Pimen Georgescu

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
IPS Pimen (Georgescu),
Mitropolitul Moldovei
Pimen Georgescu - mitropolitul Moldovei.PNG
Afiliere canonică
(jurisdicție)
Biserica Ortodoxă Română
Funcția episcopală
Reședință  Iași
Titlul   Mitropolit al Moldovei
Formulă de adresare   IPS
Perioada   1909-1934
Predecesor   Partenie Clinceni
Succesor   Nicodim Munteanu
Cariera ecleziastică
Hirotonire preot  
Hirotonire episcopală   1902, la Galați
Episcopi consecratori  
Titluri precedente
(scaune episcopale)
 
Episcop al Dunării de Jos
Alte funcții  
Date personale
Data nașterii   24 octombrie 1853
Locul nașterii   Flag of Romania.png Provița de Sus,
județul Prahova
Data morții   12 noiembrie 1934
Locul morții   București

Pimen Georgescu (pe numele de mirean Petru Georgescu; n. 24 octombrie 1853, Provița de Sus, județul Prahova – d. 12 noiembrie 1934, București) a fost Mitropolit al Moldovei între anii 1909-1934. De asemenea, el a fost și un remarcabil cărturar român, membru de onoare (din 1918) al Academiei Române.[1]

Viața

Născut în satul Provița de Sus, din județul Prahova, Petru Georgescu a urmat școala primară în comuna natală. A urmat cursurile Seminarului Central din București, absolvind în anul 1874. După ce s-a căsătorit, a fost hirotonit diacon, slujind la Biserica „Sfântul Vasile” din Ploiești. Din nefericire, la numai un an și câteva luni de la căsătorie, soția sa a decedat, Petru Georgescu rămânând văduv, cu un copil mic și trebuind să înfrunte singur greutățile inerente ale vieții de zi cu zi.[2]

A reușit însă continuarea cursurilor teologice cu sprijinul material şi moral al mărinimosului mitropolit primat și arhiepiscop al Bucureștilor, Calinic Miclescu, care, la 1 septembrie 1877, l-a numit diacon la Catedrala mitropolitană, iar trei ani mai târziu l-a trimis cu o bursă la Facultatea de Teologie din Cernăuți.[2]

După absolvirea facultății de la Cernăuți, s-a întors la București, unde mitropolitul Calinic l-a numit predicator, calitate în care tânărul teolog Petre Georgescu s-a distins, fiind apreciat atât de cler, cât și de mireni, printre care și oamenii de stat ai acelor vremuri. Din iubire pentru slujirea lui Dumnezeu, Petre Georgescu a intrat în cinul monahal la Mănăstirea Căldărușani, primind numele Pimen. În 1886 a fost hirotonit ieromonah de către mitropolitul Iosif Gheorghian, cel care ulterior i-a oferit rangul de arhimandrit. Pe plan cultural, arhimandritul Pimen Georgescu s-a numărat printre primii profesori ai Facultății de Teologie din București, unde a predat apologetica creștină, teologia dogmatică și simbolica. Din anul 1894 a devenit directorul Seminarului Central din București, pe care l-a reorganizat după legea din 1893. Doi ani mai târziu, a fost ales arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu titlul de Piteşteanul.[2]

În 1902, tânărul arhiereu Pimen Georgescu a fost ales episcop al Eparhiei Dunării de Jos. Timp de șapte ani el a dovedit o mare capacitate de a păstori Biserica din acele ținuturi și a o cinsti la un nivel ridicat. A inițiat un plan de activitate administrativă și pastorală, prin care misiunea bisericească era îndrumată pe mai multe componente, precum: conferințele cu protopopii din eparhie, întocmirea rapoartelor de activitate ale slujitorilor, instituirea „foilor de inspecțiune asupra stării și activității din parohii”, obligativitatea ridicării de lăcașuri de cult numai cu autorizație, neamestecul clerului în politică, realizarea unor statistici despre moralitatea populației din cuprinsul eparhiei, o educație morală și religioasă, coerentă și consecventă, etc. O altă realizare importantă a episcopului Pimen, care a rămas în memoria credincioșilor gălățeni, este punerea pietrei de temelie a Catedralei episcopale din Galați, care avea să fie finalizată prin târnosirea săvârșită la 6 august 1917. Alte două importante ctitorii ale ierarhului gălățean au fost Școala de cântăreți și Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei”, pe care le-a deschis în 1903, respectiv 1908.[3]

Realizările de la Galați l-au recomandat pe vrednicul ierarh Pimen pentru scaunul de mitropolit al Moldovei, în care a fost ales în 1909. Această înaltă demnitate bisericească reprezenta al doilea post în dipticele Bisericii Ortodoxe Române și locțiitor al întâistătătorului român. Pimen Georgescu a purtat cu demnitate această funcție în timpul Primului Război Mondial, prin faptele sale din acea grea perioadă pentru România fiind considerat, pe bună dreptate, „mitropolitul războiului”. Încă de la începerea războiului, mitropolitul Pimen s-a adresat preoților și monahilor din întreaga sa eparhie cu o aleasă scrisoare pastorală, încurajând: „Să mergeți înainte cu crucea în mână, căci oștirea e creștină”. În timpul războiului, mai ales atunci când armata, regele și guvernul au fost siliți să se retragă în Moldova, o perioadă foarte grea, în care nădejdea era factorul primordial pentru păstrarea ultimei palme de pământ românesc, mitropolitul Pimen a fost un sprijin permanent al speranței românești pentru reîntregirea neamului în granițele legitime.[3]

Marea Unire din 1918, încununată prin Marea Adunare Națională de la Alba Iulia (1 decembrie 2018, a fost pentru mitropolitul Pimen al Moldovei prilej pentru inițierea unui nou program bisericesc. Mitropolitul moldav s-a implicat profund în actul de unificare bisericească a tuturor românilor, atât în calitate de președinte al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (între 1919-1925) cât și ca senator de drept în Senatul României.[3]

În 1918, Academia Române l-a ales ca membru de onoare. În ultima parte a vieții sale, mitropolitul Pimen a primit numeroase onoruri și decorații din partea statului român.

A trecut la Domnul în 1934, pe data de 12 noiembrie.

Note

Bibliografie

  • Aurel Pentelescu, Gavriil Preda, Mitropolitul Pimen Georgescu. Viața și înfăptuirile sale (1853-1934). La 150 ani de la nașterea sa, Editura Printeuro, Ploiești, 2003


Casetă de succesiune:
Pimen Georgescu
Precedat de:
Partenie Clinceni
Mitropolit al Moldovei
1909–1934
Urmat de:
Nicodim Munteanu