Crezul
Acest articol face parte din seria Sfânta Liturghie | |
Liturghia pregătitoare | |
Proscomidia Obiecte liturgice Veșminte | |
Liturghia cuvântului | |
Ectenia Mare Antifoanele Ieșirea cu Sfânta Evanghelie Troparul sărbătorii Trisaghionul Apostolul Evanghelia Predica Ectenia cererii stăruitoare Ectenia celor chemați | |
Liturghia euharistică | |
Heruvicul Ieșirea cu Cinstitele Daruri Ectenia credincioșilor Crezul Anaforaua Anamneza Epicleza Axionul Rugăciunea „Tatăl nostru” Împărtășirea Încheierea Anafura | |
Liturghia Darurilor Înainte Sfințite | |
Editați această casetă |
Crezul niceo-constantinopolitan (sau Crezul de la Niceea, Simbolul credinței sau pur și simplu Crezul) este acea formulare a credinței stabilită la Primul Sinod Ecumenic și la Al doilea Sinod Ecumenic. Acesta a fost definit de Sfinții Părinți de la aceste două Sinoade Ecumenice (care au avut loc respectiv la Niceea și Constantinopol) pentru a combate diferitele erezii, în special arianismul, apolinarianismul, macedonianismul (erezie pnevmatomahă) și hiliasmul.
Unii autori afirmă că acest Crez, promulgat la Sinodul de la Niceea se baza pe un crez baptismal folosit în Palestina, în timp ce alții consideră că originea sa cea mai probabilă se găsește în Crezul sirian emis în Antiohia la începutul anului 325 d.Hr.
Crezul, așa cum este el acum, s-a format în două etape, iar cel utilizat în zilele noastre de Biserica Ortodoxă cuprinde revizuirile și adăugirile de la Sinodul I de la Constantinopol. Câteva secole mai târziu, Biserica Romano-Catolică a încercat să facă o revizuire unilaterală a Crezului, prin adaosul Filioque cu privire la purcederea Duhului Sfânt, aceasta fiind una din cauzele Marii Schisme dintre Roma și restul Bisericii.
Conform unei tradiții din Biserica coptă, autorul Crezului de la Niceea a fost Sf. Atanasie al Alexandriei, a cărui teologie a fost esențială la Sinodul de la Niceea, deși el era doar diacon la vremea aceea.
Crezul de la Niceea (325 d. Hr.)
Credem întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul tuturor celor văzute și nevăzute;
Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, născut din Tatăl, Unul Născut, adică, din ființa Tatălui, Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut (iar) nu făcut, de-o-ființă cu Tatăl, prin Carele toate s-au făcut, cele din cer și cele de pe pământ, Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire s-a pogorât și s-a întrupat, om făcându-se, și a suferit și iarăși S-a ridicat a treia zi, S-a înălțat la Ceruri și iarăși va să vie să judece viii și morții;
Și întru Duhul Sfânt.
Crezul Niceo-Constantinopolitan (381 d.Hr.)
În limba română | În limba greacă[1] |
---|---|
Cred într-Unul Dumnezeu, |
Πιστεύομεν εἰς ἕνα Θεόν, |
Note
- ↑ Crezul niceo-constantinopolitan este recitat, în timpul slujbelor ortodoxe, la persoana I singular ("Cred..."/"Πιστεύω"), mai degrabă decât la persoana I plural, care a fost forma folosită la Sinoadele Ecumenice.