Ștefan I al Țării Românești

Pravila cea Mare a fost tipărită sub mitropolitul Ștefan I și este azi găsită la Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești din Târgoviște.

După moartea lui Teofil, pe scaunul mitropolitan al Ungrovlahiei a fost ridicat ieromonahul Ștefan „catigumenul” mănăstirii Tismana (mai 1648).

Beneficiind de sprijinul domnitorului Matei Basarab, mitropoliții Teofil și Ștefan au deschis o epocă nouă în istoria culturii românești, mai ales prin tipăriturile lor în limba română: cărți de slujbă, juridice și teologice. Strădania mitropolitului Ștefan de a traduce îndrumările tipiconale din cărțile de cult în românește a realizat începutul procesului de românizare a slujbelor bisericești.

Tot sub Ștefan s-a tipărit Pravila lui Matei Basarab sau Pravila cea Mare (spre a o deosebi de Pravila cea Mică), o culegere de legi și un îndreptar de credință ce a apărat credința ortodoxă împotriva influențelor calvine și romano-catolice.

Înainte de arhierie

Ștefan era român de neam, originar din satul Râmnești-Vâlcea, unde mai târziu a ctitorit o biserică. Se pare că a fost „copist” la mănăstirea Bistrița (Vâlcea), apoi s-a călugărit la Tismana, unde a ajuns și egumen.

Și-a însușit o cultură aleasă pentru acel timp, având și o viață curată, căci „numai așa se poate explica ridicarea sa în scaunul mitropolitan, trecându-se peste episcopii de Râmnic și de Buzău”.

Prima păstorire mitropolitană

Ca mitropolit, Ștefan a continuat și desăvârșit activitatea culturală a înaintașului său, Teofil, susținând curentul românesc, față de cel slavon, care se bucura de sprijinul lui Udriște Năsturel.

Tipărituri

Sub Ștefan, tipografia a lucrat numai la Târgoviște, unde erau scaunul domnesc și cel mitropolitan. Aici s-au tipărit un Penticostar, în limba slavonă (1649), cerut de călugării sârbi de la Hilandar și care a cunoscut o largă răspândire în țările slave ortodoxe, precum și câteva cărți slavo-române și românești.

Astfel, în 1650, un diacon Mihai din Târgoviște a tipărit Cartea ce să cheamă pogribania preoților mireni și a diaconilor, având tipicul în românește și rugăciunile în slavonește. În 1651, s-a tipărit, tot la Târgoviște, cartea intitulată Mistirio sau Sacrament, tradusă de mitropolit. Cuprindea rânduiala slujbei și o învățătură despre primele două taine: Botezul și Mirungerea. Tipicul și învățătura erau în românește, iar slujba, în slavonește. În prefața cărții, mitropolitul Ștefan scria că lucrarea a văzut lumina tiparului „cu proasta nevoință și osteneală a smereniei noastre... dă pre Molitvelnicul grecesc și slovenesc...” În partea finală îndemna pe cititori să roage pe Dumnezeu să-și reverse mila peste „această aripă de țărișoară umbrită supt puternica dreaptă a lui Dumnezeu, cu izbăvire de vrăjmașii văzuți și nevăzuți...”.

În 1652 a tipărit Târnosania, adică slujba sfințirii bisericii, carte de care se simțea acum trebuință, dat fiind numărul mare de biserici ridicate în timpul lui Matei Basarab. Era tradusă „de pe elenește și slavonește pre limba proastă românească, cu tot tipicul și învățătura ei”. Și aceasta avea tipicul în românește, iar slujba în slavonește.

Pravila cea mare

Introducere

Tot în 1652 a văzut lumina tiparului o nouă carte de legi, și anume Îndreptarea legii, numită și Pravila cea mare sau Pravila de la Târgoviște, o lucrare de aproape 800 de pagini. Era nu numai un cod bisericesc, ci și unul politic. A fost tradusă din greacă în românește la îndemnul mitropolitului Ștefan de „Daniil Andrean monahul din Țara Panoniei” (originar din „Panonia”, adică din Transilvania), ajutat de dascălii greci Pantelimon (Paisie) Ligaridis și Ignatie Petrițis. Cartea are două prefețe: una a traducătorului, alta a mitropolitului, care, de altfel, era în cea mai mare parte tradusă după prefața lui Matei Vlastares la Sintagma sa alfabetică (sec. XIV).

Structură

Pravila are două părți mari și un apendice:

• Partea întâi are numele de „Îndreptarea legii” și este împărțită în 417 glave (capitole). Dintre acestea, 314 sunt extrase din Nomocanonul lui Manuil Malaxos, într-o versiune mai completă, alcătuită pe la 1600 de mitropolitul Porfirie al Niceii. Celelalte 103 glave cuprind în întregime Pravila lui Vasile Lupu (Carte românească de învățătură de la pravilele împărătești), tipărită la Iași, în 1646.
• Partea a doua a Pravilei, care nu este împărțită în glave, poartă titlul de „Nomocanon” și cuprinde, cu puține excepții, întreaga colecție canonică a lui Alexie Aristen (secolul XII) și comentariile acestuia la toate canoanele, pe scurt, apocrifele câtorva Sfinți Părinți și un fragment din tipicul lui Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului (secolul IX).
• Apendicele, cu 54 de glave, este format din întrebările și răspunsurile lui Anastasie Sinaitul (secolul VI).

Concluzie

Deci, Îndreptarea legii este o operă de codificare legislativă românească, o îmbinare de norme de drept canonice și laice.

Pravila de la Târgoviște era destinată și pentru românii transilvăneni, lucru ce rezultă atât din cuprinsul ei, cât și din circulația ei în Transilvania.

Caterisirea

După 1632, mitropolitul Ștefan nu a mai tipărit nimic, căci țara a trecut prin mari frământări, provocate de luptele cu Vasile Lupu, încheiate cu victoria muntenilor la Finta, în 1653, și de răscoala seimenilor și dorobanților (soldați cu plată în armata țării), izbucnită puțin înainte de moartea lui Matei Basarab. Nu știm din ce motive, mitropolitul Ștefan a intrat în legătură cu ostașilor răsculați. Pentru acest fapt, el a ajuns în conflict cu domnul țării, care la 12 iulie 1653, a cerut patriarhului ecumenic Ioanichie II îndepărtarea sa din scaun.

Patriarhul a îndeplinit dorința domnului, caterisindu-l împreună cu sinodul său pe mitropolitul Ștefan, pe care l-au despoiat de cinstea și de vrednicia arhierească, îndepărtându-l din scaunul mitropolitan și hotărând să petreacă întocmai ca oamenii de rând și să i se zică Ștefan monahul.

În același timp, se aproba și promovarea episcopului Ignatie de la Râmnic în scaunul mitropolitan, cum ceruse însuși Matei Basarab.

A doua păstorire

Revenirea

Mitropolitul Ștefan este înlocuit cu Ignatie Sârbul pentru doi ani până în 1655 când Constantin Șerban Vodă îl reabilitează pe mitropolitul Ștefan redându-i scaunul. Astfel, mitropolitul Ignatie va fi depus „paretisis” (demisie, retragere) de bună voie sau îndemnat de domn, convins de nevinovăția lui Ștefan.

Așadar, mitropolitul Ștefan a revenit în scaun înainte de 15 decembrie 1655, când este întâlnit din nou în acte. Probabil că în cei doi ani cât scaunul a fost ocupat de Ignatie, Ștefan va fi stat la mănăstirea Tismana, unde își avea metania.

Cu toate că n-a mai reluat activitatea tipografică, fie din cauza bătrânețelor, fie din cauza nestatornicelor vremuri, tipografia fiind poate distrusă de oști străine, mitropolitul Ștefan s-a remarcat și acum prin câteva fapte de seamă. Astfel, la 16 septembrie 1656, a hirotonit pe Sava Brancovici ca mitropolit al Transilvaniei, cu reședința la Alba Iulia.

Primirea patriarhului din Antiohia

La 24 octombrie 1656, a primit pe patriarhul Macarie al Antiohiei în vizită la Alba Iulia, vizitând, în 1657, principalele mănăstiri ale țării, după cum reiese din bogatele însemnări de călătorie ale fiului său, arhidiaconul Pavel din Alep.

În toamna anului 1658, patriarhul, împreună cu mitropolitul Ștefan și alți arhierei au sfințit biserica cu hramul Sfintei Împărătese Elena din București (actuala catedrală patriarhală), începută de domnitorul (acum mazilit) Constantin Șerban.

Mai târziu, mitropolitul Ștefan a stăruit pe lângă domnitorul Radu Leon (1664-1669) să termine biserica.

Reînnoirea măsurilor lui Mihai Viteazul

În luna aprilie 1664 s-a întrunit, probabil la Târgoviște, un sobor în frunte cu domnitorii țării, în care s-au luat 15 noi măsuri privitoare la instituțiile țării, reînnoindu-se cele luate în timpul domniei lui Mihai Viteazul.

Condica Sfântă

În anul 1668, mitropolitul Ștefan a început Condica Sfânta a mitropoliei Ungrovlahiei, în care urmau să fie înscrise, de aici înainte, actele de alegere, de hirotonie, uneori și de înscăunare ale tuturor domnitorilor hirotoniți la București. Aceasta constituie azi o sursă inestimabilă de informație pentru disciplina noastră.

Biserica din Râmnești-Vâlcea

Menționăm și faptul că vlădica Ștefan este ctitor al bisericii din Râmnești-Vâlcea, în care se află pictat și chipul său, și al bisericii de lemn din Grămești-Pietreni, județul Vâlcea. Un portret foarte reușit al mitropolitului se află pe tâmpla schitului Crasna din județul Gorj, împreună cu al lui Matei Basarab.

Adormirea

Prin testamentul său, scris cu puțin timp înainte de moarte, a lăsat 500 de taleri noii catedrale mitropolitane din București. Și-a dat obștescul sfârșit la 25 aprilie 1668, fiind îngropat în catedrala din Târgoviște, pe mormântul lui s-a pus o lespede de piatră cu o inscripție în limba română.

Despre limbile în uz

Se poate constata că o parte din cărțile tipărite în timpul lui Matei Basarab erau în slavonește, o parte în românește, iar altele erau bilingve. Acest fenomen se explică prin aceea că în timpul său a fost o adevărată luptă între curentul slavon și cel românesc. Pe de o parte, cunoașterea limbii slavone devenea tot mai anevoioasă, încât nici preoții nu mai înțelegeau această limbă, în care trebuiau să slujească potrivit unei tradiții adânc înrădăcinate.

Pe de altă parte, schimbarea limbii de cult nu era ușoară și nu se putea îndeplini deodată, pentru că nu erau nici cărți de slujbă traduse în românește, iar introducerea limbii naționale în cult putea fi considerată de unii ca o alunecare în erezie, mai ales că în Transilvania vecină, calvinismul ducea o propagandă activă printre români în acest sens.

O asemenea situație îngrijorătoare l-a determinat pe mitropolitul Ștefan să tipărească acele cărți bilingve, adică să împace și tradiția slavonă, prin tipărirea slujbei în slavonește, dar în același timp să țină seama și de realitățile de atunci, care impuneau naționalizarea slujbelor și să vină în ajutorul preoților, traducându-le rânduielile de tipic în românește. Deci, marele merit al mitropolitului Ștefan este acela de a fi deschis larg porțile pentru pătrunderea limbii românești în biserică.

Surse

• Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.

Casetă de succesiune: Ștefan I al Țării Românești
Precedat de: Teofil	Mitropolit al Țării Românești 1648-1653 1655-1668	Urmat de: Teodosie