Ioan Maximovici

Sfântul Părintele nostru ierarh Ioan Maximovici

Sfântul Ioan Maximovici (1896-1966) este unul din sfinții ierarhi al secolului XX. Manifestând diferite forme de sfințenie, el a fost în același timp un mare teolog inspirat de Dumnezeu și "nebun întru Hristos", un zelos ierarh misionar și un apărător al săracilor, un ascet desăvârșit și un părinte iubitor pentru orfani. Asemenea lui Moise, el și-a scos turma din robie, conducând-o din China în lumea liberă. Urmaș al primilor apostoli, el a dobândit de la Dumnezeu puterea de a tămădui sufletele și trupurile suferinde. Străbătând prin vălul timpului și al spațiului, el cunoștea și răspundea gândurilor oamenilor înainte că aceștia să și le exprime. Fericitul Ioan răspândea o putere ce-i atrăgea pe oameni mai mult chiar decât nenumăratele sale minuni. Această era puterea iubirii lui Hristos-marea taină inaccesibilă înțelegerii lumești.

Acum în Ceruri el continuă să se roage şi să-i viziteze pe cei ce-l cheamă în ajutor, după cum mărturisesc minunile şi tămăduirile înregistrate peste tot în lume.

La 2 iulie 1994, în America a avut loc proslăvirea arhiepiscopului Ioan de San Francisco, ierarh al Bisericii Ruse din diaspora.

Viaţa Sfântului Ierarh Ioan (Maximovici) de Shanghai, Europa Occidentală şi San Francisco

Arhiepiscopul Ioan s-a născut în înfloritoarea regiune Harkov din sudul Rusiei. Aici, pe moșia Adamovka, în familia binecunoscută de nobili Maximovici, părinților Boris şi Glafira li s-a născut un fiu în data de 4 iunie 1896, pe care l-au botezat Mihail, în cinstea Sfântului Arhanghel al Domnului purtând același nume. Neamul Maximovici era renumit de secole prin evlavia și patriotismul său.

Cel mai de seamă reprezentant al acestei familii nobiliare era Sfântul Ierarh Ioan, mitropolit al Tobolsk-ului, cunoscut ca și scriitor și poet duhovnicesc și luminător al Siberiei, care a trimis prima misiune ortodoxă în China și a săvârșit numeroase minuni. El a fost canonizat în 1916, iar sfintele sale moaște se păstrează până în zilele noastre la Tobolsk. Cu toate că Sfântul Ierarh Ioan a murit la începutul secolului al XVIII-lea, duhul acestuia a purces asupra urmașului său îndepărtat, care mai târziu i-a purtat numele.

Mihail era un copil bolnăvicios, firav și blând. Nu-i plăceau jocurile zgomotoase și adesea era adâncit în gândurile sale. Iubea animalele, mai ales câinii. În copilărie se deosebea printr-o religiozitate profundă. Colecționa icoane, cărți duhovnicești și istorice. Îi plăcea să citească mai ales Viețile Sfinților.

Tânărul Mihail, "monah din copilărie" își petrecea toată vara la mănăstirea Sviatogorsk, aflată în vecinătatea moșiei părinților săi.

La vârsta de 11 ani a fost trimis la școala militară din Poltava, iar în acești ani l-a întâlnit și l-a frecventat pe episcopul Teofan al Poltavei, un vestit ascet, care a rămas pentru el un model de sfințenie până la sfârșitul vieții.

În 1914, Mihail a absolvit școala de cadeți și urmând vocației sale intime a hotărât să intre la Academia Duhovnicească de la Kiev. Părintii aveau însă alte planuri pentru el, insistând să se înscrie la facultatea de drept, și, din ascultare, el a renunțat la dorința sa. Anii de maturitate și sfârșitul studiilor au coincis cu începutul groaznicei revoluții bolșevice.

În 1921, în plin război civil rus, Mihail emigrează la Belgrad împreună cu întreaga familie. În 1925 a absolvit Facultatea de Teologie a universității belgrădene. În 1926 a fost tuns în monahism şi hirotonit ierodiacon la mănăstirea Milkovo, luând numele Ioan. La sfârșitul aceluiași an părintele Ioan a fost hirotonit ca ieromonah. Între anii 1929-1934 a funcționat ca profesor și diriginte la seminarul teologic "Sfântul Ioan Botezătorul" din Bitol (Macedonia iugoslava). În anul 1934 s-a luat hotărârea de a-l înainta pe părintele Ioan la rangul de episcop, adică tot ce era mai străin năzuințelor lui. Cineva care-l cunoștea din perioada iugoslava povestește cum l-a întâlnit atunci în Belgrad. Părintele Ioan i-a spus acelei persoane că se află în oraș din greșeală, chemat în locul unui oarecare ieromonah Ioan, ce urma să fie făcut episcop. A doua zi după acea întâlnire, părintele Ioan i-a comunicat cunoștinței sale că s-a creat o situație și mai proastă decât crezuse el, căci chiar pe el doreau să-l înainteze la rangul de episcop.

A fost hirotonit ca episcop la data de 28 mai 1934, ultima hirotonire făcută de mitropolitul Antonie Hrapovitki. A fost trimis în China în eparhia Shanghai. Aici el a organizat unele societăți filantropice și de binefacere, în special pentru copiii chinezi săraci și orfani și pentru emigranții ruși. De asemenea reușește să aplaneze conflicte religioase și ridică o catedrală, ce a fost mai târziu, în cursul așa-numitei revoluții culturale chineze, rasă de pe fața pământului de către comuniștii chinezi.

O dată cu venirea la putere a comuniștilor în China, colonia emigranților ruși din China a fost nevoită să se refugieze în insulele arhipelagului filipinez, bântuite de uragane sezoniere. Însă pe perioada șederii sale acolo, cu rugăciunile sale și cu ajutorul aghiazmei cu care a sfințit colonia rusă, a făcut, ca prin mila Domnului, uraganele să ocolească insula Tubabao, cea în care locuiau refugiații ruși din China. Imediat după evacuarea refugiaților ruși în Europa Occidentală și SUA, grație tot eforturilor arhiepiscopului Ioan depuse pe lângă guvernul SUA dar mai ales rugăciunilor sale care au fost ascultate de Dumnezeu-uraganele sezoniere și-au re-abătut furia devastatoare asupra acestei insule filipineze.

În anul 1951, arhiepiscopul Ioan e trimis în Europa, întâi la Paris, apoi la Bruxelles.

În Europa Occidentală, Vlădică Ioan acordă un interes constant nu numai diasporei ruse, care trudea neobosit ca și la Shanghai, ci și populației locale. Astfel, el primește sub jurisdicția sa Bisericile Ortodoxe din Franța și Olanda. Singurul preot ortodox al Misiunii de la Madrid a fost hirotonit de el.

În America şi-a început activitatea de arhipăstor în anul 1962. Vlădică Ioan poate fi considerat ocrotitorul adevăratei Ortodoxii în Lumea Nouă. În același an, la cererea numeroșilor credincioși ce-l cunoșteau de la Shanghai, Vlădică a fost invitat la San Francisco, cea mai mare eparhie ortodoxă din America.

Comunitatea ortodoxă de aici era deosebit de scindată, iar construcția marii catedrale ortodoxe ruse în cinstea icoanei Maicii Domnului Bucuria Tuturor Necăjiților oprită. Vlădică Ioan s-a adresat credincioșilor cu rugămintea de a face donații pentru continuarea lucrărilor. Apelul său a trezit un entuziasm neobișnuit în rândul creștinilor ortodocși americani. Pacea a fost restabilită și construcția catedralei dusă la bun sfârșit.

În 1963, cu blagoslovenia Vlădicăi, a fost întemeiată Frăția preacuviosului Gherman din Alaska, devenită ulterior cel mai important centru misionar ortodox din California.

Arhiepiscopul Ioan Maximovici a rămas credincios până la sfârșit căii alese de el, de a sluji cu devotament Biserica. Cei ce-l cunoșteau în ultimii ani remarcau la Vlădică strictețea în tot ce ținea de Biserică și de Tradiție, fiind un apărător consecvent al calendarului bisericesc (iulian) de stil vechi, deși întreținea relații cu unele Biserici de stil nou. Apoi, au remarcat și faptul că interzicea clerului său să participe la slujbele comune "inter-creștine", din cauza canonicității îndoielnice a unora dintre participanți. Activitatea ecumeniștilor creștini i se părea la fel de îndoielnică.

S-a opus de asemenea ereziilor catolicismului, dintre care cea mai cunoscută a fost aceea a sofiologiei, de denaturare a dogmei ortodoxe despre Fecioara Maria.

Ultimii trei ani ai vieții arhiepiscopului Ioan au fost amărâți de atacurile și persecuțiile adversarilor săi, cărora le răspundea totdeauna fără a se plânge sau a învinui pe cineva, cu un calm netulburat.

Împlinise abia șaptezeci de ani când a murit însingurat cum a și fost mereu de când devenise arhiereu.

Sfârșitul vieții pământești a Sfântului Ierarh Ioan

Truda de arhipăstor a vlădicăi Ioan s-a încheiat o dată cu călătoria sa la Seattle, la sfârşitul lui iunie 1966. Cel căruia i s-a dat adesea să cunoască gândurile şi destinul oamenilor, pe care i le făcea cunoscute Pronia lui Dumnezeu, a fost înştiinţat şi de propriul sfârşit.

Astfel, în vara anului 1966, când directorul căminului de copii Casa Sfântului Tihon din Zadonsk, care era şi locuinţa vlădicăi, l-a înştiinţat că peste trei ani va avea loc congresul eparhial, sfântul ierarh Ioan i-a răspuns că atunci nu va mai fi aici (în viaţă pământească).

În luna mai a aceluiaşi an, o femeie ce-l cunoştea pe vlădică de 12 ani, a cărei mărturie-după părerea mitropolitului Filaret-"este demnă de toată încrederea" a auzit de la vlădică: "Voi muri în curând, la sfârşitul lui iunie... Nu la San Francisco, ci la Seattle..."

În fine, însuşi mitropolitul Filaret povesteşte despre neobişnuita sa despărţire de arhiepiscop, după o şedinţă a Sinodului, când acesta săvârşi rugăciunea de drum înaintea plecării lui la San Francisco. Vlădică şi-a luat rămas bun de la el într-un mod neobişnuit: în loc să ia mănunchiul de busuioc şi să se stropească cu agheasmă, aşa cum se cuvine unui arhiereu, el, plecându-se cu smerenie, l-a rugat pe mitropolit să-l stropească, iar apoi, în locul obişnuitei sărutări reciproce a mâinilor, el i-a sărutat mâna mitropolitului, smulgându-şi-o cu hotărâre pe a sa. Acela l-a ameninţat cu degetul şi ambii zâmbiră. Atunci, mitropolitul nu a dat o importanţă deosebită acestui gest, dar când vlădică a murit, el a înţeles că aşa şi-a luat rămas bun arhiepiscopul de la el. Se mai știe, de asemeni, ca în seara din ajunul plecării la Seattle, vlădica i-a spus unui om pentru care săvârșise o rugăciune: "De acum, n-ai sa te mai atingi de mana mea".

Ceea ce însuşi vlădică a prevăzut, dar pentru care nu erau deloc pregătiţi toţi cei ce-l cunoşteau, s-a petrecut în locul şi la timpul pe care el le-a prezis.. Moartea a survenit la Seattle, pe 2 iulie (19 iunie pe stil vechi), unde, după ce a săvârşit Sfânta Liturghie la biserica Nikolsk, vlădică a plecat însoţit de prietenul său apropiat, vlădică Nectarie, având cu sine icoana Kursk-Korennaia a Maicii Domnului. Rămânând în altar în jur de încă trei ore după sfârşitul Liturghiei, vlădică a mai vizitat-o pe văduva unui protoiereu (având cu el icoana Kursk-Korennaia) şi s-a întors în apartamentul său, pregătindu-se să meargă la cimitir (era sâmbătă). Deodată, cei de jos l-au auzit căzând. Urcând în goană la etaj, însoţitorii lui de la Seattle, Î. Kalfov şi Î. Hruşciov l-au găsit zăcând în pragul chiliei. L-au aşezat în fotoliu şi, la orele 15.50 el îşi dădu sufletul Domnului, încheindu-şi calea pământească, la fel ca şi strămoşul său, episcopul Ioan de Tobolsk: în faţă icoanei făcătoare de minuni. Nu poate să nu fie observată legătura directă între nevoinţa sa de o viaţă întreagă, de a se înfrâna de la dormitul în pat, şi sfârşitul în poziţie aşezată. Căci după ce a fost întins în patul aflat în cameră, vlădică şi-a primit pacea trupească-judecând după toate, pentru prima oară, din ziua în care şi-a dat făgăduinţele călugăreşti.

„Deși am murit, sunt viu” - Vlădica Ioan

Imediat ce vestea morţii Vladicăi Ioan a ajuns la San Francisco, în locuinţa arhiereului adormit - Casa Sfântului Tihon din Zadonsk - i s-a slujit prima panihidă. De asemenea, în toate bisericile ortodoxe din San Francisco, în toate jurisdictiile ortodoxe s-au slujit panihide. Trupul răposatului arhipăstor a fost lăsat în Seattle în grija episcopului Nectarie.

În dimineaţa zilei de duminică 3 iulie, trupul ierarhului a fost adus în biserica din Seattle. Deşi Liturghia a fost anunţată pentru orele 7, biserica se umpluse de credincioşi până la acea oră matinală. După orele 15, sicriul cu trupul vladicăi a sosit cu un avion de pasageri la San Francisco, unde a fost întâmpinat de reprezentanţii clerului, ai obştilor de calugăriţe şi ai tuturor organizaţiilor ortodoxe ruseşti. La aeroport s-a slujit o scurtă litie. În faţa noii catedrale arhiepiscopale aştepta o mulţime uriaşă de oameni. Prima panihidă lângă sicriul vlădicăi a fost slujită de episcopul Nectarie, care, printr-un edict al mitropolitului Filaret, fusese atunci numit conducător interimar al eparhiei Americii de Vest. După slujbă, el i-a chemat pe toţi credincioşii să se atingă de "moaştele" episcopului şi, după declaraţiile martorilor, a fost înţeles de toată lumea ca însemnând "trupul sfântului". La sicriul arhiepiscopului veneau şi clerici de alte confesiuni şi preoţii catolici spuneau limpede:"Vrem şi noi să ne rugăm la sicriul sfântului vostru".

Luni, pe 4 iulie, în catedrala episcopală, a sosit episcopul Sava de Edmonton, care l-a numit pe vlădică "Fericitul" şi, cu mai multă îndrăzneală, "făcător de minuni al epocii sale" şi a poruncit turmei să i se roage de acum ca unui sfânt.

Miercuri (6 iulie), din mănăstirea Sfintei Treimi din Jordanville (statul New York) au sosit arhiepiscopii Leontie de Chile şi Averchie de Siracuza şi Troiţk, care cu trei ani în urmă şezuseră alături de vlădică în sala judecătoriei din San Francisco. Astfel, în acea zi, la sicriul arhiepiscopului Ioan au slujit ierarhii cei mai apropiaţi din diaspora rusă.

Dar deosebit de sărbătorească a fost slujba de pe 7 iulie, când la catedrala episcopală a stat intâistătătorul, mitropolitul Filaret, ca să înceapă ceremonia de priveghere cuprinzând cele şase ceasuri. Pe lângă cei 5 ierarhi au mai participat 24 de preoţi, nenumăraţi paracliseri şi 1500 de mireni, astfel încât nici cea mai mare catedrală sinodală nu a putut să-i încapă pe toţi cei veniţi să cinstească memoria întemeietorului ei. Cei ce se rugau pentru pacea sufletului vlădicăi au început acum să i se roage chiar lui. Când a început ultima sărutare a trupului, la miezul nopţii de 9 iulie, oamenii deja recunoscuseră practic sfinţenia "moaştelor" adormitului, atingând de sicriul său icoane, cruci, şi flori, arhiereii engolpioane şi chiar pe copii, dorind să-i sfinţească prin atingerea de trupul sfinţit.

Râvna credincioşilor faţă de trupul adormitului ierarh avea cel mai real temei. În ciuda căldurii de iulie din San Francisco, trupul neîmbălsămat nu arăta semne de putrezire. Începând de duminică (3 iulie), reprezentanţii biroului orăşenesc de pompe funebre măsurau zilnic temperatura trupului, la fiecare trei ore, şi nu au descoperit nici un fel de modificări. Vădita neputrezire a "moaştelor" arhipăstorului rus a produs o puternică impresie vicepreşedintelui biroului de pompe funebre.

Conducerea de stat americană i-a dat cinstirea cuvenită vlădicăi şi au acceptat ultima dorinţă a turmei sale, modificând legea care nu prevedea posibilitatea înmormântării trupului unui episcop la temelia unei catedrale zidite de el. Deja la 5 iulie, preşedintele comitetului de supraveghetori, a acceptat rugămintea miilor de ortodocşi precum şi a avocatului O'Hara, care îl cinstea mult pe vlădică, dând permisiunea înmormântării trupului episcopului în catedrală, iar pe 11 iulie, comisia a promulgat în unanimitate o hotărâre care satisfăcea această rugăminte. Astfel,Vlădică Ioan a fost înmormântat într-o criptă la baza catedralei arhiepiscopale din San Francisco.

Pe 4 septembrie, în ziua pomenirii sfântului prooroc Moise, văzătorul de Dumnezeu, la care Vlădica Ioan avea mare evlavie, directoarea aşezământului Sfântului Tihon din Zadonsk, M. A. Sahmatova, a avut un vis. Se făcea că din catedrală spre aşezământ se îndreaptă o mare procesiune, cu steaguri bisericeşti, purtând chipul şi sicriul Vladicăi şi cântând. Când sicriul a fost adus în casă, Vlădică a ieşit din cameră lui, îmbrăcat în rasă, purtând un omofor violet şi epitrahil şi, apropiindu-se de uşile împărăteşti, a început să-i ungă pe toţi cei adunaţi cu mir sfinţit (la fel cum făcea şi în timpul vieţii). După miruire, oamenii au început să se risipească şi, după plecarea lor, s-a apropiat şi Sahmatova, iar Vlădică, miruind-o şi pe ea, i-a repetat de două ori: "SPUNEŢI LUMII CĂ DEŞI AM MURIT, SUNT VIU". Trezindu-se, ea şi-a notat cu emoţie aceste cuvinte, spuse atât de hotărât şi convingător. Ea le-a înţeles că pe o chemare a Vlădicăi ca lumea să-i ceară ajutorul şi după plecarea lui la cele veşnice.

Faptele minunate săvârşite de vlădică după moarte, care sunt cunoscute, sunt şi mai multe decât cele din timpul vieţii. Ele s-au săvârşit şi prin arătarea sa directă oamenilor, ca răspuns la rugăciunile lor, şi după ce se slujeau panihide, şi prin harul uleiului sfinţit şi a altor obiecte sfinţite luate din cripta lui de la temelia catedralei din San Francisco.

Cuvânt la parastasul Arhiepiscopului Ioan

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!

A existat dintotdeauna printre ruşi credinţa conform căreia episcopii Bisericii Ortodoxe mor "câte trei" (desigur, în decursul unei anumite perioade de timp). Mi-am amintit de ea tocmai acum. Acum un an şi jumătate, la puţin timp după Sinodul Episcopilor Bisericii din Diaspora, a murit bătrânul Arhiepiscop Ştefan. Atunci, cu numai un an în urmă, Biserica orfană a Diasporei a însoţit "spre ţărâna pământului" cu rugăciuni pe părintele ei duhovnicesc şi întâistătător al multora, vrednicul de pomenire, neuitatul bătrân, Mitropolitul Anastasie. Iar acum, în final, al treilea nume.

Ieri, în timpul privegherii de toată noaptea, a venit un telefon urgent de la Episcopul Nectarie din California, prin care ni se aducea trista veste conform căreia unul dintre venerabilii ierarhi ai Bisericii noastre, Vicar al Ierarhului Întâistătător, arhipăstorul ascet, Arhiepiscopul Ioan, murise subit în Seattle, unde se dusese cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Veste zdrobitoare.

Gândindu-mă acum la Vlădică Ioan, îmi vine în minte o întâmplare de acum mai bine de treizeci de ani, când răposatul meu părinte, Episcopul Dimitri, cunoscând necazurile şi tristeţile care-l aşteptau pe Fericitul Mitropolit Antonie, Ierarhul Întâistătător al Bisericii Diasporei din Iugoslavia, l-a invitat pe acesta la Harbin, în Orientul Îndepărtat, unde viaţa bisericească începea să se îmbunătăţească. "Te vei odihni aici, Vlădică", scria Episcopul Dimitri. Mitropolitul Antonie răspunse astfel:

"Prietene, deja sunt foarte bătrân. Sunt atât de slăbit încât nu mă pot gândi la vreo călătorie, decât la cea spre cimitir... Dar, fiindcă nu-ţi pot fi de ajutor, îţi trimit - ca pe un adevărat suflet al meu - pe Episcopul Ioan. Acest om mic, plăpând, care arată ca un copil, în care se petrece o minune de statornicie şi severitate, acum,într-o vreme a încremenirii spirituale generale..."

Astfel l-a descris acest mare Avvă al său, pe încă tânărul şi de curând hirotonitul Vlădică Ioan. Iată cum arăta atunci Vlădică Ioan, şi aşa a şi rămas. Dar chiar şi în vremea noastră, înaintea ochilor noştri, el a fost acelaşi exemplu de "minune de asceză statornică", un remarcabil exemplu de viaţă duhovnicească şi rugătoare.

Vlădică Ioan se ruga neîncetat; Vlădică Ioan se ruga peste tot. Ieromonahul Metodie, un tânăr ce se potrivea duhovniceşte într-o oarecare măsură cu Vlădică, aflându-se încă la Harbin, pe bună dreptate observa: "Noi toţi începem să ne rugăm, dar Vlădică Ioan nu are nevoie să înceapă; el e într-o stare de rugăciune permanentă...". Indiferent de ce schimbări aveau loc în situaţia lui materială, în condiţiile de viaţa şi de lucru ale Vlădicăi Ioan, rugăciunea şi dumnezeieştile slujbe aveau pentru el o importanţă covârşitoare.. Nimic nu-l putea distrage de la aceasta. Nimeni nu poate avea toate calităţile, nimeni nu poate avea toate darurile. Fiecare dintre noi poate greşi, nimeni nu este slobod de greşeală. Dar cei care intrau în legătură cu Vlădică Ioan, omul rugăciunii, arhipăstorul ce se îngrijeşte de suflete, gata în permanenţă să sară în ajutorul lor, cei care au simţit puterea rugăciunii lui, fie personal ori prin cei apropiaţi lui-aceşti oameni nu-l vor uita niciodată pe Vlădică, purtând întotdeauna în inimile lor amintirea plină de recunoştinţă faţă de acea căldură şi lumină pe care el o împărtăşea.

Vlădică s-a dus, iar acea neîncetată rugăciune cu care se învăpăia marele nostru rugător, rugându-se neobosit "de dragul nostru şi pentru noi toţi" a fost întreruptă. Dar Biserica din Diaspora nu-l va uita. Suntem încredinţaţi că Vlădică Ioan va avea îndrăzneala şi va găsi milă la înfricoşătorul scaun al Domnului Slavei, şi acolo se va ruga pentru cei apropiaţi ai lui şi pentru turma sa, la fel cum se ruga şi când era pe pământ... Iar datoria noastră, datoria unei iubiri pline de recunoştinţă, este să răspundem cu rugăciune la rugăciunile lui. Să ne rugăm pentru sufletul lui curat, ca Domnul să-l odihnească împreună cu sfinţii. Amin.

Acatist

Pomenirea Sfântului Ioan Maximovici are loc la data de 2 iulie

Condacul 1: Alesule făcător de minuni şi slujitorule credincios al lui Hristos, care lumii întregi reverşi mirul cel de mult preţ al inspiraţiei duhovniceşti şi mulţimea minunilor tale. Noi cu dragoste te lăudăm şi-ţi cântăm ţie acestea: Bucură-te, sfinte ierarhe Ioane, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Icosul 1: Ca un înger trimis de către Creatorul a toată făptura, apărut-ai în aceste timpuri, ca prin mila lui Dumnezeu să te îngrijeşti de pământeni. Văzând frumuseţea virtuţilor tale, preafericite Ioane, aşa îţi strigăm: Bucură-te, căci de mic copil cu evlavie ai fost împodobit; Bucură-te, cel ce cu frică şi cutremur voia lui Dumnezeu o ai împlinit; Bucură-te, cel ce în tainice virtuţi harul dumnezeiesc l-ai arătat; Bucură-te, ascultător din depărtare al celor aflaţi în suferinţă; Bucură-te, grabnic ajutător plin de iubire pentru aproapele tău şi pentru mântuirea lui; Bucură-te, bucuria tuturor celor ce în rugăciune se îndreaptă către tine cu grăbire; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Condacul 2: Văzând revărsarea îmbelşugată a virtuţilor tale, Sfinte Ierarhe slăvite Ioane, ca un izvor de viaţă dătător cu minunile tale ne adăpi pe noi, cei ce strigăm cu credinţă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2: De Dumnezeu înţelepţite Ioane, cel ce plin ai fost şi de teologhisire. În tine cunoştinţa de Dumnezeu a izvorât din nou, împreună cu milostivirea faţă de omenirea pătimitoare. Pentru aceea, învaţă-ne şi pre noi să-L cunoaştem pre Dumnezeu Cel Adevărat şi cu umilinţă să-ţi cântăm: Bucură-te, scut neclintit al adevăratei Ortodoxii; Bucură-te, vas de mult preţ al darului Duhului Sfânt; Bucură-te, dreptule acuzator al necredinţei şi falselor învăţături; Bucură-te, plinitor sârguincios al dumnezeieştilor porunci; Bucură-te, ascet veghetor ce nu dormeai niciodată; Bucură-te, păstor grijuliu al turmei lui Hristos; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Condacul 3: Prin puterea dumnezeiescului har, părinte milostiv ai fost pentru orfani şi dascăl bun pentru cei tineri, crescându-i în frica lui Dumnezeu şi pregă-tindu-i pentru slujirea lui Dumnezeu. Pentru aceea, fiii tăi duhovniceşti se îndreaptă către tine, cântându-I cu mulţumire lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3: Cu adevărat te-ai învrednicit, părinte Ioane, să fii preamărit de corurile cereşti, căci nici unul dintre pământeni nu poate să descrie măreţia faptelor tale. Noi însă, dăruindu-I lui Dumnezeu tot ce avem mai bun, ţie acestea-ţi cântăm: Bucură-te, cel ce prin rugăciune necontenită pe fiii tăi ai acoperit; Bucură-te, păzitorul turmei tale cu semnul Sfintei Cruci; Bucură-te, căci prin iubirea ta nemărginită, toate popoarele şi toate seminţiile ai cuprins; Bucură-te, luminător strălucit şi iubitor de toţi; Bucură-te, chip al blândeţii duhovniceşti; Bucură-te, dulce mângâietor al celor lipsiţi şi deznădăjduiţi; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Condacul 4: Copleşiţi de mulţimea faptelor tale evlavioase şi pline de dragoste, nu ştim cum să te lăudăm mai cu vrednicie, o fericite Ioane! Căci ai ajuns până la capătul lumii, propovăduind Evanghelia şi salvându-i pre ceilalţi din întuneric. Pentru aceea, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru lucrările tale apostoleşti, să-I strigăm: Aliluia!

Icosul 4: Oamenii credincioşi de pretutindeni, contemplând viaţa ta, s-au mirat de minunile tale descoperite din mila lui Dumnezeu chiar în acest veac de apoi. De asemenea, şi noi ne minunăm de slava lui Dumnezeu arătată prin tine şi cu frică strigăm: Bucura-te, invatatorul celor afundati in bezna necredintei; Bucura-te, cel ce ai condus poporul tau din Extremul Orient in Occident; Bucura-te, fantana de miracole revarsata de Dumnezeu; Bucura-te, cel ce cu iubire si rabdare indreptezi pre cei rataciti; Bucura-te, grabnica alinare a celor ce se caiesc de pacatele lor; Bucura-te, calauzitor al celor ce inainteaza pre calea cea dreapta; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Ioane, parintele nostru, facatorule de minuni al vremurilor din urma!

Condacul 5: Ca o rază de lumină divină te-ai arătat, fericite Ioane, furtunile cele aprige împrăştiindu-le, iar pe cei aflaţi pre insulă, de vârtejurile primejdioase prin rugăciuni păzindu-i şi cu semnul crucii îngrădindu-i. Păzeşte-ne şi pe noi, cei te cheamă în ajutor şi învaţă-ne cu îndrăznire să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5: Toţi cei care s-au învrednicit de puternicul tău ajutor, fericite Ioane, în necazuri şi întâmplări te-au văzut, ca pe un îndrăzneţ mijlocitor înaintea Tronului dumnezeiesc şi grabnic ajutător la nevoie. Pentru aceea şi noi nădăjduim către mijlocirea ta înaintea lui Dumnezeu, strigând către tine: Bucură-te, gonitorul stihiilor celor primejdioase; Bucură-te, cel ce prin rugăciunile tale ne izbăveşti din nevoi; Bucură-te, pururea dătătorule de pâine celor flămânzi; Bucură-te, cel ce pregăteşti belşug de bunătăţi celor sărmani; Bucură-te, mângâietorul celor ce zac în mizerie; Bucură-te, izbăvitorul atâtor suflete sortite pieirii; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Condacul 6: O, Sfinte Ierarhe Ioane, ca un nou Moise gângav te-ai arătat, scoţând poporul tău din robie. Izbăveşte-ne şi pe noi din prinsoarea păcatului şi din cursa vrăjmaşului mântuirii noastre, ca să strigăm către Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6: O, bunule Păstor! Bucură-te, căci ai strălucit prin rugăciunile tale fierbinţi şi ai săvârşit imposibilul, reuşind să convingi autorităţile lumii acesteia să se îndure de cei păstoriţi de tine. Pentru aceea şi noi împreună cu ei mulţumind, îţi cântăm: Bucură-te, sprijin de nădejde celor ce te cheamă cu stăruinţă; Bucură-te, cel ce izbăveşti de moartea cea nedreaptă; Bucură-te, cel ce păzeşti de cleveteală şi calomnii; Bucură-te, apărătorul celor nevinovaţi de cătuşe; Bucură-te, cel ce respingi atacul păgânilor; Bucură-te, cel ce nimiceşti minciuna şi descoperi adevărul; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Condacul 7: Dorind cu înflăcărare a-i proslăvi pe Sfinţii din vechime ai Apusului înstrăinat de adevăr, tu ai restabilit cinstirea lor în Biserica Ortodoxa, o iubitorule al preacuvioşilor Răsăritului şi Apusului! În Ceruri sălăşluind acum împreună cu ei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, cei care-I cân-tăm pe pământ lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7: Nou cuvios ales al lui Dumnezeu văzându-te, apărut-ai în aceste vremuri din urmă, împreună cu Sfinţii Ierarhi ai vechii Galii. Şi, precum unul dintre aceştia, ai însufleţit turma ta a păstra Credinţa Ortodoxă, aşa cum o mărturiseau şi ei odinioară în Apus. Pentru aceea, ajută-ne să rămânem în adevărata credinţă şi pe noi, cei ce-ţi cântăm ţie unele ca acestea: Bucură-te, noule Martine, prin înfrânarea, nevoinţele şi minunile tale; Bucură-te, noule Ghermane, prin mărturisirea credinţei Ortodoxe; Bucură-te, noule Ilarie, prin dumnezeiasca teologhisire; Bucură-te, noule Grigorie, prin cinstirea şi proslăvirea cuvioşilor lui Dumnezeu; Bucură-te, noule Fauste, prin dragostea ta nobilă şi prin râvna cea mo-nahiceasca; Bucură-te, noule Cezarie, prin păstrarea cu stricteţe a canoanelor dum-nezeieştii Biserici; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Condacul 8: Stranie minune vedem la sfârşitul vieţii tale, mult pătimitorule Sfinte Ioane. Căci trimis fiind în Lumea Nouă, ca să propovăduieşti acolo creştinismul primelor veacuri, ai suferit prigoană, fiindcă ai dorit să rămâi drept, pregătindu-ţi sufletul pentru Împărăţia cerească. Mirându-ne acum de răbdarea şi de suferinţele tale, cu mulţumire strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8: Lucrătorule desăvârşit în via lui Hristos, cel ce n-ai cunoscut odihna până la sfârşitul vieţii tale trudnice, ajută-ne şi nouă, nevrednicilor, în lucrările noastre să rămânem credincioşi până la sfârşit lui Dumnezeu. Pentru aceea, şi noi te lăudăm, minunate Ioane, cuviosul lui Dumnezeu, cântându-ţi aşa: Bucură-te, cel ce ai răbdat până la sfârşit, dobândind mântuirea; Bucură-te, că te-ai învrednicit a muri în faţa icoanei Maicii Domnului; Bucură-te, păstrător credincios al credinţei, în mijlocul prigoanei celei nedrepte; Bucură-te, că bun păstor al turmei fiind, moartea o ai primit, ca un ierarh cârmuitor, sezând; Bucură-te, că după moarte, prin miraculoasa ta întoarcere, turma ţi-ai consolat; Bucură-te, săvârşitorul multor minuni pentru cei ce aleargă la racla ta, cu credinţă şi cu dragoste; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Condacul 9: Toată firea îngerească s-a bucurat de înălţarea sufletului tău la Ceruri. Pentru aceea, şi noi mirându-ne de minunile tale făptuite pre pământ şi descoperite prin lucrarea Sfântului Duh, lui Dumnezeu Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 9: Ritorii cei mult vorbitori nu pot descrie asprimea Sfintei tale vieţi, dreptule părinte Ioane, lăcaş Sfinţit al lui Dumnezeu, Celui de necuprins. O, ce minunată arătare dumenezeiască, descoperită în veacul nostru puţin credincios! Pentru aceea, necontenit, cu mare glas te mărim, cântându-ţi acestea: Bucură-te, palat al dumnezeieştilor porunci; Bucură-te, mică şi firavă adăpostire, în care a încăput frumuseţea lăcaşurilor îngereşti; Bucură-te, scara prin care lesne urcăm la Ceruri; Bucură-te, liman în care toate suferinţele îşi află grabnic vindecare; Bucură-te, cămară tainică a rugăciunii statornice; Bucură-te, templu luminat de Duhul Sfânt; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Condacul 10: Lumea voind s-o mântuiască, izbăvitorul tuturor trimis-a un nou Sfânt printre noi, chemându-ne astfel prin el din adâncurile sumbre ale păcatu-lui. Auzind această chemare a ta la pocăinţă, noi, cei săraci în virtuţi, lui Dumnezeu Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 10: Zid eşti tuturor celor ce aleargă către cereasca ta mijlocire, părinte Ioane. Pentru aceasta, îngrădeşte-ne şi pe noi de atacurile demonilor şi ne izbăveşte de suferinţe, năpaste şi nevoi pe noi, cei ce cu credinţă strigăm către tine: Bucură-te, vederea celor orbi sufleteşte; Bucură-te, căci prin puterea rugăciunii, ai întors la viaţă pe cei aflaţi în agonie; Bucură-te, cel ce păzeşti de răzvrătire şi de războiul cel dintre noi; Bucură-te, rouă salvatoare celor ce pier în văpaia deznădejdii; Bucură-te, părinte binevoitor al celor însinguraţi şi părăsiţi; Bucură-te, dascăl Sfânt al celor ce caută Adevărul; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Condacul 11: Viaţa ta fericite Ioane, a fost ca un imn închinat Preasfintei Treimi, încercându-i pe toţi prin gândurile, cunoştinţele şi faptele tale minunate. Fiindcă ai tălmăcit cu atâta înţelepciune poruncile adevăratei credinţe, călăuzindu-ne cu credinţă, nădejde şi dragoste, lui Dumnezeu Unul în Treime să-I cântăm: Aliluia!

Icosul 11: Luminător strălucit al Ortodoxiei ai fost pentru cei aflaţi în întunericul necunoştinţei, o păstorule ales al turmei lui Hristos. Aşa şi după adormirea ta, celor neştiutori le dezvălui adevărul, luminând sufletele credincioşilor, care aduc această cântare: Bucură-te, luminare a celor necredincioşi cu dumnezeiască înţelepciu-ne; Bucură-te, curcubeu al paşnicei bucurii pentru cei blânzi şi umili; Bucură-te, tunet înfricoşător pentru cei ce stăruie în păcat; Bucură-te, fulger ce loveşti în eresuri; Bucură-te, stâlp al dogmelor Ortodoxe; Bucură-te, torent de gânduri dumnezeieşti; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Condacul 12: Harul pe care l-ai primit de la Dumnezeu, revărsându-l cu dărnicie asu-pra noastră, pe acesta cu evlavie recunoştinţă îl primim noi toţi, cei ce alergăm către atotputernica ta mijlocire. O, prealăudate părinte Ioane, proslăvind minunile tale, lui Dumnezeu să-I cântăm: Aliluia!

Icosul 12: Înălţând imnuri de laudă către Domnul, corul ceresc se bucură, că El n-a uitat această lume decăzută şi necredincioasă, arătându-şi voinţa Sa atotputernică în tine, blândul şi umilul Său slujitor. O, prealăudate părin-te Ioane, cu toţi Sfinţii minunându-ne, ne închinăm ţie şi te cinstim aşa: Bucură-te, noule astru ce străluceşti în Ceruri; Bucură-te, noule profet, trimis mai înainte de asaltul final al celui rău; Bucură-te, noule Iona, care prooroceşti pieirea drept urmare a păcate-lor; Bucură-te, noule Botezător, care îi chemi pe toţi la rugăciune şi pocăin-ţă; Bucură-te, noule Pavele, cel ce ai îndurat toate greutăţile propovăduirii Evangheliei; Bucură-te, noule apostole, propovăduitorul credinţei celei pline de fru-museţe; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Condacul 13: O, Prealuminate şi preaminunate cuvios al lui Dumnezeu, Ierarhe Ioane, părintele nostru, mângâierea tuturor celor scârbiţi, primeşte acum prinosul rugăciunii noastre şi roagă-te către Domnul să ne izbăvească de focul gheenei prin mijlocirea ta cea bineplăcută lui Dumnezeu, căci tu singur după moarte ai zis: “Spuneţi-le oamenilor: deşi am murit, sunt viu”. Aliluia! (de 3 ori)

Apoi se zice iarăşi

Icosul 1: Ca un înger trimis de către Creatorul a toată făptura, apărut-ai în aceste timpuri, ca prin mila lui Dumnezeu să te îngrijeşti de pământeni. Văzând frumuseţea virtuţilor tale, preafericite Ioane, aşa îţi strigăm: Bucură-te, căci de mic copil cu evlavie ai fost împodobit; Bucură-te, cel ce cu frică şi cutremur voia lui Dumnezeu o ai împlinit; Bucură-te, cel ce în tainice virtuţi harul dumnezeiesc l-ai arătat; Bucură-te, ascultător din depărtare al celor aflaţi în suferinţă; Bucură-te, grabnic ajutător plin de iubire pentru aproapele tău şi pen-tru mântuirea lui; Bucură-te, bucuria tuturor celor ce în rugăciune se îndreaptă către tine cu grăbire; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Condacul 1: Alesule făcător de minuni şi slujitorule credincios al lui Hristos, care lumii întregi reverşi mirul cel de mult preţ al inspiraţiei duhovniceşti şi mulţimea minunilor tale. Noi cu dragoste te lăudăm şi-ţi cântăm ţie aces-tea: Bucură-te, sfinte ierarhe Ioane, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Făcătorul de minuni al vremurilor din urmă

O, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, bunule păstor şi tainicule văzător al sufletelor omeneşti! Acum te rogi înaintea Prestolului dumnezeiesc, precum singur ai zis: “Deşi am murit, sunt viu”. Roagă-L pe Dumnezeu Cel Atotmilostiv să ne dăruiască iertare de păcate, ca să ne recăpătăm puterea duhovnicească, să scăpăm de amărăciunea acestei lumi şi să strigăm către Domnul, ca să ne dea smerenie şi inspiraţie duhovni-cească, cuget dumnezeiesc şi duh evlavios în toate căile noastre. Tu care ai fost ocrotitor milostiv al orfanilor şi îndrumător încercat pe pământ, fii acum călăuză şi pentru noi, ca un nou Moise, iar în discordiile bisericeşti povaţă atotcuprinzătoare a lui Hristos. Ascultă plângerea tinerilor des-cumpăniţi şi de îndrăcire cuprinşi; scutură lâncezeala plictiselii abătută asupra păstorilor, slăbiţi de atacurile lumii acesteia şi care zac ţintuiţi de duhul toropelii zadarnice. Cu lacrimi te rugăm pe tine, o, închinătorule înflăcarat, vino şi la noi, cei care în negura patimilor suntem afundaţi, aşteptand îndrumările tale părinteşti. Luminează-ne cu lumina neînserată unde te afli tu acum, rugându-te pentru fiii tăi, împrăştiaţi pe toată suprafaţa pământului, dar îndreptaţi cu iubirea lor plăpândă către lumină, acolo unde sălăşluieşte Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine cinstea şi Împărăţia, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Citate

• Cu cât omul se află mai mult sub lucrarea harului sfintei împărtăşanii şi cu cât se uneşte mai strîns cu Hristos, cu atît mai mult se va desfăta de părtăşia cu Hristos şi în împărăţia Lui, ce va să vină.
• Nimic mai bun nu putem face pentru cei adormiți decât rugându-ne pentru ei. Ei au mare nevoie de acest lucru, mai ales în cele 40 de zile, când sufletul celui răposat urmează calea spre veșnicele locașuri.
• Pedepsindu-l, Domnul îi arata în acelaşi timp poporului rus calea spre mântuire, făcându-l propovăduitorul ortodoxiei în întreaga lume. Diaspora rusa a raspândit ortodoxia în toate colţurile lumii; majoritatea ruşilor exilaţi sunt, chiar dacă ei nu ştiu, propovăduitori ai ortodoxiei… Ruşilor din străinatate le-a fost dat sa străluceasca în întreaga lume în lumina ortodoxiei, în asa fel încât alte popoare, vazând faptele lor bune, să-L slaveasca pe Tatăl Carele este în ceruri si sa-și obţină astfel mântuirea… Diaspora va trebui sa se angajeze pe calea căintei şi, dupa ce va fi obţinut izbavirea prin rugăciuni către Dumnezeu şi prin renaştere spirituala, va fi capabila să facă să renască şi patria noastrăa aflată în suferinţă.
• Moscova cea păcătoasă, capitala păcătoasei Rusii, de-a lungul istoriei se întâmpla să se prăbuşească până la fund, dar apoi iarăşi se scula, pentru că nu i se stingea conştiinţa dreptăţii în faţa lui Dumnezeu.
• Din Rusia lipseşte duhul vieţii, lipseşte bucuria vieţii. Toţi se tem acolo de acest duh, ca de draci.
• Fiecare dintre noi are păcatele lui proprii, personale. Dar există şi păcate colective, pentru care este vinovat întregul popor.
• Evanghelia lui Hristos trebuie să fie propovăduită în toate limbile din lume într-un context ortodox. Numai atunci va veni sfârşitul.

Bibliografie

1. Noi Minuni Ale Sfantului Ioan de San Francisco, Editura Egumenita, Galați, 2004.
2. Sfantul Ioan Maximovici, Predici și Îndrumări Duhovnicești, Editura Sofia, București, 2006.

Legături externe

• Un blog dedicat Sf. Ioan Maximovici - acatistul, viața, icoane, predici, minuni, mărturii