Mănăstirea Govora

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Mănăstirea Govora
Biserica Mănăstirii Govora
Jurisdicție Mitropolia Olteniei
Tip călugărițe
Înființată secolul al XV-lea
Ctitori Vlad al II-lea
Radu cel Mare
Matei Basarab
Stareț
Mărime aprox.
Localizare   Comuna Mihăești,
județul Vâlcea
Limba liturgică română
Cântarea bizantină
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri Adormirea Maicii Domnului
(15 august)
Site web oficial

Mănăstirea Govora, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este una dintre cele mai vechi mănăstiri ortodoxe din Țara Românească, fiind un monument arhitectonic medieval de o rară frumusețe. Este ctitorie a voievodului Vlad al II-lea „Dracul” (tatăl lui Vlad Țepeș). După distrugerea de la sfârșitul secolului al XV-lea a fost reconstruită de voievodul Radu cel Mare (1495-1508), iar Matei Basarab, la rândul său, a reparat în întregime mănăstirea, instalând aici tiparnița pe care i-o dăruise, la cererea sa, cu meșteri cu tot, mitropolitul cărturar Petru Movilă.

Acest sfânt lăcaș este amplasat pe raza comunei Mihăești din județul Vâlcea, în apropierea stațiunii Băile Govora.

Mănăstirea Govora este inclusă în Lista monumentelor istorice din România (LMI), având codul de clasificare VL-II-a-A-09904.[1]

Istoric

Primul ctitor al acestei mănăstiri este considerat a fi voievodul Vlad al II-lea „Dracul”, Domn al Țării Românești între 1436-1442 și 1443-1447 (tatăl lui Vlad Țepeș).[2]

În muzeul mănăstirii se păstrează un clopot spart în greutate de 250 kg cu inscripția „S-a turnat acest clopot în numele lui Dumnezeu și al Sfântului Nicolae, la anul 6965” (1456-1457), adică în timpul domniei lui Vlad Țepeș. Primul document care atestă existența Mănăstirii Govora este un hrisov datat 27 septembrie 1485, în care egumenul de atunci, Iosif Govoreanul, cumpăra câteva părți din moșia Hijul, care aparținea de Râmnic.

Tot în timpul domniei lui Vlad Țepeș are loc răzvrătirea lui Albu cel Mare, un puternic și influent boier vâlcean, probabil înrudit cu dinastia Basarabilor, care încearcă să-l înlăture pe domn de pe tron. Printre altele, Albu cotropește satele Mănăstirii Govora: Glodul și Hința (localități astăzi dispărute), pe care aceasta le avea în posesie, pustiind chiar și sfântul lăcaș. În urma luptelor date cu Vlad Țepeș, Albu cel Mare este înfrânt și executat. Cele două sate (Glodul și Hința) sunt confiscate de la boierul trădător, însă sunt date unor alți boieri. Ulterior, voievodul Radu al IV-lea „cel Mare” răscumpără cele două sate și le donează Mănăstirii Govora. Tot Radu cel Mare reface mănăstirea distrusă în timpul răzvrătirii boierului Albu cel Mare, fiind considerat ca un al doilea ctitor al Mănăstirii Govora. În cea mai veche pisanie păstrată aici se spune că „... această biserică cine a zidit-o nu se știe [...] iar Radu cel Mare [...] au dires-o și au înfrumusețat-o”. Domnia acestui voievod (între 1495-1508) a însemnat un moment important pentru Mănăstirea Govora, în afară de refacerea din temelii a bisericii („pe care am văzut-o părăsită de la sfânt răposații strămoșii noștri”, cum se afirmă într-un document emis de Radu cel Mare) el confirmând vechile danii de la Vlad „Dracul”, bunicul său, și de la Vlad al IV-lea „Călugărul” (1481-1495), tatăl său. De asemenea, el face multe alte danii, astfel încât Mănăstirea Govora devine una dintre cele mai importante mănăstiri ale Țării Românești.

În primăvara lui 1611, în urma invaziei armatelor principelui Transilvaniei, Gabriel Báthory, în campania acestuia împotriva voievodului Radu Șerban, Mănăstirea Govora a fost din nou jefuită, dar pagubele suferite de construcția propriu-zisă nu au fost majore (în timp ce alte biserici și mănăstiri din Țara Românească au avut mult de suferit, fiind prădate de sfintele odoare, de acoperișurile de plumb, topite pentru turnarea gloanțelor, iar mormintele profanate).

În timpul domniei lui Matei Basarab au avut loc ample lucrări de reconstrucție, reconsolidare și extindere ale Mănăstirii Govora, acest voievod fiind considerat ca al treilea ctitor al sfântului lăcaș. El a instalat aici, în 1637, a doua tipografie cunoscută din Țara Românească (după cea de la Mănăstirea Dealu). Egumenul Meletie Macedoneanul, cel care a supravegheat activitatea de tipărire, este unul dintre cei mai importanți stareți ai mănăstirii, în cei patru ani cât a condus sfântul lăcaș (1636-1640), făcându-l cel mai renumit și bogat așezământ monahal țării din acel veac.

Un alt stareț important a fost ieromonahul Paisie (1683-1715), în timpul căruia biserica mănăstirii este refăcută, căci era „[...] prea învechită și crăpată, cât îi venea vremea a cădea [...]”[3], iar interiorul a fost zugrăvit așa cum se vede și în prezent. Cu această ocazie a fost zugrăvit în pronaos și chipul lui Constantin Brâncoveanu; este dificil de stabilit cât este de real, însă este cu certitudine cea mai veche reprezentare a figurii marelui sfânt voievod.

Alte reparații, la chilii și la trapeza mănăstirii, sunt făcute de către starețul Ștefan Mănăstireanu (1762-1774 și 1778-1782), lucrările fiind continuate de Mihail Tetoianu (1775-1778), iar ieromonahul Anatolie (1782-1787) a refăcut ușa cea mare a clopotniței și a pictat bisericuța cea mică a egumenului Ilarion, aflată tot în incinta mănăstirii.

În timpul domniilor fanariote, mănăstirea a pierdut pe rând toate moșiile pe care le avea, intrând și în datorii. Abia în secolul al XIX-lea, viața mănăstirii revine la normal. Astfel, în timpul starețului Nicandru Vasilescu (1863-1882) sunt refăcute chiliile, adăugându-se încă un etaj la cel existent, iar în timpul reparațiilor care s-au efectuat la sediul Episcopiei Râmnicului (1890) episcopul Ghenadie Enăceanu s-a mutat temporar la Mănăstirea Govora, cu această ocazie făcându-se unele reparații și îmbunătățiri la clădirile anexe.

Arhitectură

Biserica mănăstirii

Biserica Mănăstirii Govora, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, așa cum arată în prezent (după refacerile succesive de-a lungul istoriei sale), este ridicată pe un plan treflat, cu o singură turlă ridicată deasupra naosului, care are o cornișă de cărămidă în formă de dinți de fierăstrău. Pereții exteriori sunt drepți, singura ornamentație arhitectonică fiind un brâu cu împletituri, în rest ei fiind netezi și zugrăviți în alb. Ferestrele sunt înguste, cuprinse între încadramente simple, netede, acestea fiind dublate de un chenar cu motive geometrice și vegetale. Pridvorul bisericii se sprijină pe opt coloane de piatră simple, puțin îngustate spre vârf, terminate cu capitele late și fără ornamentații. Tâmplele coloanelor și bolta pridvorului sunt acoperite cu picturi murale.

În interiorul bisericii, decorațiunile murală sunt deosebit de bogate, lucrată în tehnica fresco, de zugravi cunoscuți ai epocii brâncovenești, semnăturile acestora fiind încă bine conservate.

Biserica Mănăstirii Govora este monument istoric și de arhitectură (cod LMI VL-II-m-A-09904.01).

Incinta

Mănăstirea Govora, incinta, chilii

Incinta mănăstirii este de formă aproape trapezoidală, având lungimea (pe axul est-vest) de 60 m, cu latura vestică măsurând 67 m și latura estică de 30 m. Este mărginită de zidul exterior, pe care sunt situate încăperile folosite drept chilii precum și beciurile de suprafață. Zidul este înalt și masiv, din piatră, ca la majoritatea mănăstirilor din epoca medievală, când multe mănăstiri erau fortificate, pentru a rezista în fața atacurilor unor eventuali invadatori. Deși a fost refăcut de mai multe ori, el și-a păstrat aspectul inițial, fiind clasificat în prezent ca monument istoric și de arhitectură (cod LMI VL-II-m-A-09904.04).

Chiliile sunt dispuse pe două niveluri: un parter supraînălțat și un etaj, acesta din urmă fiind adăugat în secolul al XIX-lea. La rândul lor și chiliile sunt monument istoric și de arhitectură, cu codul de clasificare VL-II-m-A-09904.03.

Săpăturile arheologice au arătat că există șase faze de extindere a incintei, în cea de la mijlocul secolului al XVII-lea funcționând tipografia înființată aici de Matei Basarab.

Turnul-clopotniță

Mănăstirea Govora, turnul-clopotniță

Acest turn impunător servește atât drept clopotniță cât și ca turn de poartă, străjuind accesul în incinta mănăstirii. Este etajat pe patru nivele, având o înălțime de aproximativ 15 m și o grosime a zidurilor de circa 2 m. Etajele 2 și 3 sunt prevăzute cu ferestre-crenel pentru tragerea cu arme de foc, având un rol important în defensiva complexului mănăstiresc. Ultimul etaj, care adăpostește clopotnița propriu-zisă, a fost adăugat în epoca brâncovenească. Rolul defensiv al incintei mănăstirii, din primele faze ale construcției acesteia, se poate vedea și în prezent pe zidul de lângă turn, care mai păstrează meterezele și drumul de strajă, astăzi părți ale podului chiliilor. Turnul clopotniță este monument istoric și de arhitectură, cu codul de clasificare VL-II-m-A-09904.02.

Focar de cultură

Matei Basarab a instalat la Mănăstirea Govora, în 1637, a doua tipografie cunoscută din Țara Românească (după cea de la Mănăstirea Dealu, unde în anul 1508 fusese tipărit „Liturghierul lui Macarie”, la inițiativa voievodului Radu cel Mare).

Încă din primii ani de funcționare, de sub teascurile acestei tipografii au cunoscut lumina tiparului lucrări importante ale culturii medievale românești, precum Psaltirea slavonească (1638). În 1640 apare aici prima lucrare tipărită în limba română: Pravila bisericească, cunoscută îndeobște cu numele de „Pravila de la Govora”, o traducere a călugărului-cărturar Mihail Moxa de la Mănăstirea Bistrița a unui nomocanon bizantin (culegere de norme juridice). Pravila de la Govora are un caracter preponderent bisericesc, dar cuprinde și elemente de drept laic.

Mănăstirea Govora în prezent

La 20 iulie 1959 statutul Mănăstirii Govora a fost modificat, aceasta fiind transformată în mănăstire de maici prin aducerea a 21 de călugărițe de la Mănăstirea Bistrița (Vâlcea), în frunte cu stareța acestora Evghenia Racoviță (1959-1964).

Maicile de atunci, precum și cele care le-au urmat, au contribuit la refacerea și modernizarea vieții monahale de la Govora, astfel că în prezent Mănăstirea Govora se prezintă atât ca un sfânt lăcaș de închinăciune, cât și ca un monument al artei medievale românești, bine conservat.

Note

  1. Ministerul Culturii: Lista monumentelor istorice - actualizare 2015. Județul Vâlcea, accesat 6 ianuarie 2017
  2. Teodor Dănălache, Mănăstirea Govora, 12 iunie 2012, CrestinOrtodox.ro, accesat 9 ianuarie2017
  3. Ghenadie Enăceanu, Vizite canonice, București, 1892, pag. 23

Bibliografie

  • Gherasim Cristea, Istoria Mănăstirii Govora, Râmnicu Vâlcea, 1995.
  • Veniamin Nicolae, Ctitoriile lui Matei Basarab, București, 1982.

Legături externe

Surse