Alexandru al Ierusalimului

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Sf. Alexandru
al Ierusalimului
Alexander of Jerusalem.jpg
Date personale
Naștere sfârșitul secolului II
Mutare la Domnul (†) 251, Capadocia
Localizare Ierusalim
Naționalitate
Date cult
Tip mucenic
ierarh
Data canonizării dată necunoscută
Prăznuire la data de 16 mai
Proclamare pan-ortodoxă
Biserici patronate

Sfântul sfințit mucenic Alexandru al Ierusalimului a trăit la sfârșitul secolului al doilea și începutul secolului al treilea. Episcop și mucenic, sfântul Alexandru a murit pe vremea persecuțiilor împăratului Deciu (249-251), la jumătatea secolului al III-lea. Este pomenit în Biserica Ortodoxă pe 16 mai și pe 12 decembrie ca ieromartir.

Viața

Născut în Capadocia în jurul anului, sfântul nostru Părinte Alexandru a urmat cursurile de la Școala catehetică din Alexandria, unde a fost discipolul marelui învățător și scriitor al Bisericii, Clement al Alexandriei, pe care îl numește „învățătorul și binefăcătorul meu” într-o scrisoare către Origen citată de Eusebiu de Cezareea [1]. Întors în patria sa, a mărturisit cu curaj Numele lui Hristos, în ciuda întemnițărilor succesive în timpul persecuției lui Septimius Severus (202). Numit episcop (după unii a fost primul episcop de Flavia, în Capadocia, după alții episcop al Cezareei Capadociei[2]), în jurul anului 212 a pornit într-un pelerinaj la Ierusalim. În urma unei revelații divine, creștinii cei mai zeloși din Cetatea Sfântă l-au constrâns să rămână printre ei pentru a-l sprijini pe episcopul lor, Sfântul Narcis (prăznuit la 7 august), care devenise prea bătrân. La moartea acestuia (212), Alexandru a rămas singur arhiepiscop al Ierusalimului și a jucat timp de mulți ani un rol important în menținerea păcii între Biserici și în întărirea credinței.

În decursul acestor ani, Alexandru a înființat la Ierusalim prima bibliotecă creștină și a deschis o școală catehetică unde au predat ilustri învățători ai vremii.

Alexandru i-a dat permisiunea lui Origen să predice în biserică, deși acesta din urmă era pe atunci doar un mirean. În urma acestei îngăduințe, Alexandru, nevoit fiind să-și justifice decizia, a afirmat că astfel de permisiuni au mai avut loc și-n alte părți și că lui Origen însuși i-a fost acordată această permisiune, deși pe atunci era foarte tânăr. Se spune că Alexandru și Origen au studiat împreună la Şcoala catehetică din Alexandria. Alexandru l-a hirotonit pe Origen preot în anul 230.

Când Decius (250) a declanșat persecuția sălbatică împotriva creștinilor, Alexandru a fost arestat și dus în lanțuri la Cezareea Palestinei. Neclintit, în ciuda chinuirilor, a fost aruncat pradă fiarelor sălbatice. Atunci a strigat: „Doamne, dacă dorești să mor acum, fie voia Ta!” Fiarele s-au oprit brusc și au venit să-i lingă picioarele. Viața lui menționează că a suferit multe torturi cărora însă a supraviețuit. Sfântul episcop a fost apoi aruncat în închisoare și și-a sfârșit zilele istovit de pe urma suferințelor, în anul 251.

Despre întemnițarea sa s-a spus că: “Slava cărunteților sale împreună cu marea sa sfințenie, i-au împletit o dublă cunună în prizonierat”.

Scrieri

Episcopul și istoricul Eusebiu de Cezareea (275–339) cunoștea mai multe din scrisorile trimise de Alexandru antinoiților (populație creștină din Egipt) și citează din una din ele[3]. O altă scrisoare cunoscută este adresată antiohienilor[4], o a treia către Origen[5] și o alta scrisă împreună cu Teoctist al Cezareei lui Demetrius al Alexandriei.[6].

Note

  1. ↑ Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, VI. 14, 9.
  2. ↑ Cf. Sinaxar..., P. Macarie Simonopetritul
  3. ↑ Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, VI. 11: 1. But as on account of his great age Narcissus was no longer able to perform his official duties, the Providence of God called to the office with him, by a revelation given him in a night vision, the above-mentioned Alexander, who was then bishop of another parish. 2. Thereupon, as by Divine direction, he journeyed from the land of Cappadocia, where he first held the episcopate, to Jerusalem, in consequence of a vow and for the sake of information in regard to its places. They received him there with great cordiality, and would not permit him to return, because of another revelation seen by them at night, which uttered the clearest message to the most zealous among them. For it made known that if they would go outside the gates, they would receive the bishop foreordained for them by God. And having done this, with the unanimous consent of the bishops of the neighboring churches, they constrained him to remain. 3. Alexander, himself, in private letters to the Antinoites, which are still preserved among us, mentions the joint episcopate of Narcissus and himself, writing in these words at the end of the epistle: 4. "Narcissus salutes you, who held the episcopate here before me, and is now associated with me in prayers, being one hundred and sixteen years of age; and he exhorts you, as I do, to be of one mind." These things took place in this manner. But, on the death of Serapion, Asclepiades, who had been himself distinguished among the confessors during the persecution, succeeded to the episcopate of the church at Antioch. Alexander alludes to his appointment, writing thus to the church at Antioch: 5. "Alexander, a servant and prisoner of Jesus Christ, to the blessed church of Antioch, greeting in the Lord. The Lord has made my bonds during the time of my imprisonment light and easy, since I learned that, by the Divine Providence, Asclepiades, who in regard to the true faith is eminently qualified, has undertaken the bishopric of your holy church at Antioch." 6. He indicates that he sent this epistle by Clement, writing toward its close as follows: "My honored brethren, I have sent this letter to you by Clement, the blessed presbyter, a man virtuous and approved, whom you yourselves also know and will recognize. Being here, in the providence and oversight of the Master, he has strengthened and built up the Church of the Lord." (sursă: http://www.newadvent.org/fathers/250106.htm).
  4. ↑ Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, VI. 11.
  5. ↑ Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, VI. 14 : 8. Again the above-mentioned Alexander, in a certain letter to Origen, refers to Clement, and at the same time to Pantænus, as being among his familiar acquaintances. He writes as follows: For this, as you know, was the will of God, that the ancestral friendship existing between us should remain unshaken; nay, rather should be warmer and stronger. 9. For we know well those blessed fathers who have trodden the way before us, with whom we shall soon be; Pantænus, the truly blessed man and master, and the holy Clement, my master and benefactor, and if there is any other like them, through whom I became acquainted with you, the best in everything, my master and brother. 10. So much for these matters. But Adamantius, — for this also was a name of Origen—when Zephyrinus was bishop of Rome, visited Rome, "desiring," as he himself somewhere says, "to see the most ancient church of Rome." 11. After a short stay there he returned to Alexandria. And he performed the duties of catechetical instruction there with great zeal; Demetrius, who was bishop there at that time, urging and even entreating him to work diligently for the benefit of the brethren. (sursă: http://www.newadvent.org/fathers/250106.htm)
  6. ↑ Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, VI. 19.


Casetă de succesiune:
Alexandru al Ierusalimului
Precedat de:
? 		Episcop de Capadocia
?-? 		Urmat de:
?
Precedat de:
Narcissus 		Episcop al Ierusalimului
213-251 		Urmat de:
Mazabanis


Surse

Legături externe

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Alexandru_al_Ierusalimului&oldid=58501”