Gheorghe Movilă

În 1588, domnitorul Petru Șchiopul a ridicat în scaunul mitropolitan pe episcopul Gheorghe Movilă († 1605) al Rădăuţilor. Ocupând scaunul mitropolitan de trei ori, păstoria sa — întreruptă de Mihai Viteazul, printre altele — a fost uneori criticată pentru relațiile politice întreținute cu romano-catolicii. Cu toate acestea, Gheorghe Movilă este apreciat ca un mitropolit ctitor, fiind cel mai de seamă ctitor al Mănăstirii Sucevița.

Înainte de scaunul mitropolitan

Gheorghe Movilă făcea parte din cunoscuta familie boierească a Movileștilor, fiind fiul logofătului Ioan Movilă (călugărit sub numele de Ioanichie) și frate cu viitorii domni Ieremia și Simion. Se pare că a învățat carte în Polonia. S-a călugărit de tânăr la mănăstirea Probota.

Mulți istorici cred că mama sa Maria a fost fiica lui Petru Rareș, deci era firesc să îmbrace haina monahală în ctitoria bunicului său. De aici, a trecut ca egumen la mănăstirea Sucevița, pe atunci o așezare monahală neînsemnată.

Episcop de Rădăuți

Către sfârșitul anului 1577, a ajuns episcop la Rădăuți. În această calitate este întâlnit în câteva acte de danie ale lui Petru Șchiopul și Iancu Sasul. Mult mai numeroase sunt însă actele domnești prin care se întăreau felurite danii făcute de episcopul Gheorghe mănăstirii Sucevița. Se pare că încă din vremea egumeniei sale, începuse ridicarea unei biserici aici, cu hramul Botezul Domnului, dăruindu-i mai multe sate. Ca episcop, ajutat de familia sa, a început ridicarea unei noi biserici, cu hramul Învierea Domnului. Este biserica monumentală care se vede și azi la Sucevița, împodobită cu picturi în interior și exterior de către Ieremia Movilă.

Gheorghe Movilă a fost zugrăvit pe peretele de nord-vest al naosului, în genunchi, îmbrăcat în sacos și omofor, având pe cap mitra, iar în mână, crucea. Are o față lungă și subțire, încadrată de o barbă neagră. Gheorghe Movilă a dăruit ctitoriei sale șapte sate și alte proprietăți, încât Sucevița a devenit una din cele mai înzestrate așezări monahale și un centru cultural-artistic de seamă, precum și groapă de înmormântare a familiei Movileștilor.

Episcopul Gheorghe a păstorit la Rădăuți până pe la începutul anului 1588, cu o întrerupere în 1581-1582, când s-a refugiat în Polonia, împreună cu mitropolitul Teofan și cu unii boieri, din pricina domniei tiranice a lui Iancu Sasul (1579-1582).

Perioada I de păstorire mitropolitană

Ca mitropolit a păstorit, pentru prima dată, până în august 1591. În acest timp a fost cercetat, la reședința sa din Suceava, de câteva înalte fețe bisericești de peste hotare: patriarhul ecumenic Ieremia II, însoțit de mitropolitul Ierotei al Monemvasiei, care erau în drum spre Rusia (1588-1589), patriarhul Sofronie al Ierusalimului și fostul patriarh ecumenic Teolipt II (în timp ce era episcop la Rădăuți a trecut prin Moldova patriarhul Ioachim V al Antiohiei).

În 1589 au fost mutate, moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava de la biserica Mirăuți în catedrala mitropolitană, cu hramul Sfântul Gheorghe din Suceava.

Controversa relațiilor cu romano-catolicii

Mitropolitul Gheorghe Movilă a întreținut corespondență cu unele cercuri oficiale catolice, mai ales din Polonia, dar și cu unii papi, fapt pentru care a fost judecat aspru de unii dintre istoricii bisericești. Conform Pr. Mircea Păcurariu, aceste legături aveau însă un substrat politic, căci prin ele se urmărea menținerea în scaun a fratelui său Ieremia (1595-1606), cu ajutorul Poloniei catolice. Atât Petru Șchiopul, cât și Ieremia Movilă și-au îndreptat privirile spre Polonia, nădăjduind într-o victorie a statelor creștine împotriva turcilor, mai ales că la sfârșitul secolului al XVI-lea, la staruințele papei Clement al VIII-lea (1592-1605), luase naștere, în Europa apuseană, Liga Sfântă, în vederea începerii luptei antiotomane.

Faptul că în timpul arhipăstoririi lui Gheorghe Movilă au fost acordate unele favoruri catolicilor din Moldova se datorează atât scopurilor politice pe care le-am amintit aici, cât și atitudinii de înțelegere și respect de care a dat dovadă întotdeauna poporul român față de cetățenii de alte credințe religioase. N-ar fi exclus ca scrisorile sale către papa Grigorie al XIII-lea (1572-1585), Sixt al V-lea (1585-1590) sau către unii prelați catolici din Polonia să fi fost întocmite de Bartolomeo Brutti, un albanez trecut la catolicism, ajuns sfetnic și om de încredere al lui Petru Șchiopul. În orice caz, „mitropolitul Gheorghe Movilă a fost un bun ortodox și din nici una din faptele sale nu reiese vreo înclinație a sa spre catolicism”.

Pribegia în Polonia

În august 1591, domnitorul Petru Șchiopul, constrâns de nemulțumirile și răscoalele izbucnite din cauza dărilor impuse poporului, a părăsit Moldova, luând drumul pribegiei. Odată cu el au plecat și câțiva dintre boierii devotați, între care se aflau și Movileștii, inclusiv mitropolitul Gheorghe, precum și ieromonahul Teodosie Barbovschi, viitorul episcop de Rădăuți și apoi mitropolit. Ambii au însoțit pe domnul pribeag la Bozen în Tirol (azi în regiunea Alto Adige în Italia).

După moartea domnitorului (iulie 1594), s-au stabilit în Polonia, unde se găseau o parte din rudele și prietenii lor, unde au rămas mai puțin de un an.

Perioada II de păstorire

În august 1595, când Ieremia Movilă a ajuns domn al Moldovei, mitropolitul Gheorghe s-a întors în țară, reocupându-și scaunul vlădicesc de la Suceava.

În cursul acestei noi arhipăstoriri, a avut loc un fapt de mare însemnătate în viața bisericească a Moldovei, și anume: înființarea Episcopiei Hușilor. Acest eveniment, precum și alegerea și hirotonia primului ei titular, episcopul Ioan, au avut loc între 6 mai și 15 decembrie 1598. Biserica cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Huș, ctitoria lui Ștefan cel Mare, a devenit catedrală episcopală. Jurisdicția noii Episcopii se întindea peste ținutul Fălciu, precum și peste ținuturile moldovenești din stânga Prutului (Tigheciu, Lăpușna, Orhei, Soroca).

În această perioadă, mitropolitul Gheorghe a întreținut legături cu patriarhul Meletie Pigas al Alexandriei, care era și locțiitor de patriarh ecumenic. În 1597 acesta i-a trimis câteva cărți și o mantie arhierească.

Moldova sub Mihai Viteazul

În mai 1600, s-a produs o nouă tulburare în viața bisericească a Moldovei, după ce țara a fost ocupată de Mihai Viteazul. Odată cu Ieremia Movilă au plecat atunci în Polonia și vlădicii țării: mitropolitul Gheorghe, episcopii Agafton de la Roman și Teodosie Barbovschi de la Rădăuți (Ioan de la Huș a rămas la scaunul său).

Mihai Viteazul, acum domn al celor trei țări românești, a trimis după acești ierarhi pe protopopul Teodor, cerându-le să se reîntoarcă în țară. Refuzând să-i dea ascultare, domnul a încredințat conducerea Mitropoliei lui Dionisie Rally Paleologul al Târnovei, omul său de încredere. Acesta era grec de neam, născut în insula Creta, descendent al împăraților Paleologi, după tată, și al Cantacuzinilor, după mamă. Ca mitropolit al Târnovei, a devenit unul din sfetnicii apropiați ai lui Mihai Viteazul, pe care-l îndemna să provoace o ridicare generală a popoarelor din Balcani împotriva jugului turcesc. L-a însoțit pe Mihai în Transilvania, apoi în Moldova. După căderea lui, a intrat în slujba împăratului Rudolf al II-lea al Germaniei, tot cu gândul eliberării popoarelor creștine de sub dominația otomană.

În calitate de întâistătător al prea sfintei Mitropolii a Sucevei, a fost însărcinat de domn să convoace un nou «sinod», care să hotărască soarta ierarhilor plecați și să aleagă alții în locul lor. S-a improvizat un sinod, alcătuit din patru ierarhi greci și doi ruteni (actul întocmit de ei amintea și de fostul mitropolit Nicanor, deși nu era semnat), întrunit la Suceava, la 2 iunie 1600. Cei prezenți au hotărât depunerea ierarhilor retrași în Polonia, împuternicind pe mitropolitul Dionisie să hirotonească alți episcopi după cum stă datina și orânduiala bisericească. În prima jumătate a lunii iunie 1600, au fost aleși doi episcopi noi: Filotei la Roman și Anastasie Crimca la Rădăuți.

Cunoaștem actele prin care făgăduiau credință lui Mihai Viteazul și mitropolitului Dionisie Rally (Filoftei la 15, iar Anastasie la 19 iunie). Probabil atunci a avut loc și hirotonia lor.

De la Dionisie Rally, ca „întâistătător” al Bisericii din Moldova, se cunoaște numai hotărârea sinodală de mai sus și cele două jurăminte date de noii episcopi de Roman și Rădăuți. De la Mihai Viteazul ca domn al Moldovei au rămas câteva acte prin care întărea felurite danii unor mănăstiri moldovene.

Perioada III de păstorire

În septembrie 1600, Mihai a pierdut Moldova. Ieremia Movilă, ajutat de poloni, și-a reocupat scaunul domnesc. Cum era și firesc, odată cu el s-a reîntors și mitropolitul Gheorghe cu episcopii Agafton de la Roman și Teodosie Barbovschi de la Rădăuți. Cu aceasta, s-a încheiat pentru un timp și activitatea celor doi vlădici aleși în timpul lui Mihai Viteazul.

Reocupând scaunul mitropolitan, Gheorghe Movilă a păstorit până la moartea sa. În 1602 era pomenit în pisania bisericii mănăstirii Secu, ctitoria lui Nestor Ureche și a soției sale Mitrofana, pe care probabil a și sfinţit-o. Se presupune că a murit în cursul lunilor ianuarie sau februarie 1605. A fost înmormântat la ctitoria familiei sale de la Sucevița.

Rezultă că mitropolitul Gheorghe Movilă a desfășurat o activitate bisericească rodnică, în cursul celor aproape 25 de ani de păstorie efectivă la Rădăuți și la Suceava. Iar prin ridicarea și înzestrarea Suceviței, poate fi așezat alături de marii vlădici moldoveni ctitori de lăcașuri sfinte: Grigorie Roșca, iar mai târziu Anastasie Crimca .

Împăratul bizantin Ioan al II-lea

În anii 1420, Bizanțul se afla într-o situație disperată. Așadar, se va recurge din nou la călătoriile pentru ajutoare – în Apus – ale suveranilor. Fiindcă împăratul Manuil II, bătrân și bolnav, nu mai putea întreprinde el însuși o asemenea călătorie, îl va trimite pe fiul și asociatul său la tron Ioan al VIII-lea Paleologul, care, vreme de un an, zăbovește în Italia (Milano și Veneția) și apoi în Ungaria, la Buda, unde se va întâlni și cu împăratul apusean din acea vreme, Sigismund de Luxemburg.

În 1424, dându-i-se de știre că tatăl său este grav bolnav, Ioan își grăbește întoarcerea. Un izvor bizantin (Gh. Sphrantzes) ne pomenește de drumul său din Ungaria spre portul românesc Chilia de la Marea Neagră, unde-l așteptau câteva corăbii bizantine, care l-au și purtat la Constantinopol. Mai puțin de un an mai târziu, tatăl său, Manuil al II-lea, încetează din viață, iar el rămâne autokrator (singur stăpânitor).

Trecerea spre Chilia a lui Ioan al VIII-lea a dat naștere, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, la o pioasă povestire pusă pe seama mitropolitului Gheorghe al III-lea al Moldovei. Potrivit acesteia, la întoarcerea sa spre patrie, și anume, în drum spre Chilia, Ioan al VIII-lea ar fi străbătut Moldova, fiind întâmpinat cu mare pompă de Alexandru cel Bun, de mitropolitul țării și de marii dregători, cărora bazileul le-ar fi făgăduit autocefalia bisericii moldovene, care până atunci ar fi atârnat de scaunul arhiepiscopal de la Ohrida. Se adaugă că această recunoaștere a neatârnării Bisericii moldovene s-ar fi și săvârșit puțin mai târziu și ar fi fost întărită prin hrisoave și daruri de icoane sosite de la Constantinopol.

Legenda, socotită veridică de câțiva cercetători români, deoarece trecerea spre Chilia a lui Ioan al VIII-lea nu poate fi pusă la îndoială – s-a efectuat în realitate prin Țara Românească, unde domnea viteazul luptător împotriva turcilor, Dan al II-lea, și nu prin Moldova. Oricum ar sta lucrurile, rămâne un fapt nezdruncinat trecerea unui împărat bizantin printr-unul din cele două principate românești de sine stătătoare. De altfel, această situație l-a și îndemnat pe împărat să apuce această cale. Câtă vreme Peninsula Balcanică nu fusese cuprinsă de turci, drumul spre Europa Centrală se făcea pe acolo, pe uscat, numai că acum întreg acest ținut fusese – încă din ultimii ani ai secolului al XIV-lea – ocupat de otomani.

Surse

• Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9
• Emilian Popescu, Curs de Bizantinologie, Facultatea de Teologie a Universității București.

Casetă de succesiune: Gheorghe Movilă
Precedat de: Teofan al II-lea al Moldovei‎ și Nicanor	Mitropolit al Moldovei 1588–1591, 1595–1600, 1601–1605	Urmat de: Nicanor și Teodosie Barbovschi