Ipostas

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Ipostasul se identifica, în filosofia greacă antică, cu persoana. În filosofia greacă termenul "ipostas" nu avea nici o relaţie cu termenul "prosopon" care înseamnă "persoană". Aceasta cu atât mai mult cu cât pentru grecii antici "prosopon" nu exprima "substanţa" sau natura omului.

Elenismul nu a fost capabil să dea o definiţie noţiunii de persoană. Aceasta va veni o dată cu creştinismul.

Ipostasul, în creştinism, este strâns legat de termenul de „substanţă/ousia”. În teologia trinitară patristică din sec.II, termenii de "ousia" şi "ipostas" sunt sinonime. Acești termeni au mai degrabă o valoare de semne convenţionale decât de concepte care să poată arăta identitatea, dar şi diferenţa lor absolută. Sinonimia celor doi termeni era necesară pentru a păstra comun sensul de "ousia" şi a elimina din particular orice limitare proprie individului, pentru ca ipostasul să se întindă la ansamblul naturii comune şi nu să împartă această natură. De aceea, Părinţii Sinodului I de la Niceea dădeau o accepţiune echivalentă termenilor ipostas şi substanţă. Sfântul Atanasie cel Mare le foloseşte într-un sens identic, afirmând într-o epistolă scrisă după 35 ani de la Sinodul I Ecumenic, că ipostasul este „substanţă” şi nu înseamnă alt lucru decât fiinţa însăşi. Cercetările recente au arătat că spre sfârşitul vieţii, Sfântul Atanasie a înclinat să admită deosebirea dintre aceşti termeni, acordând ipostasului sensul de persoană. În Epistola către Papa Damasus, Fericitul Ieronim arăta faptul că nu cunoaşte alt sens al termenului ipostas decât cel de ousia.

Introducerea unei distincţii între cele două sinonime a fost o descoperire prin care trebuia să se exprime faptul că persoana nu poate fi redusă la natură şi, în acelaşi timp, să se exprime realitatea că ele nu pot fi opuse ca realităţi diferite, aşa cum arăta Sf. Grigorie de Nazianz în Cuvântarea a V-a (Teologică) : „Fiul nu este Tatăl pentru că nu este decât un singur Tată, dar El este ceea ce este Tatăl; Sfântul Duh pentru că purcede din Dumnezeu, nu este Fiul, pentru că nu este decât un Fiu unic, dar El este ceea ce este Fiul”.

Astfel ipostasul primeşte toate atribuţiile şi negaţiile care pot fi formulate cu privire la „supraesenţă”, dar nu este reductibil la natură. În acest sens, Vladimir Losski spune că: „ Dacă am voi să facem un concept despre ipostasul divin, ar trebui spus că singura definiţie comună ar fi imposibilitatea oricărei definiţii comune a celor trei ipostasuri. După cum trei nu este aici un număr de calcul, ci arată o depăşire infinită a diadei de opoziţie în triada de diferenţă pură, tot aşa ipostasul, ca cel ce nu poate fi redus la natură,… este un semn introdus în domeniul particularului, marcând caracterul personal al lui Dumnezeu din revelaţia creştină”. (După chipul şi asemănarea lui Dumnezeu)

Definiţia ipostasului - din Dialectica Sfântului Ioan Damaschin - servea doar ca preambul teologiei trinitare: cuvântul ipostas are la Sfântul Damaschin două sensuri:

1. „existenţa” - De aceea unii părinţi au vorbit despre ousia/natură sau ipostas ca sinonime.
2. „ceea ce există prin sine însuşi”- Prin aceasta se arată individul prin sine însuşi numeric diferit de oricare altul.

Noţiunea de ipostas nu descrie un individ din specia „divinităţii” ,nici nu desemnează o substanţă individuală a naturii umane.

Teodoret de Cyr a atribuit Părinţilor Bisericii distincţia dintre cele două sinonime, şi anume fiinţă şi ipostas. El nu a înţeles însă că în forma ei conceptuală, deosebirea nu este altceva decât o aproximaţie a unei realităţi care nu poate fi conceptualizată. Teodoret a încercat să opună distincţiei adusă de Părinţi, identităţii din filosofia profană a celor 2 termeni:

- După filosofia profană nu există o diferenţă între ipostas şi fiinţă.
- După învăţătura Părinţilor însă există între fiinţă şi ipostas aceeaşi diferenţă ca între comun şi particular, adică între gen sau specie şi individ.

Analizând punctul de vedere al lui Teodoret, Vladimir Losski arată că acesta nu are dreptate când susţine opoziţia arătată, noţională, deoarece adevărul teologic al deosebirii dintre fiinţă şi ipostas stabilit de Părinţi nu trebuie căutat în litera expresiei conceptuale care exprimă această distincţie, ci între aceasta şi identitatea celor 2 concepte [care ar fi fost proprie filosofiei profane], adică trebuie situat dincolo de aceste concepte. De câte ori a existat încercarea de a se stabili o deosebire între cei doi termeni, atribuindu-le un conţinut diferit, s-a ajuns să se opună genul sau specia individului, generalul particularului.

În timp, cei doi termeni însă au devenit deosebiţi, dar nu diferiţi în conţinutul lor.

Părinţii de dinaintea Sinodului I precizează faptul că ipostas are acelaşi înţeles ca ousia.

La Sfântul Atanasie cel Mare şi la Părinţii de dinaintea sinodului, expresia ,,homousios" (din fiinţa Tatălui) se referea la ipostas şi se vorbea despre esenţa personală a Tatălui, a Fiului şi a Sf. Duh, în măsura în care fiecare ipostas este considerat separat, fără să se confunde cu celălalt sau cu altul, de care este nedespărțit.

Toate încercările de a separa natura şi ipostasul pentru a atribui fiecărei noţiuni o poziţie logică, independentă şi nu corelativă, aveau să conducă la raţionalizarea dogmei.