Biserică
Cuvântul Biserică (din lat. basilica; gr. ekklesia și lat. ecclesia) înseamnă comunitatea celor chemați.
Cuprins
Trăsături caracteristice
Biserica nu este, însă, doar o simplă unitate administrativă, parohia, un locaș de cult sau un grup de credincioși, ci este o realitate unică, un organism viu, teandric (divino-uman), văzut dar și nevăzut, este Trupul tainic al lui Hristos în care noi - viii și morții – suntem mădularele, iar Iisus Hristos este Capul.
Scopul (misiunea) Bisericii este înnoirea și transfigurarea omului și a întregii creații în Hristos prin Duhul Sfânt și pregătirea, încă de acum, pentru Împărăția lui Dumnezeu (veșnicie).
Mijloacele prin care Biserica lucrează în lume pentru curățirea, iluminarea și desăvârșirea noastră sunt: teologia (cuvântarea despre și în Dumnezeu), Sfânta Scriptură, Sfintele Taine, icoana, spiritualitatea ș.a.
Există trei aspecte importante ale Bisericii:
- Trup al lui Hristos (cosmic)
- comunitate sau obște
- locaș
Biserica – Trupul lui Hristos
Ce înseamnă să fii mădular al Bisericii
Dacă vrei să vezi Biserica, privește Tainele spune Sf. Nicolae Cabasila (sec. XIV). Când spune Tainele nu se referă la cele 7 Taine ale Bisericii, concepție străină Tradiției vechi, autentice, a Bisericii Ortodoxe și care s-a impus încet-încet, pe filieră apuseană, din secolul al XII-lea. Există o singură Taină – Taina lui Iisus Hristos, care a venit în lume să restaureze și să îndumnezeiască firea umană și întreaga creație. Deși El este prezent în tot ceea ce ne înconjoară, noi facem experiența întâlnirii și unirii cu Hristos mai ales în Biserică. Recapitularea întregii Taine a mântuirii în Hristos are loc tocmai în dumnezeiasca Euharistie (etim. = mulțumire). Euharistia nu este una din cele 7 Taine ci este însăși esența Bisericii. În Tradiția vie a Bisericii Botezul, Mirungerea, Nunta, Hirotonie aveau loc înlăuntrul Sfintei Euharistii.
Este membru al Bisericii – mădular al Trupului lui Hristos – nu cel care este botezat, ci cel botezat care participă la Sfânta Liturghie. Tot ceea ce facem noi – în viața de zi cu zi, acasă, la serviciu, la spovedanie ș.a. – trebuie să se încununeze în Euharistie, în împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului.
Dumnezeiasca Euharistie ne face mădulare ale Trupul lui Hristos, iar Trupul lui Hristos este Biserica.
Biserica – Comunitatea celor credincioși
Ce este parohia
Pentru majoritatea creștinilor, care locuiesc astăzi la oraș, parohia reprezintă, în multe cazuri, ceva abstract. La sat, parohia este formată din întreaga comunitate creștin-ortodoxă și are ca învățător, slujitor și conducător pe părintele paroh. În orașe, datorită numărului mare de credincioși, s-a făcut o delimitare teritorială pe cartiere sau zone de blocuri. Teoretic. Practic, parohia este formată din toți credincioșii care vin regulat la o anumită biserică, care formează astfel o adevărată familie duhovnicească și care participă la viața liturgică a bisericii: Sfânta Liturghie, vecernii, utrenii, Sfântul Maslu, cununii, botezuri, parastase ș.a.
Enoriaș este cel care are sentimentul apartenenței la această comunitate parohială și care prin tot ceea ce face are în vedere și bunul mers al parohiei din care face parte.
Este bine de știut că parohia - condusă de preotul paroh – are și trei organe administrative:
- Adunarea parohială - formată din toți bărbații majori ai parohiei – este organul deliberativ care întocmește bugetul parohiei, administrează bunurile acesteia și o înzestrează cu obiecte de cult: veșminte preoțești, icoane, cărți de cult, ș.a. Adunarea parohială alege și
- Consiliul parohial – format din 11 (7, 9, 12) bărbați care, împreună cu părintele paroh, decid cele mai importante lucruri din viața comunității.
- Comitetul de femei sau Comitetul parohial – alcătuit din toate femeile din parohie sub conducerea doamnei preotese. Rostul comitetului este acela de a se îngriji de: curățenia și înfrumusețarea bisericii, pregătirea aniversărilor, ajutorarea familiilor nevoiașe, a bolnavilor și nu în ultimul rând de stimularea și educația creștină a copiilor din parohie.
Biserica – locaș de rugăciune
În orașe și la sate bisericile sunt punctele de referință în jurul cărora se încheagă nu numai comunitățile parohiale ci și întreaga viață socială și politică (polis = cetate). Numită și casa lui Dumnezeu în care toată suflarea să laude pe Domnul, biserica este imaginea sensibilă a Bisericii cerești, este cerul pe pământ, este, în mic, un cosmos organizat liturgic cu o arhitectură specifică, cu orânduială precisă a picturii și cu o împărțire deja tradițională: altar, naos, pronaos la care se poate adăuga și pridvorul (sau tinda bisericii).
Fiind locul prezenței lui Dumnezeu, biserica este întotdeauna ctitorită pe moaștele unui sfânt și este locul, prin excelență, unde se săvârșesc Sfintele Taine ale Bisericii și unde noi ne putem împărtăși cu Trupul și Sângele Mântuitorului real, duhovnicește, din tot ceea ce cuprinde ea (locașul) și textele sfintelor slujbe.
Întotdeauna biserica este orientată cu altarul spre răsărit și poate avea fie formă de cruce (stil bizantin) fie de navă.
Altarul este partea ce mai de răsărit și este rezervat slujitorilor (episcopi, preoți, diaconi) având în mijloc Sfânta Masă, în stânga Proscomidiarul, iar în dreapta diaconiconul unde se păstrează veșmintele, vasele și obiectele liturgice.
Naosul formează partea centrală a bisericii și este despărțit de altar prin (catapeteasmă).
Pronaosul este despărțit de naos printr-un zid sau prin niște stâlpi. Aici stăteau în vechime catehumenii și penitenții, iar până nu demult femeile.
Când pronaosul a fost integrat cultului, a apărut pridvorul, care i-a luat locul funcțional.
