Mănăstirea Bistrița (Neamț, România)

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Mănăstirea Bistrița (Neamț)
Mănăstirea Bistriţa
Jurisdicție Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Tip călugări
Înființată 1407
Ctitori Alexandru cel Bun
Petru Rareș
Stareț
Mărime aprox. 25 călugări
Localizare   satul Bistrița,
com. Alexandru cel Bun,
județul Neamț
Limba liturgică română
Cântarea bizantină
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri Adormirea Maicii Domnului
(15 august)
Site web oficial


Mănăstirea Bistrița din județul Neamț este o mănăstire ortodoxă din România situată în apropierea satului Bistrița, comuna Alexandru cel Bun, aflată în arhiepiscopia Iașilor. Este o ctitorie a voievodului Moldovei Alexandru cel Bun, datând din anul 1407 (prima atestare documentară).
Mănăstirea are hramul Adormirea Maicii Domnului.

Istoric

Începuturile Mănăstirii Bistrița din județul Neamț datează de la sfârșitul secolului al XIV-lea, atunci când voievod al Moldovei era Petru Mușat, aici ridicându-se o bisericuță de lemn prin grija ieromonahului Pafnutie. În anul 1402, pe locul bisericii de lemn, voievodul Alexandru cel Bun a ridicat o biserică din piatră. Această biserică era construită după canoanele vremii, având altar, naos, pronaos precum și o gropniță; lungimea totală a construcției era de circa 30 m.

Prima atestare documentară a Mănăstirii Bistrița datează din 1407, atunci când Alexandru cel Bun emite un act de danie prin care a înzestrat Mănăstirea Bistrița cu câteva sate și moșii. În anul 1418 a fost înmormântată aici doamna Ana (Neacșa), iar alături de ea, în anul 1432, a fost îngropat însuși ctitorul mănăstirii, voievodul Alexandru cel Bun.

În anul 1498, Ștefan cel Mare și Sfânt a ridicat o impunătoare clopotniță și un paraclis (închinat Sf. Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava), intrând astfel pe lista ctitorilor acestei mănăstiri. Următorul ctitor a fost Petru Rareș, cel care între anii 1541-1546 a reînnoit din temelie sfânta mănăstire, construind un nou turn la intrarea în mănăstire, un paraclis închinat Sf. Ierarh Nicolae, noi ziduri întărite, chilii, precum și o „casă domnească”.

Mănăstirea Bistrița a fost închinată „Locurilor Sfinte” (mai exact Patriarhiei Ierusalimului) în 1677 de către Doamna Safta, soția voievodului Gheorghe Ştefan, începând astfel o lungă perioadă de înstrăinare în care s-a pierdut cea mai mare parte din patrimoniul mănăstirii.

De activitatea culturală de la Mănăstirea Bistrița se leagă, în primul rând, școala de copiști, pisari și grămătici care a funcționat aici în secolele XVI-XIX. În primele două decenii ale secolulului al XV-lea, monahul Chiril a scris și a împodobit cu miniaturi un Tetraevanghel și tot la Bistrița s-au format vestiții copiști și miniaturiști Paisie și Gavriil Uric, ambii fiind pomeniți în Pomelnicul mănăstirii.

La Mănăstirea Bistrița s-au scris două dintre lucrările fundamentale ale literaturii române vechi, datorită cărora s-au păstrat până în prezent date, fapte și nume din istoria țărilor române:

  • Pomelnicul, început în 1407 și completat până în secolul al XIX-lea. Acesta este unul dintre cele mai vechi monumente ale culturii medievale românești, oferind date importante despre începutul istoriei voievodale și bisericești din Moldova.
  • Letopisețul, o cronică ce se referă la istoria Moldovei din perioada 1359-1506 (acesta a fost continuat ulterior la Mănăstirea Putna).

Arhitectonica Mănăstirii Bistrița

Biserica Mănăstirii Bistrița, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este construită în stilul moldovenesc clasic. O adevărată catedrală de piatră, cu ziduri groase de peste un metru, biserica are o lungime de peste 45 m și o înălțime de 40 m.

Spațiul interior al bisericii este compartimentat în altar, naos, pronaos, gropniță (camera mormintelor) și un pridvor închis.

Deasupra naosului se ridică turla principală, de formă circulară în interior și poligonală la exterior, luminată de patru ferestre mari și cu firide atât în partea superioară, cât și la bază. Ca și biserica, turla este acoperită cu tablă în formă de solzi. Naosul este luminat de câte o fereastră pe fiecare parte; la fel gropnița și pronaosul, aici ferestrele fiind mai mici.

Incinta Mănăstirii Bistrița are o formă patrulateră, fiind protejată de ziduri puternice de piatră, cu o înălțime inițială de aproximativ patru metri, prevăzute cu metereze și drum de strajă ce se desfășoară pe toată lungimea lor. Intrarea principală este situată pe latura sudică, arcuindu-se pe sub un turn ce are trei nivele: la parter o încăpere cu bolta semi-circulară, sprijinită pe două arce în ogivă la parter, un paraclis închinat Sfântului Ierarh Nicolae la primul etaj și o cameră la etajul superior, destinată probabil corpului de gardă ce păzea accesul în mănăstire. Paraclisul nu este pictat și se pare că nici nu a avut zugrăveli anterioare, întreaga atmosferă interioară fiind creată de un frumos iconostas din secolul al XVIII-lea.

Chiar la intrarea în mănăstire atrage atenția marele clopot dăruit de Ştefan cel Mare în 1494, clopot cu o greutate de circa 800 kg, împodobit cu o inscripție în limba slavonă și cu stema Moldovei (capul de bour), realizată în stilul vechilor steme heraldice apusene.

Icoana făcătoare de minuni

Cel mai prețios odor al Mănăstirii Bistrița este Icoana Făcătoare de Minuni a Sfintei Ana, dăruită lui Alexandru cel Bun de către împăratul bizantin Manuel al II-lea Paleologul (1391 - 1425).

După tradiție, această icoană a fost dată ca „dar de patron” Doamnei Ana, soția lui Alexandru cel Bun, de către împărăteasa Irena (Ana), soția împăratului bizantin Manuel al II-lea Paleologul și de Patriarhul Matei al Constantinopolului, în anul 1401.

Ulterior, familia voievodală a dăruit icoana Mănăstirii Bistrița. În anul 1407, Doamna Ana, însoțită de curteni și de Dionisie (sau Dometian), egumenul Mănăstirii Bistrița au dus cu alai domnesc și au dat ca dar veșnic icoana Sfintei Ana, Mănăstirii Bistrița. Un manuscris de la începutul secolului al XVIII-lea, atribuit Mitropolitului Gheorghe al Moldovei și Sucevei (1723-1729), păstrat la Arhivele Statului din Piatra Neamț, conține o informație privind donația icoanei Sfânta Ana: „... Iar maica lui Andronic Paleolog îi mera numele Anna, împărăteasa lui Mănăil (Paleolog), și măria sa încă au trimis dar, Doamnei Annei fericitului Alexandru Vodă, o sfântă icoană, Sfânta Ana, maica Maicii Preacuratei, făcătoare de minuni, ferecată și împodobită cu cheltuială împărăteasă. Iar Măria sa, Doamna Ana, o au trimis dar Mănăstirii Bistrița, fiind făcută sfânta mănăstire de fericitul Alexandru V (oie) v (od) și Doamna Ana. Iar această sfântă icoană, la vreme de neploaie, scoțându-să cu litanie afară din mănăstire și făcând o sfeștanie, până ce să întoarce în mănăstire numai ce plouă, de nu peste tot, iar câtu-i hotarul mănăstirii... Și acestă istorie am scris eu cu condeiul meu, Mitropolitul Gheorghe, la anul 7231, februarie 19...”

Adăpostită la Mănăstirea Bistrița de peste 400 de ani, este una dintre icoanele cele mai cinstite in Moldova. Despre icoana Sfintei Ana se spune că scoate diavolii din oameni, vindecă bolnavii, dă rod pântecelor sterpe și alungă seceta.[1]

Mănăstirea Bistrița în prezent

În anul 1932, când s-au împlinit 500 de ani de la stingerea din viața a lui Alexandru cel Bun, au fost deshumate osemintele ctitorilor și reașezate pe latura nordică a gropniței, sub două bolți de piatră. Tot atunci, Mănăstirea Bistrița a fost gazda unor ample serbări naționale, omagiu adus voievodului care a intrat în istoria țării sub numele de „părintele Moldovei”.

O manifestare similară a avut loc și la sfârșitul anului 1982, la 550 de ani de la moartea ctitorului (Alexandru cel Bun). Slujba parastasului a fost oficiată de Înalt Prea Sfințitul Teoctist, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Sucevei, devenit mai apoi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane. Tot atunci s-a sfințit și statuia în marmură albă a lui Alexandru cel Bun, operă remarcabilă a sculptorului Gir Rădulescu, situată chiar lângă biserică, pe latura de sud a acesteia.

În incinta sfântului lăcaș se află și Muzeul Mănăstirii Bistrița. Acesta a fost înființat încă din anul 1932, fiind împlinit în vara anului 1984, atunci când s-au încheiat lucrările de restaurare a fostei Şcoli Domnești a lui Petru Rareș. În muzeu se păstrează un mare număr de icoane din secolele XVI-XVIII, sculpturi și o frescă descoperite în timpul cercetărilor arheologice efectuate la Mănăstirea Bistrița, resturi din veșmintele domnești și alte obiecte din necropola voievodală, precum și monede din epoca medievală.

Mănăstirea Bistrița este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare NT-II-a-B-10593.[2]

Note

Surse

Legături externe