Ioanichie cel Mare

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Sf. Cuvios Ioanichie cel Mare
Cuviosul Ioanichie cel Mare
Date personale
Naștere 752, Marikata, Bitinia, Asia Mică
Mutare la Domnul (†) 846, Mănăstirea Antidion, Olimpul Bitiniei
Localizare Flag of the Byzantine Empire.png Imperiul Bizantin
Naționalitate
Date cult
Tip cuvios, făcător de minuni
Data canonizării
Prăznuire la data de 4 noiembrie
Recunoaștere pan-ortodoxă
Biserici patronate

Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Ioanichie cel Mare (752—846) a fost un mare monah ascet care a trăit în secolele VIII-IX și a fost un apărător al sfintelor icoane în vremea iconoclasmului. A fost un mare făcător de minuni, atât în timpul vieții cât și după adormirea sa. Prăznuirea sa se face pe 4 noiembrie în Biserica Ortodoxă.

Viața

Ioanichie s-a născut în anul 752 în satul Marikata din provincia Bitinia, în Asia Mică. A crescut într-o familie de ciobani. Părinții lui se numeau Miritrichie și Anastasia. Ca tânăr păstor, Ioanichie se retrăgea adeseori în singurătate și rugăciune, în timp ce păștea oile. Deși erau oameni credincioși, atât Ioanichie cât și familia sa au fost prinși în erezia stricătorilor de icoane. Când a ajuns la vârsta adultă, la 19 ani, Ioanichie s-a înrolat în garda imperială și a luptat ca soldat în armată.

În anul 788, după 17 ani de serviciu militar, pe când se întorcea spre casă dintr-o campanie victorioasă, Ioanichie s-a oprit pe la celebrul centru monastic din Olimpul Bitiniei. Aici a întâlnit un călugăr care l-a convins de greșeala ereziei iconoclaste. Atunci Ioanichie, acum în vârstă de 36 de ani, s-a pocăit numaidecât și s-a hotărât să primească tunderea monahală.

În anul 795, când bulgarii idolatri au invadat Tracia, împăratul Constantin al VI-lea a trebuit să adune o mare armată pentru a-i înfrunta și așa Ioanichie a fost rechemat în serviciul militar pentru a lupta în războaiele bizantinilor cu bulgarii. În bătălia de la Markellai, pe care bizantinii au pierdut-o, Ioanichie a arătat mult eroism, salvând viața împăratului. Atunci împăratul a vrut să-l ia în garda sa personală, dar Ioanichie a cerut și a primit de la împărat permisiunea de a se retrage din armată și s-a făcut călugăr la mănăstirea Agaures, lângă Brusa.

De aici starețul l-a trimis la mănăstirea Telaos de lângă Atroa în Olimpul Bitiniei, iar de aici a fost primit în mănăstirea Antidion, situată într-un loc mai retras, unde a rămas timp de doi ani în ascultare și multe osteneli călugărești. Tot aici a învățat să scrie și să citească, pentru nu avea niciun fel de școală, și a învățat pe de rost treizeci de psalmi. Iar mai apoi, fiind doritor de viață pustnicească, s-a retras în singurătate pe muntele Korakocephalos („Cap de corb”), în apropiere de mănăstirea Antidion. A petrecut în nevoințe vreme de mai bine de cincizeci de ani; a călătorit mult și a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni: vindeca bolile, alunga demonii și îmblânzea fiarele sălbatice. Era foarte înalt, bine făcut și impresiona prin forța sa fizică, însă era și mai cunoscut pentru nemăsurata lui smerenie și blândețe, făcându-se tuturor toate. A primit de la Dumnezeu și darul înainte-vederii. Între altele, a prezis moartea împăratului Nichifor în războiul cu bulgarii (811), căderea lui Mihail I Rangabe (813) și preluarea împărăției de către Leon V Armeanul (813-820), dar și înfricoșătoarele persecuții pe care acesta le-a declanșat împotriva ortodocșilor, care cinsteau icoanele.

În 824, un grup de o sută de personalități bisericești dintre cele mai ilustre ale vremii - printre care mitropoliții de Calcedon și Niceea, sfântul Teodor Studitul și Clement Notarul - l-au cercetat ca să-i ceară sfaturi duhovnicești și pentru viața Bisericii. L-au mai cercetat pentru sfat și sfântul Petru din Atroa (prăznuit la 3 ianuarie), mărturisitor pentru dreapta credință în timpul persecuțiilor iconoclaste (+837), precum și sfântul Eftimie cel Nou (prăznuit la 15 octombrie).

Cum în ultimii ani ai vieții împăratul Teofil Iconoclastul începuse să se îndoiască de convingerile sale iconoclaste (841) - sub influența patriarhului Metodie I al Constantinopolului (prăznuit la 14 iunie) și a împărătesei drept-credincioase Teodora a II-a (prăznuită pe 11 februarie) - a trimis la Ioanichie doi înalți demnitari ca să-i ceară sfatul. Bătrânul Ioanichie a fost categoric: „Cei care nu cinstesc icoanele lui Hristos, ale Maicii Domnului și ale sfinților, nu vor putea intra în Împărăția lui Dumnezeu, chiar dacă ar duce o viață cuvioasă. De asemenea, împărate, cei care disprețuiesc și batjocoresc icoanele lui Hristos vor fi aruncați în focul veșnic”. Se spune că anul următor, pe patul de moarte fiind, împăratul Teofil a cerut să i se aducă o icoană a lui Hristos, pe care a sărutat-o cu lacrimi înainte de a muri. Împărăteasa Teodora a II-a a restabilit cultul icoanelor în 842 după un sinod ținut la Constantinopol, iar pe 11 martie 843, restabilirea cinstirii icoanelor a fost celebrată solemn printr-o procesiune triumfală de la Biserica Maicii Domnului din Vlaherne până la Biserica Sfânta Sofia. Atunci s-a stabilit ca în fiecare an, în prima duminică din Postul Mare să se facă pomenirea restabilirii icoanelor - „Duminica Ortodoxiei”. În fiecare an, în această zi se dă citire în biserici „Sinodiconului Ortodoxiei” compilat de Sfântul Metodie (un text prin care sunt condamnate public toate ereziile, sfârșind cu iconoclasmul).

Dar primii ani după restabilirea cultului icoanelor nu au fost ușori și nici cu pace pentru Biserică și pentru sfântul Ioanichie. Pentru că unii ortodocși, între care și monahii de la Mănăstirea Studion, cereau o mare severitate pentru preoții și episcopii care căzuseră în erezia iconoclastă și acum se pocăiau. Iar alții, între care patriarhul Metodie și Ioanichie, doreau ca Biserica să adopte o poziție mai indulgentă.

În 844, chilia bătrânului Ioanichie a fost incendiată, așa că sfântul, acum în vârstă de 92 de ani, a trebuit să se întoarcă la Mănăstirea Antidion. Sfântul Ioanichie a trecut la Domnul cu pace la vârsta de 94 de ani, la 4 noiembrie 846. O mare mulțime de călugări, clerici și laici s-au adunat la înmormântarea sa, iar moaștele sale au început să facă multe minuni. Sfântul Ioanichie este cinstit în Sinodiconul Ortodoxiei printre mărturisitori și numit „mare prooroc”.

Rugăciunea Sf. Ioanichie

Această rugăciune i-a fost atribuită Sf. Ioanichie cel Mare. Se spune că sfântul repeta o versiune a acestei rugăciuni intercalată între versetele din Psalmi.

Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Sfântul Duh; Treime Sfântă, slavă Ție.

Imnografie

Tropar, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioanichie, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 8-lea:

Stea prealuminoasă te-ai arătat pe pământ, luminând în lume și pe cei ce sunt în negura patimilor strălucindu-i, și doctor prea tare celor bolnavi.Ci ca cel ce ai luat dar de tămăduiri, celor ce te rugăm pe tine, dă-ne toată vindecarea, ca să strigăm: Bucură-te, Părinte Ioanichie!

Iconografie

Dionisie din Furna, în Erminia sa, arată că Sf. Ioanichie cel Mare se zugrăvește ca un cuvios bătrân, cu barba lungă, cu părul lung, îmbrăcat cu o singură haină, desculț și purtând în mână o cruce, zicând rugăciunea sa: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Sfântul Duh; Treime Sfântă, slavă Ție”.[1]

Note

  1. Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, editura Sophia, București, 2000, p. 160 și 190. ISBN 973-99692-0-8.

Surse

Legături externe