Niceea

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Nicomidia, Calcedon, Bizanț și Niceea în prima tetrarhie, cca. 293 d.Hr.

Orașul Niceea, sau în grecește Νίκαια, care în zilele noastre se numește Iznik în limba turcă, a fost locul unde s-au ținut două Sinoade Ecumenice ale Bisericii Creștine timpurii. În timpul ocupației latine a Constantinopolului, după capturarea sa în anul 1204 la a IV-a cruciadă, Niceea a fost capitala Imperiului Nicean, cel mai puternic dintre statele bizantine care au supraviețuit.

Istorie

Aflat aproape de capătul estic al Mării Marmara, și pe malurile lacului Iznik de acum, în vechea provincie Bitinia, Niceea a fost construită pe locul cunoscut la origine cu numele Ancora/Helicora. Un oraș numit Antigonia a fost construit pe același loc spre sfârșitul secolului IV (î.Hr) de regele macedonean Antigon I, care fusese unul din generalii lui Alexandru cel Mare. Există două versiuni legate de cum și-a primit Niceea numele. În una din ele, orașul a ajuns sub controlul lui Lisimah care a redenumit orașul Niceea după numele soției sale. În cea de-a doua, orașul a fost fondat de oamenii lui Alexandru cel Mare.

Niceea a căpătat importanță comercială deoarece se afla între Galatia și Frigia. În această privință, Niceea era rivala apropiatei Nicomidia. Importanța ei a rezistat și a continuat după întemeierea Constantinopolului, capitala Imperiului Roman de Răsărit. Apropierea sa de Constantinopol se pare că ar fi contribuit la folosirea orașului pentru evenimentele importante care au implicat Biserica și împărații romani. Se afla la numai 70 de kilometri de capitală, fiind înconjurată de un zid lung de 4426 de metri. Acest zid este aproape intact și astăzi.

Niceea a fost locul unde s-au întrunit Sinodul I Ecumenic, în anul 325, și Sinodul VII Ecumenic, în anul 787. Aceste două sinoade sunt cunoscute și ca Primul și al Doilea de la Niceea. Primul Sinod a avut ca subiect erezia arianismului și a definit mai clar concepția Sfintei Treimi, pe care sinodul a exprimat-o în Crezul de la Niceea. Al doilea Sinod a avut ca subiect problemele puse de iconoclaști, și astfel s-a stabilit cinstea cuvenită sfintelor icoane.

Primul Sinod s-a ținut la Palatul Senatului care acum se află sub apele lacului Iznik. Al VII-lea Sinod s-a ținut în biserica Sfânta Sofia care a fost construită de Iustinian în secolul VI. Această biserică fusese construită după modelul bisericii Sfânta Sofia din Constantinopol. Aflată în centrul orașului (Niceea), Sfânta Sofia a fost transformată de turci în moschee și redenumită Orhan Ghazi în anul 1331. De-a lungul anilor această construcție a fost rău afectată de cutremure și incendii. Totuși, unele mozaicuri și o frescă care îl reprezintă pe Hristos au rămas. Biserica Adormirii Maicii Domnului, o importantă biserică din Niceea, a fost distrusă de turci în anul 1922. Această biserică era decorată cu multe mozaicuri minunate care datau din secolul IX.

În anul 1081, Niceea a fost capturată de turcii selgiucizi, dar a fost recucerită în 1097 de împăratul Alexie I Comnenul. În perioada în care turcii au stăpânit Niceea, au redenumit orașul Iznik. Când Constantinopolul a fost cucerit de cruciații latini în anul 1204, aristocrații bizantini s-au stabilit în teritorii separate în unele părți din Anatolia care nu erau stăpânite de latini. Astfel, Niceea a devenit capitala „Imperiului Nicean” (1204-1261) și a slujit timp de peste cincizeci de ani ca centru politic și cultural al celui mai puternic dintre statele bizantine, până ce Mihail al VIII-lea Paleologul a eliberat Constantinopolul de sub stăpânirea latinilor și a restaurat Imperiul Bizantin.

În anul 1331, turcii otomani au capturat Niceea și au denumit din nou orașul Iznik. După ce otomanii au cucerit Constantinopolul în anul 1453, prosperitatea orașului a cedat concurenței din partea Constantinopolului turcesc (Istanbul).

Surse