Augustin de Hipona: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(interwiki)
m (Imaginea era prea mare)
 
(Nu s-au afișat 17 versiuni intermediare efectuate de alți 6 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
−
{{În curs}}
+
[[Imagine:Augustin-Lateran.jpg|250px|right|'''Sf. Augustin, episcop de Hipona'''<br>Cea mai veche reprezentare a sfântului Augustin, în biserica Lateran din Roma, secolul VI.]]
−
Sfântul sau '''Fericitul Augustin''' (n. [[13 noiembrie]] 354, Tagasta, Numidia - d. [[28 august]] 430, Hippo Regius, pe teritoriul Algeriei de azi) a fost [[episcop]] de Hipona (395 - 430) și un important gânditor creștin al vremii sale. Este [[Praznic|prăznuit]] în Biserica Romano-catolică la [[28 august]], iar în [[Biserica Ortodoxă]] la [[15 iunie]].
+
Cel întru sfinți Părintele nostru, '''Fericitul Augustin''' (n. [[13 noiembrie]] 354, Tagaste, Numidia - d. [[28 august]] 430, Hippo Regius, pe teritoriul Algeriei de azi) a fost [[episcop]] de Hipona (395 - 430) și un important gânditor creștin al vremii sale. A fost fiul cel mare al Sfintei [[Monica]]. Este [[prăznuire|prăznuit]] în [[Biserica Ortodoxă]] la [[15 iunie]], iar în Biserica Romano-Catolică la [[28 august]].
  
 
==Viața==
 
==Viața==
  
−
Sfântul Augustin a văzut lumina zilei în anul 354, la Tagasta, orășel din Numidia, la frontiera dintre Algeria și Tunisia de azi. Tatăl său, Patricius, mic proprietar funciar, unul din notabilii orașului, ramase păgân până la sfârșitul zilelor sale, dar mama sa, Sfânta [[Monica]] (prăznuită la [[4 mai]]), era o creștină înfocată și îl înscrise, încă de când era copil, printre [[catehumen]]i și îl ducea regulat la biserică pentru a-l învăța tainele credinței. Cu toate acestea [[Botez]]ul fu lăsat pe mai târziu, după obiceiul vremii, iar copilul se dovedea a fi turbulent și rebel la mustrările mamei sale și se îndepărta de credință. Înzestrat cu o inteligență sclipitoare, în scurta vreme ajunse să stăpânească limba latină dar rămânea recalcitrant față de studiul limbii grecești, o lacună care va persista în gândirea și activitatea sa teologică. La vârsta de șaptesprezece ani fu trimis la Cartagina, capitala Africii de Nord, pentru a urma cursuri de retorică. Ispitele orașului și anturajul nepotrivit îl făcură să cadă într-o viață de dezmăț și avu o legătură cu o femeie creștină de la care avu un fiu, Adeodat (372). Datorita lecturilor din Cicero, își abandonă zadarnicele studii de drept și de retorică pentru a căuta Adevarul și Înțelepciunea ; dar decepționat de aparenta uscăciune a Bibliei, fu mai degrabă atras de doctrina maniheenilor, care îi apărea ca o îmbinare rezonabilă a lui Hristos cu dorința sa de a-si însuși înțelepciunea doar cu ajutorul rațiunii. Rămase timp de nouă ani prizonierul acestei erezii, atât de evidente totuși pentru noi azi.
+
Aurelius Augustinus s-a născut în anul 354 la Tagaste (un orășel din Numidia, astăzi Suk-Ahra din Algeria, la frontiera cu Tunisia). Tatăl său, Patricius, mic proprietar de pământ și unul din notabilii orașului, era păgân, iar mama lui, Sfânta [[Monica]] (prăznuită la [[4 mai]]) era o creștină evlavioasă.  Aceasta îl înscrisese pe fiul ei cel mare printre [[catehumen]]i încă din copilărie și îl ducea regulat la biserică. Augustin primi o educație păgână clasică, obișnuită pentru tinerii de familie bună din acea vreme. În vremea studenției de îndepărtează din ce în ce mai mult de credința creștină a mamei sale, fiind mai degrabă atras de [[maniheism]].  
 +
Fiind un elev strălucit (cu unele lacune, care aveau să persiste, în privința limbii grecești, care nu se mai studia foarte sistematic în acea vreme în provinciile romane), la vârsta de șaptesprezece ani este trimis la Cartagina, capitala Africii proconsulare (una din regiunile prospere și puternic romanizate ale Imperiului) ca să studieze retorica. Aici duce viața fără griji a  studenților, lăsându-se pradă ispitelor orașului; din legătura lui nelegitimă cu o femeie creștină i se naște un fiu, Adeodat (372).  
  
−
După un scurt sejur la Tagasta, ca profesor de gramatică, reveni la Cartagina, pentru a deschide o școală de retorică. Cu toate acestea, comportamentul urât al studenților săi îl dezgustă repede de această profesie.  
+
După ce își termină studiile, se întoarce pentru scurtă vreme la Tagaste ca ''grammaticus'' (profesor pentru cursul inferior), apoi revine la Cartagina, unde deschide o școală de retorică, cu rezultate care nu îl mulțumesc. În această perioadă, renunță la maniheism după o discuție cu un episcop al maniheilor, Faustus (mai târziu, în preajma anului 400, avea să scrie și un tratat [http://www.newadvent.org/fathers/1406.htm Împotriva lui Faustus]).  
  
−
Pierzându-și iluziile asupra [[maniheism]]ului ca urmare a unei conversații cu unul din episcopii lor, Faustus, spirit neliniștit și avid de adevărata cunoaștere, se îmbarcă și pleacă la Roma, unde deschide o altă școală, care nu avu mai mult succes.  
+
Pleacă apoi la Roma, visând încă la o carieră în administrație. Acolo deschide, tot fără succes, o altă școală de retorică. După ce se vindecă de o boală gravă, obține în cele din urmă (384) un post de retor într-o școală din Milano (pe atunci capitala Imperiului Roman de Apus). Nemulțumit de plăcerile mondene, caută mereu izvorul adevăratei fericiri, pe care o vede mai degrabă ca pe una intelectuală. În această perioadă citește atent scrierile filosofilor neoplatonici, care îl impresionează profund și care aveau să-l influențeze durabil. La Milano îl cunoaște pe [[episcop]]ul orașului, Sfântul [[Ambrozie al Milanului|Ambrozie]] (prăznuit la [[7 decembrie]]), a cărui viață, elocință și capacitate de interpretare a [[Sfânta Scriptură|Sfintei Scripturi]]  îl cuceresc, astfel că se convertește la creștinism.  
  
−
După ce fu vindecat de o boală gravă, obținând un post de retor plătit la Milano, se duse să se instaleze acolo, nutrind încă visul unei strălucite cariere în administrație (384). Acolo fu prezentat Episcopului orașului, [[Ambrozie al Milanului|Sfântul Ambrozie]] (prăznuit la [[7 decembrie]]), care îl cuceri prin blândețea și amabilitatea sa, și mai ales prin strălucita sa elocință și interpretările spirituale ale [[Sfânta Scriptură|Sfintei Scripturi]], care îi deschiseră inima către profunzimea Cuvântului lui [[Dumnezeu]].  
+
Sfânta Monica, mama lui, care se rugase pentru întoarcerea lui la credință în toți acești ani, i se alătură la Milano, încercând să-l convingă să-și părăsească concubina și să se căsătorească cu o femeie de rangul lui. Augustin refuză să se recăsătorească, însă acceptă să se întoarcă acasă, la Tagaste. Se oprește însă pe drum și petrece o vreme, împreună cu câteva rude și prieteni, ca să se întremeze după boala care-i recidivase și ca urmare a emoției puternice a convertirii și să-și petreacă în liniște perioada catehumenatului. Trăiesc în această perioadă ca într-o [[mănăstire]], încercând să reconstituie viața comunității apostolice din Ierusalim. Aici Augustin împletea rugăciunea și meditația asupra Scripturilor (''lectio divina'', lat.) cu discuțiile filozofice cu prietenii. Este profund impresionat de ''Viața Sfântului [[Antonie cel Mare]]'', scrisă de Sfântul [[Atanasie al Alexandriei|Atanasie cel Mare]], carte foarte populară printre creștinii de familie bună din epocă, și are un moment de limpezire hotărâtoare citind un fragment din epistolele Sf. [[Apostolul Pavel|Pavel]]: "Îmbrăcați-vă în Domnul [[Iisus Hristos]] și grija de trup să nu o faceți spre pofte" (Romani 13, 13). Primește [[Botez|Sfântului Botez]] în ziua [[Învierea Domnului|Sfintelor Paști]] din anul 387, împreună cu Alipie, prietenul lui cel mai apropiat și cu Adeodat, fiul său. Întreaga poveste a convertirii sale Augustin avea s-o relateze mai târziu în "Confesiunile" sale. Sfânta Monica moare la puțin timp, iar Augustin, amânându-și plănuita întoarcere la Tagaste, rămâne la Milano, unde scrie mai multe lucrări împotriva învățăturilor maniheenilor.
 +
În septembrie 388, Augustin se întoarce la Tagaste împreună cu Alipie și cu Adeodat, care va muri curând. După moartea fiului său, Augustin și-a vândut toate bunurile și a dat câștigul săracilor, iar el s-a consacrat, timp de trei ani, organizării unei mănăstiri în compania prietenilor și a [[ucenic]]ilor săi. Scria și discuta îndelung cu prietenii săi.
 +
Predicator strălucit de limbă latină, Augustin este [[Hirotonie|hirotonit]] [[preot]], în ovațiile ale poporului care îl auzise predicând, asistându-l în păstorirea credincioșilor pe episcopul Valeriu. Acesta îi dăruiește un teren în apropierea bisericii cetății ca să întemeieze acolo o nouă mănăstire, numită "Mănăstirea Grădinii", care a dat de lungul timpului mai mulți episcopi Bisericii lui Hristos. Pentru această mănăstire, Augustin a scris o "Regula", rânduială monahală care se află la originea instituției occidentale a [[canon]]icilor, preoți care trăiesc în lume, dar după o rânduială monahală.
 +
===Episcop de Hipona===
 +
Devine coajutor (cu drept de succesiune) al episcopului Valeriu în anul 395/396, apoi episcop de drept al Hipponei până la moartea sa. În această perioadă scrie foarte mult. În această perioadă redactează și cea mai mare parte a lucrărilor sale cu caracter pastoral – s-au păstrat de la el peste opt sute de predici pe subiecte foarte diferite. Ca episcop, se arată foarte milostiv față de săraci și se îngrijește de buna înțelegere între clerici și, pe cât putea, între cetățenii orașului.
 +
De asemenea, în această perioadă călătorește mult prin Africa romană, pe atunci străbătută de mai multe [[erezie|erezii]], profund divizată de o serie de [[schismă|schisme]] și încă în parte [[păgânism|păgână]]. A participat la [[sinod|sinoadele]] locale și a scris lucrări în care a combătut [[maniheism]]ul, [[novațianism]]ul, [[pelagianism]]ul. 
 +
Împotriva novațienilor, argumentează validitatea [[Sfintele Taine|Tainelor]] oficiate de preoți indiferent de vrednicia lor. Nereușind însă să îi convingă să renunțe la erezia lor, face apel la autoritatea seculară pentru a suprima ierarhia paralelă pe care aceștia o întemeiaseră.
  
−
Monica, mama sa, venise cu el și îl convinse să își abandoneze concubina, dar încercă în zadar să îl facă să se angajeze într-o căsătorie profitabilă. Filozofia și plăcerile mondene îi produseseră o asemenea insatisfacție, încât, cu durere și neliniște, căuta care ar fi putut fi izvorul adevăratei fericiri.  
+
====Cetatea lui Dumnezeu====
 +
Ca urmare a jefuirii Romei de către vizigoții lui Alaric I în anul 410, păgânii îi învinuiesc pe creștini pentru ceea ce întreaga lume romană percepe ca o tragedie – căderea Romei, considerând că aceasta era urmarea părăsirii credinței în vechii zei.
 +
Profund cutremurat și el de acest eveniment, care pune pentru el capăt visului unui Imperiu creștin durabil, și hotărât să combată ideea răspândită de păgâni, Augustin scrie "Cetatea lui Dumnezeu", o vastă reflecție asupra istoriei și a condiției umane. În această lucrare, el arată că Biserica creștină, Cetatea lui Dumnezeu, străbătând toate necazurile, se găsește mereu pe drumul către Împărăția veșnică. El dezvoltă și ideea „dublei cetățenii” și a creștinului, aflat în parte în Cetatea omului (orientată doar spre lumea aceasta), în parte în Cetatea lui Dumnezeu (îndreptată spre viața veșnică). Această idee a influențat durabil gândirea teologico-politică mai ales a Occidentului creștin, "Cetatea lui Dumnezeu" fiind una din primele surse creștine în care apare ideea separării puterii politice de autoritatea și scopurile religioase.
  
−
Lectura filozofilor neoplatonici îl făcu să abandoneze definitiv maniheismul și îi permise să întreprindă căutarea interioară a unei vieți spirituale. Spre deosebire totuși de acești filozofi, această interiorizare nu era pentru el o căutare speculativă și zadarnică, ci lua forma unei căutări fierbinți a Dumnezeului întrupat, pe Care îl admitea în mod intelectual, dar pe care inima sa nu îl trăia încă. Atunci veni momentul în care auzi vorbindu-se despre ''Viața Sfântului [[Antonie cel Mare]]'', scrisa de Sfântul [[Atanasie al Alexandriei|Atanasie cel Mare]] în timpul exilului său în Apus, și care era prilejul încreștinărilor răsunătoare în rândul nobilimii. La putina vreme, în timp ce se afla în grădina prietenului sau Alipie (Alypius), plângându-și viața retras, auzi o voce ca de copil cântând: "Ia și citește!". Deschise un volum al Epistolelor [[Apostolul Pavel|Sfântului Pavel]] care se afla acolo și se opri asupra următorului pasaj: "Îmbrăcați-vă în Domnul [[Iisus Hristos]] și grija de trup să nu o faceți spre pofte" (Romani 13, 13). Întunericul îndoielii dispăru îndată și o lumină blândă îi scalda inima de bucurie. În acea clipă devenise un alt om, care avea să nu mai trăiască decât pentru Hristos și Biserica Sa. Când îi împărtăși mamei sale aceasta revelație, ea fu cuprinsă de bucurie. După ce își abandonă definitiv profesia de "negustor de vorbe", petrecu retras câteva luni undeva la țară, cu mama sa, rude și câțiva prieteni, pentru a se întrema după o boală pe care o agravase emoția convertirii sale.  
+
====Lupta împotriva pelagianismului====
 +
[[Pelagianism]]ul era o erezie care neglija rolul harului dumnezeiesc în mântuirea omului,  afirmând că omul poate ajunge să nu mai păcătuiască prin propriile forțe; pelagienii negau totodată posibilitatea transmiterii păcatului strămoșesc și nu acceptau botezul copiilor, pe care îl considerau inutil. În strădaniile lui prelungite de a combate erezia pelagiană, antrenat în dispută și căutând mereu soluții raționale la problemele privind credința, Augustin merge însă puțin prea departe, stabilind o opoziție puțin cam prea strictă între natură și Har, într-o formă care avea să aibă urmări nefaste în Occident. În Răsărit, Părinții greci, care îl cunoșteau puțin pe Augustin, nu erau atât de implicați în disputa cu pelagienii și înțelegeau raporturile dintre natură și Harul dumnezeiesc ca pe o formă de cooperare ("sinergie"). Încercând să pătrundă și să raționalizeze tainele preștiinței divine, Augustin ajunge să propună o perspectivă riscantă asupra predestinării. În contextul operei lui, aceasta poate fi interpretată în sens ortodox dacă se consideră că „predestinarea” era înțeleasă drept consecința unor acte săvârșite liber de om și prevăzute din veșnicie – dar nu determinate – de Creator. Însă pe interpretări ale ideilor lui Augustin s-au întemeiat o serie de greșeli doctrinare occidentale și tot din opera lui s-au inspirat reformatorii din secolul al XVI-lea precum Luther sau Calvin.  
 +
Sf. Augustin reușește să obțină ca pelagienii să fie condamnați de Sinoadele de la Cartagina (411) și d Roma (417), însă erezia continuă să existe.
  
−
În această prima formă de [[mănăstire]], în care își dorea sa ducă o viață asemănătoare celei a comunității apostolice de la Ierusalim, Augustin împreuna rugăciunea cu meditația Scripturii (''lectio divina'', lat.) și discuții filozofice.  
+
====Sfârșitul episcopatului său====
 +
Când invaziile vandalilor se extind și ating Africa romană, Augustin se luptă să apere Biserica și cetatea pe care o păstorea. Temându-se că invaziile barbarilor erau provocate de părăsirea vechilor zei, mulți se întorceau în acea vreme la păgânism. Pe de altă pare, vandalii care invadau provincia și care ajung în cele din urmă să asedieze și Hipona erau în principal arieni. Episcopul se străduia să apere credința creștină și își îndemna mereu credincioșii să se împotrivească vandalilor arieni. La trei luni după instalarea asediului, el este cuprins de o febră violenta. Își dă sufletul în mâinile Domnului în ziua de [[28 august]] 427.
  
−
Întors la Milano, duse o viață austeră și retrasă înainte de a fi botezat de Sfântul Ambrozie, la [[24 aprilie]] 387, de Paști, în compania lui Alipie și a fiului său Adeodat. Se duse apoi la Ostia, cu Sfânta Monica, în scopul de a se retrage în Africa pentru a duce o [[Monahism|viață monahală]]. Într-o seară, pe când stăteau de vorba sprijiniți de o fereastră, ambalați pe neașteptate de elanul conversației lor evlavioase și, aspirând din toată inima la apele Izvorului ceresc, ei fură cuprinși de un fel de extaz, deasupra celor văzute și nevăzute, pentru a intra în Comuniune cu Înțelepciunea cea veșnică, moment de contemplare care li se păru a fi o invitație la a gusta încă de pe această lume din viața veșnică, după cuvântul [[Evanghelie]]i: "Intrați în bucuria Domnului vostru" (Sfântul Augustin își relatează în întregime convertirea în "Confesiunile" sale, una din capodoperele literaturii universale.). Sfânta Monica muri la puțin timp iar Augustin, întârziind proiectul său, ramase încă ceva vreme în Italia pentru a redacta lucrări de polemică împotriva maniheenilor.  
+
==Posteritatea sfântului Augustin și receptarea sa în Biserica Ortodoxă==
 +
Dacă anumite aspecte ale învățăturilor Sfântului Augustin au putut conduce la diferite devieri în Occidentul medieval, totuși lui Augustin nu i se poate reproșa faptul de a fi fost un eretic, căci și-a supus întotdeauna reflecțiile, cu [[smerenia|smerenie]], judecății Bisericii. Astfel, terminându-și lucrarea "De Trinitate" (''Despre Sfânta Treime''), scria: "Doamne, Dumnezeule Unul, Dumnezeule în Treime, tot ceea ce am scris în aceste cărți vine de la Tine și dacă e ceva care să vină de la mine, să fiu iertat de Tine și de cei care sunt ai Tăi".  
  
 +
Împins, atât prin formarea sa intelectuală cât și de circumstanțele convertirii sale, să privească relația omului cu Dumnezeu dintr-un punct de vedere mai degrabă "psihologic", diferit de cel adoptat de tradiția patristică anterioară, Sfântul Augustin a dat întregii sale teologii un aspect personal, care i-a afectat învățăturile despre [[Sfânta Treime]], despre [[păcat|păcatul strămoșesc]], despre raporturile dintre natură și [[har]] etc. Atâta vreme cât aceste teze au fost considerate drept opinii teologice personale ("teologumene", în limbajul teologic de școală), ele nu au pus în discuție locul lui Augustin printre [[Sfinți]]i ortodocși. Însă atunci când, mai târziu, acestea au fost adoptate ca doctrină oficială și exclusivă a Bisericii romane (printre altele în ideea purcederii [[Duhul Sfânt|Duhului Sfânt]] nu doar de la Tatăl ci și de la Dumnezeu-Fiul), aceste aserțiuni teologice au devenit principalul element de discordie între Biserica de tradiție greacă și cea de tradiție latină.
  
−
In septembrie 388 el se întoarse la Tagasta, cu Alypius si Adeodat, care muri curând. Augustin îsi vându toate bunurile si dadu saracilor câstigul, iar el se consacra, timp de trei ani, organizarii unei manastiri în compania prietenilor si ucenicilor sai. Postului si rugaciunii le adauga meditarea asupra Legii lui Dumnezeu, zi si noapte ; ceea ce Domnul îl facea sa înteleaga, el comunica prin viu grai celor prezenti, prin scrisori celor absenti. Cum se dusese într-o zi în oraselul Hipona, la cererea unui functionar imperial care voia sa îl asculte pentru a se hotarî asupra convertirii sale, Augustin aparu cu batrânul Episcop Valeriu in prezenta poporului. In timp ce prelatul împartasea celorlalti dorinta ordonarii unui Preot pentru a-l seconda în predicarea în limba latina, caci el era de limba greceasca, credinciosii pusera mâna pe Augustin, salutându-l cu ovatii furtunoase, iar el, plin de lacrimi in fata pericolului pe care îl reprezinta pastoritul oamenilor, accepta "sa paraseasca pe Dumnezeu pentru Dumnezeu", adica sa renunte la tihna retragerii în manastire pentru a sluji Trupul lui Hristos. Obtinu cu toate acestea un termen de câteva luni pentru a se pregati prin meditarea Scripturii si, dupa hirotonirea lui, Episcopul îi acorda un teren în apropierea Bisericii, pentru a fonda acolo o noua manastire, "Manastirea Gradinii", care a dat vreo zece Episcopi.
+
[[Image:Augustine-Rose.jpg|left|thumb|250px|Coperta cărții lui Seraphim Rose]]
 +
Există mai multe mărturii din tradiția Bisericii nedespărțite, ca și de după schismă, care arată că Augustin era cinstit printre sfinții ortodocși. Astfel, la [[Sinodul V Ecumenic|Sinodul al V-lea Ecumenic]] de la Constantinopol din anul 553, numele lui Augustin este trecut în rândul celorlalți [[Sfinții Părinți|Părinți ai Bisericii]], însă actele Sinodului nu fac nicio mențiune explicită cu privire la viziunea lui [[teologie|teologică]]: 
 +
:''Încă mai mărturisim că ne ținem de hotărârile celor patru Sinoade și ca îi urmăm în toate chipurile pe Sfinții Părinți [[Atanasie al Alexandriei|Atanasie]], [[Ilarie de Poitiers|Ilarie]], [[Vasile cel Mare|Vasile]], [[Grigorie Teologul]], [[Grigorie de Nyssa]], [[Ambrozie al Milanului|Ambrozie]], Teofil, [[Ioan Gură de Aur|Ioan Gură de Aur]], [[Chiril al Alexandriei|Chirill]], '''Augustin''', Proclu, [[Leon cel Mare|Leo]] și scrierile lor despre credința cea adevărată. ''[http://www.ccel.org/fathers2/NPNF2-14/Npnf2-14-111.htm] (trimitere în engleză; sublinierea noastră).
  
−
Catre sfârsitul anului 395, primi consacrarea episcopala si la putin timp dupa Valeriu urca in scaunul Hiponei. Aflat la catedra acestui mic Episcopat, dar luminând toata Biserica Africii si pâna la extremitatile lumii latine, prin învatatura sa, Sfântul Augustin fu timp de treizeci si cinci de ani modelul bunului Pastor, dându-si viata pentru oile sale si considerându-se robul robilor lui Dumnezeu. Fara încetare, predica aproape în fiecare zi (s-au pastrat în jur de opt sute din predicile sale), abordând toate subiectele cu o vivacitate si o arta incomparabile si cautând sa transmita celor carora se adresa dragostea lui pentru Dumnezeu si pentru bunurile ceresti. In timpul zilei, solutiona conflicte, veghea la administrarea Bisericii, se îngrijea de saraci - fara sa ezite în a topi vase sfinte când nu se mai gasea aur - iar în timpul noptii, redevenea calugar, consacrat cu toata fiinta sa iubirii Mirelui. Traia in Episcopatul sau in comuniune cu Clericii, pentru care redacta o Regula monahala (care se afla la originea institutiei occidentale a canonicilor), adaptata conditiei lor dar impunând respectarea stricta a votului saraciei si a poruncilor Evangheliei.
+
În actele [[Sinodul VI Ecumenic|Sinodului al VI-lea Ecumenic]] este numit "prea desăvârșitul și binecuvântatul Augustin", acesta fiind "dascălul cel preaînțelept."  Sinodul din Constantinopol din anul 1166, din vremea dinastiei Comnenilor îl numește "Ό Αγίος Αυγουστίνος" - "Sfântul Augustin."
  
−
Dragostea sa arzânda pentru unitatea Bisericii nu-l lasa indiferent fata de nici unul din evenimentele care agitau Lumea Crestina. Partiicipa la Sinoade si strabatea Africa romana, profund divizata în vremea aceea, punându-si întreaga arta si iscusinta în serviciul Adevarului. Scrise vreo suta de opere, din care majoritatea sunt consacrate luptei împotriva schismaticilor, ereticilor si pagânilor. Dupa ce mai întii i-a respins în mod stralucit pe maniheeni, îsi orienta întreaga lupta împotriva schismaticilor novatieni, ce pretindeau ca validitatea tainei casatoriei sa fie subordonata virtutii celui care o oficia si care de aproape un secol iscasera o zizanie nefasta în toata Biserica Africii instalând o ierarhie paralela. Cum toate eforturile si argumentele Sfântului Episcop pentru a-i readuce în sânul Bisericii se loveau de ura lor înversunata, se decise cu durere în suflet sa faca apel la puterea laicilor, dar neacceptând sub nici o forma actele de violenta. Pentru ca multi atribuiau Crestinilor responsabilitatea caderii Romei (410), Augustin redacta o mare opera, "Cetatea lui Dumnezeu", vasta reflectie asupra istoriei umane, în care arata ca Biserica, trecând prin toate vicisitudinile, e pe drumul catre Imparatia vesnica. Apoi trebui sa lupte împotriva ereziei pelagilor, erezie care minimisa rolul harului dumnezeiesc si considera ca omul, prin propriile forte, poate sa ajunga sa nu mai pacatuiasca ; în plus ea nega transmiterea pacatului originar si proclama inutil Botezul copiilor. Augustin facu mari eforturi pentru a rasturna aceasta doctrina în scopul de a apara credinta Bisericii ; dar antrenat de necesitatile disputei si prin spiritul sau însetat de clarificari rationale, stabili, între natura si Har, o opozitie prea stricta care avea sa aiba mai târziu consecinte nefaste în Occident. Aceasta disputa nu avu nici un ecou în Rasarit, caci Parintii greci, care îl cunosteau prea putin pe Augustin, considerau acest raport între natura si Har ca o "cooperare" (sinergie). Dorinta lui Augustin de a patrunde prea adânc tainele prestiintei divine îl conduse la o conceptie exagerata a predestinarii - care pastra la el un sens ortodox, atâta vreme cât ea ramânea înteleasa ca o consecinta a actelor libere, prevazute din vesnicie de catre Creator, dar nu determinate de El. Doctrina sa fu cu toate acestea sursa diverselor erezii occidentale despre predestinare, precum calvinismul.
+
În ciuda acestei vădite recunoașteri publice, majoritatea lucrărilor lui nu au fost traduse în limba greacă până prin anul 1360, când Demetrios Kydones întreprinde o primă lucrare de traducere, iar unii autori ortodocși încep să atragă atenția asupra erorilor teologice pe care le găsim în teologia lui – mai ales  cele din  [[Sfânta Treime|triadologie]], care au dus la adăugirea ''[[Filioque]]'' în [[Crezul|Crezul niceo-constantinopolitan]] – și încep să-l privească drept unul dintre autorii cei mai importanți pe baza lucrărilor cărora s-a ajuns la [[Marea Schismă]] dintre Răsărit și Apus. Deși unii ortodocși l-au condamnat pe Augustin ca eretic, nu există nici o hotărâre sinodală de condamnare a acestuia sau a scrierilor lui.  
  
−
Sf. Augustin reusi sa obtina ca pelagienii sa fie condamnati de Sinoadele de la Cartagina (411) si de la Roma (417), dar erezia persista. Când vandalii, veniti din Spania, începura sa invadeze Africa crestina, facând ravagii pe unde treceau, Sfântul Episcop îsi cheltui neobosit toata energia pentru a salva ce mai putea fi salvat. Dupa patruzeci de ani de episcopat si de munci apostolice, vedea cu durere cum renastea idolatria în mijlocul ruinelor însângerate si erezia ariana impusa de cuceritori. Hipona era asediata de trei luni când el fu cuprins de o febra violenta. Isi pavase peretii camerei cu psalmii pocaintei si cu entuziasmul unui proaspat convertit îsi dadu în mâinile Domnului sufletul sau mare, în ziua de 28 august 427.
+
Unii autori cu o perspectivă mai moderată asupra lui Augustin îl consideră: (1) fie un scriitor bisericesc care a făcut prea multe greșeli teologice pentru a putea fi considerat unul dintre [[Sfinții Părinți]], dar totuși un [[sfânt]], (2) fie un scriitor bisericesc printre alții din Biserica primelor secole (dar nu un sfânt) (3) fie un scriitor bisericesc care ar putea eventual purta apelativul de "Fericit".  
  
−
==Posteritatea==
+
Însă trebuie precizat că, în mod tradițional, Biserica Ortodoxă nu face o distincție de grad între termenii "fericit" și "sfânt" (adică ultimul ar avea un grad de sfințenie mai mare decât primul), ci una de categorie (e.g. cuvioși, episcopi, mucenici, fecioare etc. - vezi art. despre [[titlurile sfinților]]).
−
Daca doctrina Sfântului Augustin duse la devieri în Occidentul medieval, nu i se poate cu toate acestea reprosa faptul de a fi fost un eretic, caci si-a supus întotdeauna, cu smerenie, reflectiile sale judecatii Bisericii si, terminându-si lucrarea "De Trinitate", scria : "Doamne, Unul Dumnezeu, Dumnezeu Treime, tot ce am scris în aceste carti vine de la Tine si daca e ceva care sa vina de la mine, sa fiu iertat de Tine si de cei care sunt ai Tai".
 
  
−
Sfântul Augustin este praznuit la 28 august în Biserica latina. Impins, atât prin formarea sa intelectuala cât si de circumstantele convertirii sale, sa priveasca relatia omului cu Dumnezeu dintr-un punct de vedere mai degraba "psihologic", diferit de cel adoptat de traditia patristica anterioara, Sfântul Augustin a dat întregii sale teologii un aspect personal, care afecta doctrina sa despre Sfânta Treime, despre pacatul originar, despre raporturile naturii si harului etc. Atâta vreme cât aceste teze fura considerate drept opinii teologice personale ("teologumene"), ele nu pusera in discutie locul Sfântului Augustin printre Sfintii ortodocsi. Abia când fura adoptate ca doctrina oficiala si exclusiva a Bisericii romane (printre altele în considerarea originii Duhului Sfânt nu doar în Tatal ci si în Dumnezeu-Fiul) ele devenira principalul subiect de discordie între cele doua Biserici. Daca, rational, poate fi cinstit Augustin ca Sfânt Ortodox, aceasta se datoreaza mai putin calitatii sale de teolog cât calitatii sale de pastor, si pentru sfintia sa personala indiscutabila. Sfântul Photios scria despre el : "Având în vedere ca unii dintre Parintii nostri si doctori au deviat de la credinta în ceea ce priveste câteva dogme, noi nu primim ca doctrina cele în care au deviat dar noi continuam sa îmbratisam oamenii care au fost ei". Ep. 24, 20 (PG 102, 813). Pentru acest motiv unii îl numesc "preafericit" sau "iero", dar asemenea distinctii nu existau în traditia hagiografica ortodoxa, ar fi de ajuns aici sa se faca distinctia între viata sa si posteritatea nefericita a doctrinei sale.
+
Există cel puțin două cărți ale unor teologi ortodocși contemporani în care se tratează explicit această chestiune: ''Locul Fericitului Augustin în Biserica Ortodoxă'' (ed. Sophia, București, 2002) a ieromonahului Seraphim Rose, în general favorabilă lui Augustin, amintind importanța lui ca sfânt - cu trimitere la ''Confesiuni'' și la scrierile lui devoționale mai degrabă decât la cele teologice și ''The Influence of Augustine of Hippo on the Orthodox Church'' [Influența lui Augustin de Hippona în Biserica Ortodoxă] de Pr. Dr. Michael Azkoul (ISBN 0889467331), care tinde să îl considere pe Augustin drept sursa tuturor erorilor creștinismului apusean. (O variantă mai condensată a acesteia a fost publicată sub titlul: ''Augustine of Hippo: An Orthodox Christian Perspective'' [Augustin de Hippona - o perspectivă creștin-ortodoxă].)
 +
 
 +
Teologul grec [[Christos Yannaras]], în schimb, consideră că Augustin este "sursa întregii alienări, a întregii alterări a adevărului eclezial în Occident" (''Libertatea moralei'', trad. rom de Mihai Cantuniari, Anastasia, București, 2004, p. 156, n. 10).  
 +
Prin urmare, se poate afirma că, dacă Augustin poate fi cinstit ca un sfânt ortodox, aceasta se datorează nu atât calității sale de [[teolog]], cât calităților sale pastorale, precum și pentru viața lui personală indiscutabil sfântă de după convertire. Astfel, Sfântul [[Fotie cel Mare]] scria despre el: "Având în vedere că unii dintre Părinții și învățătorii noștri s-au abătut de la credință în ceea ce privește câteva dogme, noi nu primim ca doctrină cele în care au rătăcit, dar continuăm să-i îmbrățișăm oamenii care au fost ei" (Ep. 24, 20 - "PG" 102, 813). În spiritul tradiției ortodoxe, este necesar și suficient să facem distincția între viața lui Augustin, marcată de râvna fierbinte pentru Hristos și Biserica Lui și posteritatea nefericită a interpretărilor lui doctrinare.
 +
 
 +
==Bibliografie==
 +
În [[limba română]]:
 +
*Augustin (Aureliu A.), ''Despre Cetatea lui Dumnezeu I'', trad. de Paul Găleșanu, Ed. Ştiințifică, București, 1998.
 +
*Augustin, ''De Dialectica'', trad. de Eugen Muntean, Humanitas, București, 1991.
 +
*Augustin, ''Opera Omnia'', I [''Enchiridion sive De fide, spe et charitate''], trad. de Vasile Sav, f.ed., Cluj-Napoca, 2001
 +
*Augustin, ''Confesiuni'', trad. de Eugen Munteanu, Nemira, București, 2006.
 +
*Augustin, ''Despre credință și crez'', trad. de Bogdan și Miruna Tătaru-Cazaban, EIBMBOR, București, 2010
 +
*Fericitul Augustin, ''Predică despre căderea Romei''
 +
*Anton Adămuț, ''Filosofia Sfântului Augustin'', Polirom, Iași, 2001.
 +
*Constantin C. Pavel, ''Introducere în gândirea Fericitului Augustin'',  Iași, 1998.
 +
*Bernard P. Ştef, ''Sfântul Augustin – Omul. Opera. Doctrina'', Dacia, Cluj-Napoca, 2003
 +
 
 +
Despre receptarea Sf. Augustin în Biserica Ortodoxă:
 +
*Fr. Michael Azkoul, ''The Influence of Augustine of Hippo on the Orthodox Church'' (ISBN 0889467331)
 +
*Peter Brown, ''Augustine of Hippo'' (Berkeley: University of California Press, 1967) (ISBN 0-520-00186-9)
 +
*George E. Demacopoulos and Aristotle Papanikolaou, eds., ''Orthodox Readings of Augustine'' (ISBN 978-0881413274)
 +
*James J. O'Donnell, ''Augustine: A New Biography'', 2006 (ISBN 978-0060535384)
 +
*Fr. [[Seraphim Rose]], ''The Place of Blessed Augustine in the Orthodox Church'', 1997 (ISBN 0938635123)
 +
*Adolphe Tanquerey, ''The Spiritual Life: A Treatise on Ascetical and Mystical Theology'', 1930, reprint edition 2000 (ISBN 0895556596) p. 37.
 +
*Gary Wills, ''Augustine: A Life'', 2005 (ISBN 978-0143035985)
 +
 
 +
==Surse==
 +
* http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iunie/iunie15.htm
 +
*[[:en:Augustine of Hippo]]
 +
 
 +
==Legături externe==
 +
*(ro) [http://paginiortodoxe.tripod.com/vsiun/06-15-fericitul_augustin_ep_hiponiei.html Fer. Augustin], în  ''Viețile Sfinților'' din ziua de [[15 iunie]].
 +
*(ro) Dragoș Mîrșanu, „[http://www.ziarullumina.ro/articole;1448;1;48822;0;Cine-il-cunoaste-pe-Augustin.html Cine îl cunoaște pe Augustin?]”, ''Ziarul Lumina'', [[30 noiembrie]] 2010, București .
 +
*(ro) Augustin Păunoiu, „[http://www.ziarullumina.ro/articole;1439;0;40941;0;Fericitul-Augustin-Esenta-pacatului-e-dezordinea-in-iubire.html Fericitul Augustin: „Esența păcatului e dezordinea în iubire”]”, ''Ziarul Lumina'', [[27 iunie]] 2010, București
 +
*(ro): [http://cuvseraphimrose.wordpress.com/2008/08/10/fericitul-augustin-doream-sa-fiu-mai-in-siguranta-intru-tine/ „Doream să fiu mai în siguranță lângă tine”], fragment din ''Confesiunile'' Sf. Augustin.
 +
* (en) [http://www.goarch.org/ourfaith/ourfaith8153 St. Augustine in the Greek Orthodox Tradition], by Fr. [[George C. Papademetriou]]
 +
* (en) [http://www.orthodoxinfo.com/inquirers/bless_aug.aspx Compilation of comments by various Orthodox writers on St. Augustine.]
 +
* (en) [http://www.geocities.com/trvalentine/orthodox/augustine8.html Theological Discussion on Eight Teachings of Augustine of Hippo]
 +
* (en) ''On Christian Doctrine,'' ''Confessions,'' and ''City of God'' are available freely at http://www.ccel.org/a/augustine/
 +
* (en) Other writings are available freely at http://www.newadvent.org/fathers/
 +
* (en) [http://www.mrrena.com/august.shtml St. Augustine: Between Two Worlds]
 +
* (en) [http://personal2.stthomas.edu/gwschlabach/docs/jhy-aug.htm  Augustine and 'other catholics']
 +
* (en) [http://www.gutenberg.net/catalog/world/authrec?fk_authors=1156 eTexte] ale Sf. Augustin la [http://www.gutenberg.net/ Project Gutenberg]
 +
* (fr) [http://ndjasg.perso.neuf.fr/textes/conference_20050628.html Vladimir Lossky et la théologie de l'Occident médiéval] – Conferință a P.C. Diacon Nicolas Lossky
  
 
[[Categorie:Episcopi]]
 
[[Categorie:Episcopi]]
−
[[Categorie:Sfinţi]]
+
[[Categorie:Sfinți]]
  
 
[[en:Augustine of Hippo]]
 
[[en:Augustine of Hippo]]
 
[[es:Agustín de Hipona]]
 
[[es:Agustín de Hipona]]

Versiunea curentă din 5 februarie 2024 23:34

Sf. Augustin, episcop de HiponaCea mai veche reprezentare a sfântului Augustin, în biserica Lateran din Roma, secolul VI.

Cel întru sfinți Părintele nostru, Fericitul Augustin (n. 13 noiembrie 354, Tagaste, Numidia - d. 28 august 430, Hippo Regius, pe teritoriul Algeriei de azi) a fost episcop de Hipona (395 - 430) și un important gânditor creștin al vremii sale. A fost fiul cel mare al Sfintei Monica. Este prăznuit în Biserica Ortodoxă la 15 iunie, iar în Biserica Romano-Catolică la 28 august.

Viața

Aurelius Augustinus s-a născut în anul 354 la Tagaste (un orășel din Numidia, astăzi Suk-Ahra din Algeria, la frontiera cu Tunisia). Tatăl său, Patricius, mic proprietar de pământ și unul din notabilii orașului, era păgân, iar mama lui, Sfânta Monica (prăznuită la 4 mai) era o creștină evlavioasă. Aceasta îl înscrisese pe fiul ei cel mare printre catehumeni încă din copilărie și îl ducea regulat la biserică. Augustin primi o educație păgână clasică, obișnuită pentru tinerii de familie bună din acea vreme. În vremea studenției de îndepărtează din ce în ce mai mult de credința creștină a mamei sale, fiind mai degrabă atras de maniheism. Fiind un elev strălucit (cu unele lacune, care aveau să persiste, în privința limbii grecești, care nu se mai studia foarte sistematic în acea vreme în provinciile romane), la vârsta de șaptesprezece ani este trimis la Cartagina, capitala Africii proconsulare (una din regiunile prospere și puternic romanizate ale Imperiului) ca să studieze retorica. Aici duce viața fără griji a studenților, lăsându-se pradă ispitelor orașului; din legătura lui nelegitimă cu o femeie creștină i se naște un fiu, Adeodat (372).

După ce își termină studiile, se întoarce pentru scurtă vreme la Tagaste ca grammaticus (profesor pentru cursul inferior), apoi revine la Cartagina, unde deschide o școală de retorică, cu rezultate care nu îl mulțumesc. În această perioadă, renunță la maniheism după o discuție cu un episcop al maniheilor, Faustus (mai târziu, în preajma anului 400, avea să scrie și un tratat Împotriva lui Faustus).

Pleacă apoi la Roma, visând încă la o carieră în administrație. Acolo deschide, tot fără succes, o altă școală de retorică. După ce se vindecă de o boală gravă, obține în cele din urmă (384) un post de retor într-o școală din Milano (pe atunci capitala Imperiului Roman de Apus). Nemulțumit de plăcerile mondene, caută mereu izvorul adevăratei fericiri, pe care o vede mai degrabă ca pe una intelectuală. În această perioadă citește atent scrierile filosofilor neoplatonici, care îl impresionează profund și care aveau să-l influențeze durabil. La Milano îl cunoaște pe episcopul orașului, Sfântul Ambrozie (prăznuit la 7 decembrie), a cărui viață, elocință și capacitate de interpretare a Sfintei Scripturi îl cuceresc, astfel că se convertește la creștinism.

Sfânta Monica, mama lui, care se rugase pentru întoarcerea lui la credință în toți acești ani, i se alătură la Milano, încercând să-l convingă să-și părăsească concubina și să se căsătorească cu o femeie de rangul lui. Augustin refuză să se recăsătorească, însă acceptă să se întoarcă acasă, la Tagaste. Se oprește însă pe drum și petrece o vreme, împreună cu câteva rude și prieteni, ca să se întremeze după boala care-i recidivase și ca urmare a emoției puternice a convertirii și să-și petreacă în liniște perioada catehumenatului. Trăiesc în această perioadă ca într-o mănăstire, încercând să reconstituie viața comunității apostolice din Ierusalim. Aici Augustin împletea rugăciunea și meditația asupra Scripturilor (lectio divina, lat.) cu discuțiile filozofice cu prietenii. Este profund impresionat de Viața Sfântului Antonie cel Mare, scrisă de Sfântul Atanasie cel Mare, carte foarte populară printre creștinii de familie bună din epocă, și are un moment de limpezire hotărâtoare citind un fragment din epistolele Sf. Pavel: "Îmbrăcați-vă în Domnul Iisus Hristos și grija de trup să nu o faceți spre pofte" (Romani 13, 13). Primește Sfântului Botez în ziua Sfintelor Paști din anul 387, împreună cu Alipie, prietenul lui cel mai apropiat și cu Adeodat, fiul său. Întreaga poveste a convertirii sale Augustin avea s-o relateze mai târziu în "Confesiunile" sale. Sfânta Monica moare la puțin timp, iar Augustin, amânându-și plănuita întoarcere la Tagaste, rămâne la Milano, unde scrie mai multe lucrări împotriva învățăturilor maniheenilor. În septembrie 388, Augustin se întoarce la Tagaste împreună cu Alipie și cu Adeodat, care va muri curând. După moartea fiului său, Augustin și-a vândut toate bunurile și a dat câștigul săracilor, iar el s-a consacrat, timp de trei ani, organizării unei mănăstiri în compania prietenilor și a ucenicilor săi. Scria și discuta îndelung cu prietenii săi. Predicator strălucit de limbă latină, Augustin este hirotonit preot, în ovațiile ale poporului care îl auzise predicând, asistându-l în păstorirea credincioșilor pe episcopul Valeriu. Acesta îi dăruiește un teren în apropierea bisericii cetății ca să întemeieze acolo o nouă mănăstire, numită "Mănăstirea Grădinii", care a dat de lungul timpului mai mulți episcopi Bisericii lui Hristos. Pentru această mănăstire, Augustin a scris o "Regula", rânduială monahală care se află la originea instituției occidentale a canonicilor, preoți care trăiesc în lume, dar după o rânduială monahală.

Episcop de Hipona

Devine coajutor (cu drept de succesiune) al episcopului Valeriu în anul 395/396, apoi episcop de drept al Hipponei până la moartea sa. În această perioadă scrie foarte mult. În această perioadă redactează și cea mai mare parte a lucrărilor sale cu caracter pastoral – s-au păstrat de la el peste opt sute de predici pe subiecte foarte diferite. Ca episcop, se arată foarte milostiv față de săraci și se îngrijește de buna înțelegere între clerici și, pe cât putea, între cetățenii orașului. De asemenea, în această perioadă călătorește mult prin Africa romană, pe atunci străbătută de mai multe erezii, profund divizată de o serie de schisme și încă în parte păgână. A participat la sinoadele locale și a scris lucrări în care a combătut maniheismul, novațianismul, pelagianismul. Împotriva novațienilor, argumentează validitatea Tainelor oficiate de preoți indiferent de vrednicia lor. Nereușind însă să îi convingă să renunțe la erezia lor, face apel la autoritatea seculară pentru a suprima ierarhia paralelă pe care aceștia o întemeiaseră.

Cetatea lui Dumnezeu

Ca urmare a jefuirii Romei de către vizigoții lui Alaric I în anul 410, păgânii îi învinuiesc pe creștini pentru ceea ce întreaga lume romană percepe ca o tragedie – căderea Romei, considerând că aceasta era urmarea părăsirii credinței în vechii zei. Profund cutremurat și el de acest eveniment, care pune pentru el capăt visului unui Imperiu creștin durabil, și hotărât să combată ideea răspândită de păgâni, Augustin scrie "Cetatea lui Dumnezeu", o vastă reflecție asupra istoriei și a condiției umane. În această lucrare, el arată că Biserica creștină, Cetatea lui Dumnezeu, străbătând toate necazurile, se găsește mereu pe drumul către Împărăția veșnică. El dezvoltă și ideea „dublei cetățenii” și a creștinului, aflat în parte în Cetatea omului (orientată doar spre lumea aceasta), în parte în Cetatea lui Dumnezeu (îndreptată spre viața veșnică). Această idee a influențat durabil gândirea teologico-politică mai ales a Occidentului creștin, "Cetatea lui Dumnezeu" fiind una din primele surse creștine în care apare ideea separării puterii politice de autoritatea și scopurile religioase.

Lupta împotriva pelagianismului

Pelagianismul era o erezie care neglija rolul harului dumnezeiesc în mântuirea omului, afirmând că omul poate ajunge să nu mai păcătuiască prin propriile forțe; pelagienii negau totodată posibilitatea transmiterii păcatului strămoșesc și nu acceptau botezul copiilor, pe care îl considerau inutil. În strădaniile lui prelungite de a combate erezia pelagiană, antrenat în dispută și căutând mereu soluții raționale la problemele privind credința, Augustin merge însă puțin prea departe, stabilind o opoziție puțin cam prea strictă între natură și Har, într-o formă care avea să aibă urmări nefaste în Occident. În Răsărit, Părinții greci, care îl cunoșteau puțin pe Augustin, nu erau atât de implicați în disputa cu pelagienii și înțelegeau raporturile dintre natură și Harul dumnezeiesc ca pe o formă de cooperare ("sinergie"). Încercând să pătrundă și să raționalizeze tainele preștiinței divine, Augustin ajunge să propună o perspectivă riscantă asupra predestinării. În contextul operei lui, aceasta poate fi interpretată în sens ortodox dacă se consideră că „predestinarea” era înțeleasă drept consecința unor acte săvârșite liber de om și prevăzute din veșnicie – dar nu determinate – de Creator. Însă pe interpretări ale ideilor lui Augustin s-au întemeiat o serie de greșeli doctrinare occidentale și tot din opera lui s-au inspirat reformatorii din secolul al XVI-lea precum Luther sau Calvin. Sf. Augustin reușește să obțină ca pelagienii să fie condamnați de Sinoadele de la Cartagina (411) și d Roma (417), însă erezia continuă să existe.

Sfârșitul episcopatului său

Când invaziile vandalilor se extind și ating Africa romană, Augustin se luptă să apere Biserica și cetatea pe care o păstorea. Temându-se că invaziile barbarilor erau provocate de părăsirea vechilor zei, mulți se întorceau în acea vreme la păgânism. Pe de altă pare, vandalii care invadau provincia și care ajung în cele din urmă să asedieze și Hipona erau în principal arieni. Episcopul se străduia să apere credința creștină și își îndemna mereu credincioșii să se împotrivească vandalilor arieni. La trei luni după instalarea asediului, el este cuprins de o febră violenta. Își dă sufletul în mâinile Domnului în ziua de 28 august 427.

Posteritatea sfântului Augustin și receptarea sa în Biserica Ortodoxă

Dacă anumite aspecte ale învățăturilor Sfântului Augustin au putut conduce la diferite devieri în Occidentul medieval, totuși lui Augustin nu i se poate reproșa faptul de a fi fost un eretic, căci și-a supus întotdeauna reflecțiile, cu smerenie, judecății Bisericii. Astfel, terminându-și lucrarea "De Trinitate" (Despre Sfânta Treime), scria: "Doamne, Dumnezeule Unul, Dumnezeule în Treime, tot ceea ce am scris în aceste cărți vine de la Tine și dacă e ceva care să vină de la mine, să fiu iertat de Tine și de cei care sunt ai Tăi".

Împins, atât prin formarea sa intelectuală cât și de circumstanțele convertirii sale, să privească relația omului cu Dumnezeu dintr-un punct de vedere mai degrabă "psihologic", diferit de cel adoptat de tradiția patristică anterioară, Sfântul Augustin a dat întregii sale teologii un aspect personal, care i-a afectat învățăturile despre Sfânta Treime, despre păcatul strămoșesc, despre raporturile dintre natură și har etc. Atâta vreme cât aceste teze au fost considerate drept opinii teologice personale ("teologumene", în limbajul teologic de școală), ele nu au pus în discuție locul lui Augustin printre Sfinții ortodocși. Însă atunci când, mai târziu, acestea au fost adoptate ca doctrină oficială și exclusivă a Bisericii romane (printre altele în ideea purcederii Duhului Sfânt nu doar de la Tatăl ci și de la Dumnezeu-Fiul), aceste aserțiuni teologice au devenit principalul element de discordie între Biserica de tradiție greacă și cea de tradiție latină.

Coperta cărții lui Seraphim Rose

Există mai multe mărturii din tradiția Bisericii nedespărțite, ca și de după schismă, care arată că Augustin era cinstit printre sfinții ortodocși. Astfel, la Sinodul al V-lea Ecumenic de la Constantinopol din anul 553, numele lui Augustin este trecut în rândul celorlalți Părinți ai Bisericii, însă actele Sinodului nu fac nicio mențiune explicită cu privire la viziunea lui teologică:

Încă mai mărturisim că ne ținem de hotărârile celor patru Sinoade și ca îi urmăm în toate chipurile pe Sfinții Părinți Atanasie, Ilarie, Vasile, Grigorie Teologul, Grigorie de Nyssa, Ambrozie, Teofil, Ioan Gură de Aur, Chirill, Augustin, Proclu, Leo și scrierile lor despre credința cea adevărată. [1] (trimitere în engleză; sublinierea noastră).

În actele Sinodului al VI-lea Ecumenic este numit "prea desăvârșitul și binecuvântatul Augustin", acesta fiind "dascălul cel preaînțelept." Sinodul din Constantinopol din anul 1166, din vremea dinastiei Comnenilor îl numește "Ό Αγίος Αυγουστίνος" - "Sfântul Augustin."

În ciuda acestei vădite recunoașteri publice, majoritatea lucrărilor lui nu au fost traduse în limba greacă până prin anul 1360, când Demetrios Kydones întreprinde o primă lucrare de traducere, iar unii autori ortodocși încep să atragă atenția asupra erorilor teologice pe care le găsim în teologia lui – mai ales cele din triadologie, care au dus la adăugirea Filioque în Crezul niceo-constantinopolitan – și încep să-l privească drept unul dintre autorii cei mai importanți pe baza lucrărilor cărora s-a ajuns la Marea Schismă dintre Răsărit și Apus. Deși unii ortodocși l-au condamnat pe Augustin ca eretic, nu există nici o hotărâre sinodală de condamnare a acestuia sau a scrierilor lui.

Unii autori cu o perspectivă mai moderată asupra lui Augustin îl consideră: (1) fie un scriitor bisericesc care a făcut prea multe greșeli teologice pentru a putea fi considerat unul dintre Sfinții Părinți, dar totuși un sfânt, (2) fie un scriitor bisericesc printre alții din Biserica primelor secole (dar nu un sfânt) (3) fie un scriitor bisericesc care ar putea eventual purta apelativul de "Fericit".

Însă trebuie precizat că, în mod tradițional, Biserica Ortodoxă nu face o distincție de grad între termenii "fericit" și "sfânt" (adică ultimul ar avea un grad de sfințenie mai mare decât primul), ci una de categorie (e.g. cuvioși, episcopi, mucenici, fecioare etc. - vezi art. despre titlurile sfinților).

Există cel puțin două cărți ale unor teologi ortodocși contemporani în care se tratează explicit această chestiune: Locul Fericitului Augustin în Biserica Ortodoxă (ed. Sophia, București, 2002) a ieromonahului Seraphim Rose, în general favorabilă lui Augustin, amintind importanța lui ca sfânt - cu trimitere la Confesiuni și la scrierile lui devoționale mai degrabă decât la cele teologice și The Influence of Augustine of Hippo on the Orthodox Church [Influența lui Augustin de Hippona în Biserica Ortodoxă] de Pr. Dr. Michael Azkoul (ISBN 0889467331), care tinde să îl considere pe Augustin drept sursa tuturor erorilor creștinismului apusean. (O variantă mai condensată a acesteia a fost publicată sub titlul: Augustine of Hippo: An Orthodox Christian Perspective [Augustin de Hippona - o perspectivă creștin-ortodoxă].)

Teologul grec Christos Yannaras, în schimb, consideră că Augustin este "sursa întregii alienări, a întregii alterări a adevărului eclezial în Occident" (Libertatea moralei, trad. rom de Mihai Cantuniari, Anastasia, București, 2004, p. 156, n. 10). Prin urmare, se poate afirma că, dacă Augustin poate fi cinstit ca un sfânt ortodox, aceasta se datorează nu atât calității sale de teolog, cât calităților sale pastorale, precum și pentru viața lui personală indiscutabil sfântă de după convertire. Astfel, Sfântul Fotie cel Mare scria despre el: "Având în vedere că unii dintre Părinții și învățătorii noștri s-au abătut de la credință în ceea ce privește câteva dogme, noi nu primim ca doctrină cele în care au rătăcit, dar continuăm să-i îmbrățișăm oamenii care au fost ei" (Ep. 24, 20 - "PG" 102, 813). În spiritul tradiției ortodoxe, este necesar și suficient să facem distincția între viața lui Augustin, marcată de râvna fierbinte pentru Hristos și Biserica Lui și posteritatea nefericită a interpretărilor lui doctrinare.

Bibliografie

În limba română:

  • Augustin (Aureliu A.), Despre Cetatea lui Dumnezeu I, trad. de Paul Găleșanu, Ed. Ştiințifică, București, 1998.
  • Augustin, De Dialectica, trad. de Eugen Muntean, Humanitas, București, 1991.
  • Augustin, Opera Omnia, I [Enchiridion sive De fide, spe et charitate], trad. de Vasile Sav, f.ed., Cluj-Napoca, 2001
  • Augustin, Confesiuni, trad. de Eugen Munteanu, Nemira, București, 2006.
  • Augustin, Despre credință și crez, trad. de Bogdan și Miruna Tătaru-Cazaban, EIBMBOR, București, 2010
  • Fericitul Augustin, Predică despre căderea Romei
  • Anton Adămuț, Filosofia Sfântului Augustin, Polirom, Iași, 2001.
  • Constantin C. Pavel, Introducere în gândirea Fericitului Augustin, Iași, 1998.
  • Bernard P. Ştef, Sfântul Augustin – Omul. Opera. Doctrina, Dacia, Cluj-Napoca, 2003

Despre receptarea Sf. Augustin în Biserica Ortodoxă:

  • Fr. Michael Azkoul, The Influence of Augustine of Hippo on the Orthodox Church (ISBN 0889467331)
  • Peter Brown, Augustine of Hippo (Berkeley: University of California Press, 1967) (ISBN 0-520-00186-9)
  • George E. Demacopoulos and Aristotle Papanikolaou, eds., Orthodox Readings of Augustine (ISBN 978-0881413274)
  • James J. O'Donnell, Augustine: A New Biography, 2006 (ISBN 978-0060535384)
  • Fr. Seraphim Rose, The Place of Blessed Augustine in the Orthodox Church, 1997 (ISBN 0938635123)
  • Adolphe Tanquerey, The Spiritual Life: A Treatise on Ascetical and Mystical Theology, 1930, reprint edition 2000 (ISBN 0895556596) p. 37.
  • Gary Wills, Augustine: A Life, 2005 (ISBN 978-0143035985)

Surse

Legături externe

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Augustin_de_Hipona&oldid=56589”