| Acest articol face parte din seria Țara Sfântă și Iudaismul în timpul Mântuitorului |
|||
| Curente religioase și partide politice | |||
| Saducheii – Fariseii | |||
| Esenienii – Zeloții – Irodienii | |||
| Instituții | |||
| Sanhedrinul - Marele Preot Templul din Ierusalim Legea lui Moise | |||
| Oameni | |||
| Irod cel Mare – Arhelau – Irod Antipa Irod Agripa al II-lea Pilat din Pont Anna – Caiafa Iosif din Arimateea – Fariseul Nicodim Femeile mironosițe Fotini samarineanca Mariamna - Irodiada | |||
| Locuri | |||
| Ierusalim Betleem – Nazaret Galileea – Muntele Tabor – Marea Galileei Betania – Ghetsimani – Muntele Măslinilor Golgota Samaria – Ierihon Cezareea | |||
| Editați această casetă | |||
Zeloţii au fost o mişcare religioasă şi politică din secolele I-II d.Hr., care se opunea prin violenţă asupritorilor Israelului, romanii.
S-au născut ca partid dintr-o revoltă împotrivă recensământului oamenilor şi animalelor, hotărât în anul 4-6 d.Hr de proconsulul Siriei, Quirinius. Revolta a fost înăbuşită, dar mişcarea a persistat.
Ei admiteau ca singur stăpânitor numai pe Dumnezeu. S-au despărţit de farisei pentru că îi socoteau prea îngăduitori faţă de romani, ceea ce nu-i împiedica să colaboreze în combaterea cotropitorilor vremelnici ai Palestinei. Foloseau toate mijloacele, chiar asasinatul, pentru a combate pe asupritorii Israelului şi pe compatrioţii care colaborau cu duşmanul. Se foloseau de pumnale scurte numite de romani „sica” (de aici numele de „sicari”, care devenise identic cu cel de zelot).
Revolta lor se înteţeşte şi ia proporţii în anul 66 d. Hr, aducând după sine intervenţia armatei romane, asediul Ierusalimului şi distrugerea lui și a Templului în anul 70.d.Hr. Cei care au mai scăpat s-au regrupat în jurul Mării Moarte. Ultima lor revoltă a izbucnit în timpul împăratului roman Adrian (117-138) sub Bar-Kokba, „fiul stelei”, care era socotit de zeloţi ca fiind Mesia. Mişcarea a fost înăbuşită şi complet nimicită.
Bibliografie
- I. Constantinescu, Studiul Noului Testament, pag. 42, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2002, ISBN 973-9332-75-7.
- Ene Branişte şi Ecaterina Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, pag. 556, Editura Diecezană Caransebeş, 2001.