Maica Domnului: Diferență între versiuni

Versiunea de la data 2 ianuarie 2007 12:26

The Holy Theotokos and Virgin Mary

Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!

Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului.
De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.

Maica Domnului, Fecioara Maria este "Născătoare de Dumnezeu", maica lui Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, pe Care L-a zămislit prin puterea ("umbrirea") Duhului Sfânt. Iosif, logodnicul Ei, a avut grijă de ea şi a luat-o în casa sa împreună cu Pruncul, pe care L-a crescut ca şi cum ar fi fost copilul său. O tradiţie foarte răspândită în Biserica Ortodoxă afirmă că la naşterea lui Iisus s-a petrecut încă o minune, astfel încât Maria a rămas fecioară şi după naştere, ca încă un semn (al minunii); Tradiţia Bisericii afirmă şi că Iosif şi Maria nu au avut relaţii intime după naşterea lui Hristos. Ea mai este numită şi "Panaghia", "Preasfânta", pentru a arăta apropierea ei de Dumnezeu, pentru smerenia/ascultarea de care dăduse dovadă.

Sărbători/Praznice ale Maicii Domnului

Biserica Ortodoxă pomeneşte viaţa Născătoarei de Dumnezeu prin mai multe Praznice. Anul liturgic începe şi se sfârşeşte cu praznicele Născătoarei de Dumnezeu. Pentru cinstirea unora dintre Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului s-au instituit, de asemenea, zile de pomenire.

Naşterea Maicii Domnului

Naşterea Maicii Domnului se sărbătoreşte pe 8 septembrie.

Intrarea în Biserică

Aducerea Maicii Domnului la Templu se sărbătoreşte la 21 noiembrie.

Bunavestire

Vestea cea bună adusă Maicii Domnului de Sfântul Arhanghel Gavriil se sărbătoreşte pe 25 martie.

Adormirea Maicii Domnului

The Adormirea Maicii Domnului se pomeneşte pe 15 august.

Cum este numită Maica Domnului în Biserica Ortodoxă

În slujbele Bisericii Ortodoxe, Maica Domnului este numită adesea Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvăntata, slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria

Preasfânta

Numele de Panaghia (Preasfânta) nu face obiectul nici unei definiţii dogmatice, dar este recunoscut şi folosit în întreaga Biserică Ortodoxă. Acest nume i s-a dat Maicii Domnului pentru că ea este exemplul desăvârşit al colaborării între Dumnezeu şi voinţa liberă a omului: "Iată roaba Domnului; fie mie după cuvăntul tău" (Luca 1, 38) Uneori, Fecioara Maria mai este numită şi "Noua Eva", deoarece ascultarea Ei desăvârşită a voii lui Dumnezeu a constituit contraponderea neascultării de Dumnezeu de care Eva a dat dovadă în Rai.

Preacurata

Biserica Ortodoxă o numeşte pe Maica Domnului Preacurată sau Fără de prihană (achrantos în limba greacă). Unii ortodocşi afirmă că nu a avut nici un păcat, alţii că nu a păcătuit ea însăşi niciodată, iar alţii susţin doar că la Adormirea sa era fără de păcat.

În ceea ce priveşte păcatul originar şi doctrina romano-catolică a Imaculatei Concepţii, Biserica Ortodoxă nu a luat niciodată o decizie tranşantă în această privinţă. Majoritatea ortodocşilor resping totuşi această doctrină, întrucât aceasta pare să o despartă pe Maica Domnului de restul umanităţii, plasând-o într-o categorie cu totul aparte faţă de de drepţii şi femeile virtuoase din Vechiul Testament. Este important ca Fecioara Maria să fi fost asemănătoare celorlalţi oameni, astfel încât creştinii să poată urma exemplul dat de ea în ceea ce priveşte ascultarea de voia lui Dumnezeu. De asemeni, doctrina Imaculatei Concepţii presupune o înţelegere a păcatului originar diferită de cea a Bisericii Ortodoxe.

Preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră

Biserica Ortodoxă o cinsteşte pe Maica lui Dumnezeu, pentru Fiul Ei. Sfântul Chiril al Alexandriei, împreună cu Sfinţii Părinţi ai Sinodului de la Efes au insistat asupra apelativului "Theotokos" (Născătoare de Dumnezeu) pentru Maica Domnului nu dar pentru a o cinsti pe aceasta, ci şi pentru a garanta păstrarea învăţăturii corecte asupra Întrupării. Creştinii ortodocşi consideră că este imposibil ca un om care crede în Întruparea Domnului să nu o cinstească pe Maica Lui.

Theotokos (Născătoarea de Dumnezeu)

Al Treilea Sinod Ecumenic

Theotokos (in Greek, Θεοτοκος) este un cuvânt din limba greacă, care înseamnă "Purtătoare de Dumnezeu" sau "Cea care I-a dat naştere lui Dumnezeu" (în română termenul este tradus ca: Născătoare de Dumnezeu sau, după numirea cea mai uzitată în Biserica Ortodoxă Română, "Maica Domnului")

În ceea ce priveşte numirea de Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) dată Fecioarei Maria , acesta i-a fost recunoscut în Biserica Ortodoxă la Al treilea Sinod Ecumenic, ţinut la Efes în anul 431. Acest apelativ era deja folosit de câtăva vreme în practica liturgică şi prin evlavia credincioşilor Bisericii. Semnificaţia teologică a acestui nume este: reafirmarea faptului că Fiul Mariei, Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat şi că natura divină şi natura umană a lui Hristos erau, în El, unite într-o singură Persoană a Sfintei Treimi. O viziune concurentă, susţinută de Nestorie, pe atunci Patriarh al Constantinopolului susţinea că Maria trebuia numită doar Christotokos, adică Născătoare de Hristos. Intenţia implicită în această denumire era de a limita rolul Maicii Domnului doar la cel de Maică a "umanităţii lui Hristos", cu excluderea naturii Sale dumnezeieeşti.

Viziunea lui Nestorie a fost anatematizată de Sinod ca erezie, (a se vedea articolul: Nestorianism), întrucât s-a considerat că Îl împărţea pe Hristos în două. S-a stabilit că, deşi Hristos are două naturi, umană şi divină, acestea erau unite, întru veşnicie, într-o singură Persoană. Întrucât Fecioara Maria este Maica lui Dumnezeu-Fiul, numirea corectă pentru a o desemna este cea de Născătoare de Dumnezeu (Theotokos).

Numind-o Theotokos sau Maica Domnului (Μητηρ Θεου), nu s-a dorit niciodată afirmarea faptului că Fecioara Maria ar fi fost deopotrivă veşnică (co-eternă) cu Dumnezeu sau că Ea ar fi existat înainte de a fi existat Dumnezeu sau Domnul nostru Iisus Hristos. Biserica recunoaşte taina Ei, într-o cântare mai veche: "Cel pe care lumea nu L-a încăput, în pântecele Tău a încăput, Născătoare de Dumnezeu."

Numirea de "Născătoare de Dumnezeu" se regăseşte şi în mai multe din căntările Bisericii Ortodoxe.

Traducerea cuvântului Theotokos

În timp ce unele din limbile folosite în Bisericile Ortodoxe traduc "Theotokos" printr-un singur cuvânt, în limba română el este tradus cel mai adesea ca "Născătoare de Dumnezeu", uneori ca "Maica lui Dumnezeu" sau, în limbaj curent, "Maica Domnului".

Traducerea prin "Maica lui Dumnezeu" poate fi o traducere corectă (mai rară în limba română), aceasta fiind însă de fapt traducerea literală a unei alte formulări, prezentă în aproape toate icoanele Născătoarei de Dumnezeu: Μητηρ Θεου (Meter Theou), abreviată de regulă ca ΜΡ ΘΥ. De aceea, când cei doi termeni apar într-o aceeaşi cântare, Theotokos este tradus cu "Născătoare de Dumnezeu", iar Meter Theou cu "Maica lui Dumnezeu", pentru a se păstra distincţia pe care imnograful dorea să o păstreze între cei doi termeni.

The usage that seems to be most dominant in English-speaking Orthodox churches in North America is to adopt the original term itself into English (something English speakers have traditionally done with foreign words almost since the earliest known history of the language), transliterating it simply as Theotokos. British usage gives preference to translating Theotokos as Mother of God.

Pururea Fecioară

Una din cele mai deconcertante tradiţii ortodoxe referitoare la Născătoarea de Dumnezeu este, pentru creştinii din ziua de astăzi este învăţătura conform căreia aceasta este "Pururea Fecioară", mai precis, că a rămas fecioară înainte, în timpul şi pururea fecioară după ce L-a născut pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Faptul că Sfănta Fecioară Maria este Pururea Fecioară (Aeiparthenos) nu înseamnă că i se acordă un statut special, nici nu constituie o invitaţie la a venera creatura, iar nu pe Creator. Este mai degrabă o învăţătură care o reafirmă pe cea cu privire la Domnul Iisus Hristos. Întrucât a fost aleasă să Îi fie mamă, să-L zămislească, să-I dea un trup, să-I dea naştere, Ea este pentru noi locaşul finit al necuprinsului Dumnezeu. Astfel, deoarece, într-un anumit sens, ea este noua Sfânta Sfintelor, pururea fecioria Ei este însuşirea firească a unei realităţi atât de extraordinare/minunate.

Întreaga Tradiţie a Bisericii Creştine Ortodoxe a afirmat întotdeauna că Ea este cu adevărat Pururea Fecioară, lucru ştiut de cei care au cunoscut-o personal şi care a fost transmis din generaţie în generaţie, fără a uita sau fără a adăugi ceva faţă de cele cunoscute dintru început. Cu excepţia câtorva cazuri izolate, niciodată creştinii nu s-au raportat altfel la Ea, până târziu chiar şi în protestantism. Există mai multe mărturii cu privire la pururea fecioria Maicii Domnului. Vom prezenta câteva în cele ce urmează.

Mărturii din Sfânta Scriptură

Accepţiunea principală a pururea-fecioriei Maicii Domnului este dată de înţelegerea Fecioarei Maria ca fiind noul Chivot al Legământului, o creaţie care, cumva, L-a putut cuprinde pe Dumnezeu Cel necuprins. Motivul pentru care Dreptul Iosif, ("Logodnicul", cum îl numeşte Tradiţia) nu a avut relaţii maritale cu ea este că el a văzut-o ca fiind aleasă, pusă de-o parte pentru a fi folosită de Dumnezeu (tot astfel cum ar putea cineva înţelege Arca sau Chivotul Legământului), astfel că pântecele ei fusese, într-un anume sens, transformat într-un templu. Limbajul folosit în Noul Testament pentru a face referire la Fecioara Maria se aseamănă cu cel folosit pentru Arca din vechime:

Dintr-un email care a circulat pe Internet :

Pentru prima dată prezenţa lui Dumnezeu s-a pogorît asupra unei persoane, făcând din ea o nouă Arcă (sau Chivot) a(l) Legământului... Rene Laurentin vorbeşte de subtila utilizare a imaginilor referitoare la Chivot [la începutul Evangheliei după Luca]. De exemplu, arată cum în II Regi 6 există o referire la faptul că Arca legământului a călătorit spre dealurile (munţii) lui Iuda. Aceeaşi frază este folosită pentru a descrie călătoria Mariei: "sculându-se Maria, s-a dus în grabă la munte, într-un oraş al lui Iuda... (Luca 1, 39). Și David, şi Maria, "sculându-se... s-au dus". Laurentin merge mai departe cu descrierea: când, la II Regi 6,2 şi Luca 1, 39, Chivotul şi Maria ajung la destinaţie, ambele sunt întâmpinate cu "strigăte de bucurie". Iar cuvântul folosit pentru a exprima "închinarea" Elisabetei, anafametezein, este unul foarte rar. Este folosit numai în legătură cu vechile ceremonii liturgice având în centru Chivotul Legământului. Tradus literal, înseamnă 'a striga cu glas tare', 'a proclama' sau 'a intona'.

Elisabeta o salută pe Maria în acelaşi fel în care a fost întâmpinat Chivotul Legământului. Intrarea Arcei şi cea a Mariei sunt percepute ca o binecuvântare pentru întreaga casă. După cum casa lui Obededom a fost binecuvântată, tot astfel Elisabeta consideră că şi casa ei este binecuvântată. Laurentin continuă: vorbeşte despre modul în care atât David, cât şi Elisabeta reacţionează cu uimire/teamă (awe): "Cum va intra chivotul Domnului la mine?", spune David la II Regi 6, 9; iar Elisabeta, de asemenea, zice "Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?" Chivotul Legământului şi Maica Domnului nostru sunt, într-un anumit sens, două moduri de a privi aceeaşi realitate - realitate care devine mai limpede şi mai personală odată cu Maica Domnului. În sfârşit, atât Chivotul, cât şi Maria rămân în casele respective câte trei luni (II Regi 6, 11 şi Luca 1, 56).

In Luke 1 and 2 we have the annunciation of Gabriel to Zecharaiah and six months later the annunciation by Gabriel to Mary, then nine months later Jesus is born, and thirty days later He is presented in the temple. You add up 180 days (in the six months) 270 days in te nine months and the 40 days in the presentation and it adds up to 490, which is a very rare number that is found in one of the most memorable prophecies in the OT, Daniel 9.. . .Luke is once again giving a surplus value, a surplus meaning to those who are really willing to dig deep into the text to see all of the inspired meanings behind what God has done to inaugurate the New Covenant salvation in Christ and in His Blessed Mother.

This is the Ark of the Covenant. Now let's go back and conclude our time in Revelation 11 and 12. We have Mary the Ark of the Covenant. We have Mary the true tabernacle. We have in Mary a figure for the New Jerusalem because at the end of Revelation, how is the New Jerusalem described? As being a bride that is pure and yet also being a mother of God's children Well, how is it that you could be at the same time virginally pure and maternally fruitful? It seems impossible in human nature, but not for Mary, not only in mothering Jesus, but in John 19 at the cross and also in Revelation 12 where we read at the very end of the chapter, verse 17, we discover that Mary becomes by grace the mother of all God's children.

How is it that our Lord would have brothers? Many look at the story of Ss. Mary and Joseph and see a young couple about to embark on their married life together, but Church tradition holds differently. St. Joseph was a much older man, a widower, and had children by his previous marriage, thus his sons were in some sense Christ's step-brothers, and their being older than Jesus can also account for some of the way He is treated by them as being the baby of the family, somewhat out of His mind. Joseph takes in Mary as something like his ward, because in leaving her life as a Temple virgin, she could not go out into the world alone. That is why Joseph, a righteous, respected man, was chosen to take her in. His being much older than her also accounts for the notion that they should have had relations -- she had already dedicated herself to a life of virginity, whereas he was a much older man who had already had his children and whose wife had died. Another possible understanding is that these "brothers" of our Lord were His cousins -- St. Jerome holds this view, that these were the children of St. Joseph's brother Cleopas, who had died and left his children and widow in Joseph's care, according to Jewish custom.

Additionally, both the Hebrew and Greek terms for "brother" are often used to refer to relatives who are not necessarily what we in English would term "brothers," i.e., perhaps a cousin or an uncle, or some other relative. For example, Abraham and Lot are called adelphoi in Gen. 14:14 in the Septuagint (the Greek translation of the OT used by the Apostles), though they are certainly not what we would call "brothers." Jacob and Laban are also called "brothers" (Gen. 29:15), though Laban would have been Jacob's uncle. In any event, the words do not mean the precise thing that the modern English "brother" does.

Beyond that, it is nowhere to be found in Scripture that any man other than the God-man Jesus Christ is called the child of Mary.

Some would cite the use of the "until" in Scripture ("...and he knew her not until [Greek = eos] her having brought forth her firstborn son..." (Matthew 1:25; Luke 2:7)) to indicate that after she gave birth to the God-man, that St. Joseph then "knew" her maritally. Again, this is a translation problem.

From this webpage:

This verse seems to be often translated as "he knew her not until after..." This is not, however, what is meant. The Greek original, eos, indicates the true meaning, of "he had no sexual relations with her prior to her giving birth." The Evangelist makes this statement in order to assure us that Joseph had no part in the conception of Jesus. The term eos ou does not require the understanding that he had relations with her after Christ was born. It merely indicates that, as regards the birth of Jesus, Joseph had not had relations with Mary prior to the birth, thus, he was not the father of Jesus. This is merely a usual turn of phrase, the use of a standard and familiar form of expression. This same term and meaning is used elsewhere in the Bible as a standard expression, and it clearly does not indicate what the heterodox (non-Orthodox) claim it does. At 2 Samuel 6:23, for instance, we read, "And Milchal, the daughter of Saul, had no child until [eos] her death. Did she, then, have children after her death? Of course not!, and neither did Joseph "know" Mary after the birth of Jesus. At Genesis 8:7, we read that Noah "sent forth a raven; and it went forth and did not return till [eos] after the water had gone from off the face of the earth." We know from Scripture that in fact, the raven never returned to the ark. It says that it did not return "until after," but in fact, it never returned at all. The Scripture says that "Joseph knew her not till after...", but in fact, he never "knew" her at all. In another example, the Bible says, 'The Lord said to my Lord, 'Sit at my right hand until [eos] I make Thine enemies Thy footstool" (Mark 12:36). Does this mean that Christ will cease to sit at the right hand of the glory of the Father once His enemies have been overcome? Of course not ! Hence, the Bible does not say that "Joseph knew her not until after she brought forth her first born, but then he did." The Bible says, "He did not know her before (up until) she had brought forth her firstborn," meaning simply and clearly, "Joseph was not the father. He had not come together with her before her pregnancy, thus he was not involved in the conception of Jesus."

Another testimony from Scripture is that on the cross, our Lord gave His holy mother into the care of the Apostle John (John 19:26). This might seem a merely practical thing to do, but if we recall the Mosaic Law would have dictated that she be given into the care of other natural children, since her firstborn Son was dying. Christ, Who kept the Law perfectly, would not have violated it in any detail, and so when He gave His mother to the Apostle to look after, He did so only because she had no other children who could take her in, St. Joseph having long since passed away.

Testimony From the Ancient Church

The Church continued to call the Theotokos the "Virgin" even after when she supposedly would have had other children, as some say. It would be a rather odd thing to keep calling a woman "the Virgin" and even "Ever-Virgin" when one was standing next to her other offspring in Church.

Additionally, throughout the earliest liturgies of the Church, she is continually called "Ever-Virgin." One can also find references to her ever-virginity in the Fathers' writings, such as in those of Peter of Alexandria, Epiphanius, Athanasius, Didymus the Blind, Jerome, Cyril of Alexandria, Leo, Sophronius of Jerusalem, John of Damascus, John Cassian, Ephrem of Syria, and the capitula of the II Council of Constantinople in 553 A.D. (In short, nearly everywhere.) One such example is in St. Ambrose of Milan (4th century): "The virgin did not seek the consolation of bearing another child" (See Letter 63; NPNF v.10, pg. 473). There are many other such quotes. Anyone familiar with the writings of the Church Fathers will see her being called "the Virgin" and "Ever-Virgin" frequently.

Hippolytus was a scholar, bishop, and martyr, who lived in or near Rome and wrote in Greek; he was martyred in A.D. 235. He is considered to be one of the most important witnesses as to how the early church worshipped.

Listen to some brief excerpts (ca. A.D. 210?) regarding the Blessed Theotokos:

But the pious confession of the believer is that, with a view to our salvation, . . . the Creator of all things incorporated with Himself a rational soul and a sensible body from the all-holy Mary, ever-virgin, by an undefiled conception, without conversion, and was made man in nature, but separate from wickedness: the same was perfect God, and the same was perfect man; the same was in nature at once perfect God and man." (AGAINST BERON AND HELIX., Frag VIII).

Notice that Hippolytus refers to Mary as all-holy, and ever-virgin. Since he does this in passing, we may be sure that he is introducing no new teaching about Mary, so that it was common to refer to Mary in these terms before Hippolytus wrote.

Thus, too, they preached of the advent of God in the flesh to the world, His advent by the spotless and God-bearing Mary in the way of birth and growth, and the manner of His life and conversation with men, ..." (A Discourse on the End of the World)

Here Hippolytus casually refers to Mary as spotless and God-bearing. I assume this latter term is the equivalent to Theotokos in the Greek, which means Bearer of God, commonly translated Mother of God (the Son). This title was that affirmed by the Council of Ephesus.</blockquote>

St. Ephrem (4th century):

Some dare to claim that Mary became fully Joseph's wife after the Savior's birth. How could she who was the dwelling-place of the Spirit, who was overshadowed by the divine power, ever become the wife of a mortal and bear children in pain, according to the ancient curse? It is through Mary, "blessed among women", that the curses uttered in the beginning have been removed according to which a child in such torments cannot be called blessed. Just as the Lord entered through all closed doors, so he came out if an original womb, for this virgin bore him truly and really without pain."

The Second Council of Constantinople, 553, Capitula II:

If anyone shall not confess that the Word of God has two nativities, the one from all eternity of the Father, without time and without body; the other in these last days, coming down from heaven and being made flesh of the holy and glorious Mary, Mother of God and always a virgin, and born of her: let him be anathema.

The ancient Christian titles for Mary, Theotokos ("Birth-giver to God") and Meter Theou ("Mother of God"), are not to be understood in the sense that she somehow created God. Even mothers giving birth to exclusively human children do not create their children. Rather, these titles for the Virgin are an affirmation that the Christ contained in her womb is indeed God, the Theanthropos ("God-man"). She is not His origin nor the source of the Godhead, but she did quite literally give birth to God. If we affirm that Jesus Christ is God, then we must call her Theotokos, for she gave birth to God Himself. Nestorios the heretic in the ancient Church refused to call her Theotokos, preferring instead Christotokos, because he couldn't get his mind around the idea that a creature could give birth to the Creator, yet is this scandal not at the heart of the Incarnation? Nestorios's doctrines insisted on a separation between the divine Logos and the man Jesus, that somehow the Son of God had inhabited a man, not that God became man as the Christian faith has always held. Is the one who was in her womb God? Then we must call her Theotokos.

Mărturii ale reformatorilor protestanţi despre Maica Domnului

Deşi Biserica Ortodoxă nu urmează învăţăturile reformatorilor protestanţi, modul în care văd ei pururea-fecioria Maicii Domnului este unul din punctele pe care aceştia le au în comun cu Ortodoxia. Unii dintre fondatorii Reformei protestante credeau în purura-fecioria Maicii Domnului.

Jean Calvin:

El afurmă că [Maria lui Cleopa] era sora mamei lui Iisus şi, astfel, adoptă terminologia ebraică, conform căreia verii şi alte rude sunt desemnaţi şi ei cu cuvântul folosit pentru fraţi - Jean Calvin, Comentariu la Evanghelia după Ioan, referitor la pasajul: Ioan 19, 25.

Cuvântul fraţi pe care l-am menţionat mai înainte se foloseşte, conform limbii ebraice, pentru a indica orice fel de rude; şi astfel Helvidius dovedeşte o nemăsurată ignoranţă atunci când ajunge la concluzia că Maria trebuie să fi avut mulţi copii, fiindcă "fraţii" lui Hristos sunt menţionaţi uneori. - Jean Calvin, Comentariu asupra armoniei/concordanţei Evangheliştilor Matei, Marcu şi Luca, vol. II, p. 215 (asupra pasajului: Matei 13, 55).

[Notă: Helvidius a fost un creştin din secolul al V-lea care a negat pururea-fecioria Mariei, care a fost admonestat şi ale cărui idei au fost demontate de Fericitul Ieronim în tratatul său "Asupra pururea fecioriei Maicii Domnului, împotriva lui Helvidius"]

Huldrych Zwingli:

Să dau un exemplu: învăţaţi, prin lumina credinţei, că Hristos S-a născut dintr-o fecioară, ştim că acest lucru este adevărat, şi nu avem nici un dubiu că acei care au încercat să considere această afirmaţie drept o figură de stil se înşelau în mod categoric, şi declarăm absurde lucrurile pe care Helvidius şi alţii le-au inventat despre pururea-feciorie. - Huldrych Zwingli. "Friendly Exegesis, that is, Exposition of the Matter of the Eucharist to Martin Luther, February 1527", in Selected Writings of Huldrych Zwingli, Volume Two, trans. and ed. by H. Wayne Pipkin, Pickwick Publications, 1984 p.275.

Apoi, mintea evlavioasă găseşte minunate bucurii în căutarea motivelor pentru care Mielul a ales să se nască dintr-o pururea-fecioară; dar în ceea ce priveşte acest lucru [Zwingli se referă la Prezenţa reală a lui Hristos în Euharistie], se îngrozeşte. - Huldrych Zwingli. "Subsidiary Essay on the Eucharist, August 1525", in Selected Writings of Huldrych Zwingli, Vol. 2, trans. and ed. by H. Wayne Pipkin, Pickwick Publications, 1984 p.217.

Martin Luther:

A fost pusă în circulaţie o nouă minciună cu privire la mine. Se zice că, prin predică şi prin scris, aş fi afirmat că Maria, Maica lui Dumnezeu nu a fost fecioară nici înainte, nici după ce I-a dat naştere lui Hristos, ci că aş fi spus că L-a zămislit pe Hristos de la Iosif şi că ar fi avut mai mulţi copii după aceasta. - Martin Luther, "That Jesus Christ Was Born a Jew", in Luther's Works, vol. 45, ed. Walther I. Brand, 1962, Muhlenberg Press, p.199

Forma de exprimare folosită de Matei este cea comună, cum aş zice eu: 'Faraon nu l-a crezut pe Moise până ce s-a înecat în Marea Roşie.' De aici nu rezultă că Faraon l-a crezut mai târziu, după ce s-a înecat; dimpotrivă, înseamnă că nu a crezut niciodată. Tot astfel, atunci când Matei spune că Iosif nu a cunoscut-o pe Maria până ce nu L-a născut pe Fiul. Și iarăşi: Marea Roşie l-a înconjurat pe Faraon până să apuce să treacă. Nici de aici nu rezultă că Faraon a reuşit mai târziu să treacă Marea Roşie, ci că nu a trecut-o deloc. Tot astfel, când Matei zice: 'Și s-a aflat purtând în pântece, până să fi fost ei împreună', nu rezultă că ulterior Maria ar fi avut relaţii cu Iosif, ci că acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. - Martin Luther, "That Jesus Christ Was Born a Jew", in Luther's Works, vol. 45, ed. Walther I. Brand, 1962, Muhlenberg Press, p. 212.

John Wesley:

Cred că El S-a făcut om, alăturând natura divină şi pe cea umană într-o singură persoană; că a fost zămislit prin lucrarea deosebită a Sfântului Duh, şi născut din binecuvăntata Fecioară Maria care a rămas fecioară nestricată şi neîntinată atât înainte cât şi după ce I-a dat naştere (lui Hristos). - John Wesley "Scrisoare către un romano-catolic"

Protestanţii care neagă pururea-fecioria Maicii Domnului se găsesc în dezacord cu propriii lor învăţători în materie de credinţă.

Surse

http://en.wikipedia.org/wiki/Theotokos

A se vedea şi:

Lucrări referitoare la Maica Domnului

Holy Apostles Convent. The Life of the Virgin Mary, the Theotokos. (ISBN 0944359035)

Legături externe

Generale

Audio

De la Our Life in Christ:

@@ Linia 167: / Linia 167: @@
 *[http://www.ourlifeinchrist.com/audio/mp3/mary3_122604.mp3 Understanding The Virgin Mary - Part 3]
+[[Categorie:Sfinţi din Noul Testament]]
 [[Categorie:Sfinţi]]
 [[Categorie:Teologie]]