Hariton Mărturisitorul

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Sf. Hariton Mărturisitorul (Menologhionul lui Vasile al II-lea)
Preacuviosul părintele nostru Hariton Mărturisitorul (gr. Χαρίτων ο Ομολογητής) a fost un ascet și sihastru sfânt creștin (m. pe la 350 în Lavra Faran, Palestina), întemeietorul monahismului lavriot în deșertul Iudeii - partea de sud a Palestinei. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 28 septembrie în Biserica Ortodoxă (și cea romano-catolică).

Viața

Sf. Hariton

Cuviosul Hariton s-a născut pe la jumătatea secolului al III-lea în Iconium, în Asia Mică[1]. În timpul împărăției lui Aurelian (270-276), Hariton, cunoscut în Iconium pentru credința și virtutea lui, a fost arestat, a mărturisit credința și a fost bătut, dar până la urmă a fost eliberat de judecător[2]. La începutul persecuției lui Dioclețian (303), Hariton a fost din nou arestat, dar a reușit să fugă și să se refugieze în Egipt până la sfârșitul persecuției.

Pe la anul 322, pe când făcea un pelerinaj în Țara Sfântă, Hariton a fost luat prizonier de către tâlhari pe drumul de la Ierusalim la Ierihon care urma valea Qelt (sau Qilt, uneori scris Kelt), într-un loc numit Faran (Wadi el-Paran). Ceata de tâlhari l-a dus în peștera lor, dar peste noapte au murit toți pe când beau vin dintr-o sticlă în care un șarpe și-a vărsat veninul. Luând această întâmplare ca pe un semn de la Dumnezeu, Hariton a rămas timp de mai mulți ani în acea peșteră, în asceză și rugăciune, până pe la anul 330 când înmulțirea ucenicilor îl obligă să întemeieze o lavră la Faran (distrusă de perși la marea invazie de la anul 614).

Căutător de isihie, cuviosul Hariton a plecat din nou în sihăstrie și s-a așezat într-o peșteră retrasă pe Muntele Ispitirii de lângă Ierihon, în locul numit Dukas (sau Duka sau Dok). Și aici însă ucenici s-au adunat în jurul lui, așa încât pe la 340 a întemeiat o a doua lavră, la Duka[3] (și ea distrusă de perși la 614, și reînființată în anii 1875/95, ca mănăstirea ortodoxă greacă Carantania).

Între anii 340 la 350 sfântul Hariton fuge din nou și mai în sud în căutarea isihiei, și se instalează într-un loc pustiu numit Tekoa, unde cu ucenicii care s-au adunat a întemeiat Mănăstirea Suka („sukkah” însemnând chiar „mănăstire” în limba siriacă). Pe la începutul secolului al VI-lea, mănăstirea Suka primește supranumele de „Vechea Lavră”, în urma unei revolte a monahilor de la Suka contra sfântului Sava cel Sfințit, când unii dintre ei au plecat din Suka și au înființat în apropiere „Noua Lavră”. Și lavra de la Suka a fost distrusă de perși la 614.

Către anul 350, la sfârșitul vieții, sfântul Hariton s-a retras la Lavra Faran și aici și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Posteritatea

Sfântul Hariton a fost contemporan cu sfântul Ilarion cel Mare, cel care a întemeiat monahismul în Gaza și nordul Palestinei, probabil tot prin anii 330-350. Deși influența sfântului Hariton în Palestina a fost mai mare decât a sfântului Ilarion, acesta din urmă s-a bucurat mai târziu de o mai mare notorietate, probabil datorită unei Vita scrisă de Ieronim (către anul 391), și care s-a bucurat de o mare circulație.

O mulțime de sfinți monahi au trăit în lavrele întemeiat de Sf. Hariton de-a lungul timpului (până în 614, când au fost distruse de perși), cum ar fi: Eftimie cel Mare (377-473), Teoctist († 467), Ioan Moshu și mulți alții.

Conform tradiției și a unor indicații de arheologie liturgică, slujba tunderii monahale și ale elemente din Tipiconul ierusalimitean provin din comunitățile înființate de cuviosul Hariton.

Bibliografie

  • Ierom. Macarie de la Simonopetras, Sinaxar, luna septembrie.
  • Vita Charitonis, editat de Gérard Garitte, La vie prémétaphrastique de S. Chariton, în: Bulletin de l'Institut historique Belge de Rome 21, Rom 1940, S. 16-46
  • Vita Charitonis în traducere engleză: Leah Di Segni, The Life of Chariton, în: Ascetic Behavior in Greco-Roman Antiquity: A Sourcebook (Studies in Antiquity and Christianity), hrsg. von Vincent L. Wimbush, Minneapolis 1990, S. 393–421 ISBN 0-8006-3105-6

Legături externe

Note

  1. ↑ Iconium, cea mai importantă cetate din Licaonia, este astăzi cetatea Konya din Anatolia centrală.
  2. ↑ Unele surse istorice consideră ca Aurelian a fost asasinat înainte de a declanșa persecuția împotriva creștinilor (edictul a fost dat în 274 și asasinarea lui a intervenit în 275) și, ca urmare, sfântul Hariton ar fi suferit în timpul pesecuției lui Dioclețian (către anul 303).
  3. ↑ Lavra aceasta ar fi fost contruită pe ruinele cetății hasmoneene și herodiane Dok - cf. Panayiotis Tzamalikos (2012). The Real Cassian Revisited: Monastic Life, Greek Paideia, and Origenism in the Sixth Century. Vigiliae Christianae, Supplements (Book 112). Brill. pp. 82–83. (apud Wikipedia).
Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Hariton_Mărturisitorul&oldid=58334”