Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” (București)
|
Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție. |
| |
| Localizare | București, Bd-ul. I. C. Bratianu nr. 1 |
| Jurisdicție | Arhiepiscopia Bucureştilor |
| Hram | Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Sfântul Ierarh Nicolae Sfinții Martiri Brâncoveni Sfânta Cuvioasă Parascheva |
| Sfințire | 29 iunie 1707 |
| Ctitor | Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu |
| Stil arhitectonic | brâncovenesc |
| Arhitect | |
| Pictor | |
| Suprafață | |
| Înălțime | |
| Site oficial | http://www.sfantulgheorghenou.ro/ |
Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” este o biserică ortodoxă, construită în stil brâncovenesc, aflată în centrul municipiului București (pe Bulevardul I. C. Bratianu nr. 1), la „kilometrul zero al României”. Este o ctitorie a Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu, hramul sfântului lăcaș fiind Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (la 23 aprilie). În prezent, biserica mai are încă trei hramuri: Sfântul Ierarh Nicolae (6 decembrie), Sfinții Martiri Brâncoveni (16 august) și Sfânta Cuvioasă Parascheva (14 octombrie).[1]
Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare B-II-m-A-18225.[2]
Istoric
Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu a construit din temelii această biserică pe locul uneia mai vechi, care se ruinase. A păstrat însă, așa cum era obiceiul, hramul bisericii: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Din acest motiv, în limbaj popular, noua biserică a început să fie numită „Sfântul Gheorghe Nou”, deși epitetul „nou” se referea la sfântul lăcaș, nu la Sf. Gheorghe. Acest nume s-a păstrat în timp, bucureștenii referindu-se și în prezent cu același nume la biserică și la mica piață din fața ei (unde se află un monument simbolizând „kilometrul zero al României”, deoarece din acel punct sunt măsurate distanțele rutiere dintre București și principalele orașe ale țării, monument inaugurat în 1938).
Una dintre cele mai vechi mărturii despre această sfânta biserică, cea anterioară ctitoriei lui Constantin Brâncoveanu, a rămas de la francezul Pierre Lescalopier, care, trecând prin București în anul 1574, consemnează existența Bisericii Sfântul Gheorghe, construită din lemn, pe o temelie din pietre de râu. Referitor la vechea biserică, anterioară ctitoriei lui Constantin Brâncoveanu, cronicarul Radu Greceanu relatează că în anul 1599 voievodul Mihai Viteazul și soția lui, doamna Stanca, au dăruit acestei biserici moaștele Sfântului Ierarh Nicolae (mai exact mâna dreaptă a sfântului, care se află și în prezent la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou”). În anul 1625, la îndemnul patriarhului Dositei al Ierusalimului, un bogat dregător grec al Porții Otomane, pe nume Panaiotis Nikusios Mamona, a refăcut biserica, după modelul celei aflate pe dealul Stenimachos, din insula Halki. Același Panaiotis Mamona a construit și o serie de clădiri anexe, în jurul bisericii. Apoi, în timpul domniei lui Antonie Vodă (1669-1672), Biserica Sfântul Gheorghe a fost închinată Bisericii Sfântului Mormânt, din Ierusalim.[1]
Cronicarul Radu Greceanu consemnează că în cel de-al 17-lea an de domnie al sfântului voievod Constantin Brâncoveanu, acesta a hotărât să construiască cea mai de seamă biserică din București. Un arhitect străin, Veseleil, a fost însărcinat cu proiectarea și construcția edificiului, marele aga Enache Văcărescu fiind drept ispravnic al șantierului. Realizarea picturii interioare i-a fost încredințată vestitului zugrav Pârvu Mutu, aflat atunci în deplinătate artistică și întemeietor al unei adevărate școli de pictură bisericească în Țara Românească. Târnosirea sfântului lăcaș a avut loc la 29 iunie 1707, ziua de prăznuire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel. A fost un eveniment foarte important, la care au luat parte voievodul Constantin Brâncoveanu împreună cu familia sa, marii boieri, membrii breslelor bucureștene și mii de credincioși. Slujba a fost oficiată de un sobor de înalți ierarhi, printre care mitropolitul Țării Românești, Teodosie, cu toți arhiereii și egumenii, patriarhii Hrisant al Ierusalimului și Gherasim al Alexandriei, precum și alți arhierei din eparhiile de la sud de Dunăre.
Biserica s-a păstrat în stare bună până în 1802, când, în urma puternicului cutremur care a avut loc atunci, a fost grav avariată. S-au prăbușit atunci turlele, păstrându-se numai postamentul de la turla cea mare. După numai doi ani, la 28 august 1804, Bucureștiul a fost devastat de un nou cutremur și de un incendiu, iar Biserica Sf. Gheorghe a avut din nou de suferit. Un alt seism, din 11 ianuarie 1838, a pus încă odată la încercare vechea ctitorie brâncovenească, iar la 23 martie 1847 un incendiu devastator, care a distrus o mare parte a capitalei, a adus mari pagube și ctitoriei lui Constantin Brâncoveanu. Au ars atunci toate clădirile din incinta mănăstirii, fiind distruse multe documente importante și obiecte de patrimoniu, dar biserica a fost salvată printr-o minune dumnezeească.[3] Totuși, după acest incendiu, au trebuit refăcute unele părți ale construcției, apelându-se iar la un arhitect străin, Xavier Villacrosse Aine (cel care a realizat ulterior pasajul Villacrosse dintre Calea Victoriei și Strada Lipscani); acesta însă a realizat o lucrare oarecum diferită de forma inițială a bisericii.
În secolul XX, după cutremurele din anii 1940 și 1977, a trebuit ca biserica să fie consolidată și renovată din nou.
Arhitectură
Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din București este un exemplu clasic al „stilului brâncovenesc”. Termenul stil brâncovenesc sau artă brâncovenească caracterizează in istoriografia română de artă arhitectura și artele plastice în Țara Românească din timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Deoarece această epocă a influențat și evoluțiile de mai târziu ale arhitecturii românești, termenul se folosește prin extensie și pentru a descrie operele de artă din vremea primilor domnitori fanarioți, până către anul 1730.
Proiectul și lucrările de construcție ale bisericii au fost dirijate de către arhitectul Veseleil, ispravnic fiind marele aga Enache Văcărescu, iar pictor bisericesc fiind rânduit Pârvu Mutu Zugravul, întemeietor al unei adevărate școli de pictură bisericească (el fiind cel care a pictat și alte ctitorii brâncovenești, printre care Mănăstirea Horezu). Lucrările au început cu reconstruirea clădirilor împrejmuitoare, care aveau să înconjoare mănăstirea pe toate cele patru laturi. Aceste clădiri, având peste două sute de bolți, distribuite la parter și etaj, constituiau o adevărată centură de zid, neîntrecuta de alte construcții similare ale vremii.[1]
În 1707 sfântul lăcaș era gata zugrăvit, înfrumusețat și înzestrat cu nenumărate odoare și mobilier bisericesc de mare preț. Biserică era atât de măreață și impresionantă, încât scrierile păstrate din acea perioadă cuprind numai superlative: „foarte aleasă, minunată, prea frumoasă, podoabă plină de strălucire”. Într-o cartografie din octombrie 1845 se găsește o primă descriere a bisericii: „mănăstirea (adică biserica) de zid este peste tot zugrăvită din vechime (în întregime operă a lui Pârvu Mutu), cu șase coloane de piatră (în interior), tâmpla de lemn săpată și poleită din vechime; amvon de lemn zugrăvit și podit; afară (la intrare) cu slon (pridvor) în douăsprezece coloane de piatră zugrăvite; ușa din lemn în două canaturi și o ușă de lemn la altar; pardoseala din lespezi de piatră; pe dinafară este tencuită și spoită cu alb, învelitoarea cu olane, deasupra patru cruci de fier. Are treisprezece ferestre mari, cu flori de fier, opt mai sus și mai mici, lucrate în piatră și patru în turlă. Deasupra porții, în două canaturi din lemn căptușite cu tablă de fier, se află o clopotniță de zid, cu cruce în vârf, învelită cu olane și înzestrată cu trei clopote”.[3]
În timp, câteva incendii și cutremure devastatopare au afectat profund, chiar radical, construcția inițială a bisericii. Pentru ultima restaurare a acesteia, printre alte surse au fost utilizate desenele rămase de la Auguste Raffet, un talentat grafician care, însoțindu-l pe nobilul rus Demidoff în călătoria acestuia la București, a imortalizat biserica „Sfântul Gheorghe Nou” în câteva desene datate „13 iulie 1837”.[4] Desenele respective, împreună cu rezultatele săpăturile arheologice efectuate, au ajutat mult la restaurarea actuală a bisericii, refăcându-se cu fidelitate aspectul inițial al acesteia (se știe că restaurarea efectuată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de către arhitectul Xavier Villacrosse Aine nu respecta forma originală a bisericii).
Mormântul voievodului martir, aflat în biserica „Sfântul Gheorghe Nou”, fusese acoperit în anul 1720 de către Doamna Marica Brâncoveanu, soția sa, cu o placă de marmură albă, pe care inițial nu s-a scris nimic, pentru ca nu cumva turcii să profaneze mormântul, știut fiind faptul că voievodul Constantin Brâncoveanu fusese condamnat de către Înalta Poartă pentru hainie („trădare”). Abia în anul 1914 s-a descoperit candela de argint de la acest mormânt ce purta inscripția (în caractere chirilice): „această candelă, ce s-a dat la Sveti Gheorghie cel Nou, luminează unde odihnesc oasele fericitului domn Io Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod... iulie, în 12 zile, leat 7228”.[5][6]
În prezent
Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” s-a aflat în ultimii ani într-un amplu proces de restaurare, devenind un măreț monument de artă și istorie, care pune în valoare frumusețea stilului brâncovenesc, stil datorat marelui ctitor, voievod și martir pentru Hristos, Constantin Brâncoveanu. A fost consolidată structura clădirii, afectată de cutremurul din 1977. În anul 2008 s-a redeschis șantierul de pictură, care se întrerupsese în 1998, după ce se executaseră lucrări numai la sfântul altar și la turla principală. Echipa de pictori condusă de către maestrul Ioan Moldoveanu a început restaurarea și refacerea picturii în tehnica „frescă”, fiind pictată întreaga suprafață din naos și pronaos, turla din pronaos și cafasul. Suprafața totală pictată în decursul a trei ani (2008-2011) este de peste 1000 de metri pătrați. Tot în această perioadă au mai fost efectuate și alte lucrări de renovare, printre care: înlocuirea întregului acoperiș folosindu-se tablă de zinc-titan cu grosimea de 0,7 mm, refacerea și restaurarea mobilierului interior al bisericii lucrat în stil brâncovenesc, precum și restaurarea ușii originale de la intrarea în biserică, cu o înălțime de 5 metri, păstrându-se intacte elementele decorative si sculpturile inițiale. De asemenea, au fost refăcute din bronz masiv toate candelabrele bisericii și au fost restaurate candelele originale, fiind repuse în valoare.[3]
Racla cu moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, lucrată din argint curat și aurită, împodobită cu pietre prețioase, a fost refăcută conform descrierii cronicarului Radu Greceanu. Aceste sfinte moaște sunt așezate, spre închinare, în partea stângă a naosului bisericii. Totodată a fost restaurat sfântul epitaf lucrat în fir de aur de doamna Marica Brâncoveanu în perioada durerosului său exil și adus de ea în Biserica Sfântul Gheorghe Nou la anul 1720.
În apropierea mormântului ctitorului (Sf. Constantin Brâncoveanu), aflat tot în partea stângă a naosului, se găsește icoana făcătoare de minuni a Sfintei Cuvioase Parascheva, pictată în secolul al XVIII-lea. Această icoană a fost adusă aici după demolarea Bisericii Sfânta Vineri de către regimul comunist și a fost restaurată în anul 2008. În biserică se afla o a doua icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva, care datează din secolul al XVIII-lea. O altă icoană făcătoare de minuni este cea a Maicii Domnului, pictată în secolul al XVIII-lea și așezată în naosul bisericii, în apropierea raclei cu moaștele Sfântului Ierarh Nicolae.[1]
În 2014, la comemorarea a 300 de ani de la martiriul din Constantinopol, Biserica Ortodoxă Română a plasat rămășițele Sf. Constantin Brâncoveanu într-o raclă, ritual descris de vicarul administrativ patriarhal Ionuț Corduneanu astfel: „Pregătirea pentru așezarea în raclă este una specifică sfintelor moaște și a fost făcută de preasfințitul părinte Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al arhiepiscopiei Bucureștilor. Astfel, osemintele domnitorului au fost spălate cu agheasmă mare, cu vin curat, ulei și unse cu sfântul și marele mir, pregătit odată în an în Joia Mare. Este o pregătire demnă de toată cinstea. Apoi osemintele se pun într-o pânză de in, fiind un acoperământ rezistent, așezate după structura anatomică. Capul se pune distinct într-o pânză specială. După ce au fost așezate în racla de argint, o porțiune mică rămâne acoperită cu geam, în dreptul mâinii. De acum, nu mai vorbim de oseminte, ci de sfinte moaște și vor rămâne în biserică”.[7]
La 21 mai 2014, în ziua prăznuirii Sfinților Împărați Constantin și Elena, a avut loc o procesiune cu moaștele sfântului Constantin Brâncoveanu de la Catedrala Patriarhală din București până la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou”, la eveniment participând Patriarhul Daniel, membri ai Sfântului Sinod, sute de preoți și diaconi, monahi și monahii și mii de persoane. Drumul urmat a fost cel din 1934, când rămășițele voievodului fuseseră reînhumate după deshumarea din 1932. Racla va rămâne expusă în Biserica „Sfântul Gheorghe Nou”, cu excepția unor viitoare evenimente religioase.[8]
În cadrul Bisericii „Sfântul Gheorghe Nou” din București își desfășoară activitatea Corala Academică „Divina Armonie”, un cor bisericesc înființat la 16 noiembrie 1997. Această corală a fost înființată cu scopul de a susține cântarile liturgice din cadrul sfintelor slujbe bisericești, dar și pentru păstrarea tradiției muzicii corale și vocale românești și universale. Calitățile interpretative ale artiștilor coriști, studenți și absolvenți ai Universității Naționale de Muzică, precum și studenți de la Teologie, au condus la un real succes în turneele pe care corala le-a întreprins în țară și în străinătate. Costumele coriștilor sunt reprezentate de pelerine albe, pe mâneci aflându-se sfânta cruce și conturul hărții României, iar deasupra sunt inscripționate cuvintele: Nihil Sine Deo („Nimic fără Dumnezeu”).[9]
În fața sfântului lăcaș străjuiește statuia ctitorului, Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu, operă a sculptorului Oscar Han, realizată din bronz în 1939.
Note
- ↑ 1,0 1,1 1,2 1,3 Teodor Danalache, Biserica Sfântul Gheorghe Nou, 6 decembrie 2012, CrestinOrtodox.ro
- ↑ Cultura.ro - Lista monumentelor istorice din România, accesat 16 noiembrie 2015.
- ↑ 3,0 3,1 3,2 Biserica Sfântul Gheorghe Nou, lăcaș voievodal al Sfinților Martiri Brâncoveni - Istoric, accesat 5 decembrie 2015
- ↑ Emanuel Bădescu, Biserica Sf. Gheorghe Nou, 13 aprilie 2007, Ziarul de duminică
- ↑ Anul 7227 de la „facerea lumii”, adică 1720 d.Hr.
- ↑ Serbări cu ocazia reînhumării osemintelor lui Constantin Brâncoveanu, 27 mai 1934, Unirea Poporului
- ↑ Elvira Gheorghiță, Osemintele lui Constantin Brâncoveanu vor fi venerate ca moaște, 17 mai 2014, Agenția de presă Mediafax
- ↑ George Aniculoaie, Procesiune cu moaștele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, 22 mai 2014, Ziarul Lumina
- ↑ Site-ul Bisericii „Sfântul Gheorghe Nou: Corala academică „Divina Armonie”, accesat 4 noiembrie 2016
