Sinclitichia

Sfânta cuvioasă Sinclitichia - miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea Macedoneanul (985. Vatican Library. Roma.)

Sfânta Sinclitichia sau Singlitichia sau Singclitichia (gr. Συγκλητική sau Συγκλητικής) a fost o cuvioasă maică care a trăit în secolul al IV-lea în pustia Egiptului și care este considerată a fi începătoarea monahismului feminin, așa cum sfântul Antonie cel Mare (prăznuit la 17 ianuarie) a fost începătorul monahismului masculin. Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 5 ianuarie.

Viața

Sfânta Sinclitichia s-a născut în jurul anului 270 d.Hr. în Macedonia. Părinții ei erau creștini de neam ales, bogați și evlavioși. Au preferat să se mute la Alexandria, unde s-au stabilit definitiv, pentru că auziseră că acolo sunt mai mulți creștini. Pe vremea aceea, arhiepiscopul Alexandriei era Atanasie cel Mare (prăznuit la 18 ianuarie), despre care auziseră lucruri foarte bune. Așa că, de îndată ce s-au mutat la Alexandria, prima lor grijă a fost să-l cunoască. Această cunoștință i-a ajutat să cunoască mai bine adevărurile creștine și, de asemenea, ca fiica lor Sinclitichia, să fie învățată cât mai corect calea virtuții.

Sinclitichia a crescut ca o tânără de o frumusețe fără cusur, fiind și evlavioasă și bogată. De aceea mulți tieri o cereau în căsătorie. Dar ea își înălța tot mai mult dorul către Dumnezeu și dorea doar după Mirele Ceresc Hristos și Lui să-i slujească. Ducea o viață ascetică, cu rugăciune necontenită, dar și cu post. De altminteri, mai târziu ea spunea despre post că este singurul medicament desâvârșit, atât pentru trup cât și pentru suflet.

După moartea părinților ei, sfânta Sinclitichia a părăsit cu totul grijile lumești și-a dat averea săracilor și a plecat în pustie împreună cu sora ei orabă, lucrând numai spre adăugirea îmbunătățirii sufletului, prin înfrânare, rugăciuni, osteneli și atenția la gânduri.

Deși trăia în pustie ascunzându-și virtuțile, la vremea hotărâtă de Dumnezeu ea a fost descoperită lumii, așa că multe alte femei evlavioase veneau la ea ca să-i ceară sfat duhovnicesc, deoarece progresase atât de mult pe calea lui Hristos încât era considerată de o amma - maică duhovnicească. După ce a refuzat din smerenie un timp, din îndemnul Duhului Sfânt a acceptat această lucrare și multe femei s-au adunat în jurul ei, formând o comunitatea monastică.

Aproape de sfârșitul vieții sale, Dumnezeu a îngăduit să fie ispitită vicleanul întocmai ca Iov, acoperind-o cu bube, cu răni și cu viermi, care îi mâncau trupul. Tăria sufletului însă nu i-a slăbit, ostenelile nu le-a părăsit și cu luptă bărbătească a trăit până la 80 de ani, când a răposat în pace, dându-și sufletul în mâna lui Dumnezeu și luând cununa biruinței cu sfinții.

Ziceri

Patericul egiptean, ediția Alba Iulia (1990), conține 18 apoftegme pentru sfânta Sinclitichia - majoritatea luate din Viața sfintei scrisă de sfântul Atanasie cel Mare -, iar ediția Sophia 2011 (completată de monahul Filotheu Bălan) conține 28 de apoftegme.

1. Zis-a maica Singlitichia: luptă și osteneală multă este celor ce se apropie de Dumnezeu la început și după aceea bucurie negrăită. Ca precum cei ce vor să ațâțe foc, întâi se afumă și lăcrimează și așa dovedesc lucru ce-l caută. Pentru că se zicea: Dumnezeul nostru este foc mistuitor (Evrei 12, 29). Așa trebuie și noi cu noi: să ațâțăm focul cu lacrimi și cu osteneli.

2. Zis-a iarăși: trebuie noi cei ce am ales cinul acesta, să ținem curățenia cea desăvârșită. Căci și la mireni se pare că se petrece în curățenie, dar este împreună cu ea și necurățenia fiindcă cu toate celelalte simțiri păcătuiesc: căci văd fără de cuviință și râd fără de rânduială.

3. Zis-a iarăși: precum veninul fiarelor celor otrăvitoare îl gonesc doftoriile cele mai iuți, la fel și cugetul cel spurcat, rugăciunea cu postul îl gonește.

4. Zis-a iarăși: să nu te amăgească desfătarea mirenilor celor bogați, ca și cum ar avea ceva de folos pentru dulceața cea deșartă. Ei cinstesc meșteșugul facerii bucatelor, iar tu, cu postul, prin cele proaste, covârșești îndestularea bucatelor acelora. Că se zice: sufletul în desfătare fiind, batjocorește fagurii (Pilde 27, 7). Nu te sătura cu pâine și nu vei pofti vin.

5. Întrebată a fost fericita Singlitichia de este lucru bun desăvârșit neagoniseala. Iar ea a zis: desăvârșită la cei ce o rabdă; că cei ce rabdă aceasta, necaz adevărat au cu trupul, dar odihnă cu sufletul. Căci precum hainele cele vârtoase, călcându-se și cu sila făcându-se se spală, așa și sufletul cel tare, prin sărăcia cea de bună voie, mai mult se întărește.

6. Zis-a iarăși: de ești în viață de obște, nu schimba locul, căci te vei vătăma mult. Așa precum pasărea sculându-se de pe ouă, le lasă reci și se strică, și călugărul, sau fecioara, sărăcește și moare în credință, umblând din loc în loc.

7. Zis-a iarăși: multe sunt vicleșugurile diavolului. Prin sărăcie nu a clintit sufletul? Bogăția îl aduce ca amăgire. Prin ocări și defăimări nu a putut? Laude și slavă pune înainte. Prin sănătate biruit fiind, bolnav face trupul. Cu dezmierdările neputând să-l amăgească, prin ostenelile cele fără voie încearcă să facă surparea. Căci anumite boli prea grele cerând de la Dumnezeu și prin acestea slăbind, tulbură dragostea cea către Dumnezeu. Dar se zdrobește trupul cu friguri cumplite și pătimește de sete neastâmpărată. Dacă păcătos fiind, suferi acestea, adu-ți aminte și de munca cea viitoare și de locul cel veșnic și de pedepsele cele veșnice și nu vei slăbi către cele de aici. Bucură-te, că te-a cercetat Dumnezeu. Și cuvântul acela de laudă să-l ai pe limbă: certând, m-a certat Dumnezeu și morții nu m-a dat (Ps. 117, 18). Fier erai dar prin foc lepezi rugina. Iar dacă și drept fiind, te îmbolnăvești de la cele mari, la cele mai mari sporești. Aur ești, dar prin foc mai lămurit te faci. Ți s-a dat un înger al lui Satana în trup (II Corinteni 12, 7)? Veselește-te, și vezi cui te-ai făcut asemenea? Că de partea lui Pavel te-ai învrednicit. Prin fierbințeală te ispitești? Prin răceală te pedepsești? Dar zice Scriptura: trecut-am prin foc și prin apă și ne-ai scos pe noi (Ps. 65, 11). Ai câștigat-o pe cea dintâi? Așteapt-o și pe cea de-a doua. Lucrând fapta cea bună, strigă graiurile sfântului care zice: sărac și cu durere sunt eu (Ps. 68, 33). Desăvârșit te vei face prin aceste două necazuri. Căci zice: întru necaz m-ai desfătat (Ps. 4, 1). Cu aceste deprinderi să ne iscusim sufletele, că-l vedem pe vrăjmașul înaintea ochilor.

8. Zis-a iarăși: dacă ne chinuie boala, să nu ne mâhnim, ca și cum pentru boala și hrana trupului nu putem să cântăm cu glas. Toate acestea se făceau de noi, spre surparea poftelor. Căci și postul și culcarea pe jos pentru dezmierdări ni s-au legiuit nouă. Deci, dacă boala pe acestea le-a stricat, de prisos este cuvântul. Căci aceasta este nevoința cea mare: a răbda în boli și laude de mulțumită a înălța lui Dumnezeu.

9. Zis-a iarăși: când vei posti, nu justifica cu boala. Că și cei ce nu postesc, în aceleași boli de multe ori au căzut. Ai început binele? Nu te opri, zăticnindu-te vrăjmașul. Căci el cu răbdarea ta se surpă. Și cei ce încep a călători pe mare, întâi nimeresc un vânt bun. După ce întind pânzele, iarăși întâmpină vânt prielnic. Dar corăbiile pentru ce le-a căzut asupră, nu deșartă corabia, ci puțin liniștindu-se, sau și luptându-se cu furtuna, iarăși fac călătoria pe mare. Așa și noi, vânt potrivnic căzând asupra noastră, în loc de pânză întinzând crucea, fără frică să săvârșești călătoria.

10. Zis-a iarăși: cei ce adună bogăția aceasta simțită din osteneli și primejdii ale mării, după ce multe au câștigat, pe cele mai multe poftesc și pe cele ce sunt de față întru nimic le socotesc, și la cele ce nu sunt de față se întind. Iar noi, din cele pe care le căutăm, nimic având, nimic nu voim să câștigăm pentru frica lui Dumnezeu.

11. Zis-a iarăși: urmează vameșului, ca nu împreună cu fariseul să te osândești (Luca 18, 10-14). Blândețele lui Moise alege-le, pentru ca inima ta care este vârtoasă, în izvoare de apă să o prefaci (Ps. 113, 8).

12. Zis-a iarăși: primejdios este să învețe cel ce nu a trecut prin viața cea lucrătoare. Căci precum de va avea cineva o casă putredă, primind străini, îi va vătăma cu căderea casei, așa și aceștia, nezidindu-se pe sine mai înainte și pe cei ce s-au apropiat de dânșii îi vor prăpădi. Fiindcă cu cuvintele i-au chemat spre mântuire, iar cu răutatea năravului au făcut strâmbătate celor ce le-au urmat.

13. Zis-a iarăși: bine este a nu te mânia. Iar dacă se va întâmpla, nici o parte din zi să nu ți se lase spre patimă, zicând: să nu apună soarele (Efeseni 4, 26); dar tu aștepți până ce toată vremea ta apune. De ce urăști pe omul care te-a mâhnit? Nu este el cel ce ți-a făcut strâmbătate, ci diavolul. Urăște boala, iar nu pe cel ce bolește!

14. Zis-a iarăși: precât sporesc nevoitorii, pe atât întâmpină mai mare luptător împotrivă.

15. Zis-a iarăși: și de la vrăjmașul este nevoința întinsă. Că ucenicii lui fac aceasta. Deci, cum voi deosebi nevoința cea dumnezeiască și împărătească, de cea tirănească și diavolească? Arătat este că din măsura cea potrivită. Toată vremea ta să-ți fie o regulă a postului. Să nu postești patru, sau cinci zile și în cealaltă să dezlegi cu mulțime de mâncări. Că pretutindeni, întrecerea măsurii este făcătoare de stricăciune. Tânăr fiind și sănătos, postește, că vor veni bătrânețile cu slăbiciune. Deci, până când poți, pune în jitniță hrană, ca atunci când nu vei mai putea, să afli odihnă.

16. Zis-a iarăși: când suntem în viața de obște, să alegem ascultarea mai mult decât nevoința. Că aceasta învață aroganța , iar aceea învață smerita cugetare.

17. Zis-a iarăși: trebuie ca noi cu dreaptă socoteală să ocârmuim sufletul: și când suntem în viața de obște, să nu căutăm cele ale noastre (1 Cor. 10, 24; 13, 5), nici să nu lucrăm după socotelile noastre, ci să ne supunem celui care este părinte după credință.

18. Zis-a iarăși: scris este, fiți înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii (Matei 10, 16). Căci a fi înțelepți ca șerpii a zis, înseamnă să nu se tăinuiască de către noi pornirile și meșteșugirile diavolului. Cel asemenea din cel asemenea, degrabă se cunoaște; iar blândețea porumbului arată curățenia lucrării.

Imnografie

Tropar, glasul al 8-lea:

Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip. Căci luând crucea ai urmat lui Hristos, și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii, împreună se bucură, preacuvioasă Maică Sinclitichia, duhul tău.

Stihira a doua, cântarea a 5-a, canonul utreniei

Ucisu-ți-ai trupul cel rumenit cu har firesc, prin multe osteneli, și ți-ai luminat mai vârtos chipul sufletului, care strălucește vesel, cu lumina faptelor bune.

„Slava…” cântării a 5-a, canonul utreniei

Materia trupului arzând-o tu cu dragostea sufletului tău cea către Hristos, acum cu adevărat te bucuri într-un chip nematerialnic, împreună cu îngerii cei fără de materie, privind pe Dumnezeu.

Surse

• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos-Petras
• Patericul egiptean
• https://www.saint.gr/582/saint.aspx