Teofan (Savu) al Moldovei și Bucovinei
Înaltpreasfințitul Teofan (Savu) este arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Bucovinei, începând cu anul 2008.
Cuprins
[ascunde]Elemente biografice
Dumitru Savu, după numele din lume, s-a născut la 19 octombrie 1959 în comuna Corbi, județul Argeș, din părinții Constantin și Teofana, într-o familie cu șapte copii, din care patru intrați în monahism. Și-a făcut stagiul militar la U.M. Vânju Mare, județul Mehedinți (1979-1980).
Studii
- Școala generală de 8 ani în comuna Corbi, județul Argeș;
- Seminarul Teologic din Craiova (1974-1979);
- Institutul Teologic Universitar din București (1980-1984), cu teza de licență „Voturile monahale în lumina desăvârșirii creștine”;
- Institutul Teologic „Saint Serge” din Paris (1986-1990), obținând titlul de Doctor în Teologie cu lucrarea „La divino-humanité du Christ et la déification de l'homme dans l'oeuvre de Saint Maxime le Confesseur”. Calificativul obținut: summa cum laude.
Slujiri în Biserică
- Monah în Schitul Crasna, Prahova, începând cu 1984, primind numele de Teofan; ierodiacon și ieromonah începând din anul 1985;
- Duhovnic la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Bussy en Othe, Franța (1987-1990);
- Secretar al Cabinetului Patriarhal (1990-1991);
- Episcop vicar Patriarhal (1991-2000), cu următoarele sarcini:
- Responsabil cu relațiile externe bisericești, coordonând legăturile Patriarhiei Române cu alte Biserici și organisme ecumenice internaționale;
- Responsabil de legătura Patriarhiei Române cu comunitățile românești din jurul granițelor și din diasporă;
- Secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (din 1994);
- Responsabil cu probleme de învățământ teologic universitar și preuniversitar, de predare a religiei în școală și cu schimbul de burse al Patriarhiei Române cu străinătatea;
- Coordonator al Sectorului Patriarhal „Biserica și Societatea”, cu cele patru birouri subordonate: Biroul de presă și comunicații, Biroul de asistență socială, Biroul de asistență religioasă în unitățile bugetare și Biroul de misiune, cultură și tineret;
- Responsabil cu editura și tipografia Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (până în 1994);
- Reprezentant al Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist pentru coordonarea activității Facultății de Teologie a Universității din București (1997-2000);
- Coordonator al Biroului de Pelerinaj al Patriarhiei Române (1999-2000);
- Delegat pentru diferite activități misionare în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor: slujbe arhierești, sfințiri și resfințiri de biserici, coordonarea de întruniri preoțești la protopopiate etc.;
- Membru în Comitetul Central al Conferinței Bisericilor Europene din Geneva (1992-1997);
- Membru în Adunarea Generală a Comisiei Ecumenice Europene „Biserica și Societatea”, Bruxelles (1995-1997);
- Corespondent național al Departamentului pentru Burse din cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor;
- Membru în Adunarea Generală a Asociației Ecumenice a Bisericilor din România - AIDRom;
- Coordonator al Sectorului pentru opera de caritate „Diaconia” al Patriarhiei Române;
- Președinte al Asociației „Diaconia”;
- Preşedinte al Așezământului bisericesc medico-farmaceutic „Vasiliada”.
- Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei (2000-2008).
În paralel cu exercitarea responsabilității propriu-zise de Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei a împlinit, din încredințarea Patriarhiei Române, următoarele sarcini:
- Președinte al Comisiei canonice, juridice și pentru disciplină a Sfântului Sinod;
- Locum-tenens de Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America și Canada (2001).
- Locum-tenens de Episcop al Episcopiei Severinului și Strehaiei (1 noiembrie 2003 - 25 aprilie 2004).
- Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei (întronizat pe data de 8 iunie 2008).
Activitate publicistică
Autor de articole și studii în reviste și ziare din România și străinătate, în domenii ca: teologie patristică, spiritualitate ortodoxă, ecumenism, analize ale fenomenului religios actual etc.
Coordonator al periodicului de limbă engleză al Sectorului pentru relații externe bisericești, „News Bulletin” (1997-2000).
Președinte al colegiilor de redacție ale publicațiilor: „Mitropolia Olteniei”, „Cetatea Creștină”, „Studii” (Centrul de Studii de Teologie Aplicată al Arhiepiscopiei Craiovei).
Decorații
- Ordinul pentru Merit „Mare Cruce” (2000), din partea Președinției Române;
- Alte ordine și decorații.
Legături externe
- IPS Mitropolit Teofan (biografie)
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Locuri > Ortodoxia pe țări
Categorii > Locuri > Ortodoxia pe țări
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Episcopi
Categorii > Oameni > Episcopi
Categorii > Oameni > Episcopi > Mitropoliți > Mitropoliți români
Ortodoxia în România > Ortodoxia în România > Ierarhi români
Ortodoxia în România > Ortodoxia în România > Ierarhi români