Teofil al Țării Românești

Pravila de la Govora a fost tipărită în timpul păstoririi lui Teofil.

După retragerea din scaun a mitropolitului Grigorie, locul său a fost ocupat de episcopul Teofil de la Râmnic, atestat pentru prima dată în scaun la 20 iulie 1636.

Sub vlădica Teofil au apărut în Muntenia primele cărți juridice, teologice și de cult în limba română. Prin sprijinul dat la traducerea și tipărirea acestora, mitropolitul Teofil a fost socotit de Nicolae Iorga „unul dintre cei dintâi ctitori ai limbii românești în biserică” și „începătorul tipăriturii în această limbă pe pământ românesc”.

Context istoric

După vremurile de nesiguranță și frământări pe care le-au trăit domnii Țării Românești din a doua jumătate a secolului al XVI-lea și după păstorirea a doi domni greci - timp de peste trei decenii -, Biserica din Țara Românească a cunoscut o stare de înflorire în cursul îndelungatei și pașnicei domnii a lui Matei Basarab (1632-1654), precum și a urmașilor săi imediați: Constantin Șerban Basarab zis Cârnul (1654-1658), Mihnea III Radu (1658-1659), Gheorghe Ghica (1659-1660), Grigorie Ghica (1660-1664) și Radu Leon (1664-1669). Ceea ce trebuie remarcat de la bun început este faptul că scaunele domnești nu mai sunt ocupate de acum înainte de ierarhi greci (cu o excepție la Râmnic), timp de aproape un secol. Era și aceasta o urmare a mișcărilor anterioare îndreptate împotriva grecilor, conduse de Bărcan stolnicul, Lupu paharnicul Mehedințeanu și Matei Basarab.

Viața înainte de scaunul mitropolitan

Înainte de arhierie

Înainte de a ajunge episcop la Râmnic, probabil a fost egumen la Bistrița din Oltenia, căci documentele pomenesc aici un egumen cu numele Teofil, între anii 1611-1617. În această calitate, în ianuarie 1611, a ascuns într-o peșteră din apropierea mănăstirii moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul și alte obiecte de preț ale mănăstirii, spre a le feri de prada ostașilor principelui Gabriel Báthory al Transilvaniei, care năvăliseră în Țara Românească. Tot aici a ascuns și pe învățatul mitropolit grec Matei al Mirelor, egumenul mănăstirii Dealu. La rugămintea egumenului Teofil, vlădica Matei a scris mai târziu Slujba și viața Sfântului Grigorie Decapolitul.

Episcop de Râmnic

Ca episcop de Râmnic, a fost trimis, în 1631, de domnitorul Leon Tomșa în Transilvania, ca să ia legătura cu Matei Aga și cu boierii pribegi, spre a-i sfătui să se reîntoarcă în țară. S-a numărat și printre însoțitorii lui Matei Basarab la Istanbul (Constantinopol), în 1632, când a fost recunoscut domn de turci.

Mitropolit al Țării Românești

Introducere

Ajungând mitropolit al Ungrovlahiei, Teofil s-a bucurat de încrederea deosebită a lui Matei Basarab. Acesta l-a folosit și într-o misiune diplomatică, trimițându-l, în fruntea unei solii, la principele Transilvaniei Gheorghe Rákoczi I la Alba Iulia, în 1640. Desigur, Teofil a vizitat și pe colegul său din Alba Iulia, mitropolitul Gheorghe. Se pare că acum i-a dăruit lui Gheorghe o instalație tipografică.

Curentele culturale

Mitropolitul Teofil s-a impus mai mult prin activitatea depusă în slujba culturii românești. Nu trebuie însă trecut cu vederea faptul că viața culturală și artistică a Tării Românești din acel timp se bucura de sprijinul generos al lui Matei Basarab, al soției sale, doamna Elina, și al fratelui ei, învățatul logofăt Udriște Năsturel.

În cursul domniei lui Matei Basarab, se conturează trei curente culturale: cel slavon, sprijinit de familia domnitoare și mai ales de Udriște Năsturel, curentul grecesc, sprijinit de unii ierarhi, clerici și dascăli greci veniți în Țara Românească, și cel românesc, sprijinit de clerul de mir, monahal și de marea masă a credincioșilor români. A ieșit biruitor cel din urmă, așa cum va fi observat mai jos.

Activitatea tipografică

În ce privește activitatea tipografică, ea încetase în Țara Românească de pe la sfârșitul secolului al XVI-lea. S-a reluat abia acum, prin strădaniile lui Matei Basarab și ale mitropolitului Teofil.

Trebuie remarcat și faptul că acum se tipăresc în Muntenia primele cărți în limba română. Pentru că în acel timp păstorea în scaunul de mitropolit al Kievului și românul Petru Movilă, Matei Basarab i-a solicitat o tipografie. Mitropolitul i-a îndeplinit dorința, trimițându-i o tiparniță completă, în 1635, care a fost așezată în mănăstirea de la Câmpulung. Totodată au fost trimiși de la Kiev și câțiva meșteri tipografi, în frunte cu Timotei Verbițki, fostul conducător al tipografiei de la Lavra Pecerska din Kiev. Acesta a rămas în Țara Românească până prin anul 1642, când este întâlnit în locul său Ivan Kunotovici, fost conducător al tipografiei Frăției Ortodoxe din Lvov, aflată tot sub îndrumarea lui Petru Movilă. Ambii au pregătit o seamă de meșteri tipografi de neam român, care le-au continuat apoi munca.

Se cunosc trei cărți slavonești care au ieșit de sub teascurile tiparniței de la Câmpulung: Evhologhionul sau Molitvelnicul (1635), cu o lungă prefață a lui Matei Basarab, în care arăta cum a obținut tipografia de la Kiev, Antologhionul (1643) și Psaltirea (1650). Tot aici s-a tipărit, în 1642, o carte în limba română, intitulată Învățătură preste toate zilele, tradusă din greacă. Ultimele trei cărți au fost tipărite cu îndrumarea și cheltuiala ieroschimonahului Melchisedec, egumenul mănăstirii Câmpulung.

În 1637, a luat ființă o nouă tiparniță la mănăstirea Govora, în Oltenia, de sub teascurile căreia au ieșit mai multe cărți slavone, dar mai ales românești. Cele în limba slavonă au fost: Psaltirea (1637, prima carte paginată filă cu filă a românilor), Psaltirea cu Ceaslov (1638), Ceaslovul (1638), Paraclisul Precistei (slavo-român, 1639). În 1640 au apărut, în românește, două cărți de o deosebită însemnătate: Ceaslovul, prima carte românească de cult tipărită, cunoscută până în prezent în Muntenia, și Pravila cea Mică (terminată de tipărit în 1641).

N-ar fi exclus ca tipografia de la Govora să fi stat sub îndrumarea episcopului de Râmnic Ignatie Sârbul, care era pomenit în aproape toate cărțile slavone tipărite aici. Acestea erau scrise în slavona de redacție medio-bulgară, fiind revăzute, poate, chiar de episcop.

Astfel, în cursul păstoririi mitropolitului Teofil, s-au tipărit cinci cărți în românește: Ceaslovul, Pravila, Evanghelia cu învățătură, în două ediții, și Învățătură preste toate zilele, la care se mai adaugă Paraclisul Maicii Domnului, în slavonește și românește. Multe alte cărți s-au tipărit doar în slavonește.

În Pravila cea Mică (Pravila de la Govora), rostul cărții era subliniat de mitropolitul Teofil, în prefață:

Socotit-am că mai toate limbile au carte pe limba lor, de aceai cugetaiu și eu... să scot ceastă carte, anume pravilă pre limba rumănească, sfințiilor voastre frați duhovnici rumănești, carii sănteți păstori oilor celor cuvântătoare a turmei lui Hristos.

Școala slavonă și colegiul umanist

Tot în timpul păstoririi lui, logofătul Udriște Năsturel a înființat o școală slavonă pe lângă Mitropolie, la Târgoviște. Se pare că avea un program asemănător cu al școlii movilești din Kiev, care a dăinuit cu unele întreruperi până către sfârșitul domniei lui Matei Basarab. Prin elevii ei, s-a prelungit existența culturii slavone în Țara Românească în aproape tot secolul al XVII-lea.

După 1646, teologul Pantelimon Ligaridis (devenit mitropolit de Gaza, sub numele de Paisie), împreună cu Ignatie Petritis, ambii greci din insula Chios, cu sprijinul lui Matei Basarab și al postelnicului Constantin Cantacuzino, au pus bazele unui colegiu umanist la Târgoviște după modelul celor occidentale, cunoscut în actele vremii sub numele de «schola greca e latina». Primul dascăl preda Logica și Retorica, iar al doilea, Gramatica. Limbile de predare erau greaca veche și latina. Aceasta a fost prima școală de nivel superior în Țara Românească. Probabil a dăinuit până către sfârșitul domniei lui Matei Basarab.

Legătura cu românii din Transilvania și Moldova

Mitropolitul Teofil a păstrat strânse legături și cu românii ortodocși din Transilvania și Moldova

În 1640, cu prilejul soliei la principele Gheorghe Rákoczy I la Alba Iulia, a cercetat și pe mitropolitul Ghenadie, căruia se pare că i-a dăruit o instalație tipografică. Către sfârșitul anului 1640, a hirotonit, la Târgoviște, pe noul mitropolit al Transilvaniei, Ilie Iorest, iar în 1643, pe urmașul acestuia, Simion Ștefan.

A fost în bune raporturi cu mitropolitul Varlaam al Moldovei, în pofida neînțelegerilor existente între domnii lor, Matei Basarab și Vasile Lupu. Astfel, în 1644, a primit în Târgoviște pe mitropolitul Varlaam, venit în Țara Românească în vederea împăcării celor doi domni.

Cu prilejul acestei misiuni, Varlaam a aflat în biblioteca învățatului boier Udriște Năsturel un exemplar din Catehismul calvinesc, apărut la Prisaca, lângă Alba Iulia, în 1642. Constatând că era „plin de otravă de moarte sufletească”, mitropolitul moldovean a convocat un sobor al ierarhilor din Țara Românească și Moldova, spre a lua atitudine împotriva acelei broșuri. Soborul la care a participat și mitropolitul Teofil cu sufragenii săi s-a întrunit în 1644 sau 1645, posibil la Iași, aprobând cunoscuta lucrare a lui Varlaam, Răspuns la Catehismul calvinesc.

Mitropolitul Teofil este pomenit și în diferite acte interne. De pildă, în 1639, a luat parte, alături de sufraganii săi, Ignatie de la Râmnic și Ștefan de la Buzău, la soborul duhovnicesc și mănăstiresc convocat de Matei Basarab, care a hotărât că mai nicio mănăstire să nu mai poată fi închinată unei alte mănăstiri din țară sau din afară.

Relația cu alte jurisdicții și adormirea

În 1638, Teofil a primit vizita patriarhului Mitrofan Crifopulos al Alexandriei, care în primăvara anului următor a și murit în Țara Românească.

Și-a dat obștescul sfârșit în primele luni ale anului 1648.

Despre tipărirea în limba română

Mitropolitul Teofil a tipărit lucrări atât în română cât și în slavonă. Urmașul său, mitropolitul Ștefan, a început să tipărească cărți bilingv în ambele limbi.

Acest fenomen se explică prin aceea că în timpul acesta a fost o adevărată luptă între curentul slavon și cel românesc. Pe de o parte, cunoașterea limbii slavone devenea tot mai anevoioasă, încât nici preoții nu mai înțelegeau această limbă, în care trebuiau să slujească potrivit unei tradiții adânc înrădăcinate.

Pe de altă parte, schimbarea limbii de cult nu era ușoară și nu se putea îndeplini deodată, pentru că nu erau nici cărți de slujbă traduse în românește, iar introducerea limbii naționale în cult putea fi considerată de unii ca o alunecare în erezie, mai ales că în Transilvania vecină, calvinismul ducea o propagandă activă printre români în acest sens.

O asemenea situație îngrijorătoare l-a determinat pe mitropolitul Ștefan, urmașul lui Teofil, să tipărească cărți bilingve, adică să împace și tradiția slavonă, prin tipărirea slujbei în slavonește, dar în același timp să țină seama și de realitățile de atunci, care impuneau naționalizarea slujbelor și să vină în ajutorul preoților, traducându-le rânduielile de tipic în românește.

Moștenire culturală

Pr. Mircea Păcurariu rezumă activitatea mitropolitului Teofil astfel:

Beneficiind de sprijinul domnitorului Matei Basarab, mitropoliții Teofil și Ștefan au deschis o epocă nouă în istoria culturii românești, mai ales prin tipăriturile lor în limba română: cărți de slujbă, juridice și teologice.

Între colaboratorii lor nu pot fi trecuți cu vederea ieromonahii Meletie Macedoneanul, Ștefan din Ohrida, Silvestru, Melchisedec, Mihail Moxa, Daniil Andrean, care au adus un aport prețios la traducerea și tipărirea de cărți în limba română. Probabil aceștia erau „ucenici” ai mitropolitului Teofil, ei formând o adevărată „școală românească”, ceea ce era, în acele vremuri, un act de mare curaj, dată fiind puternica tradiție slavonă.

În ce privește tipăriturile slavone, acestea au avut o largă răspândire în toate bisericile de limbă slavă, mai ales în cele aflate sub stăpânire otomană. Teofil însuși spunea în prefața Psaltirii slavone din 1637 că era hărăzită „și altor neamuri înrudite cu noi după credință... și cu deosebire bulgarilor, sârbilor, ungrovlahilor, moldovlahilor și celorlalți”. În felul acesta, Matei Basarab a fost un mare protector al culturii bisericești la slavii sud-dunăreni. Întreaga sa domnie a fost o perioadă de adevărată renaștere culturală ortodoxă și națională, așa cum nu mai fusese în Țara Românească din timpul lui Neagoe Basarab.

Surse

• Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.

Casetă de succesiune: Teofil al Țării Românești
Precedat de: Grigorie I	Mitropolit al Țării Românești 1636-1648	Urmat de: Ștefan I