Filaret al Râmnicului

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 26 februarie 2024 20:38, autor: RappY (Discuție | contribuții) (Creare pagină aproape integral luată din cartea citată la surse)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Filaret al Râmnicului († 1794) a ocupat scaunul episcopal din Râmnic după Chesarie terminând tipărirea Mineielor de la Râmnic în limba română și susținând activitatea culturală în Țara Românească, inclusiv Gramatica lui Ienăchiță Văcărescu.

Înscăunarea ca episcop

În scaunul vacant de Râmnic a fost ales mitropolitul titular Filaret al Mirelor. În acest scop, domnitorul Alexandru Ipsilanti a cerut încuviințarea patriarhului ecumenic Sofronie, pentru a se putea face „mutarea” unui mitropolit la un scaun de episcop. Patriarhul Sofronie și-a dat consimțământul la 3 martie 1780, după care a urmat înscăunarea sa la Râmnic.

Ca și înaintașii săi în scaun, s-a îngrijit de starea materială a Episcopiei, prin diferite cumpărări, danii de moșii, închinări de metoace, obținerea de hrisoave domnești prin care Episcopia era scutită de unele dări. S-a preocupat de soarta școlilor Episcopiei de la București și Craiova. A fost unul din sprijinitorii harnicilor cărturari Grigorie Rîmniceanu, Chiriac Rîmniceanu, Dionisie Eclesiarhul și Naum Rîmniceanu.

Activitatea cărturărească

Terminarea Mineielor de Râmnic

Articol principal: Mineiele de la Râmnic.

Episcopul Filaret și-a câștigat merite deosebite prin activitatea sa cărturărească, fiind, în această privință, un vrednic urmaș al lui Chesarie. Chiar în anul înscăunării sale ca episcop, a izbutit să tipărească celelalte șase Mineie, pe lunile aprilie-septembrie.

Tipărirea a șase cărți mari într-un an, s-ar putea spune într-un timp record, indică faptul că traducerea și revizuirea Mineielor era terminată încă din timpul vieții lui Chesarie.

Între „ostenitorii” la îndreptarea tălmăcirii Mineiului pe septembrie era menționat și Filaret. N-ar fi exclus ca Filaret să fi făcut parte dintre acei „ucenici”, care l-au ajutat pe mitropolitul Grigorie II la traducerea și la revizuirea vechilor traduceri ale Mineielor pe octombrie-decembrie, căci pe atunci era arhimandrit la Mitropolie.

Filaret a scris și prefața la Mineiele tipărite în timpul său. În general, merge pe linia înaintașului său, arătând însemnătatea lunilor respective, sărbătorile mai însemnate și datinile religioase legate de fiecare.

În ce privește originea romană, ea nu mai este subliniată cu atâta limpezime și căldură ca în prefețele lui Chesarie. Doar în prefața Mineiului pe mai este întâlnită afirmația: „limba noastră românească se trage din cea latinească”. În orice caz, are și el marele merit de a fi continuat ediția acestor șase Mineie, contribuind la românizarea totală a slujbelor bisericești.

Alte tipărituri

În afară de acestea, în cursul păstoririi sale s-au mai tipărit următoarele cărți de slujbă:

Prin osteneala lui, s-au tipărit apoi câteva cărți de învățătură și unele traduceri din Sfinții Părinți. Astfel, în 1781 și 1792 s-a retipărit Cazania (pe baza textului lui Varlaam și a edițiilor următoare). În 1783 a apărut cartea Pilde filozofești, o retipărire a ediției de la Târgoviște din 1713.

În același an a apărut o traducere din Sf. Atanasie cel Mare, sub titlul Sinopsis, adică „cuprindere în scurt a ceii vechi și a cei noao Scripturi”, tradusă după o versiune slavonă de Iosif, protosinghelul Episcopiei, viitor episcop de Argeș.

În anul următor, au fost date la tipar Cuvintele Sf. Dorotei și Cuvintele Sf. Teodor Studitul, amândouă „tălmăcite de pre limba cea proastă grecească și îndreptate” de episcopul Filaret.

Gramatica lui Ienăchiță Văcărescu

În sfârșit, o altă carte de seamă tipărită acum a fost Gramatica lui Ienăchiță Văcărescu, vistiernic și dicheofilax al Patriarhiei Ecumenice, sub titlul Observații sau băgări de seamă asupra regulelor și orînduielilor gramaticii românești (1787, în același an a apărut o nouă ediție la Viena).

În însăși foaia de titlu se menționa că lucrarea s-a tipărit „cu porunca și blagoslovenia episcopului Filaret”, căruia îi era și „hărăzită” (dedicată).

Într-o lungă prefață, pe lângă mulțumirile de rigoare adresate episcopului, Ienăchiță Văcărescu amintește și câteva din momentele de seamă din istoria poporului român. De pildă războaiele lui Traian cu dacii, când „au pierit craiul nostru Decheval, căruia i-au dus capul la Roma și au supus crăia noastră la schiptrurile romanicești”, apoi colonizarea făcută de Traian „în toată Crăia dacilor”.

Spre deosebire de iluminiștii transilvăneni, Văcărescu arăta că acei coloniști erau oameni „proști (simpli n.n.) și țărani și nu cu știință”, care vorbeau latinește „fără gramatică, cum de altfel vorbeau și dacii limba lor”.

În orice caz, meritul lui Filaret este acela că a încurajat pe Ienăchiță Văcărescu și că i-a imprimat cartea în tipografia sa eparhială. De altfel, cu toate imperfecțiunile lucrării, ea reprezintă, totuși, o manifestare importantă de la începuturile lingvisticii românești.

Concluzie

Din cele expuse, rezultă că păstorirea lui Filaret a fost deosebit de rodnică în ce privește tipăriturile. În numai nouă ani a tipărit aproximativ 30 de cărți, toate cu cheltuiala sa. De menționat că în 1788 activitatea tipografică a încetat, din pricina războiului ruso-austro-ture din anii 1788-1791, fiind reluată abia în 1792, când s-a pus sub tipar o nouă ediție a Ceaslovului și o nouă ediție din Cazanie (în cursul tipăririi acesteia, Filaret a fost ales mitropolit).

Ucenicii

Între colaboratorii lui Filaret trebuie pomeniți: ierodiaconul (din 1787 ieromonahul) Grigorie Rîmniceanu, „diortositorul” celor mai multe tipărituri, care semnează și câteva prefețe (se pare că a luat locul lui Rafail monahul), protosinghelul Iosif, viitor episcop de Argeș, precum și meșterii tipografi din familia Atanasievici (preotul Constantin Atanasievici, care a lucrat și mai înainte și nepoții săi, frații Dimitrie și Constantin Mihailovici, apoi Gheorghe, fiul celui din urmă), precum și un ieromonah Climent.

Scurta păstorire mitropolitană și sfârșitul

După o activitate atât de bogată, Filaret a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei la 6 septembrie 1792. Dar după o păstorire de abia un an, a fost nevoit să se retragă din scaun, dându-și obștescul sfârșit în 1794, la mănăstirea Căldărușani.

Prin toată activitatea sa el și-a înscris numele între marii vlădici care au păstorit în străvechiul scaun de la Râmnic.

Casetă de succesiune:
Filaret al Râmnicului
Precedat de:
Chesarie
Episcop al Râmnicului
1780-1792
Urmat de:
Nectarie


Surse

  • Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.