Martirologiu

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Un martirologiu este un catalog sau o listă a martirilor și a altor sfinți sau cuvioși, dispuși în ordinea zilelor din calendar la care l-i se face prăznuirea. Martirologiile locale conțin doar tradiția unei anumite biserici. Uneori, listele locale erau îmbogățite cu nume împrumutate de la bisericile vecine. Îmbogățiri ale listelor au avut loc prin combinarea a câteva martirologii locale, cu sau fără împrumuturi din surse literale.

Sensul acesta al martirologiului este cel acceptat în prezent în Biserica Latină. În Biserica Ortodoxă, cel mai apropiat echivalent de martirologiu este sinaxarul sau, mai lung, Menologiul.[1] În privința formei, se poate face distincție între martirologiile care sunt simple înșiruiri de nume și martirologiile istorice care cuprind și povestiri și detalii biografice.

Cele mai vechi exemple

Martirologiul, sau ferial, romano-catolic de la mijlocul secolului al IV-lea, care încă există, conține două liste distincte. Depositio martyrum și Depositio episcoporum, aceste două liste find găsite unite, de obicei.

Printre martirii romani deja menționați în Ferial se găsesc și câțiva martiri africani (7 martie, Perpetua și Felicitas; 14 septembrie, Ciprian). Calendarul din Cartagina, din secolul al VI-lea, conține o secțiune destul de mare de martiri străini și chiar mărturisitori care nu aparțineau acelei Biserici.

Martyrologium Hieronymianum

Cel mai reprezentativ exemplu din clasa martirologiilor locale este cel cunoscut, de obicei, sub numele de Hieronymian, deoarece este atribuit (pseudoepigrafic) Sfântului Ieronim. Se presupune că a fost alcătuit în Italia în a doua jumătate a secolului al V-lea și a fost revizuit în Galia, probabil la Auxerre, la sfârșitul secolului al al VI-lea. Toate manuscrisele cunoscute ale acestui text provin din ediția galică.

Lăsând la o parte adăugirile ulterioare, sursele de bază ale martirologiului Hieronymian sunt un martirologiu general al Bisericilor Răsăritene, un martirologiu general al Italiei, un martirologiu general al Africii și câteva surse literare, printre care și lucrările lui Eusebiu. Conținutul manuscriselor acestui document induce confuzie, iar ideea restaurării textului în integritatea sa inițială trebuie abandonată. Martirologiul Hieronymian, și cele care i se aseamănă în formă, prezintă semne de compilare în grabă. Rubricile constau în principal din referințe topografice care preced numele sfântului, e.g. "III id. ian. Romæ, in cymiterio Callisti, via Appia, depositio Miltiadis episcopi".

Din păcate, acest document a ajuns în zilele noastre într-o stare lamentabilă. Numele proprii sunt distorsionate, repetate sau plasate greșit, iar în multe locuri textul este atât de corupt este imposibil de înțeles. Cu execepția a câteva urme de împrumuturi din Pătimirile martirilor, compilația are forma unui martirologiu simplu.

O lungă perioadă de timp, studiul Martirologiului Hieronymian a dus la puține rezultate iar ediția lui F. M. Fiorentini (Vetustius occidentalis ecclesiæ martyrologium, Lucca, 1668), însoțită de un comentariu istoric erudit, nu a adus un progres notabil. Însă, publicarea Martirologiului Siriac descoperit de Wright (Journal of Sacred Literature, 1866, 45 sqq.), este cel care a dat un impuls unei serii de cercetători să continue. Părintele Victor De Buck ("Acta SS.", Octobris, XII, 185, și în altă parte) semnalează relația dintre acest martirologiu și Martirologiul Hieronymian. Acest fapt, care i-a scăpat primului editor, a fost de ajutor în recunoaștrea existenței unui martirologiu al orientului, scris în greacă la Nicomedia și care a slujit ca sursă pentru Hieronymian. În 1885 De Rossi și Duchesne au publicat o lucrare intitulată Les sources du martyrologe hiéronymien (în Mélanges d'archéologie et d'histoire, V), care a devenit punctul de început al unei ediții critice a martirologiului, publicată prin eforturile celor doi în vol. II al lunii noiembrie 1894 din "Acta SS."

Martirologii istorice

Un alt tip de martirologiu este acela în care numele este urmat de o scurtă descriere a sfântului. Acestea sunt martirologiile istorice, dintre acestea existând un număr mare, începând cu secolul al IX-lea. Se poate spune că sursele de bază ale acestora, pe lângă Hieronymian, sunt relatările din Faptele martirilor și unii autori ecleziastici.

Dintre cele mai cunoscute martirologii istorice, cele mai vechi sunt:

Cel mai faimos dintre toate este acela al lui Usuard (c. 875), Martirologiul lui Usuard, pe care se bazează Martirologiul Roman.

Prima ediție a Martirologiului roman a apărut la Roma în 1583. A treia ediție, apărută în 1584, a fost aprobată de Papa Grigorie al XIII-lea]], care a impus Martirologiul roman întregii Biserici Catolice. În 1586, Baronius a publicat o ediție comentată, care, în ciuda omisiunilor și greșelilor, este o mină de informații valoroase.

Doar puține critici au fost aduse Martirologiului roman, care fiind o carte oficială, revizia ei este rezervată Curiei Romane. Orice efort dedicat studiului Martirologiului Hieronymian, martirologiilor istorice și "Sinaxarelor" grecești, ajută la studiul acestei compilații, care derivă din ele. O atenție specială trebuie acordată unui comentariu extins la Martirologiul roman, realizată de Alexander Politi (Florence, 1751), din care a apărut doar volumul I, conținând luna ianuarie.

Martirologiile istorice, ca tot unitar, au fost studiate de Dom Quentin (1908). De asemenea, există numeroase ediții de calendare sau martirologii de interes local, însoțite, uneori, de comentarii. Merită menționat faimosul calendar din Napoli de marmură.[5]

Analiză științifică

Studiul critic al martirologiilor este îngreunat de multitudinea și caracterul disparat al elementelor care îl compun.

Lucrările de căpătâi în privința martirologiilor sunt cele ale lui Heribert Rosweyde, care apublicat în 1613 la Antwerp Martirologiul lui Ado;[6], a lui of Sollerius, căruia îi datorăm o ediție erudită a lui Usuard;[7] și a lui Fiorentini, care a publicat în 1688 o ediție comentată a Martirologiului Sf. Ieronim. O ediție critică a acesteia din urmă a fost publicată de J. B. de Rossi și Louis Duchesne în 1894.[8]

Comentariile lui Baronius asupra Martirologiului roman nu pot fi trecute cu vederea, lucrarea având un impact major asupra surselor istorice ale compilațiilor din Evul Mediu. În vol. II pentru luna martie din "Acta Sanctorum" (1668), Bollandiștii au furnizat materiale noi în domeniul criticismului martirologiilor prin publicația lor intitulată Martyrologium venerabilis Bedæ presbyteri ex octo antiquis manuscriptis acceptum cum auctario Flori …. Concluziile acestora au fot în parte corectate și în parte adâncite de marea lucrare a lui Père Du Sollier, Martyrologium Usuardi monachi (Antwerp, 1714), publicată pe bucăți în vol. VI și VII din iunie ale "Acta Sanctorum."

Deși textul lui Du Sollier despre Usuard nu este lipsit de critici, ediția întrece orice altă lucrare de felul ei scrisă înainte de aceasta. Henri Quentin (Les Martyrologes historiques du moyen âge, Paris, 1908) a atacat problema principală și a avut succes în a găsi o soluție rezonabilă, grație unui studiu amănunțit al manuscriselor.

Documente

Din punct de vedere al documentelor, cea mai importantă disticție trebuie făcută între martirologiile locale și cele generale. Primele dau o listă a sărbătorilor unei anumite Biserici; ultimele sunt rezultatul combinării a mai multe martirologii locale. Mai putem menționa unele compilații cu un caracter amestecat la care numele este dat prin analogie, de ex. Martirologiul universal al lui Chatelain (1709). La tipul de martirologii locale, mai putem adăuga pe cel al Romei, compus din Depositio martyrum și Depositio episcoporum al cronografului din 354; calendarul gotic al lui Jililas Bible, calendarul din Cartagina publicat de Mabillon, calendarul posturilor și privegherilor Bisericii din Tours, care merge înapoi până la Ep. Perpetuus (d. 490) și păstrat în Historia Francorum (xi. 31) a lui Grigorie de Tours. Martirologiul siriac descoperit de Wright (Journal of Sacred Literature, 1866) ne dă impresia de martirologiu general.

Înainte de Vatican II, Martirologiul era citit public ca parte din Liturghia Orelor Romano-Catolică la Ceasul întâi. Întotdeauna era anticipativ, ceea ce înseamnă că se citea textul aferent zilei următoare. După Vatican II, Liturghia orelor a fost suprimată. O ediție complet revizuită a fost publicată în 2001, cu rubrici care sugerează că Martirologiul poate fi declamat la sfârșitul Laudelor sau la una una din slujbele mijloceasurilor sau, separat de slujbele religioase, la întâlnirile credincioșilor sau mese comune.[9]

Martirologiul roman

Martirologiul roman derivă direct din martirologiile istorice. Este format prin comasarea dintre Martirologiul lui Usuard completat cu "Dialogurile" Papei Grigorie I și cu lucrările unor Părinți, iar pentru sfinții greci a fost folosit catalogul cunoscut ca Menologhiul lui Sirlet. Editio princeps a fost publicată la Roma în 1583, cu titlul: Martyrologium romanum ad novam kalendarii rationem et ecclesiasticæ historiæ veritatem restitutum, Gregorii XIII pont. max. iussu editum. Nu poartă nici o aprobare. O a doua ediție a apărut, de asemenea, tot la Roma în același an. Aceasta a fost înlocuită curând de ediția din 1584, care este aprobată și care a fost impusă întregului rit roman al Bisericii de către Papa Grigorie al XIII-lea. Baronius a revizuit și corectat această lucrare și a republicat-o în 1586, împreună cu Notationes și Tractatio de Martyrologio Romano. Ediția Antwerp din 1589 a fost corectată în unele locuri de către Baronius însuși. O nouă ediție a textului și comentariilor a fost realizată sub Papa Urban al VIII-lea și publicată în 1630. Papa Benedict al XIV-lea a fost, la rândul lui, interesat de Martirologiul roman: Bula sa din 1748, adresată lui Ioan al V-lea, Rege al Portugaliei, a fost adesea inclusă ca prefață în copiile tipărite ale Martirologiului roman.

În 2001 a fost publicată o ediție revizuită complet, urmată în 2005 (dar purtând ca dată de apariție 2004) de o versiune care a eliminat o serie de erori tipografice care apăreau în ediția din 2001 și adăugând 117 oameni canonizați sau beatificați între 2001 și 2004, pe lângă mulți alți sfinți mai vechi neincluși în ediția anterioră. "Martirologiul actualizat conține 7000 de sfinți și binecuvântați cinstiți, în prezent, în Biserică și al căror cult este recunoscut oficial și sunt propuși credincioșilor ca modele demne de urmat."[10]

Comentarii suplimentare

  • La începutul volumului I pentru noiembrie al Acta Sanctorum este o listă sumarizatoare.
  • Printre compilațiile care poartă numele de martirologii se găsesc și Martyrologium Gallicanum al lui André du Saussay (Paris, 1637), Catalogus Sanctorum Italiæ al lui Philip Ferrari (Milan, 1613), the Martyrologium Hispanum al lui Tamayo (Lyon, 1651–1659) (trebuie consultat cu precauție). Martirologiul universal al lui Chastelain (Paris, 1709) conține rezultatul unor cercetări vaste.

A se vedea și

Note

  1. Sinaxarele grecești sunt un echivalent al martirologiului. Literatura sinaxarelor conține, de asemenea, carțile din această categorie aparținând diferitelor rituri orientale (vezi Analecta Bollandiana, XIV, 396 sqq.; Hippolyte Delehaye, Synaxarium ecclesiæ Constantinopolitanæ Propylæum ad Acta Sanctorum novembris, 1902).
  2. Acta sanctorum Marlii, vol. II.
  3. Un martirologiu metric , despre care Ernst Dümmler a publicat o ediție critică (Monumenta Germaniæ, Poetæ lat., II, 578-602).
  4. c. 896 v. Analecte bollandiana, xvii. If
  5. Se găsește în capela arhiediocezană și este subiectului unui comentariu amplu al lui Mazocchi (Commentarii in marmoreum Neapol. Kalendarium, Naples, 1755, 3 vols) și Sabbatini (Il vetusto calendario napolitano, Naples, 1744, 12 vols.)
  6. ediția Roswyde a lui Ado a fost precedată de "Romanul mic," numit de el "Vetus Romanum". Apoi a fost ediția lui Giorgi (Rome, 1745), pe baza MSS. nou și îmbogățit cu comentarii.
  7. Acta sanctorum Junii, vol. VI. și VII.
  8. În vol. II. al Acta sanctorum Novembris.
  9. Martyrologium Romanum, 2004, Vatican Press (Typis Vaticanis), see pages 29-31.
  10. Adoremus Bulletin, February 2005

Bibliografie

Legături externe