Ioan Moshu

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
LinkFA-star.png
Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului.
Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.
Ioan Moshu
Ioan Moshu
Date personale
Naștere între 550 și 570
Mutare la Domnul (†) după 620 și înainte de 634
Localizare Aigai, provincia Cilicia, Imperiul Bizantin
Naționalitate bizantin
Date cult
Tip cuvios
Data canonizării necunoscută
Prăznuire la data de 11 martie
Recunoaștere toate Bisericile ortodoxe
Biserici patronate

Ioan Moshu (gr. Ιωάννης Μόσχος sau Ιωάννης ὁ τοῦ Μόσχου - o tou Moschou = „fiul lui Moschos”) a fost un călugăr și scriitor bizantin de la sfârșitul secolului VI și începutul secolului VII, autor al Limonariului, o lucrare ascetică populară în spiritualitatea monastică ortodoxă.

Viața

Cele mai multe lucruri care se știu despre Ioan Moshu reies indirect din Limonariu.

Data nașterii sale nu este cunoscută, dar este situată între 550 și 570[1] în Aigai (Cilicia)[2]. S-a călugărit, probabil de foarte tânăr, la mănăstirea Sfântului Teodosie Chinoviarhul (azi Deir Dosi, situată la SE de Ierusalim, pe valea Chedronului, în apropiere de Lavra Sf. Sava cel Sfințit), unde l-a cunoscut și pe Sofronie, viitorul patriarh al Ierusalimului în anii 634-638, care trebuie să fi fost ceva mai tânăr, devenindu-i ucenic și prieten în același timp.

Ioan Moshu a trăit însă și în alte mănăstiri din Iudeea: 10 ani la Fara sau Faran (în Iudeea, la 7 km NE de Ierusalim, nu în Faran din Peninsula Sinai)[3], Noua Lavră a Iudeii (situată lângă Thekoa, la aprox. 14 km S de Betleem și 6 km S de Lavra Sfântului Hariton de la Suka).

În timpul împăratului Tiberiu Constantin (578-582) a călătorit în Egipt și în peninsula Sinai, împreună cu monahul Sofronie (Muntele Sinai[4], dar probabil și la Faran și Rait).

În 594 s-a întors în Palestina și a participat la întronizarea patriarhului Amos al Ierusalimului.

În 604 a călătorit la Antiohia și în împrejurimile acesteia.

Împreună cu Sofronie, a fost sfătuitor în teologie și viață bisericească pe lângă patriarhul Ioan cel Milostiv al Alexandriei (610-619, mort în exil în Cipru la anul 620)[5].

După căderea Ierusalimului sub perși, în 614, a plecat la Roma („marea cetate a Romanilor”), fără să se poată spune dacă direct sau trecând pe la Alexandria, de unde ar fi putut pleca mai întâi în Cipru împreună cu patriarhul Ioan cel Milostiv în 619. La moartea patriarhului Ioan cel Milostiv, în anul 620, a scris împreună cu Sofronie o primă biografie a acestuia, din care nu se mai păstrează astăzi decât rezumate[6].

Ioan Moshu a murit după anul 620 (dar înainte de anul 634, când Sofronie i-a adus moaștele în Țara Sfântă pentru a le îngropa, după dorința lui, la Sinai). Cum însă Muntele Sinai era invadat de saracini (gr. agareni), Sofronie l-a îngropat la mănăstirea Sf. Teodosie, mănăstirea de metanie, unde mormântul lui există până astăzi[7].

Ioan Moshu nu are o zi de prăznuire, pentru că nu a fost cinstit ca un sfânt decât prin tradiție și nu printr-o proslăvire sau recunoaștere expresă din partea vreunei Biserici Ortodoxe, dar unii consideră că ar putea fi prăznuit împreună cu Sofronie la 11 martie[8].

Nume și supranume

Probabil încă din viață, Ioan Moshu a primit supranumele de „ἐυκρατας” (și nu de „ὁ ἐγκρατής”, cum greșit este considerat uneori). După V. Déroche, supranumele de Evcrata ar desemna probabil apartenența lui Ioan Moshu la o frație monastică cu acest nume, care este atestată istoric la Constantinopol, la sinodul din 536, dar și în Africa[9].

Scrieri

După cât cunoaște Patristica până în acest moment, Ioan Moshu este autorul a două scrieri: Limonariul sau Livada duhovnicească - o scriere aghiografică de mare circulație în Ortodoxie - și o biografie a sfântului Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei, scrisă împreună cu Sofronie.

Limomariul

Limonariul (gr. Leimon) sau Livada duhovnicească (lat. Pratum spirituale[10]) este una din cele mai vechi scrieri aghiografice cunoscute.

Limonariul se încadrează într-un gen literar foarte popular în acea vreme, și anume cel al patericelor (gr. paterika sau gerontikon)[11]. Spre deosebire de colecțiile de apoftegme ale Părinților pustiei, care se reduc în general la sfaturi duhovnicești, Limonariul relatează fapte și povestiri de folos (fără să excludă apoftegmele clasice[12]), culese din multele călătorii și pelerinaje pe care Ioan Moshu le-a făcut, singur sau împreună cu Sofronie, pe la diferite mănăstiri din Țara Sfântă, Egipt (și Africa de Nord în general) și Asia Mică, sau chiar povestiri din regiuni în care Ioan Moshu nu a ajuns niciodată, dar care i-au fost povestite ca atare de alții.

Compoziția Limonariului nu ţine seama de ordinea cronologică a faptelor relatate. Lucrarea este organizată după două principii: fie caută să adune cât mai multe istorii sau povestiri despre un personaj, un loc sau o mănăstire, fie pune la un loc povestiri care se înrudesc tematic[13].

În general, Ioan Moshu povestește istorii contemporane lui, la care a fost martor ocular sau care i-au fost povestite de martori de încredere. Uneori însă el povestește istorii care provin din surse mai îndepărtate. Cum el scrie Limonariul la mulți ani după ce a cules aceste povestiri, ele trebuie considerate ca „memorii idealizate pentru a deveni exemplare și de folos”[14], și valoarea lor istorică trebuie întotdeauna verificată cu alte surse. Totuși, la o lectură istorică, sociologică și etnografică, Limonariul aduce multe informații și dezvăluie multe aspecte ale lumii monastice de atunci: acesta surprinde mentalitățile, viziunile și conceptele teologice vehiculate în acea epocă în Biserică (cum ar fi de exemplu raportarea la Sfânta Împărtășanie sau relațiile între ortodocși și heterodocși sau eretici etc.).

Istoria textului și ediții

Istoria texului Limonariului este complexă și nu există nici până astăzi o ediție critică definitivă.

Limonariul a fost pentru întâia oară editat de Fronton du Duc în Auctarium biblioth. patrum, II (Paris, 1624), 1057-1159. O ediție mai completă, având în total 219 capitole, a fost editată de Cotelier în Ecclesiae Graecae Monumenta, II (Paris, 1681), și a fost apoi reluată de J.-P. Migne, în Patrologia Graeca. LXXXVII, III, 2851-3112. O traducere veche latină din secolul al XIV-lea, făcută de Ambrose Traversari, urmează manuscrisul Laurentinus X 3, care are 301 capitole, și este publicată în Migne, Patrologia Latina, LXXIV, 121-240.

Dar Fotie cel Mare, în secolul al IX-lea, cunoștea două versiuni, una în 304 capitole, alta în 342 capitole[15]. Aceste două versiuni nu au fost deocamdată identificate, dar ele ar putea fi apropiate de varianta greacă din ms. Laurentinus X 3 (de care s-a servit Traversari pentru traducerea lui în limba latină în sec. XIV).

În secolul XX, două mici mici colecții complementare au fost identificate de Th. Nissen (în 1938 - 14 capitole)[16] și E. Mioni (în 1951 - 12 capitole)[17], care nu se găsesc în ediția Migne.

În limba română, Limonariul a fost tradus și comentat de Pr. Teodor Bodogae şi Pr. Dumitru Fecioru, la editura Episcopiei de Alba Iulia, 1991, 221 p. și anexe - ISBN: 973-95465-0-1 .

Biografia Sf. Ioan cel Milostiv

La moartea patriarhului Ioan cel Milostiv, în Cipru, în anul 620, Ioan Moshu a scris, împreună cu Sofronie, o biografie sau „o viață” a sfântului patriarh al Alexandriei. Tot ce s-a păstrat (cunoscut până acum) din acest text este un fragment; mai precis, un rezumat al acestei biografii sau vieți s-a păstrat în primul capitol din Viața Sfântului Ioan cel Milostiv (lat. "Vita S. Joanni Eleemosynarii"), scrisă prin anii 640-650 de Leontie de Neapole și păstrată sub numele lui Simeon Metafrastul (P.G., CXIV, 895-966).

Iconografie

O icoană a Sf. Ioan Moshu se găsește în biserica-criptă în care el este înmormântat în Mănăstirea Sfântului Teodosie din Țara Sfântă. Această icoană este inscripționată în grecește ὁ Αγιος Ιωάννης ὁ Μόσχος și îl reprezintă ca pe un monah cu o carte (Limonariul, probabil) în mâna dreaptă și cu o pană de scriitor în mâna stângă.

A se vedea și

Galerie de imagini

Note

  1. Vincent Déroche, "Introduction"; în: Jean Moschos, Le pré spirituel, Ed. Migne, Paris, 2006, p.11.
  2. Limonariu, cap. 171.
  3. Limonariu, cap. 11.
  4. Limonariu, cap. 123.
  5. cf. Leontie de Neapole, Viața Sf. Ioan cel Milostiv - apud Vincent Déroche.
  6. Cf. H. Delehaye, Analecta Bollandiana 45, 1927, p. 19-73.
  7. V. Déroche, op.cit., consideră că acestea ar fi datele sigure din biografia lui Ioan Moshu, și alte precizări mai detaliate ar fi speculative în stadiul actual al cercetărilor (2006).
  8. Cf. http://www.orthodoxengland.org.uk/johns.htm
  9. V. Déroche, op.cit., p. 10-11
  10. en. Spiritual Meadow; fr. Le Pré spirituel
  11. . Pe lângă diferite colecții de apoftegme ale Părinților (pustiei), se mai scriseseră până la Ioan Moshu și alte lucrări de același gen: Historia monachorum (sfârșitul sec. al IV-lea, tradus și editat de A.-J. Festugière, Bruxelles, 1961), Istoria lausiacă a lui Paladie, la începutul secolului al V-lea (publicată și în limba română), Povestirile lui avva Daniel de la Schetis (sec. al VI-lea).
  12. Cap. 52, 115, 144, 152, 168, 187, 209, 217 din Limonariu.
  13. V. Déroche, op.cit., p.16
  14. V. Déroche, op.cit., p.17
  15. Fotie cel Mare, Biblioteca (cod. 198).
  16. „Unbekannte Erzahlungen aus dem Pratum spirituale”, Bizantinische Zeitschrift 38, 1938, p. 351-376 (după manuscrisul Berolinensis graecus 221)
  17. „Il Pratum spirituale di Giovanni Mosco”, Orientalia Christiana Periodica 17, 1951, p. 61-94 (conține și un studiu despre tradiția manuscrisă)

Surse

Legături externe