Mucenic

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Ieromartir)
Salt la: navigare, căutare
LinkFA-star.png
Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului.
Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.

Mucenicii sau Martirii (gr. μαρτυρος – martor) sunt cei ce și-au dat viața mărturisind pe Iisus Hristos în condiții extreme. Mucenicii sunt primii sfinți ai Bisericii, care a considerat întotdeauna că mucenicia nu ar fi fost posibilă fără ajutorul harului Duhului Sfânt. De aceea, cel mai adesea mucenicii au fost cinstiți ca sfinți imediat după moarte de către ceilalți creștini. Primii mucenici au fost Sfântul Ioan Botezătorul – văzut de Tradiția Bisericii la granița între Vechiul și Noul Testament – și Sfântul Ștefan, unul din cei șapte diaconi, și „întâiul mucenic”.

Cultul mucenicilor

Mucenicii erau cinstiți de adunarea locală a credincioșilor adunați în jurul mormântului mucenicului (unde adesea se găseau și moaștele lui), în ziua pomenirii morții sale, adică nașterea la viața veșnică.

Cultul mucenicilor se dezvoltă după modelul cu cultul eroului antic. Ei erau pentru creștinii din antichitate „eroii credinței”, și, după înțelegerea creștină, nici nu ar fi putut da mărturie până la moarte fără ajutorul harului lui Dumnezeu - de aceea creștinii i-au cinstit ca sfinți imediat din momentul morții lor.

Odată cu pacea Bisericii (oprirea persecuțiilor, pe vremea împăratului Constantin cel Mare), cultul mucenicilor se dezvoltă și se delocalizează: „În paralel cu fenomenul de expansiune, care multiplică, dacă se poate spune așa, mormântul mucenicului, se observă de asemenea că prăznuirea sărbătorii lui depășește încet-încet limitele inițial reduse în care se făcea ea inițial. La început fiecare Biserică își cinstea proprii mucenici, excluzându-i pe ceilalți; era un fel de aniversare de familie, în fiecare comunitate. Deja însă în prima jumătate a secolului al IV-lea se pot constata împrumuturi de la Biserici străine”[1]. În consecință, martirologiile locale se îmbogățesc mai întâi de mucenici străini, și, din acest punct de vedere, mucenicii a căror cult se introduce pe cale excepțională primesc aceeași cinste ca și cei vechi[2].

Mai apoi, mucenicilor s-au adăugat celelalte categorii de sfinți, episcopii, personajele sfinte din Noul Testament, din Vechiul Testament și asceții (numiți mai târziu cuvioși).

Această evoluție a fost conformă cu o lărgire a viziunii creștine asupra martiriului/ muceniciei, mai întâi asupra celor ce au început a fi numiți „mărturisitori ai credinței”, iar mai apoi asupra asceților.

Mulți scriitori bisericești dau mărturie despre o viziune mai interiorizată a muceniciei eroice pentru credință, viziune care a început deja să se instaleze în secolele III-IV: mucenicia conștiinței, mucenicia voinței, mucenicia prin ostenelile ascetice, mucenicia fără sânge.

Numirile mucenicilor

În limbajul sinaxarelor Bisericii numelui de mucenic se pot adăuga uneori niște particule, care precizează un soi de subcategorii de sfinți mucenici:

  • nou mucenic sau nou sfințit mucenic – „noii” mucenici sunt mucenicii apăruți după vechile perioade ale persecuțiilor și după persecuțiile din vremea iconoclasmului, mai „nou”, adică în vremea dominației turcești asupra Imperiului bizantin (secolele XV-XIX), și până în zilele noastre, cum ar fi mucenicii din vremea prigoanei comuniste. Exemple:

Note

  1. ↑ Cf. Hippolyte Delehaye, Les origines du culte des martyrs (= SH, 20), 2ème édition, 1933 (réimprimé en 2004), p.91.
  2. ↑ H. Delehaye, Les origines..., p. 93.
Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Mucenic&oldid=53803”