Grigorie de la Colțea

Grigorie de la Colțea (n. 1710 - d. 18 septembrie 1787, București) a fost de două ori Mitropolit al Ungro-Vlahiei între anii 1760 și 1787. În unele scrieri mai este numit și Grigorie al II-lea de la Colțea, pentru a fi deosebit de un alt mitropolit cu același nume, Grigorie, care a păstorit între anii 1629-1636.

Deși a păstorit în vremuri grele, cu războaie pe pământul Țării Românești, vlădica Grigorie, datorită aleselor sale însușiri de cărturar, diplomat și gospodar, a izbutit să conducă cu vrednicie Mitropolia Ungrovlahiei peste un sfert de veac. În 1776, patriarhul ecumenic Sofronie II și sinodul său au acordat mitropolitului Grigorie și urmașilor săi în scaun titlul de „locțiitor al scaunului din Cezareea Capadociei”. Prin acordarea acestui titlu, Mitropolia Ungrovlahiei era ridicată la rangul celui dintâi scaun între mitropoliile Patriarhiei de Constantinopol. Acordarea acestui titlu onorific era o recunoaștere a importanței Mitropoliei Țării Românești și a aportului pe care l-au adus Biserica română și poporul român la susținerea Ortodoxiei răsăritene.

De asemenea, în 1774, generalul rus Petru Saltikov i-a dăruit mitropolitului moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov, pe care le-a așezat în catedrala mitropolitană din București; sfântul Dimitrie fiind considerat în prezent Ocrotitor al Bucureștilor.

A sprijinit activitatea tipografică din acea vreme, la inițiativa și pe cheltuiala sa fiind tipărite circa 40 de cărți religioase în limba română, multe dintre ele cu predoslovii (prefețe) scrise de el. A dezvoltat o mare școală de ucenici cărturari și a contribuit la reformarea educației în Țara Românească.

Înainte de Mitropolia Țării Românești

Grigorie învățase carte la Academia de la Sf. Sava, a fost egumen al Mănăstirii Colțea (de unde și supranumele său Grigorie „de la Colțea”), eclesiarh la catedrala mitropolitană, egumen al Mănăstirii Glavacioc (1758-1760), mitropolit „titular” al Mirelor Lichiei (1748-1760), și, în această calitate, a ajuns duhovnic al domnitorului Constantin Mavrocordat.

Păstoria mitropolitană

La 28 iulie 1760, a fost „strămutat” în scaunul de mitropolit al Ungrovlahiei, cu „ecdosis”-ul patriarhului ecumenic.

Delegații în Rusia

În anul 1768 a izbucnit un război între Rusia și Turcia, în cursul căruia Țara Românească și Moldova au ajuns sub ocupație și administrație militară rusă (1769-1774).

La scurt timp după ocuparea Principatelor, două delegații de înalte fețe bisericești și de boieri s-au îndreptat spre Petersburg, pentru a prezenta țarinei Ecaterina cea Mare (1762-1796) a Rusiei doleanțele celor două țări românești.

Delegația munteană era formată din mitropolitul Grigorie, arhimandritul Chesarie, viitor episcop de Râmnic, arhimandritul Filaret, urmașul său la Râmnic, iar mai târziu mitropolit, vistiernicul Mihail Cantacuzino și logofătul Nicolae Brâncoveanu. Delegația moldovenească era formată din episcopul Inochentie al Hușilor, egumenul Benedict de la Moldovița, arhimandritul Vartolomei Măzăreanu, logofătul Ioan Paladi (care a murit pe drum) și spătarul Enache Milo.

Ambele delegații au fost primite de țarină la 28 martie 1770, în duminica Floriilor. Cu acest prilej, au vorbit cei doi ierarhi. Împărăteasa a promis solilor munteni și moldoveni că țările lor se vor conduce și pe viitor „după a lor judecăți și rânduieli”. În timp ce delegațiile se aflau la Petersburg, a avut loc hirotonia întru arhiereu a învățatului arhimandrit Platon Levșin, printre ierarhii slujitori numărându-se și mitropolitul Grigorie.

Pe când aceste delegații se găseau în Rusia, în Țara Românească se petreceau evenimente neprevăzute. Turcii au izbutit să oprească pentru un timp înaintarea rusească și să pună un nou domn (în locul lui Grigorie III Ghica plecat în Rusia din noiembrie 1769) și anume pe banul Craiovei, Manole (Emanuel) Giani Ruset (mai 1770 - octombrie 1771), care li se arătase devotat.

Noul domn a dispus ca în scaunul de mitropolit al Ungrovlahiei să fie ridicat fostul episcop de Râmnic Grigorie Socoteanu, a fost înscăunat la 26 iulie 1770. Se pare că a fost adus la București împotriva voinței sale, așa cum se întâmplase cu o sută de ani în urmă cu vlădica Varlaam. Grigorie III nici n-a lucrat nimic în noua dregătorie în care a fost rânduit, căci în octombrie 1771, oștile rusești au ocupat din nou Bucureștiul, iar Emanuel Giani Ruset cu mitropolitul său s-au retras în Oltenia. Fostul mitropolit și-a reluat scaunul.

În 1772, mitropolitul Grigorie II a îndeplinit o nouă misiune diplomatică, fiind trimis în fruntea unei delegații la Focșani, spre a mijloci pentru „patria noastră”, pe lângă contele Orlof, reprezentantul Rusiei, care ducea acolo tratative cu turcii.

Moaștele Sf. Dimitrie Basarabov

Un fapt de seamă din timpul păstoririi mitropolitului Grigorie II, s-a petrecut la 13 iulie 1774, când generalul rus Petru Saltikov i-a dăruit moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov, pe care le-a așezat în catedrala mitropolitană din București; sfântul Dimitrie fiind considerat în prezent Ocrotitor al Bucureștilor.

Locțiitor al scaunului din Cezareea Capadociei

În 1776, patriarhul ecumenic Sofronie II și sinodul său, la cererea domnitorului Alexandru Ipsilanti (1774-1782), au acordat mitropolitului Grigorie și urmașilor săi în scaun titlul de „locțiitor al scaunului din Cezareea Capadociei”, titlu purtat în prezent de către P.F. Daniel..

Prin acordarea acestui titlu, Mitropolia Ungrovlahiei era ridicată la rangul celui dintâi scaun între mitropoliile Patriarhiei de Constantinopol, cu alte cuvinte, dacă mitropoliții Ungrovlahiei ar fi luat parte la ședințele sinodului patriarhal, ar fi urmat îndată după patriarh (la început Mitropolia Ungrovlahiei ocupa locul 70, apoi a fost așezată în același rang cu scaunele de Melitene, apoi Nicomidia, iar mai târziu a ocupat locul Mitropoliei de Ancira).

Acordarea acestui titlu onorific era o recunoaștere a importanței Mitropoliei Țării Românești și a aportului pe care l-au adus Biserica română și poporul român la susținerea Ortodoxiei răsăritene.

Sprijinirea Ierusalimului

Sub mitropolitul Grigorie II, au continuat legăturile și cu celelalte Patriarhii ortodoxe răsăritene, aflate sub stăpânire otomană. Astfel, în martie 1781 mitropolitul și domnitorul Alexandru Ipsilanti au primit vizita patriarhului Avramie II al Ierusalimului (1775-1787), care a izbutit să strângă sume însemnate de bani pe seama Patriarhiei sale.

Organizarea școlii

Sunt vrednice de subliniat strădaniile cărturărești ale mitropolitului Grigorie II.

În această privință este de apreciat aportul deosebit al domnitorului Alexandru Ipsilanti, om luminat, care a adus multe inovații progresiviste în viața Țării Românești, înființând școli și spitale, micșorând impozitele și inițiind felurite reforme administrative, cuprinse în Condica de legi care-i poartă numele.

Acest domn a înființat câteva școli noi sau a reorganizat pe cele vechi, având și concursul mitropolitului. Astfel, într-un hrisov din 10 ianuarie 1776, școala domnească de la Sfântul Sava s-a organizat în patru cicluri, fiecare de trei ani, cuprinzând întregul program de învățământ, de la cel elementar la cel superior. Erau șase profesori, iar între materiile de studiu figurau: Aritmetica, Geometria, Științele naturale, Filozofia, Poetica, Retorica, Istoria, Geografia, Limbile latină, elină, italiană. Se prevedea recrutarea prin concurs și întreținerea în bune condiții a 60 de bursieri în internatul școlii, organizarea unei biblioteci școlare.

Conducerea școlii era încredințată unei Eforii, formată din mitropolit și cei doi episcopi sufragani și din marii boieri. Întreținerea ei cădea în seama mănăstirilor neînchinate, la care se adăuga taxa de 3 lei pe care o plătea fiecare preot (jumătate din ei erau folosiți la „cutia milelor”, altă jumătate pentru întreținerea școlii). În schimb, atât mănăstirile cât și preoții erau scutiți de orice obligații față de vistieria țării.

Prin același hrisov se menționa că a înființat două școli elementare, la Craiova și la Buzău. S-a ocupat apoi și de școala slavonească de la Sfântul Gheorghe vechi din București. Prin hrisovul din Ianuarie 1776, de care am pomenit mai sus, Alexandru Ipsilanti rânduia și un dascăl la Mitropolie, care să învețe pe cei ce doreau să intre în cler. Nu avem însă știri asupra modului cum s-a organizat acest curs teologic și ce rezultate a dat. Și aceste școli se bucurau de subvenții din partea mănăstirilor, iar ierarhii țării, în frunte cu mitropolitul, aveau un rol însemnat în îndrumarea lor, în calitate de membri ai Eforiei. Mitropolitul era preocupat și de gândul întemeierii unei școli de psaltichie în București, pentru pregătirea cântăreților de strană.

Tipărituri

În cei peste 25 de ani de păstorire ai mitropolitului Grigorie II s-au tipărit aproximativ 40 de cărți românești, fie de slujbă, fie de învățătură.

Între cărțile de slujbă se numără: Evanghelia (1760, 1775), Antologhionul (1762, 1766, 1777, 1786), Ceaslovul (1767 și alte cinci ediții), Molitvelnicul (1764), Penticostarul (1768, 1782), Triodul (1768), Octoihul (1774), Apostolul (1774, 1784), Psaltirea (1775, 1780), Slujba Cuviosului Dimitrie Basarabov (1779), Liturghierul (1780), Catavasierul (1781) ș.a.

Dintre cărțile de învățătură tipărite acum, pot fi consemnate lucrarea Sfântului Simion al Tesalonicului: Voroavă de întrebări și răspunsuri (1765, 570 p.), în traducerea arhimandritului Chesarie, viitorul episcop de Râmnic și Omiliile Sfântului Macarie Egipteanul (1775), în traducerea unui ieromonah Macarie. În 1768 s-a tipărit Cazania (reproduce ediția Chiriacodromionului de București din 1732, care este, în mare, o reeditare a Cazaniei lui Varlaam). S-au retipărit și lucrările lui Antim Ivireanul: Învățătură bisericească foarte folositoare obștii preoților și a tot creștinescului norod (1774) și Capete de poruncă la toată ceata bisericească (1775).

În 1774, s-a tipărit broșura intitulată Pravilă cu învățătură bisericească de taina ispovedaniei, retipărită în 1781, cu unele adăugiri. În 1776 însuși mitropolitul tipărea o foaie volantă cu felurite „sfaturi în post”. Majoritatea acestor cărți s-au tipărit cu cheltuiala mitropolitului Grigorie, fapt menționat în înseși foile de titlu. Multe au prefețe semnate de el.

Mitropolitul Grigorie II a avut un rol însemnat și în lucrarea de traducere și tipărire a Mineielor de la Râmnic, între anii 1776-1780, de către ucenicii săi, episcopul Chesarie (1773-1780) și Filaret (1780-1792).

Sub păstoria lui Grigorie au apărut și câteva cărți în secția grecească a tipografiei mitropolitane (înființată în 1690), dotată acum cu material nou, adus din „Francia”, fapt pentru care era socotită ca o „tipografie de curând înființată a neamului ortodox al romeilor”. Între acestea se numără: Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă (1767), Învățătura creștinească a credinței noastre ortodoxe (grecește și turcește, 1768), Învățătura ortodoxă a patriarhului Meletie Pigas (1769) și altele. Aproape toate s-au tipărit cu cheltuiala patriarhului Efrem al Ierusalimului. Meșterii tipografi erau români (de pildă cartea lui Meletie Pigas a tipărit-o Grigorie, viitorul mitropolit de Sidis).

Aceste tipărituri constituie încă o mărturie a ajutorului pe care l-au dat țările noastre Bisericilor de limbă greacă aflate sub dominație otomană.

Ctitoriri

Vlădica Grigorie este ctitorul a două biserici din București: Oborul Vechi, ridicată prin 1768 și Sfântul Nicolae Vlădica, demolată la sfârșitul secolului XIX. A acordat ajutoare și pentru ridicarea altor biserici. Ca și alți vlădici ai țării, s-a îngrijit și de sporirea patrimoniului material al Mitropoliei, fie prin acte de cumpărare, fie prin danii.

Adormirea

După o activitate atât de bogată și îndelungată, mitropolitul Grigorie și-a dat obștescul sfârșit, în ziua de 18 septembrie 1787, fiind înmormântat în curtea Mitropoliei. A lăsat în urma sa realizări de seamă, între care se impun tipăriturile românești, bisericile clădite în București și formarea de ucenici, care i-au continuat ostenelile cărturărești.

Ucenicii lui Grigorie

Se înțelege că bogatele roade ale tipografiei Mitropoliei din București nu s-au putut dobândi decât prin munca mai multor ucenici ai mitropolitului, care i-au stat în ajutor la tălmăcirea, tipărirea și diortosirea lor.

Chesarie de Râmnic

Între ei trebuie pomeniți arhimandritul Chesarie, viitor episcop de Râmnic, traducătorul cărții Sfântului Simeon al Tesalonicului, și arhimandritul Filaret, viitor episcop de Râmnic și apoi mitropolit, cu cheltuiala căruia s-au tipărit Omiliile Sfântului Macarie Egipteanul și care semna una din prefețele Octoihului din 1774 și a Slujbei Cuviosului Dimitrie din 1779.

Ieromonahul Grigorie Sidis

În chip deosebit reține atenția ieromonahul Grigorie, mai târziu arhimandrit și egumen la Dealu, iar din 1783 mitropolit titular de Sidis.

Acesta a lucrat întâi ca tipograf și gravor (Triodul din 1768 ș.a.), apoi a dat îndemnul moral și material la tipărirea unora din cărțile pomenite mai sus (Învățătura bisericească din 1774, Slujba Sfântului Dimitrie Basarabov în 1779, cele două ediții din Pravila de taină a ispovedaniei). În 1784 a „diortosit” Apostolul, semnând și prefața, iar Ceaslovul din 1785 și Antologhionul din 1786 s-au tipărit „prin îndemnarea și osteneala sa”.

Acest Grigorie Sidis a redactat în 1795 o minuțioasă „diată”, asemănătoare cu a lui Antim Ivireanul, prin care-și lăsa sume însemnate de bani Mitropoliei, unor mănăstiri, celor patru Patriarhii răsăritene, mănăstirilor din Athos și Sinai, pentru răscumpărarea de robi și întemnițați, pentru spitalele Colțea și Pantelimon, pentru înzestrarea a cinci fete sărace etc. (din același testament reiese că avea o frumoasă bibliotecă).

Alți ucenici

Un alt ostenitor a fost ieromonahul Macarie, traducător al Omiliilor Sfântului Macarie Egipteanul și „diortositor” al Octoihului din 1774 și al Psaltirii din 1775 (aici arată că este din „sfânta mănăstire Dragomirna”). La mai multe tipărituri apare ca „ostenitor” ieromonahul Ioachim, „chivernisitorul tipografiei”, care a continuat să lucreze apoi la Râmnic. Tot între „ucenicii săi” se numără și episcopul Cosma al Buzăului, care i-a urmat apoi în scaun. Pe lângă aceștia nu trebuie trecuți cu vederea nici numeroșii tipografi care au dat la lumină cărțile amintite: Iordache Stoicovici (un fiu al preotului tipograf Stoica Iacovici, din prima jumătate a sec. XVIII), preotul Constantin Râmniceanul, Dimitrie Petrovici, Stanciu Tomovici și alții.

Se observă, deci, că în jurul său se formase o adevărată școală de instruire a clerului prin cartea tipărită.

Surse

• Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.

Casetă de succesiune: Grigorie de la Colțea
Precedat de: Filaret I	Mitropolit al Țării Românești 1760-1787	Urmat de: Cosma Popescu

A se vedea și

• Lista relațiilor de ucenicie
• Începuturile activității tipografice românești

Legături externe

• Istoria creștinismului (DCLXXVII): Mitropolitul Grigorie al Ungrovlahiei (1760-1787) (I), 1 iunie 2007, Ziarul Lumina
• Istoria creștinismului (DCLXXVIII): Mitropolitul Grigorie al Ungrovlahiei (1760-1787) (II), 2 iunie 2007, Pr. Cezar Țăbârnă, Ziarul Lumina
• Istoria creștinismului (DCLXXIX): Mitropolitul Grigorie al Ungrovlahiei (1760-1787) (III), 4 iunie 2007, Ziarul Lumina
• Istoria creștinismului (DCLXXX): Mitropolitul Grigorie al Ungrovlahiei (1760-1787) (IV), 5 iunie 2007, Pr. Cezar Țăbârnă, Ziarul Lumina