degrabă s-a asociat cu o abordare magică a filozofiilor clasice numită teurgie sau neoplatonism.

În orice caz, practicile lui nu erau creștine. Se credea Alexandru cel Mare în alt corp prin transmigrarea sufletelor după învățăturile lui Platon și Pitagora. A scris o serie de lucrări controversate, printre care unele dintre ele au supraviețuit, inclusiv tratate filozofice, imne și desigur satire sau critici despre creștinism și despre Constantin cel Mare. Eforturile lui de a readuce păgânismul erau oricum sortite eșecului încă de la început, deoarece marea majoritate a Imperiului Roman de atunci era mai degrabă indiferentă la acest lucru.

În 362, Iulian a început o campanie în răsărit, împotriva perșilor. Acolo, pe 26 iunie 363, Iulian a fost rănit mortal în timpul bătăliei din Ctesiphon, o bătălie victorioasă, dar neconcludentă. Nu purta armura, ori din încrederea în victorie, ori datorită grabei sau din neaducere aminte. Odată cu moartea sa, ultima împotrivire oficială contra creștinismului s-a sfârșit, iar în februarie 380 Teodosie I (Teodosie cel Mare) a publicat edictul care prin care toți supușii săi trebuie să mărturisească religia creștină.

Legături externe

Casetă de succesiune:
Iulian Apostatul
Precedat de:
Constanțiu al II-lea
Împărat al Imperiului Roman
361-363
Urmat de:
Iovian