Paula din Roma: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(→‎Viața)
Linia 1: Linia 1:
 +
[[Fișier:Saint Paula of Rome.jpg|miniatura|dreapta|Sfânta Paula din Roma (gravură de Marshall William, 1642)]]
 
Sfânta '''Paula din Roma''' (n. [[5 mai]] 347, [[Roma]] – [[26 ianuarie]] 404, [[Betleem]]) a fost o [[cuvioasă]] de origine senatorială din Roma, care a întemeiat o mănăstire dublă la Betleem. [[Praznic|Prăznuirea]] ei în [[Biserica Ortodoxă]] se face la [[26 ianuarie]]<ref>Sf. Paula nu apare în [[Sinaxar]]ele orientale, dar este pomenită în ''[[Martirologiu]]l roman'' la 26 ianuarie, și în Calendarul pelestino-georgian din Palestina (sec. X) - cf. G. Garitte, ''Le Calendrier pelestino-géorgien du Sinaiticus 34 (Xe siècle)'', p. 87 - la [[28 august]], împreună cu sfântul [[Ieronim]] și cu sfânta [[Marcela din Roma]] (prăznuită la [[31 ianuarie]]).</ref>.
 
Sfânta '''Paula din Roma''' (n. [[5 mai]] 347, [[Roma]] – [[26 ianuarie]] 404, [[Betleem]]) a fost o [[cuvioasă]] de origine senatorială din Roma, care a întemeiat o mănăstire dublă la Betleem. [[Praznic|Prăznuirea]] ei în [[Biserica Ortodoxă]] se face la [[26 ianuarie]]<ref>Sf. Paula nu apare în [[Sinaxar]]ele orientale, dar este pomenită în ''[[Martirologiu]]l roman'' la 26 ianuarie, și în Calendarul pelestino-georgian din Palestina (sec. X) - cf. G. Garitte, ''Le Calendrier pelestino-géorgien du Sinaiticus 34 (Xe siècle)'', p. 87 - la [[28 august]], împreună cu sfântul [[Ieronim]] și cu sfânta [[Marcela din Roma]] (prăznuită la [[31 ianuarie]]).</ref>.
  
Linia 5: Linia 6:
 
Patriciană<ref>Viața Sf. Paula se găsește în Scrisoarea CVIII a sfântului Ieronim către Eustochium Julia, fiica sfintei Paula, din care text s-au inspirat mai apoi toate celelalte ''Vita'' ale sfintei. Alte scrisori ale Sf. Ieronim care aduc diferite elemente despre Paula, viața și familia ei, sunt Scrisorile XXII, XXX, XXXI, XXXIII, XXXVIII, XXXIX, LXVI, CVII. - cf. Saltet, Louis. "St. Paula." În: ''The Catholic Encyclopedia''. Vol. 11. New York: Robert Appleton Company, 1911. http://www.newadvent.org/cathen/11582a.htm</ref> descendentă a uneia dintre cele mai vechi și nobile familii din Roma, sfânta Paula s-a născut la [[5 mai]] 347 și s-a măritat la vârsta de 15 ani<ref>15 ani (Sinaxarul P. Macarie de la Simonos Petras; 16 ani (Wikipedia - după alte surse); 17 ani (Nominis - art. cit.).</ref> cu senatorul Toxotius, și el dintr-o ilustră familie artistocrată romană, care deși era păgân a lăsat-o pe Paula să ducă o viață creștină. Din căsătoria lor s-au născut cinci copii: sfânta Blesilla<ref>Sf. Blesilla este prăznuită la [[22 ianuarie]] în Occident; a rămas de tânără văduvă și a murit în 384.</ref>, Paulina<ref>Paulina s-a măritat cu senatorul roman Pammachius; a trecut la Domnul în 395.</ref>, [[Eustochium Julia]] (prăznuită la [[28 septembrie]])<ref>Eustochium a fost singura dintre cele patru fete ale sfintei Paula care i-a supraviețuit. Ea a însoțit-o pe mama ei în Orient, unde a și murit în anul 419.</ref>, Rufina<ref>Rufina a murit și ea tânără, în 386 (cf. Catholic Encyclopedia, art. cit.).</ref> și Toxotius<ref>„Her son Toxotius, at first a pagan, but baptized in 385, married in 389 Laeta, daughter of the pagan priest Albinus. Of this marriage was born Paula the Younger, who in 404 rejoined Eustochium in the East and in 420 closed the eyes of St. Jerome.” (cf. Catholic Encyclopedia, art. cit.).</ref>. Paula se bucura de tot binele acestei vieți când [[Dumnezeu]] i-a deschis o nouă cale: la vârsta de doar 32 de ani Paula a rămas văduvă ca urmare a morții soțului ei. Atunci ea s-a hotărât să-și încredințeze întreaga viață slujirii lui Dumnezeu și a aproapelui, după [[Evanghelie]], urmând modelul sfintei [[Marcela din Roma|Marcela]], care își transformase palatul de pe colina Aventin din Roma în mănăstire și devenise un model de viață creștină într-o Romă depravată. În mănăstirea sfintei Marcela, în 382, Paula îl întâlnește pe sfântul Ieronim, cu care leagă o puternică prietenie duhovnicească. Paula le oferă găzduire în casa ei sfântului Ieronim și episcopilor din Orient cu care acesta venise la Roma pentru un [[sinod]] și, ascultând cu mare entuziasm povestirile acestora despre sfinții [[călugăr]]i și [[pustnic]]i din Egipt, [[Palestina]] și Siria, se umple de dorința de a părăsi Roma, familia ei și bogățiile ei, pentru a trăi un acest fel de viață în pustie. Reținută un timp de dragostea pentru copii, Paula se decide într-un final să plece în 384, după moartea fiicei ei Blesilla, și se îmbarcă împreună cu fiica ei Eustochium și cu un mic grup de fecioare care aveau aceeași dorință pentru Orient. Trecând prin Cipru și [[Antiohia]], ele se întâlnesc cu sfântul Ieronim în Palestina, plecând mai departe cu el în pelerinaj în [[Țara Sfântă]] și Siria.  
 
Patriciană<ref>Viața Sf. Paula se găsește în Scrisoarea CVIII a sfântului Ieronim către Eustochium Julia, fiica sfintei Paula, din care text s-au inspirat mai apoi toate celelalte ''Vita'' ale sfintei. Alte scrisori ale Sf. Ieronim care aduc diferite elemente despre Paula, viața și familia ei, sunt Scrisorile XXII, XXX, XXXI, XXXIII, XXXVIII, XXXIX, LXVI, CVII. - cf. Saltet, Louis. "St. Paula." În: ''The Catholic Encyclopedia''. Vol. 11. New York: Robert Appleton Company, 1911. http://www.newadvent.org/cathen/11582a.htm</ref> descendentă a uneia dintre cele mai vechi și nobile familii din Roma, sfânta Paula s-a născut la [[5 mai]] 347 și s-a măritat la vârsta de 15 ani<ref>15 ani (Sinaxarul P. Macarie de la Simonos Petras; 16 ani (Wikipedia - după alte surse); 17 ani (Nominis - art. cit.).</ref> cu senatorul Toxotius, și el dintr-o ilustră familie artistocrată romană, care deși era păgân a lăsat-o pe Paula să ducă o viață creștină. Din căsătoria lor s-au născut cinci copii: sfânta Blesilla<ref>Sf. Blesilla este prăznuită la [[22 ianuarie]] în Occident; a rămas de tânără văduvă și a murit în 384.</ref>, Paulina<ref>Paulina s-a măritat cu senatorul roman Pammachius; a trecut la Domnul în 395.</ref>, [[Eustochium Julia]] (prăznuită la [[28 septembrie]])<ref>Eustochium a fost singura dintre cele patru fete ale sfintei Paula care i-a supraviețuit. Ea a însoțit-o pe mama ei în Orient, unde a și murit în anul 419.</ref>, Rufina<ref>Rufina a murit și ea tânără, în 386 (cf. Catholic Encyclopedia, art. cit.).</ref> și Toxotius<ref>„Her son Toxotius, at first a pagan, but baptized in 385, married in 389 Laeta, daughter of the pagan priest Albinus. Of this marriage was born Paula the Younger, who in 404 rejoined Eustochium in the East and in 420 closed the eyes of St. Jerome.” (cf. Catholic Encyclopedia, art. cit.).</ref>. Paula se bucura de tot binele acestei vieți când [[Dumnezeu]] i-a deschis o nouă cale: la vârsta de doar 32 de ani Paula a rămas văduvă ca urmare a morții soțului ei. Atunci ea s-a hotărât să-și încredințeze întreaga viață slujirii lui Dumnezeu și a aproapelui, după [[Evanghelie]], urmând modelul sfintei [[Marcela din Roma|Marcela]], care își transformase palatul de pe colina Aventin din Roma în mănăstire și devenise un model de viață creștină într-o Romă depravată. În mănăstirea sfintei Marcela, în 382, Paula îl întâlnește pe sfântul Ieronim, cu care leagă o puternică prietenie duhovnicească. Paula le oferă găzduire în casa ei sfântului Ieronim și episcopilor din Orient cu care acesta venise la Roma pentru un [[sinod]] și, ascultând cu mare entuziasm povestirile acestora despre sfinții [[călugăr]]i și [[pustnic]]i din Egipt, [[Palestina]] și Siria, se umple de dorința de a părăsi Roma, familia ei și bogățiile ei, pentru a trăi un acest fel de viață în pustie. Reținută un timp de dragostea pentru copii, Paula se decide într-un final să plece în 384, după moartea fiicei ei Blesilla, și se îmbarcă împreună cu fiica ei Eustochium și cu un mic grup de fecioare care aveau aceeași dorință pentru Orient. Trecând prin Cipru și [[Antiohia]], ele se întâlnesc cu sfântul Ieronim în Palestina, plecând mai departe cu el în pelerinaj în [[Țara Sfântă]] și Siria.  
  
−
Arrivée à Jérusalem, elle renonça aux honneurs que lui avait réservés le proconsul de Palestine pour choisir une modeste demeure et passer tout son temps à visiter avec larmes les Lieux saints. Elle parcourut ainsi toute la Terre Sainte, rendit visite aux moines des déserts d’Égypte, et revint, au bout d’un an, à Bethléem, avec le projet de fonder, près de la Grotte de la Nativité, un monastère pour les vierges et les veuves qui l’accompagnaient et un monastère d’hommes pour saint Jérôme et ses amis. S’inspirant de la fondation de sainte Mélanie au Mont des Oliviers [31 déc.] et de ce qu’elle avait appris en Égypte dans les monastères de saint Pachôme, elle divisa la communauté féminine en trois groupes, selon l’origine sociale et la formation intellectuelle des moniales, ayant chacun une supérieure. Séparées pour le travail et les repas, toutes les religieuses se réunissaient pour la prière liturgique. On chantait chaque jour entièrement le Psautier, que les sœurs devaient savoir par cœur, et chacune devait en plus apprendre et méditer au cours de la journée quelque autre passage de l’Écriture sainte. Quant à elle, Paule avait appris l’hébreu et s’attachait, sous la direction de Jérôme, à en interpréter au sens spirituel les passages les plus obscurs. Elle était si pénétrée de la parole de Dieu qu’en toute circonstance, dans les deuils répétés, dans les maladies, dans les contrariétés ou dans les joies, elle savait trouver le verset approprié et le mêler à sa prière permanente pour élever son âme vers Dieu. Elle était pour ses filles spirituelles le modèle vivant de toutes les vertus, de l’empressement à la prière, de l’ardeur au travail, de l’austérité dans le jeûne. Elle ne connaissait d’excès que dans l’aumône et l’amour des pauvres. Désirant elle-même acquérir la pauvreté en esprit et rendre à Dieu ce qu’Il lui avait donné de biens terrestres, elle les distribuait à tous les pauvres qui se présentaient. Elle donnait même ce qui était nécessaire à l’entretien de la communauté et s’endettait lourdement, en dépit des remontrances et des appels à la raison de Jérôme, afin de ne renvoyer personne nu ou affamé. Comme on lui reprochait d’affliger excessivement sa chair par les austérités, elle répondait : « Comme autrefois j’ai pris tant de soin à plaire à mon mari et au monde, en peignant mon visage avec du blanc et du rouge, je désire maintenant pouvoir plaire au Christ, en affligeant ce corps qui a été dans les délices. »
+
Ajunsă la [[Ierusalim]], sfânta Paula a renunțat la onorurile pe care i le oferea proconsulul roman al Palestinei pentru statul ei de patriciană, și s-a instalat într-o locuință mai [[Smerenia|smerită]], petrecându-și timpul vizitând Locurile sfinte. Astfel, Paula a vizitat ca [[pelerin]] întreagă [[Țara Sfântă]] și monahii din monahii din pustiile Egiptului, revenind după un an la Betleem cu proiectul de a întemeia acolo, lângă Peștera Nașterii Domnului, o mănăstire de maici pentru văduvele și fecioarele care au însoțit-o în Țara Sfântă, precum și o mănăstire de călugări pentru sfântul Ieronim și ucenicii lui. Inspirându-se din lucrarea sfintei [[Melania cea Bătrână]] (prăznuită la [[8 iunie]]<ref>Din familie aristocratică senatorială ca și Paula, sfânta Melania cea Bătrână a venit în Egipt și Țara Sfântă cu 10 ani înaintea lui Paula și a întemeiat o mănăstire de fecioare la Ierusalim pe [[Muntele Măslinilor]], în 374.</ref>), precum și din diferitele forme de viață pe care le-a văzut în [[monahismul]] egiptean, și în particular în mănăstirile sfântului [[Pahomie cel Mare]], Paula a împărțit comunitatea ei trei grupuri, ținând seama de originea socială și de formarea intelectuală a maicilor, fiecare grup cu [[stareț]]a ei. Separate pentru lucru / [[ascultare]] și pentru mese, călugărițele se adunau toate pentru [[rugăciuni]]le de la [[biserică]]. Ele cântau în fiecare zi în întregime [[Psaltirea]], pe care maicile trebuiau să o știe pe de rost, și fiecare dintre maici trebuia în plus să învețe pe de rost și să mediteze în cursul fiecărei zile alte câteva pasaje din [[Sfintele Scripturi]]. Cât despre ea, Paula a învățat ebraica și se ostenea, sub îndrumarea sfântului Ieronim, să înțeleagă mai în profunzime sensurile duhovnicești ale celor mai dificile pasaje din [[Vechiul Testament]]. Paula devenise atât de pătrunsă de cuvântul lui Dumnezeu încă găsea în toate momentele vieții - chiar și în cele mai dificile, cum au fost moartea copiilor ei - versetele scripturistice potrivite care să-i înalțe inima la Dumnezeu. Era pentru fiicele ei duhovnicești o model viu de virtute creștină, de ardoare în rugăciune, de muncă împreună cu toate celelalte surori, de osteni și [[Post|posturi]]. [[Milostenia|Milosteniile]] nu i se păreau niciudată exagerate și nici grija pentru cei mai săraci. Dorind să ajungă ea însăși la mai mult decât sărăcia materială, ci chiar la sărăcia cu duhul, dând lui Dumnezeu ceea ce considera că El i-a dat pe pământ, Paula și-a dat toate sărcilor care veanau la ea, chiar cu prețul de a nu mai avea destule pentru comunitatea ei, încât sfântul Ieronim trebuia din când în când o intervină. Cum uneori i se repoșa că este prea aspră cu ea însăși, prin ostenelile permanente la care se supunea, ea răspundea: „Așa cum altădată am avut atât de multă grijă ca să plac soțului meu și lumii, vopsindu-mi fața cu alb și roșu, tot așa acum doresc să plac lui Hristos prin osteneli asupra acestui trup care mai înainte era în munte plăceri.”
−
 
 
−
Malgré ces hautes vertus et son amour de tous, sainte Paule fut l’objet des calomnies des partisans d’Origène, qui la poursuivaient de leur haine à cause de son amitié avec leur ennemi, saint Jérôme. Plus patiente que le bouillant Jérôme, elle l’exhortait à la douceur et à la magnanimité, selon l’exemple de notre Sauveur face à ses ennemis. Quelque temps plus tard, sous la menace de l’invasion des Huns, elle se prépara à fuir de Bethléem avec ses filles spirituelles ; mais, au moment d’embarquer, elles apprirent que les barbares avaient été forcés par Dieu de rebrousser chemin.
 
  
 
Cruellement affligée dans son cœur de mère par la perte successive de deux autres de ses enfants, Pauline et Toxotius, Paule fut soumise, pendant les dernières années de sa vie, à l’épreuve ultime et au martyre quotidien de la maladie. Assistée à chaque instant par la douce Eustochium, elle supportait la douleur avec une patience et un renoncement admirables. Alors que son âme n’était plus retenue dans son corps que par un peu de chaleur, elle murmurait sans relâche, du bout des lèvres, ces versets : « Seigneur, j’ai aimé la beauté de ta demeure et le lieu où réside ta gloire (Ps 25, 8). Mon âme soupire et languit après les parvis du Seigneur » (Ps 83, 3). Après avoir rassuré ses filles, les évêques, les moines et les prêtres qui s’étaient rassemblés nombreux auprès d’elle, une clarté soudaine illumina son visage. Elle se tendit pour écouter le Christ lui dire : « Lève-toi, ma bien-aimée. Viens, ma colombe, car l’hiver est passé ! » (Cant 2, 10-1 1). Elle lui répondit avec joie : « Le temps de la moisson est arrivé. Je crois voir les biens du Seigneur dans la Terre des vivants (Ps 26, 13). » Et elle rendit l’âme. Elle était âgée de cinquante-six ans (26 janvier 404). Ses funérailles furent un triomphe qui rassembla une foule de moines, venus de toute la Palestine, et d’indigents qui pleuraient en elle leur mère et leur providence.
 
Cruellement affligée dans son cœur de mère par la perte successive de deux autres de ses enfants, Pauline et Toxotius, Paule fut soumise, pendant les dernières années de sa vie, à l’épreuve ultime et au martyre quotidien de la maladie. Assistée à chaque instant par la douce Eustochium, elle supportait la douleur avec une patience et un renoncement admirables. Alors que son âme n’était plus retenue dans son corps que par un peu de chaleur, elle murmurait sans relâche, du bout des lèvres, ces versets : « Seigneur, j’ai aimé la beauté de ta demeure et le lieu où réside ta gloire (Ps 25, 8). Mon âme soupire et languit après les parvis du Seigneur » (Ps 83, 3). Après avoir rassuré ses filles, les évêques, les moines et les prêtres qui s’étaient rassemblés nombreux auprès d’elle, une clarté soudaine illumina son visage. Elle se tendit pour écouter le Christ lui dire : « Lève-toi, ma bien-aimée. Viens, ma colombe, car l’hiver est passé ! » (Cant 2, 10-1 1). Elle lui répondit avec joie : « Le temps de la moisson est arrivé. Je crois voir les biens du Seigneur dans la Terre des vivants (Ps 26, 13). » Et elle rendit l’âme. Elle était âgée de cinquante-six ans (26 janvier 404). Ses funérailles furent un triomphe qui rassembla une foule de moines, venus de toute la Palestine, et d’indigents qui pleuraient en elle leur mère et leur providence.

Versiunea de la data 4 februarie 2023 14:09

Sfânta Paula din Roma (gravură de Marshall William, 1642)

Sfânta Paula din Roma (n. 5 mai 347, Roma – 26 ianuarie 404, Betleem) a fost o cuvioasă de origine senatorială din Roma, care a întemeiat o mănăstire dublă la Betleem. Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 26 ianuarie[1].

Viața

Patriciană[2] descendentă a uneia dintre cele mai vechi și nobile familii din Roma, sfânta Paula s-a născut la 5 mai 347 și s-a măritat la vârsta de 15 ani[3] cu senatorul Toxotius, și el dintr-o ilustră familie artistocrată romană, care deși era păgân a lăsat-o pe Paula să ducă o viață creștină. Din căsătoria lor s-au născut cinci copii: sfânta Blesilla[4], Paulina[5], Eustochium Julia (prăznuită la 28 septembrie)[6], Rufina[7] și Toxotius[8]. Paula se bucura de tot binele acestei vieți când Dumnezeu i-a deschis o nouă cale: la vârsta de doar 32 de ani Paula a rămas văduvă ca urmare a morții soțului ei. Atunci ea s-a hotărât să-și încredințeze întreaga viață slujirii lui Dumnezeu și a aproapelui, după Evanghelie, urmând modelul sfintei Marcela, care își transformase palatul de pe colina Aventin din Roma în mănăstire și devenise un model de viață creștină într-o Romă depravată. În mănăstirea sfintei Marcela, în 382, Paula îl întâlnește pe sfântul Ieronim, cu care leagă o puternică prietenie duhovnicească. Paula le oferă găzduire în casa ei sfântului Ieronim și episcopilor din Orient cu care acesta venise la Roma pentru un sinod și, ascultând cu mare entuziasm povestirile acestora despre sfinții călugări și pustnici din Egipt, Palestina și Siria, se umple de dorința de a părăsi Roma, familia ei și bogățiile ei, pentru a trăi un acest fel de viață în pustie. Reținută un timp de dragostea pentru copii, Paula se decide într-un final să plece în 384, după moartea fiicei ei Blesilla, și se îmbarcă împreună cu fiica ei Eustochium și cu un mic grup de fecioare care aveau aceeași dorință pentru Orient. Trecând prin Cipru și Antiohia, ele se întâlnesc cu sfântul Ieronim în Palestina, plecând mai departe cu el în pelerinaj în Țara Sfântă și Siria.

Ajunsă la Ierusalim, sfânta Paula a renunțat la onorurile pe care i le oferea proconsulul roman al Palestinei pentru statul ei de patriciană, și s-a instalat într-o locuință mai smerită, petrecându-și timpul vizitând Locurile sfinte. Astfel, Paula a vizitat ca pelerin întreagă Țara Sfântă și monahii din monahii din pustiile Egiptului, revenind după un an la Betleem cu proiectul de a întemeia acolo, lângă Peștera Nașterii Domnului, o mănăstire de maici pentru văduvele și fecioarele care au însoțit-o în Țara Sfântă, precum și o mănăstire de călugări pentru sfântul Ieronim și ucenicii lui. Inspirându-se din lucrarea sfintei Melania cea Bătrână (prăznuită la 8 iunie[9]), precum și din diferitele forme de viață pe care le-a văzut în monahismul egiptean, și în particular în mănăstirile sfântului Pahomie cel Mare, Paula a împărțit comunitatea ei trei grupuri, ținând seama de originea socială și de formarea intelectuală a maicilor, fiecare grup cu stareța ei. Separate pentru lucru / ascultare și pentru mese, călugărițele se adunau toate pentru rugăciunile de la biserică. Ele cântau în fiecare zi în întregime Psaltirea, pe care maicile trebuiau să o știe pe de rost, și fiecare dintre maici trebuia în plus să învețe pe de rost și să mediteze în cursul fiecărei zile alte câteva pasaje din Sfintele Scripturi. Cât despre ea, Paula a învățat ebraica și se ostenea, sub îndrumarea sfântului Ieronim, să înțeleagă mai în profunzime sensurile duhovnicești ale celor mai dificile pasaje din Vechiul Testament. Paula devenise atât de pătrunsă de cuvântul lui Dumnezeu încă găsea în toate momentele vieții - chiar și în cele mai dificile, cum au fost moartea copiilor ei - versetele scripturistice potrivite care să-i înalțe inima la Dumnezeu. Era pentru fiicele ei duhovnicești o model viu de virtute creștină, de ardoare în rugăciune, de muncă împreună cu toate celelalte surori, de osteni și posturi. Milosteniile nu i se păreau niciudată exagerate și nici grija pentru cei mai săraci. Dorind să ajungă ea însăși la mai mult decât sărăcia materială, ci chiar la sărăcia cu duhul, dând lui Dumnezeu ceea ce considera că El i-a dat pe pământ, Paula și-a dat toate sărcilor care veanau la ea, chiar cu prețul de a nu mai avea destule pentru comunitatea ei, încât sfântul Ieronim trebuia din când în când o intervină. Cum uneori i se repoșa că este prea aspră cu ea însăși, prin ostenelile permanente la care se supunea, ea răspundea: „Așa cum altădată am avut atât de multă grijă ca să plac soțului meu și lumii, vopsindu-mi fața cu alb și roșu, tot așa acum doresc să plac lui Hristos prin osteneli asupra acestui trup care mai înainte era în munte plăceri.”

Cruellement affligée dans son cœur de mère par la perte successive de deux autres de ses enfants, Pauline et Toxotius, Paule fut soumise, pendant les dernières années de sa vie, à l’épreuve ultime et au martyre quotidien de la maladie. Assistée à chaque instant par la douce Eustochium, elle supportait la douleur avec une patience et un renoncement admirables. Alors que son âme n’était plus retenue dans son corps que par un peu de chaleur, elle murmurait sans relâche, du bout des lèvres, ces versets : « Seigneur, j’ai aimé la beauté de ta demeure et le lieu où réside ta gloire (Ps 25, 8). Mon âme soupire et languit après les parvis du Seigneur » (Ps 83, 3). Après avoir rassuré ses filles, les évêques, les moines et les prêtres qui s’étaient rassemblés nombreux auprès d’elle, une clarté soudaine illumina son visage. Elle se tendit pour écouter le Christ lui dire : « Lève-toi, ma bien-aimée. Viens, ma colombe, car l’hiver est passé ! » (Cant 2, 10-1 1). Elle lui répondit avec joie : « Le temps de la moisson est arrivé. Je crois voir les biens du Seigneur dans la Terre des vivants (Ps 26, 13). » Et elle rendit l’âme. Elle était âgée de cinquante-six ans (26 janvier 404). Ses funérailles furent un triomphe qui rassembla une foule de moines, venus de toute la Palestine, et d’indigents qui pleuraient en elle leur mère et leur providence.

Note

  1. ↑ Sf. Paula nu apare în Sinaxarele orientale, dar este pomenită în Martirologiul roman la 26 ianuarie, și în Calendarul pelestino-georgian din Palestina (sec. X) - cf. G. Garitte, Le Calendrier pelestino-géorgien du Sinaiticus 34 (Xe siècle), p. 87 - la 28 august, împreună cu sfântul Ieronim și cu sfânta Marcela din Roma (prăznuită la 31 ianuarie).
  2. ↑ Viața Sf. Paula se găsește în Scrisoarea CVIII a sfântului Ieronim către Eustochium Julia, fiica sfintei Paula, din care text s-au inspirat mai apoi toate celelalte Vita ale sfintei. Alte scrisori ale Sf. Ieronim care aduc diferite elemente despre Paula, viața și familia ei, sunt Scrisorile XXII, XXX, XXXI, XXXIII, XXXVIII, XXXIX, LXVI, CVII. - cf. Saltet, Louis. "St. Paula." În: The Catholic Encyclopedia. Vol. 11. New York: Robert Appleton Company, 1911. http://www.newadvent.org/cathen/11582a.htm
  3. ↑ 15 ani (Sinaxarul P. Macarie de la Simonos Petras; 16 ani (Wikipedia - după alte surse); 17 ani (Nominis - art. cit.).
  4. ↑ Sf. Blesilla este prăznuită la 22 ianuarie în Occident; a rămas de tânără văduvă și a murit în 384.
  5. ↑ Paulina s-a măritat cu senatorul roman Pammachius; a trecut la Domnul în 395.
  6. ↑ Eustochium a fost singura dintre cele patru fete ale sfintei Paula care i-a supraviețuit. Ea a însoțit-o pe mama ei în Orient, unde a și murit în anul 419.
  7. ↑ Rufina a murit și ea tânără, în 386 (cf. Catholic Encyclopedia, art. cit.).
  8. ↑ „Her son Toxotius, at first a pagan, but baptized in 385, married in 389 Laeta, daughter of the pagan priest Albinus. Of this marriage was born Paula the Younger, who in 404 rejoined Eustochium in the East and in 420 closed the eyes of St. Jerome.” (cf. Catholic Encyclopedia, art. cit.).
  9. ↑ Din familie aristocratică senatorială ca și Paula, sfânta Melania cea Bătrână a venit în Egipt și Țara Sfântă cu 10 ani înaintea lui Paula și a întemeiat o mănăstire de fecioare la Ierusalim pe Muntele Măslinilor, în 374.

Legături externe

Surse

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Paula_din_Roma&oldid=54022”