Ioan Maximovici

Sfântul Părintele nostru ierarh Ioan Maximovici

Sf. Ioan Maximovici

Fotografie a Sf. Ioan Maximovici

Moaștele Sf. Ioan Maximovici, USA

Sfântul Ioan Maximovici (1896–1966) este unul din sfinții ierarhi al secolului XX. Manifestând diferite forme de sfințenie, el a fost în același timp un mare teolog inspirat de Dumnezeu și „nebun întru Hristos”, un zelos ierarh misionar și un apărător al săracilor, un ascet desăvârșit și un părinte iubitor pentru orfani. Asemenea lui Moise, el și-a scos turma din robie, conducând-o din China în lumea liberă. Urmaș al primilor apostoli, el a dobândit de la Dumnezeu puterea de a tămădui sufletele și trupurile suferinde. Străbătând prin vălul timpului și al spațiului, el cunoștea și răspundea gândurilor oamenilor înainte ca aceștia să le exprime. Fericitul Ioan răspândea o putere ce-i atrăgea pe oameni mai mult chiar decât nenumăratele sale minuni. Această era puterea iubirii lui Hristos – marea taină inaccesibilă înțelegerii lumești.

Acum în Ceruri el continuă să se roage și să-i viziteze pe cei ce-l cheamă în ajutor, după cum mărturisesc minunile și tămăduirile înregistrate peste tot în lume.

La 2 iulie 1994, în America a avut loc proslăvirea arhiepiscopului Ioan de San Francisco, ierarh al Bisericii Ruse din diaspora.

Viața Sfântului Ierarh Ioan (Maximovici) de Shanghai, Europa Occidentală și San Francisco

Arhiepiscopul Ioan s-a născut în înfloritoarea regiune Harkov din sudul Rusiei. Aici, pe moșia Adamovka, în familia binecunoscută de nobili Maximovici, părinților Boris și Glafira li s-a născut un fiu în data de 4 iunie 1896, pe care l-au botezat Mihail, în cinstea Sfântului Arhanghel al Domnului purtând același nume. Neamul Maximovici era renumit de secole prin evlavia și patriotismul său.

Cel mai de seamă reprezentant al acestei familii nobiliare era Sfântul Ierarh Ioan, mitropolit al Tobolsk-ului, cunoscut ca și scriitor și poet duhovnicesc și luminător al Siberiei, care a trimis prima misiune ortodoxă în China și a săvârșit numeroase minuni. El a fost canonizat în 1916, iar sfintele sale moaște se păstrează până în zilele noastre la Tobolsk. Cu toate că Sfântul Ierarh Ioan a murit la începutul secolului al XVIII-lea, duhul acestuia a purces asupra urmașului său îndepărtat, care mai târziu i-a purtat numele.

Mihail era un copil bolnăvicios, firav și blând. Nu-i plăceau jocurile zgomotoase și adesea era adâncit în gândurile sale. Iubea animalele, mai ales câinii. În copilărie se deosebea printr-o religiozitate profundă. Colecționa icoane, cărți duhovnicești și istorice. Îi plăcea să citească mai ales Viețile Sfinților.

Tânărul Mihail, „monah din copilărie” își petrecea toată vara la mănăstirea Sviatogorsk, aflată în vecinătatea moșiei părinților săi.

La vârsta de 11 ani a fost trimis la școala militară din Poltava, iar în acești ani l-a întâlnit și l-a frecventat pe episcopul Teofan al Poltavei, un vestit ascet, care a rămas pentru el un model de sfințenie până la sfârșitul vieții.

În 1914, Mihail a absolvit școala de cadeți și urmând vocației sale intime a hotărât să intre la Academia Duhovnicească de la Kiev. Părintii aveau însă alte planuri pentru el, insistând să se înscrie la facultatea de drept, și, din ascultare, el a renunțat la dorința sa. Anii de maturitate și sfârșitul studiilor au coincis cu începutul groaznicei revoluții bolșevice.

În 1921, în plin război civil rus, Mihail emigrează la Belgrad împreună cu întreaga familie. În 1925 a absolvit Facultatea de Teologie a universității belgrădene. În 1926 a fost tuns în monahism și hirotonit ierodiacon la mănăstirea Milkovo, luând numele Ioan. La sfârșitul aceluiași an părintele Ioan a fost hirotonit ca ieromonah. Între anii 1929–1934 a activat ca profesor și diriginte la seminarul teologic „Sfântul Ioan Botezătorul” din Bitol (Macedonia iugoslava). În anul 1934 s-a luat hotărârea de a-l înainta pe părintele Ioan la rangul de episcop, adică tot ce era mai străin năzuințelor lui. Cineva care-l cunoștea din perioada iugoslavă povestește cum l-a întâlnit atunci în Belgrad. Părintele Ioan i-a spus acelei persoane că se află în oraș din greșeală, chemat în locul unui oarecare ieromonah Ioan, ce urma să fie făcut episcop. A doua zi după acea întâlnire, părintele Ioan i-a comunicat cunoștinței sale că s-a creat o situație și mai proastă decât crezuse el, căci chiar pe el doreau să-l înainteze la rangul de episcop.

A fost hirotonit ca episcop la data de 28 mai 1934, ultima hirotonire făcută de mitropolitul Antonie Hrapovitki. A fost trimis în China în eparhia Shanghai. Aici el a organizat unele societăți filantropice și de binefacere, în special pentru copiii chinezi săraci și orfani și pentru emigranții ruși. De asemenea reușește să aplaneze conflicte religioase și ridică o catedrală, ce a fost mai târziu, în cursul așa-numitei revoluții culturale chineze, rasă de pe fața pământului de către comuniștii chinezi.

O dată cu venirea la putere a comuniștilor în China, colonia emigranților ruși din China a fost nevoită să se refugieze în insulele arhipelagului filipinez, bântuite de uragane sezoniere. Însă pe perioada șederii sale acolo, cu rugăciunile sale și cu ajutorul aghiazmei cu care a sfințit colonia rusă, a făcut, ca prin mila Domnului, uraganele să ocolească insula Tubabao, cea în care locuiau refugiații ruși din China. Imediat după evacuarea refugiaților ruși în Europa Occidentală și SUA, grație tot eforturilor arhiepiscopului Ioan depuse pe lângă guvernul SUA dar mai ales rugăciunilor sale care au fost ascultate de Dumnezeu, uraganele sezoniere și-au reabătut furia devastatoare asupra acestei insule filipineze.

În anul 1951, arhiepiscopul Ioan e trimis în Europa, întâi la Paris, apoi la Bruxelles.

În Europa Occidentală, Vlădică Ioan acordă un interes constant nu numai diasporei ruse, care trudea neobosit ca și la Shanghai, ci și populației locale. Astfel, el primește sub jurisdicția sa Bisericile Ortodoxe din Franța și Olanda. Singurul preot ortodox al Misiunii de la Madrid a fost hirotonit de el.

În America și-a început activitatea de arhipăstor în anul 1962. Vlădică Ioan poate fi considerat ocrotitorul adevăratei Ortodoxii în Lumea Nouă. În același an, la cererea numeroșilor credincioși ce-l cunoșteau de la Shanghai, Vlădică a fost invitat la San Francisco, cea mai mare eparhie ortodoxă din America.

Comunitatea ortodoxă de aici era deosebit de scindată, iar construcția marii catedrale ortodoxe ruse în cinstea icoanei Maicii Domnului Bucuria Tuturor Necăjiților a fost oprită. Vlădică Ioan s-a adresat credincioșilor cu rugămintea de a face donații pentru continuarea lucrărilor. Apelul său a trezit un entuziasm neobișnuit în rândul creștinilor ortodocși americani. Pacea a fost restabilită și construcția catedralei dusă la bun sfârșit.

În 1963, cu blagoslovenia Vlădicăi, a fost întemeiată Frăția preacuviosului Gherman din Alaska, devenită ulterior cel mai important centru misionar ortodox din California.

Arhiepiscopul Ioan Maximovici a rămas credincios până la sfârșit căii alese de el, de a sluji cu devotament Biserica. Cei care-l cunoșteau în ultimii ani remarcau la Vlădică strictețea în tot ce ținea de Biserică și de Tradiție, fiind un apărător consecvent al calendarului bisericesc (iulian) de stil vechi, deși întreținea relații cu unele Biserici de stil nou. Apoi, au remarcat și faptul că interzicea clerului său să participe la slujbele comune „inter-creștine”, din cauza canonicității îndoielnice a unora dintre participanți. Activitatea ecumeniștilor creștini i se părea la fel de îndoielnică.

S-a opus de asemenea ereziilor catolicismului, dintre care cea mai cunoscută a fost aceea a sofiologiei, de denaturare a dogmei ortodoxe despre Fecioara Maria.

Ultimii trei ani ai vieții arhiepiscopului Ioan au fost amărâți de atacurile și persecuțiile adversarilor săi, cărora le răspundea totdeauna fără a se plânge sau a învinui pe cineva, cu un calm netulburat.

Împlinise abia șaptezeci de ani când a murit însingurat cum a și fost mereu de când devenise arhiereu.

Sfârșitul vieții pământești a Sfântului Ierarh Ioan

Truda de arhipăstor a vlădicăi Ioan s-a încheiat o dată cu călătoria sa la Seattle, la sfârșitul lui iunie 1966. Cel căruia i s-a dat adesea să cunoască gândurile și destinul oamenilor, pe care i le făcea cunoscute Pronia lui Dumnezeu, a fost înștiințat și de propriul sfârșit.

Astfel, în vara anului 1966, când directorul căminului de copii Casa Sfântului Tihon din Zadonsk, care era și locuința Vlădicăi, l-a înștiințat că peste trei ani va avea loc congresul eparhial, sfântul ierarh Ioan i-a răspuns că atunci nu va mai fi aici (în viața pământească).

În luna mai a aceluiași an, o femeie ce-l cunoștea pe vlădică de 12 ani, a cărei mărturie, după părerea mitropolitului Filaret, „este demnă de toată încrederea” a auzit de la Vlădică: „Voi muri în curând, la sfârșitul lui iunie... Nu la San Francisco, ci la Seattle...”

În fine, însuși mitropolitul Filaret povestește despre neobișnuita sa despărțire de arhiepiscop, după o ședință a Sinodului, când acesta săvârși rugăciunea de drum înaintea plecării lui la San Francisco. Vlădică şi-a luat rămas bun de la el într-un mod neobișnuit: în loc să ia mănunchiul de busuioc și să se stropească cu agheasmă, așa cum se cuvine unui arhiereu, el, plecându-se cu smerenie, l-a rugat pe mitropolit să-l stropească, iar apoi, în locul obișnuitei sărutări reciproce a mâinilor, el i-a sărutat mâna mitropolitului, smulgându-și-o cu hotărâre pe a sa. Acela l-a amenințat cu degetul și ambii zâmbiră. Atunci, mitropolitul nu a dat o importanță deosebită acestui gest, dar când vlădică a murit, el a înțeles că așa și-a luat rămas bun arhiepiscopul de la el.

Se mai știe, de asemenea, ca în seara din ajunul plecării la Seattle, vlădica i-a spus unui om pentru care săvârșise o rugăciune: „De acum, n-ai sa te mai atingi de mâna mea”.

Ceea ce însuși vlădică a prevăzut, dar pentru care nu erau deloc pregătiți toți cei care-l cunoșteau, s-a petrecut în locul și la timpul pe care el le-a prezis. Moartea a survenit la Seattle, pe 2 iulie (19 iunie pe stil vechi), unde, după ce a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica Nikolsk, vlădică a plecat însoțit de prietenul său apropiat, vlădică Nectarie, având cu sine icoana Kursk-Korennaia a Maicii Domnului. Rămânând în altar în jur de încă trei ore după sfârșitul Liturghiei, vlădică a mai vizitat-o pe văduva unui protoiereu (având cu el icoana Kursk-Korennaia) și s-a întors în apartamentul său, pregătindu-se să meargă la cimitir (era sâmbătă). Deodată, cei de jos l-au auzit căzând. Urcând în goană la etaj, însoțitorii lui de la Seattle, Î. Kalfov și Î. Hrușciov l-au găsit zăcând în pragul chiliei. L-au așezat în fotoliu și, la orele 15:50 el își dădu sufletul Domnului, încheindu-și calea pământească, la fel ca și strămoșul său, episcopul Ioan de Tobolsk: în față icoanei făcătoare de minuni. Nu poate să nu fie observată legătura directă între nevoința sa de o viață întreagă, de a se înfrâna de la dormitul în pat, și sfârșitul în poziție așezată. Căci după ce a fost întins în patul aflat în cameră, vlădică și-a primit pacea trupească – judecând după toate, pentru prima oară, din ziua în care și-a dat făgăduințele călugărești.

„Deși am murit, sunt viu” — Vlădică Ioan

Imediat ce vestea morții Vlădicăi Ioan a ajuns la San Francisco, în locuința arhiereului adormit – Casa Sfântului Tihon din Zadonsk – i s-a slujit prima panihidă. De asemenea, în toate bisericile ortodoxe din San Francisco, în toate jurisdicțiile ortodoxe s-au slujit panihide. Trupul răposatului arhipăstor a fost lăsat în Seattle în grija episcopului Nectarie.

În dimineața zilei de duminică 3 iulie, trupul ierarhului a fost adus în biserica din Seattle. Deși Liturghia a fost anunțată pentru orele 7, biserica se umpluse de credincioși până la acea oră matinală. După orele 15, sicriul cu trupul vlădicăi a sosit cu un avion de pasageri la San Francisco, unde a fost întâmpinat de reprezentanții clerului, ai obștilor de călugărițe și ai tuturor organizațiilor ortodoxe rusești. La aeroport s-a slujit o scurtă litie. În fața noii catedrale arhiepiscopale aștepta o mulțime uriașă de oameni. Prima panihidă lângă sicriul vlădicăi a fost slujită de episcopul Nectarie, care, printr-un edict al mitropolitului Filaret, fusese atunci numit conducător interimar al eparhiei Americii de Vest. După slujbă, el i-a chemat pe toți credincioșii să se atingă de „moaștele” episcopului și, după declarațiile martorilor, a fost înțeles de toată lumea ca însemnând „trupul sfântului”. La sicriul arhiepiscopului veneau și clerici de alte confesiuni și preoții catolici spuneau limpede: „Vrem și noi să ne rugăm la sicriul sfântului vostru”.

Luni, pe 4 iulie, în catedrala episcopală, a sosit episcopul Sava de Edmonton, care l-a numit pe vlădică „Fericitul” și, cu mai multă îndrăzneală, „făcător de minuni al epocii sale” și a poruncit turmei să i se roage de acum ca unui sfânt.

Miercuri (6 iulie), din mănăstirea Sfintei Treimi din Jordanville (statul New York) au sosit arhiepiscopii Leontie de Chile și Averchie de Siracuza și Troițk, care cu trei ani în urmă șezuseră alături de vlădică în sala judecătoriei din San Francisco. Astfel, în acea zi, la sicriul arhiepiscopului Ioan au slujit ierarhii cei mai apropiați din diaspora rusă.

Dar deosebit de sărbătorească a fost slujba de pe 7 iulie, când la catedrala episcopală a stat întâistătătorul, mitropolitul Filaret, ca să înceapă ceremonia de priveghere cuprinzând cele șase ceasuri. Pe lângă cei 5 ierarhi au mai participat 24 de preoți, nenumărați paracliseri și 1500 de mireni, astfel încât nici cea mai mare catedrală sinodală nu a putut să-i încapă pe toți cei veniți să cinstească memoria întemeietorului ei. Cei ce se rugau pentru pacea sufletului vlădicăi au început acum să i se roage chiar lui. Când a început ultima sărutare a trupului, la miezul nopții de 9 iulie, oamenii deja recunoscuseră practic sfințenia „moaștelor” adormitului, atingând de sicriul său icoane, cruci, și flori, arhiereii engolpioane și chiar pe copii, dorind să-i sfințească prin atingerea de trupul sfințit.

Râvna credincioșilor față de trupul adormitului ierarh avea cel mai real temei. În ciuda căldurii de iulie din San Francisco, trupul neîmbălsămat nu arăta semne de putrezire. Începând de duminică (3 iulie), reprezentanții biroului orășenesc de pompe funebre măsurau zilnic temperatura trupului, la fiecare trei ore, și nu au descoperit nici un fel de modificări. Vădita neputrezire a „moaștelor” arhipăstorului rus a produs o puternică impresie vicepreședintelui biroului de pompe funebre.

Conducerea de stat americană i-a dat cinstirea cuvenită vlădicăi și au acceptat ultima dorință a turmei sale, modificând legea care nu prevedea posibilitatea înmormântării trupului unui episcop la temelia unei catedrale zidite de el. Deja la 5 iulie, președintele comitetului de supraveghetori, a acceptat rugămintea miilor de ortodocși precum și a avocatului O'Hara, care îl cinstea mult pe vlădică, dând permisiunea înmormântării trupului episcopului în catedrală, iar pe 11 iulie, comisia a promulgat în unanimitate o hotărâre care satisfăcea această rugăminte. Astfel, Vlădică Ioan a fost înmormântat într-o criptă la baza catedralei arhiepiscopale din San Francisco.

Pe 4 septembrie, în ziua pomenirii sfântului prooroc Moise, văzătorul de Dumnezeu, la care Vlădică Ioan avea mare evlavie, directoarea așezământului Sfântului Tihon din Zadonsk, M. A. Sahmatova, a avut un vis. Se făcea că din catedrală spre așezământ se îndreaptă o mare procesiune, cu steaguri bisericești, purtând chipul și sicriul Vlădicăi și cântând. Când sicriul a fost adus în casă, Vlădică a ieșit din camera lui, îmbrăcat în rasă, purtând un omofor violet și epitrahil și, apropiindu-se de ușile împărătești, a început să-i ungă pe toți cei adunați cu mir sfințit (la fel cum făcea și în timpul vieții). După miruire, oamenii au început să se risipească și, după plecarea lor, s-a apropiat și Sahmatova, iar Vlădică, miruind-o și pe ea, i-a repetat de două ori: „SPUNEȚI LUMII CĂ DEȘI AM MURIT, SUNT VIU”. Trezindu-se, ea și-a notat cu emoție aceste cuvinte, spuse atât de hotărât și convingător. Ea le-a înțeles ca pe o chemare a Vlădicăi ca lumea să-i ceară ajutorul și după plecarea lui la cele veșnice.

Faptele minunate săvârșite de vlădică după moarte, care sunt cunoscute, sunt și mai multe decât cele din timpul vieții. Ele s-au săvârșit și prin arătarea sa directă oamenilor, ca răspuns la rugăciunile lor, și după ce se slujeau panihide, și prin harul uleiului sfințit și a altor obiecte sfințite luate din cripta lui de la temelia catedralei din San Francisco.

Cuvânt la parastasul Arhiepiscopului Ioan

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!

A existat dintotdeauna printre ruși credința conform căreia episcopii Bisericii Ortodoxe mor „câte trei” (desigur, în decursul unei anumite perioade de timp). Mi-am amintit de ea tocmai acum. Acum un an și jumătate, la puțin timp după Sinodul Episcopilor Bisericii din Diaspora, a murit bătrânul Arhiepiscop Ștefan. Atunci, cu numai un an în urmă, Biserica orfană a Diasporei a însoțit „spre țărâna pământului” cu rugăciuni pe părintele ei duhovnicesc și întâistătător al multora, vrednicul de pomenire, neuitatul bătrân, Mitropolitul Anastasie. Iar acum, în final, al treilea nume.

Ieri, în timpul privegherii de toată noaptea, a venit un telefon urgent de la Episcopul Nectarie din California, prin care ni se aducea trista veste conform căreia unul dintre venerabilii ierarhi ai Bisericii noastre, Vicar al Ierarhului Întâistătător, arhipăstorul ascet, Arhiepiscopul Ioan, murise subit în Seattle, unde se dusese cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Veste zdrobitoare.

Gândindu-mă acum la Vlădică Ioan, îmi vine în minte o întâmplare de acum mai bine de treizeci de ani, când răposatul meu părinte, Episcopul Dimitri, cunoscând necazurile și tristețile care-l așteptau pe Fericitul Mitropolit Antonie, Ierarhul Întâistătător al Bisericii Diasporei din Iugoslavia, l-a invitat pe acesta la Harbin, în Orientul Îndepărtat, unde viața bisericească începea să se îmbunătățească. „Te vei odihni aici, Vlădică”, scria Episcopul Dimitri. Mitropolitul Antonie răspunse astfel: „Prietene, deja sunt foarte bătrân. Sunt atât de slăbit încât nu mă pot gândi la vreo călătorie, decât la cea spre cimitir... Dar, fiindcă nu-ți pot fi de ajutor, îți trimit – ca pe un adevărat suflet al meu – pe Episcopul Ioan. Acest om mic, plăpând, care arată ca un copil, în care se petrece o minune de statornicie și severitate, acum, într-o vreme a încremenirii spirituale generale...”

Astfel l-a descris acest mare Avvă al său, pe încă tânărul și de curând hirotonitul Vlădică Ioan. Iată cum arăta atunci Vlădică Ioan, și așa a și rămas. Dar chiar și în vremea noastră, înaintea ochilor noștri, el a fost același exemplu de „minune de asceză statornică”, un remarcabil exemplu de viață duhovnicească și rugătoare.

Vlădică Ioan se ruga neîncetat; Vlădică Ioan se ruga peste tot. Ieromonahul Metodie, un tânăr ce se potrivea duhovnicește într-o oarecare măsură cu Vlădică, aflându-se încă la Harbin, pe bună dreptate observa: „Noi toți începem să ne rugăm, dar Vlădică Ioan nu are nevoie să înceapă; el e într-o stare de rugăciune permanentă...”. Indiferent de ce schimbări aveau loc în situația lui materială, în condițiile de viața și de lucru ale Vlădicăi Ioan, rugăciunea și dumnezeieștile slujbe aveau pentru el o importanță covârșitoare. Nimic nu-l putea distrage de la aceasta. Nimeni nu poate avea toate calitățile, nimeni nu poate avea toate darurile. Fiecare dintre noi poate greși, nimeni nu este slobod de greșeală. Dar cei care intrau în legătură cu Vlădică Ioan, omul rugăciunii, arhipăstorul ce se îngrijește de suflete, gata în permanență să sară în ajutorul lor, cei care au simțit puterea rugăciunii lui, fie personal ori prin cei apropiați lui – acești oameni nu-l vor uita niciodată pe Vlădică, purtând întotdeauna în inimile lor amintirea plină de recunoștință față de acea căldură și lumină pe care el o împărtășea.

Vlădică s-a dus, iar acea neîncetată rugăciune cu care se învăpăia marele nostru rugător, rugându-se neobosit „de dragul nostru și pentru noi toți” a fost întreruptă. Dar Biserica din Diaspora nu-l va uita. Suntem încredințați că Vlădică Ioan va avea îndrăzneala și va găsi milă la înfricoșătorul scaun al Domnului Slavei, și acolo se va ruga pentru cei apropiați ai lui și pentru turma sa, la fel cum se ruga și când era pe pământ... Iar datoria noastră, datoria unei iubiri pline de recunoștință, este să răspundem cu rugăciune la rugăciunile lui. Să ne rugăm pentru sufletul lui curat, ca Domnul să-l odihnească împreună cu sfinții. Amin.

Acatist

Pomenirea Sfântului Ioan Maximovici are loc la data de 2 iulie

Condacul 1: Alesule făcător de minuni și slujitorule credincios al lui Hristos, care lumii întregi reverși mirul cel de mult preț al inspirației duhovnicești și mulțimea minunilor tale. Noi cu dragoste te lăudăm și-ți cântăm ție acestea: Bucură-te, sfinte ierarhe Ioane, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Icosul 1: Ca un înger trimis de către Creatorul a toată făptura, apărut-ai în aceste timpuri, ca prin mila lui Dumnezeu să te îngrijești de pământeni. Văzând frumusețea virtuților tale, preafericite Ioane, așa îți strigăm: Bucură-te, căci de mic copil cu evlavie ai fost împodobit; Bucură-te, cel ce cu frică și cutremur voia lui Dumnezeu o ai împlinit; Bucură-te, cel ce în tainice virtuți harul dumnezeiesc l-ai arătat; Bucură-te, ascultător din depărtare al celor aflați în suferință; Bucură-te, grabnic ajutător plin de iubire pentru aproapele tău și pentru mântuirea lui; Bucură-te, bucuria tuturor celor ce în rugăciune se îndreaptă către tine cu grăbire; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Condacul 2: Văzând revărsarea îmbelșugată a virtuților tale, Sfinte Ierarhe slăvite Ioane, ca un izvor de viață dătător cu minunile tale ne adăpi pe noi, cei ce strigăm cu credință lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2: De Dumnezeu înțelepțite Ioane, cel ce plin ai fost și de teologhisire. În tine cunoștința de Dumnezeu a izvorât din nou, împreună cu milostivirea față de omenirea pătimitoare. Pentru aceea, învață-ne și pre noi să-L cunoaștem pre Dumnezeu Cel Adevărat și cu umilință să-ți cântăm: Bucură-te, scut neclintit al adevăratei Ortodoxii; Bucură-te, vas de mult preț al darului Duhului Sfânt; Bucură-te, dreptule acuzator al necredinței și falselor învățături; Bucură-te, plinitor sârguincios al dumnezeieștilor porunci; Bucură-te, ascet veghetor ce nu dormeai niciodată; Bucură-te, păstor grijuliu al turmei lui Hristos; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Condacul 3: Prin puterea dumnezeiescului har, părinte milostiv ai fost pentru orfani și dascăl bun pentru cei tineri, crescându-i în frica lui Dumnezeu și pregătindu-i pentru slujirea lui Dumnezeu. Pentru aceea, fiii tăi duhovnicești se îndreaptă către tine, cântându-I cu mulțumire lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3: Cu adevărat te-ai învrednicit, părinte Ioane, să fii preamărit de corurile cerești, căci nici unul dintre pământeni nu poate să descrie măreția faptelor tale. Noi însă, dăruindu-I lui Dumnezeu tot ce avem mai bun, ție acestea-ți cântăm: Bucură-te, cel ce prin rugăciune necontenită pe fiii tăi ai acoperit; Bucură-te, păzitorul turmei tale cu semnul Sfintei Cruci; Bucură-te, căci prin iubirea ta nemărginită, toate popoarele și toate semințiile ai cuprins; Bucură-te, luminător strălucit și iubitor de toți; Bucură-te, chip al blândeții duhovnicești; Bucură-te, dulce mângâietor al celor lipsiți și deznădăjduiți; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Condacul 4: Copleșiți de mulțimea faptelor tale evlavioase și pline de dragoste, nu știm cum să te lăudăm mai cu vrednicie, o fericite Ioane! Căci ai ajuns până la capătul lumii, propovăduind Evanghelia și salvându-i pre ceilalți din întuneric. Pentru aceea, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru lucrările tale apostolești, să-I strigăm: Aliluia!

Icosul 4: Oamenii credincioși de pretutindeni, contemplând viața ta, s-au mirat de minunile tale descoperite din mila lui Dumnezeu chiar în acest veac de apoi. De asemenea, și noi ne minunăm de slava lui Dumnezeu arătată prin tine și cu frică strigăm: Bucura-te, învățătorul celor afundați în bezna necredinței; Bucura-te, cel ce ai condus poporul tău din Extremul Orient în Occident; Bucura-te, fântâna de miracole revărsată de Dumnezeu; Bucura-te, cel ce cu iubire și răbdare îndreptezi pre cei rătăciți; Bucura-te, grabnică alinare a celor ce se căiesc de păcatele lor; Bucura-te, călăuzitor al celor ce înaintează pre calea cea dreaptă; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Condacul 5: Ca o rază de lumină divină te-ai arătat, fericite Ioane, furtunile cele aprige împrăștiindu-le, iar pe cei aflați pre insulă, de vârtejurile primejdioase prin rugăciuni păzindu-i și cu semnul crucii îngrădindu-i. Păzește-ne și pe noi, cei ce te cheamă în ajutor și învață-ne cu îndrăznire să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5: Toți cei care s-au învrednicit de puternicul tău ajutor, fericite Ioane, în necazuri și întâmplări te-au văzut, ca pe un îndrăzneț mijlocitor înaintea Tronului dumnezeiesc și grabnic ajutător la nevoie. Pentru aceea și noi nădăjduim către mijlocirea ta înaintea lui Dumnezeu, strigând către tine: Bucură-te, gonitorul stihiilor celor primejdioase; Bucură-te, cel ce prin rugăciunile tale ne izbăvești din nevoi; Bucură-te, pururea dătătorule de pâine celor flămânzi; Bucură-te, cel ce pregătești belșug de bunătăți celor sărmani; Bucură-te, mângâietorul celor ce zac în mizerie; Bucură-te, izbăvitorul atâtor suflete sortite pieirii; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Condacul 6: O, Sfinte Ierarhe Ioane, ca un nou Moise gângav te-ai arătat, scoțând poporul tău din robie. Izbăvește-ne și pe noi din prinsoarea păcatului și din cursa vrăjmașului mântuirii noastre, ca să strigăm către Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6: O, bunule Păstor! Bucură-te, căci ai strălucit prin rugăciunile tale fierbinți și ai săvârșit imposibilul, reușind să convingi autoritățile lumii acesteia să se îndure de cei păstoriți de tine. Pentru aceea și noi împreună cu ei mulțumind, îți cântăm: Bucură-te, sprijin de nădejde celor ce te cheamă cu stăruință; Bucură-te, cel ce izbăvești de moartea cea nedreaptă; Bucură-te, cel ce păzești de cleveteală și calomnii; Bucură-te, apărătorul celor nevinovați de cătușe; Bucură-te, cel ce respingi atacul păgânilor; Bucură-te, cel ce nimicești minciuna și descoperi adevărul; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Condacul 7: Dorind cu înflăcărare a-i proslăvi pe Sfinții din vechime ai Apusului înstrăinat de adevăr, tu ai restabilit cinstirea lor în Biserica Ortodoxa, o iubitorule al preacuvioșilor Răsăritului și Apusului! În Ceruri sălășluind acum împreună cu ei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, cei care-I cântăm pe pământ lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7: Nou cuvios ales al lui Dumnezeu văzându-te, apărut-ai în aceste vremuri din urmă, împreună cu Sfinții Ierarhi ai vechii Galii. Și, precum unul dintre aceștia, ai însuflețit turma ta a păstra Credința Ortodoxă, așa cum o mărturiseau și ei odinioară în Apus. Pentru aceea, ajută-ne să rămânem în adevărata credință și pe noi, cei ce-ți cântăm ție unele ca acestea: Bucură-te, noule Martine, prin înfrânarea, nevoințele și minunile tale; Bucură-te, noule Ghermane, prin mărturisirea credinței Ortodoxe; Bucură-te, noule Ilarie, prin dumnezeiasca teologhisire; Bucură-te, noule Grigorie, prin cinstirea și proslăvirea cuvioșilor lui Dumnezeu; Bucură-te, noule Fauste, prin dragostea ta nobilă și prin râvna cea monahicească; Bucură-te, noule Cezarie, prin păstrarea cu strictețe a canoanelor dumnezeieștii Biserici; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Condacul 8: Stranie minune vedem la sfârșitul vieții tale, mult pătimitorule Sfinte Ioane. Căci trimis fiind în Lumea Nouă, ca să propovăduiești acolo creștinismul primelor veacuri, ai suferit prigoană, fiindcă ai dorit să rămâi drept, pregătindu-ți sufletul pentru Împărăția cerească. Mirându-ne acum de răbdarea și de suferințele tale, cu mulțumire strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8: Lucrătorule desăvârșit în via lui Hristos, cel ce n-ai cunoscut odihna până la sfârșitul vieții tale trudnice, ajută-ne și nouă, nevrednicilor, în lucrările noastre să rămânem credincioși până la sfârșit lui Dumnezeu. Pentru aceea, și noi te lăudăm, minunate Ioane, cuviosul lui Dumnezeu, cântându-ți așa: Bucură-te, cel ce ai răbdat până la sfârșit, dobândind mântuirea; Bucură-te, că te-ai învrednicit a muri în fața icoanei Maicii Domnului; Bucură-te, păstrător credincios al credinței, în mijlocul prigoanei celei nedrepte; Bucură-te, că bun păstor al turmei fiind, moartea o ai primit, ca un ierarh cârmuitor, șezând; Bucură-te, că după moarte, prin miraculoasa ta întoarcere, turma ți-ai consolat; Bucură-te, săvârșitorul multor minuni pentru cei ce aleargă la racla ta, cu credință și cu dragoste; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Condacul 9: Toată firea îngerească s-a bucurat de înălțarea sufletului tău la Ceruri. Pentru aceea, și noi mirându-ne de minunile tale făptuite pre pământ și descoperite prin lucrarea Sfântului Duh, lui Dumnezeu Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 9: Ritorii cei mult vorbitori nu pot descrie asprimea Sfintei tale vieți, dreptule părinte Ioane, lăcaș Sfințit al lui Dumnezeu, Celui de necuprins. O, ce minunată arătare dumnezeiască, descoperită în veacul nostru puțin credincios! Pentru aceea, necontenit, cu mare glas te mărim, cântându-ți acestea: Bucură-te, palat al dumnezeieștilor porunci; Bucură-te, mică și firavă adăpostire, în care a încăput frumusețea lăcașurilor îngerești; Bucură-te, scara prin care lesne urcăm la Ceruri; Bucură-te, liman în care toate suferințele își află grabnic vindecare; Bucură-te, cămară tainică a rugăciunii statornice; Bucură-te, templu luminat de Duhul Sfânt; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Condacul 10: Lumea voind s-o mântuiască, izbăvitorul tuturor trimis-a un nou Sfânt printre noi, chemându-ne astfel prin el din adâncurile sumbre ale păcatu-lui. Auzind această chemare a ta la pocăință, noi, cei săraci în virtuți, lui Dumnezeu Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 10: Zid ești tuturor celor ce aleargă către cereasca ta mijlocire, părinte Ioane. Pentru aceasta, îngrădește-ne și pe noi de atacurile demonilor și ne izbăvește de suferințe, năpaste și nevoi pe noi, cei ce cu credință strigăm către tine: Bucură-te, vederea celor orbi sufletește; Bucură-te, căci prin puterea rugăciunii, ai întors la viață pe cei aflați în agonie; Bucură-te, cel ce păzești de răzvrătire și de războiul cel dintre noi; Bucură-te, rouă salvatoare celor ce pier în văpaia deznădejdii; Bucură-te, părinte binevoitor al celor însingurați și părăsiți; Bucură-te, dascăl Sfânt al celor ce caută Adevărul; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Condacul 11: Viața ta fericite Ioane, a fost ca un imn închinat Preasfintei Treimi, încercându-i pe toți prin gândurile, cunoștințele și faptele tale minunate. Fiindcă ai tălmăcit cu atâta înțelepciune poruncile adevăratei credințe, călăuzindu-ne cu credință, nădejde și dragoste, lui Dumnezeu Unul în Treime să-I cântăm: Aliluia!

Icosul 11: Luminător strălucit al Ortodoxiei ai fost pentru cei aflați în întunericul necunoștinței, o păstorule ales al turmei lui Hristos. Așa și după adormirea ta, celor neștiutori le dezvălui adevărul, luminând sufletele credincioșilor, care aduc această cântare: Bucură-te, luminare a celor necredincioși cu dumnezeiască înțelepciune; Bucură-te, curcubeu al pașnicei bucurii pentru cei blânzi și umili; Bucură-te, tunet înfricoșător pentru cei ce stăruie în păcat; Bucură-te, fulger ce lovești în eresuri; Bucură-te, stâlp al dogmelor Ortodoxe; Bucură-te, torent de gânduri dumnezeiești; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Condacul 12: Harul pe care l-ai primit de la Dumnezeu, revărsându-l cu dărnicie asupra noastră, pe acesta cu evlavie recunoștință îl primim noi toți, cei ce alergăm către atotputernica ta mijlocire. O, prealăudate părinte Ioane, proslăvind minunile tale, lui Dumnezeu să-I cântăm: Aliluia!

Icosul 12: Înălțând imnuri de laudă către Domnul, corul ceresc se bucură, că El n-a uitat această lume decăzută și necredincioasă, arătându-și voința Sa atotputernică în tine, blândul și umilul Său slujitor. O, prealăudate părinte Ioane, cu toți Sfinții minunându-ne, ne închinăm ție și te cinstim așa: Bucură-te, noule astru ce strălucești în Ceruri; Bucură-te, noule profet, trimis mai înainte de asaltul final al celui rău; Bucură-te, noule Iona, care proorocești pieirea drept urmare a păcatelor; Bucură-te, noule Botezător, care îi chemi pe toți la rugăciune și pocăință; Bucură-te, noule Pavele, cel ce ai îndurat toate greutățile propovăduirii Evangheliei; Bucură-te, noule apostole, propovăduitorul credinței celei pline de frumusețe; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Condacul 13: O, Prealuminate și preaminunate cuvios al lui Dumnezeu, Ierarhe Ioane, părintele nostru, mângâierea tuturor celor scârbiți, primește acum prinosul rugăciunii noastre și roagă-te către Domnul să ne izbăvească de focul gheenei prin mijlocirea ta cea bineplăcută lui Dumnezeu, căci tu singur după moarte ai zis: „Spuneți-le oamenilor: deși am murit, sunt viu”. Aliluia! (de 3 ori)

Apoi se zice iarăși

Icosul 1: Ca un înger trimis de către Creatorul a toată făptura, apărut-ai în aceste timpuri, ca prin mila lui Dumnezeu să te îngrijești de pământeni. Văzând frumusețea virtuților tale, preafericite Ioane, așa îți strigăm: Bucură-te, căci de mic copil cu evlavie ai fost împodobit; Bucură-te, cel ce cu frică și cutremur voia lui Dumnezeu o ai împlinit; Bucură-te, cel ce în tainice virtuți harul dumnezeiesc l-ai arătat; Bucură-te, ascultător din depărtare al celor aflați în suferință; Bucură-te, grabnic ajutător plin de iubire pentru aproapele tău și pentru mântuirea lui; Bucură-te, bucuria tuturor celor ce în rugăciune se îndreaptă către tine cu grăbire; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Condacul 1: Alesule făcător de minuni și slujitorule credincios al lui Hristos, care lumii întregi reverși mirul cel de mult preț al inspirației duhovnicești și mulțimea minunilor tale. Noi cu dragoste te lăudăm și-ți cântăm ție acestea: Bucură-te, sfinte ierarhe Ioane, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă!

Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Făcătorul de minuni al vremurilor din urmă

O, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, bunule păstor și tainicule văzător al sufletelor omenești! Acum te rogi înaintea Prestolului dumnezeiesc, precum singur ai zis: „Deși am murit, sunt viu”. Roagă-L pe Dumnezeu Cel Atotmilostiv să ne dăruiască iertare de păcate, ca să ne recăpătăm puterea duhovnicească, să scăpăm de amărăciunea acestei lumi și să strigăm către Domnul, ca să ne dea smerenie și inspirație duhovnicească, cuget dumnezeiesc și duh evlavios în toate căile noastre. Tu care ai fost ocrotitor milostiv al orfanilor și îndrumător încercat pe pământ, fii acum călăuză și pentru noi, ca un nou Moise, iar în discordiile bisericești povață atotcuprinzătoare a lui Hristos. Ascultă plângerea tinerilor descumpăniți și de îndrăcire cuprinși; scutură lâncezeala plictiselii abătută asupra păstorilor, slăbiți de atacurile lumii acesteia și care zac țintuiți de duhul toropelii zadarnice. Cu lacrimi te rugăm pe tine, o, închinătorule înflăcărat, vino și la noi, cei care în negura patimilor suntem afundați, așteptând îndrumările tale părintești. Luminează-ne cu lumina neînserată unde te afli tu acum, rugându-te pentru fiii tăi, împrăștiați pe toată suprafața pământului, dar îndreptați cu iubirea lor plăpândă către lumină, acolo unde sălășluiește Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine cinstea și Împărăția, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Citate

• Cu cât omul se află mai mult sub lucrarea harului sfintei împărtășanii și cu cât se unește mai strâns cu Hristos, cu atât mai mult se va desfăta de părtășia cu Hristos și în împărăția Lui, ce va să vină.
• Nimic mai bun nu putem face pentru cei adormiți decât rugându-ne pentru ei. Ei au mare nevoie de acest lucru, mai ales în cele 40 de zile, când sufletul celui răposat urmează calea spre veșnicele locașuri.
• Pedepsindu-l, Domnul îi arata în același timp poporului rus calea spre mântuire, făcându-l propovăduitorul ortodoxiei în întreaga lume. Diaspora rusă a răspândit ortodoxia în toate colțurile lumii; majoritatea rușilor exilați sunt, chiar dacă ei nu știu, propovăduitori ai ortodoxiei... Rușilor din străinătate le-a fost dat să strălucească în întreaga lume în lumina ortodoxiei, în așa fel încât alte popoare, văzând faptele lor bune, să-L slăvească pe Tatăl Carele este în ceruri și să-și obțină astfel mântuirea... Diaspora va trebui să se angajeze pe calea căinței și, după ce va fi obținut izbăvirea prin rugăciuni către Dumnezeu și prin renaștere spirituală, va fi capabilă să facă să renască și patria noastră aflată în suferință.
• Moscova cea păcătoasă, capitala păcătoasei Rusii, de-a lungul istoriei se întâmpla să se prăbușească până la fund, dar apoi iarăși se scula, pentru că nu i se stingea conștiința dreptății în fața lui Dumnezeu.
• Din Rusia lipsește duhul vieții, lipsește bucuria vieții. Toți se tem acolo de acest duh, ca de draci.
• Fiecare dintre noi are păcatele lui proprii, personale. Dar există și păcate colective, pentru care este vinovat întregul popor.
• Evanghelia lui Hristos trebuie să fie propovăduită în toate limbile din lume într-un context ortodox. Numai atunci va veni sfârșitul.

Bibliografie

1. Noi Minuni Ale Sfântului Ioan de San Francisco, Editura Egumenita, Galați, 2004.
2. Sfântul Ioan Maximovici, Predici și Îndrumări Duhovnicești, Editura Sofia, București, 2006.

Legături externe

• Un blog dedicat Sf. Ioan Maximovici – acatistul, viața, icoane, predici, minuni, mărturii