Ghelasie din Palestina

Cuviosul Ghelasie din Palestina (sec. V)

Cuviosul Ghelasie (gr. Γελάσιος) a fost unul din Părinții pustiei care a trăit în secolul al V-lea în Palestina. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 31 decembrie.

Viața

Avva Ghelasie s-a făcut anahoret din tinerețe (apoftegma 5). A devenit un călugăr cu mare iubire de frați și dreaptă măsură, ce s-a învrednicit de sfânta preoție și a întemeiat chinovia de la Nicopolea Palestinei pe la jumătatea secolului al V-lea. Cele istorisite în apoftegmele din Patericul egiptean sunt aproape singurele lucruri ce le știm despre el. Faptul că este prezent în Sinaxarul Alexandrin (la 6 februarie) ni-l arată ca fiind poate și unul dintre Bătrânii Egiptului. La anii 451-452 era unul din Cuvioșii vestiți ai Palestinei, iar Sfântul Simeon Stâlpnicul (390-459) îl numește „omul lui Dumnezeu” pe Avva Ghelasie (apoftegma 2), făcându-l unul din marii Părinți ai celei de-a treia generații de monahi egipteni.

În anii Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon (451), ereticii monofiziți au reușit să atragă de partea lor o parte din călugării și episcopii din Palestina. Sfântul Ghelasie a fost unul dintre puținii care au rămas fideli credinței ortodoxe (împreună cu sfântul Eftimie cel Mare). Convocat la Ierusalim de patriarhul uzurpator Teodosie, care încerca să-l înșele spre a se depărta de credința ortodoxă, sfântul Ghelasie a mărturisit dreapta credință și a proclamat: „Eu pe alt episcop al Ierusalimului nu știu, decât pe Iuvenalie” (prăznuit la 2 iulie). Ereticii au vrut să-l ardă de viu, dar s-au temut de popor, care îl iubea și-l respecta pe Cuvios.

Apoftegme

1. Au zis unii pentru avva Ghelasie, că avea o carte în membrane, al cărei preț era de optsprezece galbeni. Și era scrisă într-însa toată Scriptura cea veche și cea noua și se afla pusă în biserică, că oricare din frați va voi, să o citească. Și venind un frate străin, cum a văzut-o pe ea, a poftit o și furându-o, a ieșit. Iar bătrânul nu a alergat după dânsul, că să-l prindă, măcar că a priceput. Deci, mergând acela în cetate, căuta să o vândă și găsind pe cel ce voia să o cumpere cerea prețul de șaisprezece galbeni. Iar cel ce vrea să o cumpere, îi zicea lui: “Dă-mi-o să o cerc și să îți voi da prețul ei”. Deci, a dat-o lui. Iar el luând-o, a dus-o la avva Ghelasie, să o cerce, spunându-i suma prețului cerut de cel ce o vindea. Și i-a zis bătrânul: “Cumpăr-o, că este bună și face prețul care l-ai spus!” Și venind omul, a spus celui ce o vindea, altele și nu cele ce a zis bătrânul, zicând: “Iată am arătat-o lui avva Ghelasie și mi-a zis că este scumpă și nu face prețul care l-ai zis”. Acela auzind, i-a zis lui: “Nimic altceva nu ți-a zis bătrânul?” Zis-a lui: “Nu!” Atunci a zis: “Nu mai voiesc să vând”. Și umilindu-se, a venit la bătrânul, pocăindu-se și rugându-l pe el să o primească. Iar bătrânul nu voia să o ia. Atunci i-a zis lui fratele: “De nu o vei lua, nu am odihnă”. Zis-a lui bătrânul: “Dacă nu te odihnești, iată o primesc”. Și a rămas fratele acela acolo până la sfârșitul lui, fiindcă s-a folosit de lucrarea bătrânului.

2. Acestui avva Ghelasie i-a rămas o chilie de la oarecarele bătrân, care era și el monah, împrejurul Nicopolei având locuința. Și aceasta chilie avea și livada. Deci un lucrător oarecare al lui Vacat, celui mai mare peste Nicopole, cel din Palestina, fiind rudenie bătrânului celui pristăvit, a venit către Vacat și-l ruga să ia livada aceea, că i se părea că după lege la el trebuia să se pogoare. Iar el fiind răpitor, se cumpănea cu mâinile sale să ia livada, iar Ghelasie nevrând să dea mirenilor chilia călugărească, nu vrea să o lase pe dânsa să o ia. Deci, pândind Vacat dobitoacele lui avva Ghelasie, care aduceau măsline de la livada aceea și luând măslinele cu mâinile sale, cu de-a sila le-a adus la casa sa și de-abia mai târziu, cu ocară le-a lăsat dobitoacele împreună cu oamenii lor. Iar fericitul bătrân roada adică nici cât de puțina nu a luat, iar livada nu a lăsat-o să o ia pentru pricina cea mai sus zisă, de unde s-a aprins Vacat. Și fiindcă și alte pricini îl trăgeau pe el, căci era iubitor de judecăți, a mers la Constantinopol călătorind pe jos. Deci, venind el la Antiohia, când acolo că un luminator mare strălucea sfântul Simeon și auzind de dânsul, că era mai presus de om, a dorit, ca un creștin, să vadă pe sfântul; iar văzându-l pe dânsul de pe stâlp sfântul Simeon, că îndată a intrat în mănăstire, îl întreba pe el: “De unde vii și unde mergi?” Iar el a zis: “De la Palestina sunt și merg la Constantinopol”. Iar sfântul iarăși a zis către el: “Și pentru care trebuință?” I-a răspuns Vacat: “Pentru multe trebuințe și nădăjduiesc, cu rugăciunile sfinției tale să mă întorc și să mă închin sfintelor tale urme”. Și i-a zis sfântul Simeon: “Nu voiești să spui, deznădăjduite omule că mergi asupra omului lui Dumnezeu? Dar nu-ți va fi calea cu bine și nici casa ta nu o vei mai vedea; iar de vei asculta sfatul meu, să te întorci de aici și să te pocăiești, către dânsul, dacă cu viață vei ajunge la loc”. Deci, îndată cuprinzându-se de friguri și punându-se în năsălie de cei ce erau cu dânsul, mergea după cuvântul sfântului Simeon, să ajungă la loc și să se pocăiască înaintea părintelui Ghelasie, dar ajungând până la Virit s-a săvârșit și n-a mai văzut casa sa, după proorocirea sfântului. Acestea și fiul lui care tot cu același nume, adică Vacat, era numit, a spus după moartea tatălui sau, multor bărbați vrednici de credința.

3. Încă și aceasta au povestit-o mulți din ucenicii lui, că, oarecând fiind adus lor un pește, pe acesta prăjindu-l bucătarul, l-a adus la chelar, iar sosind chelarului o trebuință de nevoie, a ieșit din chelărie lăsând pestele jos într-un vas, poruncind unui copil mic al fericitului Ghelasie, să-l păzească un ceas până se va întoarce. Iar copilul lăcomindu-se s-a apucat să mănânce pestele fără de nici o sfială. Deci, intrând chelarul și aflându-l mâncând, mâniindu-se pe copil, care ședea jos, l-a împins cu piciorul fără de socoteală, iar din oarecare lucrare diavolească, fiind lovit peste inima leșinând, a murit. Iar chelarul, fiind cuprins de frică, l-a pus pe așternutul său și acoperindu-l a purces de a căzut la picioarele lui avva Ghelasie; vestindu-i ce s-a întâmplat. El a poruncit ca nimănui să nu spună altuia, poruncindu-i și aceasta, ca dacă se va face seara, și se vor așeza toți, să-l duca pe el în altar, și să-l pună înaintea jertfelnicului și să iasă de acolo. Și venind bătrânul în altar, a statut la rugăciune. Și în vremea cântării celei de noaptea, adunându-se frații, a ieșit bătrânul și copilul urmând după dânsul, neștiind nimenea afară de el și de chelar, până la sfârșitul lui.

4. Se spunea pentru avva Ghelasie, nu numai de ucenicii lui, ci și de alții mulți, care adesea, ori se duceau la dânsul, cum că în vremea Soborului celui a toată lumea din Calcedon, Teodosie care a început în Palestina dezbinarea lui Dioscor, alergând înaintea episcopilor celor ce vreau să se întoarcă la ale lor biserici - căci și acela era în Constantinopol, fiind gonit de la patria sa, că cel ce se bucura pururea de tulburări - a mers, zic, până la avva Ghelasie, la mănăstirea lui, spunându-i de Soborul cel din Calcedon, cum că a intrat dogma lui Nestorie, cu aceasta socotind să răpească pe sfântul întru ajutorul viclenirii și a dezbinării sale. Iar el din așezarea omului aceluia și din priceperea ce avea de la Dumnezeu, a cunoscut vicleșugul socotelii lui și nu numai că n-a fost răpit cu depărtarea lui de la dreapta credința, ca cei de atunci mai toți, ci precum se cade l-a ocărât și l-a gonit. Ca aducând la mijloc pe copilul pe care l-a înviat din morți, zicea cu un chip cinstit și cu bună rânduiala: “De voiești a grăi pentru credința ai pe acest prunc, care aude cele zise de tine, și-ți va da răspuns, că eu nu am vreme să ascult cele ce se grăiesc de tine”. Rușinându-se, dar dintr-acestea și mergând la Sfânta Cetate, răpește tot cinul călugăresc, cu chip de râvna dumnezeiasca; răpește încă și pe împărăteasa, fiind ea atunci acolo; și așa având ajutor, apuca cu de-a sila scaunul Ierusalimului, mai întâi cu ucideri, apucându-l pe acesta și alte fărădelegi și nedreptăți făcând, care și până acum mulți le pomenesc. Atunci dar dacă l-au apucat și pofta și-a dobândit, apucând mai înainte și scaunele episcopilor, nevenind aceia încă, aduce și pe avva Ghelasie și poruncește lui cu îngrozire și cu strășnicie să intre în altar. Iar după ce a intrat, îi zice: “Anatematisește pe Iuvenalie”. Iar el nesperiindu-se nicicât de puțin, i-a zis: “Eu pe alt episcop al Ierusalimului nu știu, decât pe Iuvenalie”. Înfricoșându-se de aceea Teodosie, ca să nu se asemene și alții la râvna lui cea cu dreapta credința, poruncește să-l scoată curând din biserică. Apucându-l deci, cei ce erau de dezbinarea lui și strângând lemne împrejur spre a-l arde pe el, îl îngrozeau. Dar văzând că nici să nu se apleacă, nici se teme nicidecum, ci mai vârtos aceia s-au temut de scularea norodului, ca să nu fie asupra lor, pentru că era vestit și arătat pretutindeni fericitul. Iar aceasta era mai vârtos din purtarea de grijă a Celui de sus; deci au slobozit nevătămat pe mucenic, care cât despre sine, s-a făcut lui Hristos ardere de tot.

5. Povestesc unii pentru el, că în tinerețile sale viețuia viață cea fără de avere. Deci erau întru aceea vreme și alții mulți prin aceleași locuri iubind o viață ca aceea, între care și un bătrân oarecare foarte simplu și nestrângător, petrecând într-o chilie până la moarte, măcar că a avut ucenici la bătrânețile sale. Acesta împreună cu cei ce erau cu el s-a nevoit să păzească, ca să nu aibă doua haine nici să poarte grija de ziua de mâine până la moarte. Deci, când s-a întâmplat lui avva Ghelasie din pronie dumnezeiască, a așeza viață de obște și îi aducea multe, a dobândit încă și cele de trebuință vieții celei de obște, aducându-i dobitoace multe și boi. Ca, Cel ce a ajutat dumnezeiescului Pahomie dintru-ntâi a așeza viață de obște și acestuia i-a ajutat la toată tocmirea mănăstirii. Deci, în acestea văzându-l cel mai sus numit bătrân și având dragoste curată către dânsul, i-a zis: “Mă tem, avvo Ghelasie, ca nu cumva să se lege mintea ta către sate și către alta avere a mănăstirii”. Iar el i-a răspuns: “Este legată mai vârtos mintea ta la undreaua cu care lucrezi, decât cugetul lui Ghelasie la averile acelea”.

6. Se spunea pentru avva Ghelasie, că de multe ori fiind tulburat de gânduri, ca să se duca înăuntrul pustiei, iar mai de pe urma dacă a văzut că nu poate să se împotrivească, a început a ispiti gândul său, de poate să șadă în pustie și sculându-se, umbla pe afară de chilie, nici pâine mâncând, ci verdețuri, nici intrând sub acoperemânt, și zicând întru sine: “Cei ce sunt în pustie, acestea toate nu le au”. Și petrecând să trei zile, a ostenit și a certat gândul cel ce îl tulbura pe el, cu mustrare, zicând: “Dacă nu poți să faci lucrurile ce trebuie în pustie, șezi în chilia ta, cu răbdare plângând păcatele tale, iar nu umbla din loc în loc. Că pretutindeni ochiul lui Dumnezeu vede lucrurile omenești”.

Surse

• Patericul egiptean - ediția românească
• Pateric Egyptean, ed. Sofia, București, 2011 (diortosit, completat și adnotat de monahul Filotheu Bălan)
• Les sentences des Pères du désert - collection alphabétique, Solesmes, 1981
• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras