Hariton Mărturisitorul: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
 
Linia 1: Linia 1:
−
[[Imagine:2809-hariton.jpg|right|frame|Sf. Hariton]]Preacuviosul părintele nostru '''Hariton Mărturisitorul''' (gr. greacă Χαρίτων: „harul”) n. pe la anii 270 în Iconum, Asia Mică - m. pe la 350 în Lavra Faran, Palestina), a fost un ascet și [[Călugăr|sihastru]] sfânt creștin, întemeietorul [[monahism]]ului lavriot în deșertul Iudeii - partea de sud a Palestinei. [[Praznic|Prăznuire]]a sa este în [[28 septembrie]] în [[Biserica Ortodoxă]] (și cea romano-catolică).
+
[[Imagine:Chariton the Confessor, Abbot of Palestine (Menologion of Basil II).jpg|miniatura|dreapta|Sf. Hariton Mărturisitorul (Menologhionul lui Vasile al II-lea)]]Preacuviosul părintele nostru '''Hariton Mărturisitorul''' (gr. Χαρίτων ο Ομολογητής) a fost un [[ascet]] și [[Călugăr|sihastru]] sfânt creștin (m. pe la 350 în [[Lavra Faran]], [[Palestina]]), întemeietorul [[monahism]]ului lavriot în deșertul Iudeii - partea de sud a Palestinei. [[Praznic|Prăznuire]]a sa în [[Biserica Ortodoxă]] se face la [[28 septembrie]] în [[Biserica Ortodoxă]] (și cea romano-catolică).
  
 
==Viața==
 
==Viața==
 
[[Image:2809-hariton-palestina.jpg|left|frame|Sf. Hariton]]
 
[[Image:2809-hariton-palestina.jpg|left|frame|Sf. Hariton]]
−
Sfântul Hariton s-a născut și a crescut la Iconium, în Asia Mică, în timpul împărăției lui Aurelian (270-276). Hariton, cunoscut în Iconium pentru credința și virtutea lui, a fost arestat, a mărturisit credința și a fost chinuit la începutul [[Persecuții împotriva creștinilor (epoca antică)|persecuției]] lui [[Dioclețian]] (303). Eliberat de judecător, el s-a refugiat în Egipt până la sfârșitul persecuției.
+
[[Cuvios|Cuviosul]] Hariton s-a născut pe la jumătatea secolului al III-lea în Iconium, în Asia Mică<ref>Iconium, cea mai importantă cetate din Licaonia, este astăzi cetatea Konya din Anatolia centrală.</ref>. În timpul împărăției lui Aurelian (270-276), Hariton, cunoscut în Iconium pentru [[credința]] și [[Virtute|virtutea]] lui, a fost arestat, a mărturisit credința și a fost bătut, dar până la urmă a fost eliberat de judecător<ref>Unele surse istorice consideră ca Aurelian a fost asasinat înainte de a declanșa persecuția împotriva creștinilor (edictul a fost dat în 274 și asasinarea lui a intervenit în 275) și, ca urmare, sfântul Hariton ar fi suferit în timpul pesecuției lui Dioclețian (către anul 303).</ref>. La începutul [[Persecuții împotriva creștinilor (epoca antică)|persecuției]] lui [[Dioclețian]] (303), Hariton a fost din nou arestat, dar a reușit să fugă și să se refugieze în Egipt până la sfârșitul persecuției.
  
−
Pe la anul 322, pe când făcea un [[pelerinaj]] în [[Țara Sfântă]], Hariton a fost luat prizonier de către tâlhari în drum spre [[Ierusalim]], într-un loc numit Faran (Wadi el-Paran). Ceata de tâlhari l-a dus în peștera lor, dar peste noapte au murit toți pe când beau vin dintr-o sticlă în care un șarpe și-a vărsat veninul. Luând această întâmplare ca pe un semn de la [[Dumnezeu]], Hariton a rămas timp de mai mulți ani în acea peșteră, în asceză și rugăciune, până în 330 când înmulțirea [[ucenic]]ilor îl obligă să întemeieze o [[lavră]] la Faran (distrusă de perși la marea invazie de la anul 614)<ref>https://jerusalem-mission.org/skete_phara.html</ref>.  
+
Pe la anul 322, pe când făcea un [[pelerinaj]] în [[Țara Sfântă]], Hariton a fost luat prizonier de către tâlhari pe drumul de la [[Ierusalim]] la Ierihon care urma valea Qelt (sau Qilt, uneori scris Kelt), într-un loc numit Faran (Wadi el-Paran). Ceata de tâlhari l-a dus în peștera lor, dar peste noapte au murit toți pe când beau vin dintr-o sticlă în care un șarpe și-a vărsat veninul. Luând această întâmplare ca pe un semn de la [[Dumnezeu]], Hariton a rămas timp de mai mulți ani în acea peșteră, în asceză și rugăciune, până pe la anul 330 când înmulțirea [[ucenic]]ilor îl obligă să întemeieze o [[lavră]] la Faran (distrusă de perși la marea invazie de la anul 614).  
  
−
Căutător de [[Isihasm|isihie]], [[cuvios]]ul Hariton a plecat din nou în [[sihăstrie]] și s-a așezat într-o peșteră retrasă pe [[Muntele Ispitirii]] de lângă [[Ierihon]], în locul numit Dukas sau Dok. Și aici însă ucenici s-au adunat în jurul lui, așa încât la 340 a întemeiat o a doua lavră, la Duka (și ea distrusă de perși la 614, și reînființată în anii 1875/95, ca mănăstirea ortodoxă greacă Carantania).
+
Căutător de [[Isihasm|isihie]], [[cuvios]]ul Hariton a plecat din nou în sihăstrie și s-a așezat într-o peșteră retrasă pe Muntele Ispitirii de lângă [[Ierihon]], în locul numit Dukas (sau Duka sau Dok). Și aici însă ucenici s-au adunat în jurul lui, așa încât pe la 340 a întemeiat o a doua lavră, la Duka<ref>Lavra aceasta ar fi fost contruită pe ruinele cetății hasmoneene și herodiane Dok - cf. Panayiotis Tzamalikos (2012). ''The Real Cassian Revisited: Monastic Life, Greek Paideia, and Origenism in the Sixth Century.'' Vigiliae Christianae, Supplements (Book 112). Brill. pp. 82–83. (apud Wikipedia).</ref> (și ea distrusă de perși la 614, și reînființată în anii 1875/95, ca mănăstirea ortodoxă greacă Carantania).
  
−
Între anii 340 la 350 sfântul Hariton fuge din nou și mai în sud în căutarea isihiei, și se instalează într-un loc pustiu numit Tekoa, unde cu ucenicii care s-au adunat a întemeiat Mănăstirea Suka („sukkah” însemnând chiar „mănăstire” în siriacă). Pe la începutul secolului al VI-lea, mănăstirea Suka primește supranumele de „Vechea Lavră”, în urma unei revolte a [[Călugăr|monahilor]] de la Suka contra sfântului Sava cel Sfințit, când unii dintre ei au plecat din Suka și au înființat în apropiere „Noua Lavră”. Și lavra de la Suka a fost distrusă de perși la 614.
+
Între anii 340 la 350 sfântul Hariton fuge din nou și mai în sud în căutarea isihiei, și se instalează într-un loc pustiu numit Tekoa, unde cu ucenicii care s-au adunat a întemeiat Mănăstirea Suka („sukkah” însemnând chiar „mănăstire” în limba siriacă). Pe la începutul secolului al VI-lea, mănăstirea Suka primește supranumele de „Vechea Lavră”, în urma unei revolte a [[Călugăr|monahilor]] de la Suka contra sfântului [[Sava cel Sfințit]], când unii dintre ei au plecat din Suka și au înființat în apropiere „Noua Lavră”. Și lavra de la Suka a fost distrusă de perși la 614.
  
−
În 350, la sfârșitul vieții, sfântul Hariton s-a retras la Lavra Faran și aici și-a dat sufletul în mâinile Domnului.
+
Către anul 350, la sfârșitul vieții, sfântul Hariton s-a retras la Lavra Faran și aici și-a dat sufletul în mâinile Domnului.
  
 
==Posteritatea==
 
==Posteritatea==
−
Sfântul Hariton a fost contemporan cu sfântul [[Ilarion cel Mare]], cel care a întemeiat monahismul în Gaza și nordul Palestinei, probabil tot prin anii 330-350. Deși influența sfântului Hariton în Palestina a fost mai mare decât a sfântului Ilarion, acesta din urmă s-a bucurat mai târziu de o mai mare notorietate, probabil dată unei ''Vita'' scrisă de [[Ieronim]] (către anul 391), și care s-a bucurat de o mare circulație.
+
Sfântul Hariton a fost contemporan cu sfântul [[Ilarion cel Mare]], cel care a întemeiat monahismul în Gaza și nordul Palestinei, probabil tot prin anii 330-350. Deși influența sfântului Hariton în Palestina a fost mai mare decât a sfântului Ilarion, acesta din urmă s-a bucurat mai târziu de o mai mare notorietate, probabil datorită unei ''Vita'' scrisă de [[Ieronim]] (către anul 391), și care s-a bucurat de o mare circulație.
  
−
O mulțime de [[sfinți]] monahi au trăit în lavrele întemeiat de Sf. Hariton de-a lungul timpului (până în 614, când au fost distruse de perși), cum ar fi: [[Eftimie cel Mare]] (377-473), Teoctist († 467), [[Ioan Moshu]] și mulți alții.  
+
O mulțime de [[sfinți]] monahi au trăit în lavrele întemeiat de Sf. Hariton de-a lungul timpului (până în 614, când au fost distruse de perși), cum ar fi: [[Eftimie cel Mare]] (377-473), [[Teoctist din Palestina|Teoctist]] († 467), [[Ioan Moshu]] și mulți alții.
 +
 
 +
Conform tradiției și a unor indicații de arheologie liturgică, slujba [[Tundere|tunderii]] monahale și ale elemente din [[Tipicon|Tipiconul]] ierusalimitean provin din comunitățile înființate de cuviosul Hariton.
  
 
==Bibliografie==
 
==Bibliografie==
Linia 22: Linia 24:
 
*''Vita Charitonis'', editat de Gérard Garitte, ''La vie prémétaphrastique de S. Chariton'', în: ''Bulletin de l'Institut historique Belge de Rome'' 21, Rom 1940, S. 16-46
 
*''Vita Charitonis'', editat de Gérard Garitte, ''La vie prémétaphrastique de S. Chariton'', în: ''Bulletin de l'Institut historique Belge de Rome'' 21, Rom 1940, S. 16-46
 
*''Vita Charitonis'' în traducere engleză: Leah Di Segni, ''The Life of Chariton'', în: ''Ascetic Behavior in Greco-Roman Antiquity: A Sourcebook (Studies in Antiquity and Christianity)'', hrsg. von Vincent L. Wimbush, Minneapolis 1990, S. 393–421 ISBN 0-8006-3105-6
 
*''Vita Charitonis'' în traducere engleză: Leah Di Segni, ''The Life of Chariton'', în: ''Ascetic Behavior in Greco-Roman Antiquity: A Sourcebook (Studies in Antiquity and Christianity)'', hrsg. von Vincent L. Wimbush, Minneapolis 1990, S. 393–421 ISBN 0-8006-3105-6
 +
 +
==Legături externe==
 +
* https://doxologia.ro/viata-sfantului-cuvios-hariton-marturisitorul
 +
* https://ru.wikisource.org/wiki/%D0%AD%D0%A1%D0%91%D0%95/%D0%A5%D0%B0%D1%80%D0%B8%D1%82%D0%BE%D0%BD_%D0%98%D1%81%D0%BF%D0%BE%D0%B2%D0%B5%D0%B4%D0%BD%D0%B8%D0%BA
 +
* https://ru.wikipedia.org/wiki/%D0%A5%D0%B0%D1%80%D0%B8%D1%82%D0%BE%D0%BD_%D0%98%D1%81%D0%BF%D0%BE%D0%B2%D0%B5%D0%B4%D0%BD%D0%B8%D0%BA
 +
* https://en.wikipedia.org/wiki/Chariton_the_Confessor
  
 
==Note==
 
==Note==

Versiunea curentă din 9 septembrie 2024 17:13

Sf. Hariton Mărturisitorul (Menologhionul lui Vasile al II-lea)
Preacuviosul părintele nostru Hariton Mărturisitorul (gr. Χαρίτων ο Ομολογητής) a fost un ascet și sihastru sfânt creștin (m. pe la 350 în Lavra Faran, Palestina), întemeietorul monahismului lavriot în deșertul Iudeii - partea de sud a Palestinei. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 28 septembrie în Biserica Ortodoxă (și cea romano-catolică).

Viața

Sf. Hariton

Cuviosul Hariton s-a născut pe la jumătatea secolului al III-lea în Iconium, în Asia Mică[1]. În timpul împărăției lui Aurelian (270-276), Hariton, cunoscut în Iconium pentru credința și virtutea lui, a fost arestat, a mărturisit credința și a fost bătut, dar până la urmă a fost eliberat de judecător[2]. La începutul persecuției lui Dioclețian (303), Hariton a fost din nou arestat, dar a reușit să fugă și să se refugieze în Egipt până la sfârșitul persecuției.

Pe la anul 322, pe când făcea un pelerinaj în Țara Sfântă, Hariton a fost luat prizonier de către tâlhari pe drumul de la Ierusalim la Ierihon care urma valea Qelt (sau Qilt, uneori scris Kelt), într-un loc numit Faran (Wadi el-Paran). Ceata de tâlhari l-a dus în peștera lor, dar peste noapte au murit toți pe când beau vin dintr-o sticlă în care un șarpe și-a vărsat veninul. Luând această întâmplare ca pe un semn de la Dumnezeu, Hariton a rămas timp de mai mulți ani în acea peșteră, în asceză și rugăciune, până pe la anul 330 când înmulțirea ucenicilor îl obligă să întemeieze o lavră la Faran (distrusă de perși la marea invazie de la anul 614).

Căutător de isihie, cuviosul Hariton a plecat din nou în sihăstrie și s-a așezat într-o peșteră retrasă pe Muntele Ispitirii de lângă Ierihon, în locul numit Dukas (sau Duka sau Dok). Și aici însă ucenici s-au adunat în jurul lui, așa încât pe la 340 a întemeiat o a doua lavră, la Duka[3] (și ea distrusă de perși la 614, și reînființată în anii 1875/95, ca mănăstirea ortodoxă greacă Carantania).

Între anii 340 la 350 sfântul Hariton fuge din nou și mai în sud în căutarea isihiei, și se instalează într-un loc pustiu numit Tekoa, unde cu ucenicii care s-au adunat a întemeiat Mănăstirea Suka („sukkah” însemnând chiar „mănăstire” în limba siriacă). Pe la începutul secolului al VI-lea, mănăstirea Suka primește supranumele de „Vechea Lavră”, în urma unei revolte a monahilor de la Suka contra sfântului Sava cel Sfințit, când unii dintre ei au plecat din Suka și au înființat în apropiere „Noua Lavră”. Și lavra de la Suka a fost distrusă de perși la 614.

Către anul 350, la sfârșitul vieții, sfântul Hariton s-a retras la Lavra Faran și aici și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Posteritatea

Sfântul Hariton a fost contemporan cu sfântul Ilarion cel Mare, cel care a întemeiat monahismul în Gaza și nordul Palestinei, probabil tot prin anii 330-350. Deși influența sfântului Hariton în Palestina a fost mai mare decât a sfântului Ilarion, acesta din urmă s-a bucurat mai târziu de o mai mare notorietate, probabil datorită unei Vita scrisă de Ieronim (către anul 391), și care s-a bucurat de o mare circulație.

O mulțime de sfinți monahi au trăit în lavrele întemeiat de Sf. Hariton de-a lungul timpului (până în 614, când au fost distruse de perși), cum ar fi: Eftimie cel Mare (377-473), Teoctist († 467), Ioan Moshu și mulți alții.

Conform tradiției și a unor indicații de arheologie liturgică, slujba tunderii monahale și ale elemente din Tipiconul ierusalimitean provin din comunitățile înființate de cuviosul Hariton.

Bibliografie

  • Ierom. Macarie de la Simonopetras, Sinaxar, luna septembrie.
  • Vita Charitonis, editat de Gérard Garitte, La vie prémétaphrastique de S. Chariton, în: Bulletin de l'Institut historique Belge de Rome 21, Rom 1940, S. 16-46
  • Vita Charitonis în traducere engleză: Leah Di Segni, The Life of Chariton, în: Ascetic Behavior in Greco-Roman Antiquity: A Sourcebook (Studies in Antiquity and Christianity), hrsg. von Vincent L. Wimbush, Minneapolis 1990, S. 393–421 ISBN 0-8006-3105-6

Legături externe

Note

  1. ↑ Iconium, cea mai importantă cetate din Licaonia, este astăzi cetatea Konya din Anatolia centrală.
  2. ↑ Unele surse istorice consideră ca Aurelian a fost asasinat înainte de a declanșa persecuția împotriva creștinilor (edictul a fost dat în 274 și asasinarea lui a intervenit în 275) și, ca urmare, sfântul Hariton ar fi suferit în timpul pesecuției lui Dioclețian (către anul 303).
  3. ↑ Lavra aceasta ar fi fost contruită pe ruinele cetății hasmoneene și herodiane Dok - cf. Panayiotis Tzamalikos (2012). The Real Cassian Revisited: Monastic Life, Greek Paideia, and Origenism in the Sixth Century. Vigiliae Christianae, Supplements (Book 112). Brill. pp. 82–83. (apud Wikipedia).
Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Hariton_Mărturisitorul&oldid=58334”