Meletie I (Pigas) al Alexandriei
Sanctitatea Sa Meletie I Pigas (gr.: Μελέτιος Πηγάς) a fost patriarh al Alexandriei între anii 1590-1601. S-a opus vehement Uniunii de la Brest-Litovsk în corespondența sa cu regele Poloniei. A deținut o vreme și locotenența tronului Constantinopolului.
Țările române au avut strânse legături cu Meletie Pigas.
Viața
Meletie s-a născut în anul 1541 în Candia (Iraklion), pe insula Creta, care la acea vreme era sub stăpânirea venețienilor. A studiat filologia clasică, filosofia și medicina la Padova, în Italia și mai târziu la Veneția, după care a revenit în Creta. Acolo a intrat în monahism, într-o mănăstire din Iraklion al cărei stareț a devenit. Ulterior a fost exilat, iar după 1575 a intrat în slujba administrațiilor patriarhale ale Alexandriei și Constantinopolului.
În 1590, Meletie a fost întronizat Patriarh al Alexandriei. S-a implicat activ în păstrarea statutului și sporirea prestigiului Ortodoxiei în Orientul Mijlociu și în Europa Răsăriteană, luând parte la mai multe dezbateri teologice ale vreme; a fost activ și în domeniul diplomației bisericești. A participat la numeroase sinoade, între care cele de la Constantinopol din anii 1593 și 1597. S-a opus vehement negocierii ortodocșilor cu Biserica Romano-Catolică din Polonia răsăriteană (Ucraina de azi) care au dus la Uniunea de la Brest-Litovsk. În corespondența sa cu regele Sigismund al III-lea al Poloniei a respins pretențiile de supremație ale Papei. A scris și împotriva formulei Filioque introduse de catolici în Crez.
În 1593, Meletie l-a hirotonit diacon, apoi preot pe tânărul Chiril Lucaris. Între anii 1597-1598, Meletie a fost și locum tenens al tronului patriarhal al Constantinopolului.
Meletie a trecut la Domnul pe 14 septembrie 1601 la Alexandria,[1][2] fiind urmat de protejatul său, Chiril Lucaris, care a fost ales ca succesor al său sub numele de Chiril al III-lea.
Meletie I (Pigas) al Alexandriei | ||
---|---|---|
Precedat de: Silvestru |
Patriarh al Alexandriei 1590-1601 |
Urmat de: Chiril III |
Precedat de: Teofan I Karykes |
Patriarh al Constantinopolului locum tenens 1597-1598 |
Urmat de: Matei al II-lea |
Referințe
- ↑ Mystagogy Resource Center: Saint Meletios Pegas, Patriarch of Alexandria, accesat la 26 aprilie 2018
- ↑ Encyclopaedia Britannica: Meletios Pegas, Patriarch of Alexandria, accesat la 26 aprilie 2018
Surse
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Locuri > Ortodoxia pe țări > Ortodoxia în Africa > Patriarhi ai Alexandriei
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Episcopi
Categorii > Oameni > Episcopi
Categorii > Oameni > Episcopi > Episcopi după localitate
Categorii > Teologie > Eclesiologie > Jurisdicții