Teoctist din Palestina

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Cuviosul Teoctist din Palestina
Cuviosul Teoctist din Palestina (+467) a fost un mare ascet și un sfânt monah ortodox care a trăit la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea în Palestina. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 3 septembrie.

Cuviosul Teoctist din Palestina este altul decât cuviosul Teoctist din Sicilia (prăznuit la 4 ianuarie).

Viața

Cuviosul Teoctist a trăit într-o oază din pustia Iudeii, numită Wadi Mukellik. La început a fost împreună-nevoitor cu Sfântul Eftimie cel Mare (prăznuit la 20 ianuarie). Dragostea unuia față de celălalt a crescut într-atât încât păreau că sunt două trupuri cu un singur suflet. Cei doi se asemănau foarte mult în virtuți și sfințenie, sprijinindu-se reciproc în nevoințe. În fiecare an după Bobotează se retrăgeau în deșert pentru a se ruga în pustietate și se întorceau la chiliile lor în Duminica Floriilor.

După cinci ani petrecuți împreună, Sfinții Eftimie și Teoctist s-au retras în deșert pe durata Postului Mare, descoperind în wadi (oaza) din pustia Cutila, pe un versant abrupt, o peșteră mare, care a devenit mai târziu biserică. Ei au decis să rămână acolo, fiind convinși că aceea era voia Domnului. Petrecând izolați de lume, trăiau mâncând ierburi sălbatice.

Însă Dumnezeu nu dorea ca aceste candele luminoase să rămână necunoscute. El dorea ca și ceilalți să se bucure de înțelepciunea și sfințenia lor. Astfel, într-o zi niște păstori din Betania i-au descoperit pe cei doi și au alergat și au spus și altora din sat despre ei. Nu peste mult timp, ei au fost vizitați de mulți oameni, ba chiar și de călugări care veneau din alte mănăstiri și care doreau să rămână sub ascultarea lor.

Adunându-se mulți călugări, sfinții au fost nevoiți să ridice o organizeze o mănăstire deasupra bisericii din peșteră, mai întâi cu rânduială de lavră (viață "de sine"), transformată ulterior în chinovie (viață "de obște"). Teoctist a devenit egumenul mănăstirii, iar Sf. Eftimie a continuat să trăiască în singurătate, în peșteră. Înțeleptul Teoctist i-a primit pe toți cei care veneau la el, spovedindu-i și vindecându-le neputințele sufletești și trupești cu medicamentul spiritual potrivit fiecăruia.

Mai târziu, mănăstirea cuviosului Teoctist a devenit o vreme locul în care erau primiți frații începători în ale monahismului și pregătiți pentru a intra în lavra cu viață și mai aspră întemeiată mai târziu de cuviosul Eftimie la circa trei stadii distanță de aceasta, în pustia Ruva. Astfel, în mănăstirea și sub povățuirea cuviosului Teoctist l-a așezat Sf. Eftimie și pe Sfântul Sava cel Sfințit, care avea să devină mai târziu întemeietorul Marii Lavre care îi poartă și astăzi numele.

La o vârstă foarte înaintată, sfântul s-a îmbolnăvit și Eftimie a fost cel care, deși împlinise și el vârsta de 90 de ani, l-a vizitat și l-a îngrijit. Când Sf. Teoctist s-a mutat la Domnul în anul 467, pe 3 septembrie, la înmormântarea sa a slujit și Sfântul Eftimie dimpreună cu patriarhul Anastasie I al Ierusalimului. Urmașul avvei Teoctist la conducerea mănăstirii a fost avva Marinus.

Bibliografie

Principala sursă pentru cunoașterea vieții și nevoințelor cuviosului Teoctist sunt scrierile Sf. Chiril de Schitopolis, Viața celui între sfinți Părintelui nostru Eftimie și Viața Cuviosului Părintelui nostru Sava (reunite în limba română în volumul: Chiril de Schitopolis, Viețile pustnicilor Palestinei, traducere, studiu introductiv și note de Ierom. Agapie (Corbu), editura Sf. Nectarie, Arad, 2013, ISBN 978-606-92843-3-9).

Surse