Praznic

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 15 august 2017 07:34, autor: Oql (Discuție | contribuții) (Corectare diacritice. Actualizare legături.)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Praznicul (sau prăznuirea) este ziua la care Biserica sărbătorește un sfânt, un eveniment din istoria mântuirii sau sfinte moaște. Sărbătoarea sau praznicul este o comemorare liturgică și spirituală a Bisericii întregi. Comemorarea, sărbătorirea, prăznuirea cuprinde amintirea vieții sfântului sărbătorit prin rugăciuni și imnuri care se cântă la slujbele Bisericii, la care credincioșii sunt invitați să participe. Uneori, un praznic poate să fie însoțit sau precedat de o perioadă de post sau ajunare.

În fiecare zi a anului, Biserica Ortodoxă sărbătorește anumiți sfinți sau evenimente sfinte din istoria sa. Praznicele sfinților se sărbătoresc de obicei la data în care au trecut la Domnul.

Praznicele Bisericii Ortodoxe

Praznicele Bisericii Ortodoxe, ca și canonizarea sfinților, pornesc întotdeauna din devotamentul viu al creștinilor. Sărbătorile nu sunt instituite prin legi date de o autoritate eclesiastică care nu ia în considerare interesul general al creștinilor. Dacă nu ar exista interes și cinste față de o persoană sfântă din partea poporului, acea persoană nu s-ar canoniza și nu s-ar săvârși slujbe liturgice în cinstea ei.

Totodată, dacă cineva este recunoscut ca sfânt, ierarhia Bisericii va stabili o zi de prăznuire și va alcătui slujbe liturgice și imnuri corespunzătoare. Sărbătorirea în sine va depinde în întregime de voia credincioșilor. Odată stabilit, praznicul nu poate dispărea decât într-un mod similar cu cel în care a apărut; nu ar putea fi desființat printr-un decret al autorităților bisericești, ci doar de lipsa de interes.

Întreaga Biserică Ortodoxă

Întreaga Biserică Ortodoxă sărbătorește Sfintele Paști și cele Douăsprezece Praznice Împărătești, cât și un număr de praznice speciale din punct de vedere liturgic și spiritual. Unele sunt precedate de perioadele de post prescrise.

Toți ortodocșii sărbătoresc pe Sf. Ioan Botezătorul, cât și Tăierea Împrejur a Domnului la 1 ianuarie, Sfinții Trei Ierarhi la 30 ianuarie, Acoperământul Maicii Domnului la 1 octombrie și Duminica Tuturor Sfinților în prima Duminica după Cincizecime.

De asemenea, Biserica Ortodoxă de pretutindeni sărbătorește praznicele fiecăruia dintre apostoli, întâietate având Praznicul Sf. Apostoli Petru și Pavel la data de 29 iunie.

Printre praznicele sărbătorite universal de către toți ortodocșii se află și:

Bisericile Ortodoxe

Unele praznice sunt sărbătorite de bisericile locale, în anumite regiuni, cum ar fi:

Praznicele locale

Unele orașe sau mânăstiri fac sărbători liturgice pentru sfinți, evenimente sau icoane specifice nevoilor personale. Deși un anume praznic poate fi „foarte” local, totuși el este un praznic observat de întreaga Biserică.

Împărțirea sărbătorilor

După data la care se țin

Astfel, după data la care se țin, sărbătorile se împart în două grupe:

— Sărbători cu dată fixă sau neschimbătoare (sărbătorile Mineiului sau Sinaxarului), care cad în fiecare an la aceeași dată a lunii (dar nu în aceeași zi a săptămânii), ca de exemplu: Sfântul Gheorghe (sărbătorit în fiecare an la 23 aprilie), Nașterea Domnului (25 decembrie), Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie) etc.;

— Sărbători cu dată variabilă sau schimbătoare, a căror dată se schimbă în fiecare an, fiind în legătură cu data, variabilă, a Paștilor. Acestea nu cad la aceeași dată a lunii (sau se schimbă chiar de la o lună la alta), dar cad mereu în aceeași zi a săptămânii. În această categorie intră nu numai sărbătorile împărătești dependente de data Paștilor, ca de ex. Floriile (cu o duminică înaintea Paștilor), Înălțarea Domnului (totdeauna Joi, la 40 zile după Paști), Sfânta Treime (Luni – după Rusalii), ci și unele dintre sărbătorile sfinților din ciclul Triodului și al Penticostarului, care și ele sunt dependente de data Paștilor.

După obiectul și importanța lor

După obiectul și importanța lor, sărbătorile bisericești sunt de două feluri:

Sărbătorile domnești (Praznicele Împărătești), închinate persoanelor Sfintei Treimi și mai ales principalelor evenimente din viața pământească și activitatea Mântuitorului, ori din istoria Bisericii (de exemplu: Nașterea Domnului, Pogorârea Sfântului Duh ș.a.);

Sărbătorile Sfinților, care se pot subdiviza și ele în mai multe categorii, după gradul de importanță a Sfinților sărbătoriți. Între acestea o categorie aparte o alcătuiesc sărbătorile Maicii Domnului, pe care unii le numără la sărbătorile domnești.

Din punct de vedere liturgic sau tipiconal

Din punct de vedere liturgic sau tipiconal, adică după bogăția și solemnitatea slujbelor divine prin care sunt prăznuite, Tipicul bisericesc împarte de obicei sărbătorile în trei categorii: sărbători mari, mijlocii și mici.

— La sărbătorile mari se numără toate cele pe care le numim de obicei praznice împărătești, adică sărbătorile Mântuitorului și ale Sfintei Fecioare, la care Tipicul mănăstiresc al Sfântului Sava (Tipicul mare) adaugă două ale Sfântului Ioan Botezătorul (Nașterea și Tăierea capului), precum și sărbătoarea comună a Sfinților Apostoli Petru și Pavel (29 iunie). Toate acestea au slujba cea mai dezvoltată (bogată), adică slujbă cu Priveghere (Vecernie mică și Vecernie mare, Litie, Polieleu, Evanghelie și Slavoslovie mare), care se pun numai din Minei (respectiv Triod sau Penticostar). În calendarele bisericești de perete și în Sinaxarele din cărțile de slujbă acestea au de obicei, ca semn tipiconul distinctiv, o cruce roșie încadrată în cerc: (†) (în cărțile slavo-ruse) sau între două paranteze: (†) (în cărțile românești).

Sărbătorile mijlocii sunt ale Sfinților mai însemnați și se împart și ele în două categorii:

  • Sărbătorile Sfinților cu priveghere și polieleu, notate cu o cruce cu semicerc: †) (în cărțile slavo-ruse), sau cruce roșie cu paranteză: †) (în cărțile românești). Ele se deosebesc de cele mari doar prin aceea că n-au înainte-serbare și după-serbare; la ele se adaugă la Utrenie canonul Născătoarei de Dumnezeu; așa sunt, de exemplu: Sf. Nicolae (6 decembrie), Sf. Trei Ierarhi (30 ianuarie), Sf. Gheorghe (23 aprilie) ș.a.
  • Sărbătorile Sfinților fără priveghere (cu o singură Vecernie), dar cu polieleu, Evanghelie la Utrenie și Slavoslovie mare, notate cu o cruce simplă neagră: † (în cărțile slavo-ruse), sau cruce simplă roșie † (în cărțile româneşti), ca de exemplu: Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie), Sf. Paraschiva (14 octombrie), Sf. Dimitrie (26 octombrie), Sfinții Arhangheli (8 noiembrie), Sf. Spiridon (12 decembrie), Sf. Ștefan (27 decembrie) ș.a.

Sărbătorile mici (ale Sfinților mai puțin însemnați) sunt și ele de două feluri:

  • sărbătorile Sfinților cu stihirile pe șase (la „Doamne, strigat-am...” de la Vecernie) și cu Slavoslovie mare (cântată) la Utrenie, ele fiind notate (în cărțile slavo-ruse) printr-un semicerc cu trei puncte roșii la mijloc.
  • sărbătorile Sfinților cu stihirile pe șase, dar fără Slavoslovie mare (cu doxologie citită), notate printr-un semicerc cu trei puncte negre (în cărțile slavo-ruse) sau cu cruce neagră simplă, ori cu paranteză (în cărțile românești).

Restul sărbătorilor care n-au nici un semn tipiconal au slujba zilelor de rând (de exemplu: stihirile Vecerniei pe șase, adică trei din Minei și trei din Octoih, Canoanele pe patru etc.).

Pentru a simplifica, se vor împărți sărbătorile, după obiectul și importanța lor, în patru categorii:

I. Sărbătorile dumnezeiești sau praznicele împărătești propriu-zise (ale persoanelor Sfintei Treimi);
II. Sărbătorile Maicii Domnului;
III. Sărbătorile Sfinților îngeri și ale Sfintei Cruci;
IV. Sărbătorile Sfinților mai de seamă (cu ținere), la care vom adăuga un capitol deosebit despre Sfinții naționali (cu prăznuire locală) ai diferitelor Biserici ortodoxe (inclusiv sfinții români).

A se vedea și

Legături Externe