Dioclețian

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Dioclețian

Gaius Aurelius Valerius Diocletianus (244–311), cunoscut ca Dioclețian, a fost împărat roman din 20 noiembrie 284 până la 1 mai 305.
Pe plan politic și militar a fost unul dintre cei mai de seamă împărați romani, reformele sale asigurând continuitatea imperiului în părțile din răsărit pentru încă o mie de ani. Faptele sale sunt însă umbrite de prigoana pe care a declanșat-o împotriva creștinilor; prin cele 4 edicte (decrete) împotriva creștinilor pe care le-a dat în anii 303-304, s-a pornit cea mai mare persecuție din istoria imperiului împotriva acestei religii.

Viața

S-a născut în anul 244 într-o familie săracă în Spalatum (actualmente Split), din Dalmația și a primit la naștere numele de Diocles. Tatăl său era scrib pe lângă un senator bogat și foarte probabil să fi fost un sclav eliberat.

Dioclețian și-a început cariera militară ca simplu soldat, dar prin meritele dovedite a urcat în ierarhia militară romană, ajungând comandantul gărzii personale a împăratului Numerianus.

La moartea împăratului Numerianus, armata romană din răsărit îl proclamă pe Dioclețian Augustus (împărat) (20 noiembrie 284). După bătălia de la Margus (în primăvara anului 285) și dispariția lui Carinus, rămâne unic împărat, desemnându-l Caesar (co-împărat) în anul 285 pe tovarășul său de arme, Maximian. Apoi, în anul 286, îl numește Augustus și îl însărcinează cu apărarea Occidentului.

La 1 martie 293, Dioclețian instituie tetrarhia ca sistem de guvernare. Sub presiunea frecventelor uzurpări interne și a agresiunii continue a barbarilor la hotare, el inițiază o originală reformă constituțională sporind la 4 numărul conducătorilor imperiului, care acum erau grupați într-un colegiu în care celor doi Auguști li se subordonau doi Cezari: Galerius și Constanțiu I. Dioclețian, cu reședința la Nicomidia, răspundea de administrarea provinciilor orientale (având subordonat pe Caesarul Galerius care, de la Sirmium, asigura paza Iliriei, Macedoniei și Greciei). Căsătoria lui Maximian și a lui Galerius cu fiicele lui Dioclețian, precum și a lui Constanțiu I cu fiica lui Maximian vizau întărirea tetrarhiei, în care rolul lui Dioclețian rămânea predominant.

Între anii 297-298, Dioclețian a purtat un război victorios împotriva asupra Persiei sasanide, fixând granița romană pe fluviul Tigru – limita maximă a expansiunii imperiului roman în Orient.

În încercarea de a reforma viața religioasă prin reactivarea vechilor culte (cultul lui Jupiter devine obligatoriu pentru întregul imperiu), în anii 303-304 Dioclețian a promulgat cele 4 edicte anticreștine care au declanșat cea mai mare persecuție din istoria imperiului împotriva acestei religii, rămase în istorie sub denumirea de persecuția lui Dioclețian.

Pe plan intern și extern, în timpul domniei lui Dioclețian imperiul a depășit criza secolului III. Puterea militară a fost separată de cea civilă, toate numirile în aparatul administrativ și militar rămânând în apanajul împăratului. O grijă deosebită a fost acordată întăririi limesului (frontiera terestră a imperiului) și construirii de numeroase fortărețe și drumuri, care făceau din graniță o zonă fortificată. Efectivele militare au sporit la cca. 500 000 de soldați, iar numărul legiunilor la cca. 60, mai mici și mai mobile.

În dorința de a impune noul sistem constituțional, Dioclețian și Maximian au abdicat în aceeași zi (1 mai 305), cedând locul celei de-a doua tetrarhii și redevenind persoane particulare. Dioclețian s-a retras în palatul său din Spalatum (astăzi Split, în Croația), unde a și murit, la 3 decembrie 311.

Persecutarea creștinilor

Persecuția lui Dioclețian (sau Marea Persecuție) a fost ultima și cea mai severă dintre persecuțiile suferite de creștinii din Imperiul Roman.

În anul 303, împăratul Dioclețian și colegii săi Maximian, Galerius și Constantius Chlorus au emis o serie de edicte de revocare a drepturilor legale ale creștinilor și le cereau acestora să respecte practicile religioase tradiționale din Roma antică (printre care închinarea la statuile idolilor din temple și aducerea de jertfe acestora). Mai târziu, edictele vizau îndeosebi clerul creștin și impuneau sacrificii universale, prin care toți locuitorii imperiului urmau să facă sacrificii zeilor păgâni. Persecuția a variat în intensitate pe cuprinsul teritoriului imperiului - cea mai indulgentă formă de persecuție a fost în Galia și în Britannia, unde doar prima parte a edictului a fost aplicată, iar cea mai acerbă persecuție a fost în provinciile răsăritene.

La începutul domniei sale, Dioclețian se arătase relativ tolerant cu creștinii. Majoritatea surselor istorice pun începerea marii persecuții pe seama "Cezarului" Galerius, care era un anticreștin fanatic.

După victoria obținută de Galerius asupra perșilor în anul 297, acesta își simte poziția politică întărită și declanșează prigoana contra creștinilor în provinciile administrate direct de către el. La Durostorum există martiri precum Iuliu și soldații Hesichius, Marcian, Valentinian, Nicandru și Pasicrate, iar pe brațul Sfântul Gheorghe al Dunării, preotul Epictet și Astion.

Dioclețian cere să fie consultat oracolul de la Milet, care se pronunță împotriva creștinilor. Prin aceasta, el se consideră îndreptățit ca la 24 februarie 303 să dea primul edict (decret imperial) împotriva creștinilor, ce consta în interzicerea adunărilor, dărâmarea locașurilor de cult, apostazierea.

În luna aprilie a aceluiași an, Dioclețian emite cel de-al doilea edict care consta în arestarea episcopilor, preoților, diaconilor, exorciștilor și lectorilor, care dacă nu apostaziau erau uciși.

La 27 septembrie 303 se dă cel de-al treilea edict, toți membrii clerului fiind obligați să apostazieze, iar dacă refuzau erau uciși.

În anul 304 se dă cel de-al patrulea edict, din inițiativa lui Galerius, declarându-se război total creștinismului și aplicându-se pedepse foarte aspre.

Mulți sfinți mucenici au fost martirizați datorită acestor 4 edicte ale lui Dioclețian; ei sunt cu toții pomeniți de către Biserica Ortodoxă.


Casetă de succesiune:
Dioclețian
Precedat de:
Carinus
Numerianus
Împărat Roman
284 - 305
Urmat de:
Constantius I Chlorus
Galerius



A se vedea și

Surse

Legături externe