{{Articol de calitate}}[[Fișier:The Decapolis.png|thumb|220 px|Harta Decapolisului antic, cu amplasamentul Schitopolisului]]'''Schitopolis'''<ref>The Hellenistic period saw the reoccupation of the site of Beit She'an under the new name Scythopolis (Ancient Greek: gr. Σκυθόπολις), possibly named after the Scythian mercenaries who settled there as veterans.</ref>, uneori '''Schitopoli''' în literatura română, '''Beit She'an''' sau '''Betșan''' la evrei, este o localitate creștină importantă în epoca bizantinăîn [[Țara Sfântă]], capitală a provinciei Palaestina Secunda începând cu anul 409d.Hr..

==Istoria bizantinăpre-creștină==Dincolo de vechimea Săpăturile arheologice din secolul XX au arătat că localitatea este una milenară a acestei aşezări, cel mai adânc strat arheologic, al 18-lea, dovedind urme umane încă din mileniul V î.Hr., şi dincolo de atestările sale biblice vechi-testamentare (localitatea apare de multe ori în [[Vechiul Testament]] sub numele de Beit She'an), Schitopolisul din perioada bizantină (creștină) avea specificul că era încă puternic elenizat (elenizarea cetăţii începuse în a doua jumătate a sec. II î.Hr.), și filonul creştin din zonă era susţinut cu putere de memoria vie a Sfântului [[Ioan Botezătorul]] şi de un [[monahism]] viu. [[Moaşte]]le Sfântului Ioan Botezătorul, descoperite în zonă, erau adăpostite într-o biserică închinată lui, atestată în veacul al VI-lea<ref> Pierre Maraval, ''Lieux saints et pèlerinages d’Orient'', ÉdA se vedea pentru detalii Wikipedia: https://en. du Cerf, Paris, 2011, pwikipedia. 286.<org/wiki/ref>, astfel încât Schitopolisul se afla pe traseul unora dintre închinătorii veniţi, unii de foarte departe, la Sfintele Locuri<ref>Agapie Corbu, op.cit.Beit_She%27an</ref>.

Monahismul din ţinuturile Schitopolisului are origini egiptene, de vreme ce primii monahi de aici despre care avem informaţii scrise sunt fugari veniţi din Egipt după dezlănţuirea, la anul 400, a prigoanei contra monahilor de către patriarhul Teofil al Alexandriei, acelaşi sumbru personaj care va juca rolul principal în depunerea şi exilarea Sfântului În [[Ioan Gură de AurVechiul Testament]]. Printre cei aproape 80 localitatea este menționată de mai multe ori sub numele de monahi refugiaţi în Schitopolis se aflau şi vestiţii [[pustnic]]i Dioscor şi AmmoniuBeit She'an (sau Betșan), doi dintre aşa-zişii „Fraţi Lungi“, prieteni şi protejaţi ai Sfântului Ioan Gură de Aur. Ei aparţineau monahilor cultivaţi ce vieţuiau identificare confirmată în scrierile istoricului [[Sketis]], denumiţi „origenişti“ de la o vreme, continuatori ai liniei duhovniceşti contemplative, aşa cum reiese că a fost trasată de Sfântul [[Antonie cel MareIosif Flavius]] în epistolele sale. Chiar dacă unii dintre aceşti monahi egipteni, după cum ne spune Sozomen<ref>Sozomen, ''Istoria bisericească'', 8, 13Cf.<http://ref>, vor pleca după un an la Constantinopol, cei rămaşi au făcut ca sămânţa monahismului egiptean neptic şi cultivat să încolţească în pământul Schitopolisului, iar înclinaţia spre o teologie cultă şi deschisă culturii să însoţească mereu, ca o umbră, viaţa bisericească din capitala provinciei Palestina II<ref>Agapie Corbu, open.citwikisource.org/wiki/Catholic_Encyclopedia_%281913%29/Scythopolis</ref>.

Numele grecesc de Schitopolis, din perioada elenistică, este legat de reocuparea localității cu populația scită care a invadat Palestina în secolul al VII-lea î.Hr. (cf. Herodot, I, 103-5), lăsând pe unii dintre veteranii lor în acele locuri (Plinius, "Hist. natur.", V, 16; John Malalas, "Chronographia", V, in P.G. XCVII, 236; George Syncellus, "Chronographia", 214 etc.).  Sub acest nume de Schitopolis, localitatea apare în două locuri în cărțile Vechiului Testament, și anume:*''Cartea a doua a macabeilor'' 12, 29-31:<br>"29. Şi mergând de acolo, a năvălit asupra cetății Schitopolis, ce era departe de Ierusalim ca la șase sute de stadii;<br>30. Iar Iudeii, care locuiau acolo, mărturisind dragostea pe care o aveau față de ei Schitopolitenii, și cum că și în vremurile cele nenorocite le-au fost blânzi,<br>31. Iuda și ai săi, mulțumindu-le, i-au îndemnat ca și de aici înainte să fie buni cu neamul Iudeilor, și au venit la Ierusalim, când se apropia sărbătoarea Cincizecimii."*''Cartea Iuditei'' 3, 10: "Și și-a așezat oștirea între Ghibeea și Schitopolis, unde a zăbovit o lună de zile, ca să își adune toate poverile oștirii sale." ==Istoria creștină și bizantină==Dincolo de vechimea milenară a acestei așezări, și dincolo de atestările sale biblice vechi-testamentare, Schitopolisul făcea parte din [[Decapole]] în epoca [[Noul Testament|Noului Testament]] (fără să fie menționat). Schitopolisul din perioada bizantină (creștină) avea specificul că era încă puternic elenizat (elenizarea cetății începuse în a doua jumătate a sec. II î.Hr.), și filonul creștin din zonă era susținut cu putere de memoria vie a Sfântului [[Ioan Botezătorul]] și de un [[monahism]] viu. [[Moaște]]le Sfântului Ioan Botezătorul, descoperite în zonă, erau adăpostite într-o biserică închinată lui, atestată în veacul al VI-lea<ref> Pierre Maraval, ''Lieux saints et pèlerinages d’Orient'', Éd. du Cerf, Paris, 2011, p. 286.</ref>, astfel încât Schitopolisul se afla pe traseul unora dintre închinătorii veniți, unii de foarte departe, la Sfintele Locuri<ref>Agapie Corbu, op.cit.</ref>. Monahismul din ținuturile Schitopolisului are origini egiptene, de vreme ce primii monahi de aici despre care avem informații scrise sunt fugari veniți din Egipt după dezlănțuirea, la anul 400, a prigoanei contra monahilor de către patriarhul Teofil al Alexandriei, același sumbru personaj care va juca rolul principal în depunerea și exilarea Sfântului [[Ioan Gură de Aur]]. Printre cei aproape 80 de monahi refugiați în Schitopolis se aflau și vestiții [[pustnic]]i „Frații Lungi“ (patru frați de sânge), între care cei mai cunoscuți erau Dioscor și Ammoniu, prieteni și protejați ai Sfântului Ioan Gură de Aur. Ei aparțineau monahilor cultivați ce viețuiau în [[Sketis]], denumiți „origeniști“ de la o vreme, continuatori ai liniei duhovnicești contemplative, așa cum reiese că a fost trasată de Sfântul [[Antonie cel Mare]] în epistolele sale. Chiar dacă unii dintre acești monahi egipteni, după cum ne spune Sozomen<ref>Sozomen, ''Istoria bisericească'', 8, 13.</ref>, vor pleca după un an la Constantinopol, cei rămași au făcut ca sămânța monahismului egiptean neptic și cultivat să încolțească în pământul Schitopolisului, iar înclinația spre o teologie cultă și deschisă culturii să însoțească mereu, ca o umbră, viața bisericească din capitala provinciei Palestina II<ref>Agapie Corbu, op.cit.</ref>. Astfel, istoricul Sozomen spune că mulți monahi trăiau în oraș sau în împrejurimile lui, având ca rucodelie facerea de frângii și coșuri din frunzele de palmier din pădurile din împrejurimi<ref>Sozomen, "Hist. ecclés.", VIII, 13</ref>. După aşezarea așezarea primilor monahi, în jurul anului 400, o etapă importantă în evoluţia evoluția monahismului schitopolitan o reprezintă venirea ca episcop al cetăţiicetății, prin 466, a lui Cosma, unul dintre primii ucenici ai lui Eftimie. După ce fusese diacon al bisericii Învierii, iar mai apoi stavrofilax, Cosma a devenit ulterior unul din horepiscopii patriarhului Iuvenalie. Lui i se datorează, în bună măsură, introducerea şi susţinerea și susținerea în cetatea Schitopolisului a tradiţiilor tradițiilor monahale din pustia Iudeii, lucru care îl va fi atras aici în anul 500 pe Sfântul [[Savacel Sfințit]]<ref>Viața Sfântului Sava, c. 33</ref>. Şederea Șederea până în anul 507 a marelui Cuvios în ţinutul ținutul Schitopolisului va lăsa urme care, pe lângă mănăstirea întemeiată de ucenicii săi, vor întraripa inimile localnicilor evlavioşi evlavioși cu idealurile sfinţeniei sfințeniei întruchipate de el. În următoarele sale vizite, din 518 şi și 531, Sfântul Sava găseşte găsește în cetatea şi și împrejurimile Schitopolisului o viaţă viață monahală bine înrădăcinată, precum şi și o mănăstire organizată pe lângă casa episcopului. Toate acestea arată că „dimensiunea monahală şi și pustnicească a creştinismului creștinismului a penetrat Biserica Schitopolisului şi și a exercitat o influenţă influență asupra populaţiei populației locale. Inscripţiile Inscripțiile descoperite în cetate şi referinţele și referințele literare înfăţişează înfățișează portretul unei Biserici care creşte şi crește și se dezvoltă. A fost întemeiată printre populaţia populația de limbă aramaică, condusă de un episcopat educat în cultura elenistă, iar apoi, treptat, a ajuns să fie dominată de latura pustnicească a creştinismuluicreștinismului, răspândită de monahi.“<ref> J. Binns, ''Ascetics and Ambassadors of Christ. The monasteries of Palestine, 314-631'', Oxford, 2002, p. 147</ref> În secolul al VI-lea existau la Schitopolis patru biserici, închinate sfinților: [[Apostolul Toma]], [[Ioan Botezătorul]], [[Procopie (marele mucenic)|Procopie]] marele mucenic (8 iulie) și Vasile mucenicul (5 iulie și 28 iunie). În 634, forțele [[Imperiul Bizantin|bizantine]] au fost învine de armata musulmană a califului Umar ibn al-Khattab, iar Schitopolis a fost redenumit Baysan de către cuceritori. Orașul nu a fost distrus, iar musulmanii nou veniți au locuit împreună cu populația creștină până în secolul al VIII-lea, deși orașul a intrat în declin în această perioadă. La 18 ianuarie 749, Baysanul omeiad a fost complet devastat de cutremurul ce a avut loc pe înălțimile Golan, situate în apropiere. Câteva cartiere rezidențiale au fost reconstruite pe ruinele orașului, probabil de către supraviețuitorii cutremurului, dar orașul nu a mai revenit niciodată la măreția lui din trecut.

Scythopolis had Schitopolis a Christian community headed by a bishop even before the Edict of Milan of avut o comunitate creștină condusă de un [[episcop]], chiar înainte de [[Edictul de la Milano]] din 313. When the Roman province of Palaestina După ce în secolul al IV-lea a fost înființată provincia romană ''Palestina Secunda was set up in the 4th century with Scythopolis as its capital'', the bishopric became the metropolitan see of the provincecu reședința la Schitopolis, episcopia a devenit scaunul mitropolitan al provinciei.

Mai Sunt cunoscuți mai mulți episcopi de Schitopolis sunt cunoscuți<ref>După: http://en.wikisource.org/wiki/Catholic_Encyclopedia_%281913%29/Scythopolis</ref>:*Bishop Episcopul Patrophilus of Scythopolis was an intimate friend of Ariusde Schitopolis era un prieten apropiat de-al lui Arie, pe care l-a primit la el când acesta (Arie) a fost exilat în Palestina, whom he welcomed when exiled to Palestine in în anul 323. A supporter of ArianismSusținător al arianismului, he took part in the First Council of Nicaea Patrophilus a participat la [[Sinodul I Ecumenic]] de la Niceea (325) and various councils of Arians until , precum și la alte sinoade ariene până în anul 360. [[Sozomen and Socrates Scholasticus say that in ]] și [[Socrate Scolasticul]] spun că în anii 354-5 he acted together with Acacius of Caesarea 355 Patrophilus a urzit împreună cu [[Acachie de Cezareea]] (Caesarea was then the metropolitan see for both Scythopolis and Jerusalem[[Cezareea Palestinei]] fiind la vremea respectivă scaun mitropolitan atât pentru Schitopolis cât și pentru [[Ierusalim]]) to depose Bishop ca să-l depună pe episcopul Maximus of Jerusalemal Ierusalimului, care susținea [[Crezul de la Niceea]], și să-l înlocuiască cu [[Chiril al Ierusalimului]], pe care ei îl considerau în mod greșit ca fiind arian <ref>Theophanes, 60B-61B, who supported the Nicene Creedin Philip Amidon, and to replace him with Cyril of JerusalemPhilostorgius: Church History, whom they wrongly thought to be an Arianp.221</ref>.[3] He also supervised the exile of Eusebius of De asemenea, Episcopul Patrophilus de Schitopolis a supervizat exilul lui Eusebiu de Vercelli to Scythopolis la Schitopolis, Eusebiu numindu- Eusebius calls him his "jailer"l „temnicerul” său. In În anul 359 he was Patrophilus de Schitopolis a member of făcut parte din delegația trimisă la împăratul [[Constanțiu al II-lea]] pentru a delegation sent to Emperor Constantius II to protest against depositions of Arian clergy by Basil of Caesareaprotesta împotriva depunerilor de clerici arieni efectuate de [[Vasile cel Mare|Vasile al Cezareei]].<ref>Philostorgius, book 4, section 10; Amidon p.69.</ref>.El a fost depus de către [4[Sinodul de la Seleucia]] He was deposed by the Council of Seleucia in în 359 and died soon afterși a murit la scurt timp după aceea. Philostorgius mentions that in Filostorgius menționează că în anul 361 his body was disinterred and his bones scattered during the pagan reaction under Julian.trupul său a fost dezgropat și oasele împrăștiate, în perioada resurecției păgâne din timpul domniei lui [[5Iulian Apostatul]]<ref>Amidon, p.227</ref>.*Filip și Atanasie, arieni;.*Saturninus, prezent la [[Sinodul II Ecumenic]] (Constantinopol, 381);.*Teodosie, prieten cu sfântul [[Ioan Gură de Aur]]; .*Acacius, prieten cu sfântul [[Chiril al Alexandriei]]; .*StSf. Servianus, killed by Monophysites in omorât de monofiziți în 452sau 453, honoured on prăznuit la [[21 February; februarie]] după Martirologiul Roman<ref>http://saints.sqpn.com/butlers-lives-of-the-saints-saint-severianus-bishop-of-scythopolis-martyr/</ref>.*[[Cosma de Schitopolis|Cosma]], care a devenit episcop de Schitopolis în jurul anului 466, și a avut un rol important în dezvoltarea monahismului în această cetate.*[[Ioan de Schitopolis ]] (cca. 536–550), supranumit și „Scolasticul”, care a scris mai multe lucrări împotriva ereziei [[erezie]]i [[Monofizitism|monofizite; his major one's a treatise written ca]]. 530, defending the theory of "dioenergism"*Teodor,care în anul 553 a fost obligat să semneze „[[Anatema]] împotriva lui [[2Origen]] against his contemporary Severus of Antioch. Another work attacked the heretic Eutyches”, one of the founders of Monophysitism. We have some data about him by Photius, learned bishop of Byzantium. Hans Urs von Balthasar suggested than John was the author of much of Maximus the Confessor's scholia.<ref>http://en.wikipedia.org/wiki/John_of_Scythopolisal cărei original încă se mai păstrează</ref>; *Theodore, who about 553 was compelled to sign an anti-origenist profession of faith, still preserved (Le Quien, "''Oriens christianus'', vol." III, 681-94)</ref>.

*Sfântul mare mucenic [[Procopie (marele mucenic)|Procopie]] (prăznuit la [[8 iulie]]), care aparținea clerului cetății, după cercertările hagiologului <ref>H. Delehaye, "Les Légendes hagiographiques", Paris, 1905, 144-6</ref>; *Asterius, comentator al Psalmilor în secolul al IV-lea și citat cu laude de sfântul Ieronim; *Iosif, evreu de la școala talmudică din Tiberias convertit la creștinism, a trăit mai mulți ani la Schitopolis<ref>http://nominis.cef.fr/contenus/saint/12643/Saint-Joseph-de-Palestine.html</ref>

*sfinţii părinţi sfinții părinți Afrodisie, Leontie, Antonie, Mel, Valerian şi și Macrovie şi și a mulţimii mulțimii celor ce împreună cu ei au mărturisit în Schitopoli, în Palestina (prăznuiți la [[4 mai]])*Sfântul Vasile și sfinţii şaptezeci sfinții șaptezeci de Mucenici din Schitopolis (prăznuiți la [[28 iunie ]] și [[5 iulie]])*Sfânta muceniță Marato fecioara (prăznuită la [[12 noiembrie]]) ==Imagini==<gallery>Fișier:Roman_street_in_Bet_She'an.jpg|Schitopolis - ruine din perioada romanăFișier:Israel_BeitShean3.jpg|Teatrul antic din SchitopolisFișier:Bet_She'an_hypocaust.jpg|Ruinele unei băi romaneFișier:Beyt-Shean-old-city.jpg|Ruinele unei fortărețe a cruciaților</gallery>