Iconoclasm

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Iconoclasm înseamă literalmente distrugerea icoanelor și a altor imagini sacre sau a unor monumente, de regulă pe motive religioase sau politice. În mediile creștine, iconoclasmul a fost în general justificat printr-o interpretare literală a poruncii a doua din cele zece porunci, care interzice crearea de și închinarea la "chipuri cioplite".

Cei care au urmat aceste practici sunt numiți iconoclaști, termen care, prin extindere, a ajuns să se aplice oricărei persoane care încalcă sau nesocotește dogmele sau normele prestabilite. Prin opoziție, cei care respectă și venerează imaginile religioase sunt numiți iconoduli (sau slujitori ai icoanelor).

Reacțiile iconoclaste pot apărea între oameni de religii diferite, dar sunt cel mai adesea rezultatul disputelor interne între facțiuni ale aceleiași religii.

Cuprins

Prima perioadă iconoclastă: 730-787

Împăratul Leon al III-lea Isaurul (717–741 d.Hr) a interzis folosirea icoanelor lui Hristos, ale Maicii Domnului și ale sfinților și a poruncit distrugerea acestor imagini (precum și a sfintelor moaște) prin edictul imperial din anul 730 d.Hr.

Controversa iconoclastă a fost alimentată de refuzul creștinilor din afara Imperiului Bizantin, inclusiv a celor care locuiau pe teritoriul califatului islamic de a accepta argumentele teologice ale împăratului. Printre cei mai cunoscuți iconoduli, care au refuzat să se supună edictului iconoclast al împăratului Leon al III-lea, s-au numărat: Sf. Ioan Damaschin, Sf. Grigorie Decapolitul și mulți alții.

În mod paradoxal, tocmai creștinii de pe teritoriile aflate sub dominație musulmană în acea vreme au avut mai multă libertate de a scrie în apărarea icoanelor decât cei aflați pe teritoriul Imperiului Bizantin. Leon Isaurul a putut să își pună în aplicare politica iconoclastă datorită popularității sale și a succeselor sale militare (se considera că eliberase Constantinopolul de sub asediul arab din anii 717-718), care îi permiseseră menținerea puterii Imperiului prin războaie aproape anuale.

Fiul lui Leon al III-lea, Constantin al V-lea Copronimul (741–775 d.Hr.) a fost contestat de un general bizantin, care s-a folosit pentru aceasta de propaganda iconofilă (favorabilă icoanelor), dar victoria militară repurtată de împărat împotriva acestuia i-a consolidat poziția.

Prima perioadă iconoclastă a luat sfârșit când Leon al IV-lea (fiul lui Constantin al V-lea) a murit, iar văduva acestuia, Irina Împărăteasa, a preluat puterea. Iconofilă, ea a inițiat Sinodul VII Ecumenic (cunoscut și ca al doilea Sinod de la Niceea) în anul 787, unde este restabilită venerarea sau cinstirea (proskynesis) icoanelor, adorarea (latreia) acestora fiind însă interzisă în mod explicit. Unul din argumentele fundamentale ale cinstirii icoanelor se găsește în învățătura asupra Întrupării: întrucât Dumnezeu-Fiul (Iisus Hristos) S-a făcut trup, având o formă fizică, este de acum înainte posibilă folosirea materiei pentru a-L reprezenta pe Dumnezeu-Fiul și pe Sfinți. Venerarea icoanelor s-a menținut de-a lungul domniei împărătesei Irina și a succesorului ei, Nichifor I (802-811 d.Hr.) și în timpul celor două scurte domnii ale împăraților care au urmat după acesta.

A doua perioadă iconoclastă: 813-843

Sfânta împărăteasă Teodora, cea care a restabilit cultul icoanelor în anul 843

Împăratul Leon al V-lea (813–820) a inițiat a doua perioadă iconoclastă în anul 813, de-a lungul căreia legislația iconoclastă pare să fi fost aplicată mai puțin riguros, întrucât au avut loc mai puține martirizări și distrugeri de icoane. Lui Leon i-au urmat Mihail al II-lea, apoi Teofil Iconoclastul, fiul acestuia. Teofil a murit, lăsând-o ca regentă a fiului său minor Mihail al III-lea pe împărăteasa Teodora a II-a, iconodulă. Ca și Irina Împărăteasa, în urmă cu 50 de ani, Teodora i-a mobilizat pe iconoduli, proclamând reinstaurarea icoanelor în anul 843. De atunci, în prima duminică a Postului Mare se sărbătorește Duminica Ortodoxiei.

Documente

Sinodul al șaptelea Ecumenic de la Niceea din anul 787, a hotărât:

Despre cinstirea sfintelor icoane. Împotriva prigonitorilor icoanelor

Sfântul și Marele Sinod Ecumenic care prin harul lui Dumnezeu și datorită hotărârii dreptcredincioșilor și iubitorilor de Hristos, împărații noștri Constantin și mama sa Irina, s-a adunat pentru a doua oară la Niceea, slăvita metropolă a provinciei Bithinia, în sfânta biserică a lui Dumnezeu numită Sfânta Sofia, urmând predaniei Bisericii Sobornicești, a hotărât cele ce urmează:

Cel care ne-a dăruit nouă lumina cunoștinței Sale și ne-a izbăvit din întunericul nebuniei idolești, Hristos Dumnezeul nostru, după ce Şi-a făcut mireasă Sfânta Sa Biserică Sobornicească cea fără pată sau zbârcitură (Efes. 5, 27), a făgăduit să vegheze asupra ei, zicând cu tărie sfinților Săi ucenici: Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului (Matei 28, 20). Această făgăduință nu a făcut-o însă numai acelora, ci prin ei [a făcut-o] și nouă, celor care am crezut prin ei în numele Lui (Ioan 17, 20).

Însă unii oameni, nesocotind acest dar, înaripați de către vrăjmașul cel viclean, s-au îndepărtat de judecata cea dreaptă și, împotrivindu-se predaniei Bisericii Sobornicești, au păcătuit întru înțelegerea adevărului, [și], precum zice proverbul, nu și-au brăzdat bine ogorul și mâinile lor nu au avut ce culege.

Ei au îndrăznit să defaime podoaba bineplăcută lui Dumnezeu a sfintelor așezăminte, numindu-se preoți fără să [și] fie; despre care Dumnezeu strigă prin profeți: mulțime de păstori au călcat via Mea; călcat-au cu picioarele lor partea Mea... (Ieremia 12, 10). Căci urmând unor oameni nelegiuiți, încrezători în propriile cugete, au clevetit Sfânta Biserică, Mireasa lui Hristos, Dumnezeul nostru, și nu fac deosebire între curat și necurat (Ezechiel 22, 26), numind icoana Domnului și a sfinților băi ca pe statuile idolilor diavolești.

De aceea, întru bunăvoința Sa, Domnul Dumnezeul nostru, nesuferind ca cel ascultător să fie vătămat de o asemenea ciumă, prin râvna dumnezeiască și cu aprobarea lui Constantin și a Irinei, preacredincioșii noștri împărați, ne-a chemat de peste tot pe noi, întâistătătorii preoției, pentru ca dumnezeiasca predanie a Bisericii Sobornicești să își regăsească tăria prin hotărârea noastră sobornicească.

Cercetând și examinând cu multă acrivie și având în vedere scopul adevărului nu înlăturăm nimic, nu adăugăm nimic, ci păstrăm neschimbate [toate] cele bune ale Bisericii Sobornicești; și urmăm cele șase Sfinte Sinoade Ecumenice, mai întâi pe cel reunit în strălucita metropolă Niceea, [și] împreună cu el pe cel care a avut loc în cetatea împărătească de Dumnezeu ocrotită [a Constantinopolei].

(Urmează Crezul niceeo-constantinopolitan): Credem...

Ne lepădăm și anatemizăm: pe Arie și pe cei care cugetă asemenea lui și îi împărtășesc nelegiuita credință; pe Macedonie și pe cei dimpreună cu el, numiți cu îndreptățire luptători împotriva Duhului Sfânt; [noi] mărturisim și că Stăpâna noastră, Sfânta [Fecioară] Maria, este pe deplin și cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, pentru că a născut în trup pe Unul din Sfânta Treime, pe Hristos Dumnezeul nostru, după cum a învățat mai întâi Sinodul din Efes care a alungat pe necredinciosul Nestorie și pe cei dimpreună cu el, pentru că a introdus [învățătura despre] doimea de persoane.

Împreună cu acestea, mărturisim și cele două firi ale Celui ce S-a întrupat pentru noi din Preacurata Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria, mărturisindu-L Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit, precum și Sinodul din Calcedon a proclamat, îndepărtându-i din curtea dumnezeiască pe blasfemiatorii Eutihie și Dioscor; și împreună cu ei pe Sever, Petru și [întreaga] ceată blasfemiatoare; împreună cu ei dăm anatemei și născocirile lui Origen, Evagrie și Didim, urmând celui de-al cincilea Sinod întrunit la Constantinopol.

Apoi mărturisim două voințe și două lucrări, după însușirea firilor în Hristos, așa cum a proclamat și Sinodul al șaselea [Ecumenic] de la Constantinopol, respingând pe Serghie, pe Honorius, Chir, Pyrhus, Macarie, toți [aceștia fiind] oameni neiscusiți în dreapta credință și pe [toți] cei care cugetă asemenea lor.

Şi, rezumând, zicem: [noi] păstrăm neschimbate toate predaniile Bisericii, scrise sau nescrise, încredințate nouă [cu sfințenie]. Între ele se află și zugrăvirea icoanelor, în acord cu relatarea propovăduirii evanghelice, în vederea întăririi credinței în întruparea, adevărată și nu închipuită, a lui Dumnezeu Cuvântul, [acestea] aducându-ne bun folos; căci lumina cu care se luminează între ele [propovăduirea și icoana] este spre mărirea amândurora.

Așa stând lucrurile, înaintând pe calea împărătească și urmând învățătura [de Dumnezeu] insuflată a Sfinților noștri Părinți și a Predaniei Bisericii Sobornicești, căci noi recunoaștem că ea este a Duhului Sfânt Care locuiește într-însa, hotărâm cu toată grija și acrivia: împreună cu imaginea cinstitei și de viață făcătoarei cruci, în sfintele biserici ale lui Dumnezeu să se pună și: cinstitele și sfintele icoane, pictate sau lucrate în mozaic, sau făcute din materii potrivite, pe sfintele vase și veșminte, pe ziduri și scânduri, în case și pe drumuri; icoana Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și a Preacuratei Stăpânei noastre, Sfânta Născătoare de Dumnezeu, ale cinstiților îngeri și ale tuturor sfinților și drepților bărbați.

Căci cu cât mai des sunt văzute acestea, prin icoane, cu atât mai mult cei care privesc la ele sunt aduși a-și aminti și a iubi prototipurile [icoanelor] și a le da cuvenita sărutare și cinstita închinare; nu cinstirea adevărată, care după credință se cuvine numai dumnezeirii [Sfintei Treimi], ci [tot așa] cum se face cu semnul sfintei și de viață făcătoarei cruci, cu sfintele Evanghelii, și cu toate lucrurile sfinte; întru cinstirea lor se vor face tămâieri și se vor aprinde lumini [lumânări], după evlaviosul obicei al celor de demult. Căci cinstirea [acordată chipului] urcă la prototip (cf. Sfântul Vasile cel Mare: Despre Sfântul Duh 18, 45; PG 32, 149), și cel care se închină la icoană se închină persoanei zugrăvite în ea.

În acest fel se întărește învățătura Sfinților noștri Părinți, adică Predania Bisericii Sobornicești, [Biserică] ce a primit Evanghelia de la un capăt la altul al pământului; așa urmăm lui Pavel, care a grăit în Hristos, [și întregii] cete dumnezeiești a Apostolilor și sfințeniei Părinților noștri, ținând cu tărie predaniile pe care le-am primit (cf. II Tes. 2, 15), cântând astfel profetic lauda biruinței Bisericii: bucură-te, fiică a Sionului! Ridică-ți glasul, fiică a Ierusalimului, bucură-te și te veselește din toată inima. Căci Domnul a înlăturat toate judecățile împotriva ta și te-a izbăvit din mâna potrivnicilor tăi; Domnul este Împărat în mijlocul tău; [tu] nu vei mai vedea nici o nenorocire (Sof. 3, 14) și pacea va fi cu tine totdeauna.

[Iar] cei care cutează să cugete sau să învețe altfel, sau, urmând blestemaților eretici, [îndrăznesc] să disprețuiască predaniile Bisericii, născocind sau lepădând ceva dintre cele ale Bisericii, fie Evanghelie, fie semn al crucii, fie icoană zugrăvită, fie sfinte moaște de mucenici, sau [îndrăznesc] să cugete strâmb și viclean pentru a răstălmăci ceva din Predaniile legiuite ale Bisericii Sobornicești, încă și [de vor îndrăzni cu necuviință] să folosească în chip profan sfintele vase sau sfintele mănăstirilor: poruncim ca toți aceștia, dacă sunt episcopi sau clerici, să fie caterisiți, iar dacă sunt monahi sau laici, să fie îndepărtați de la împărtășanie [să fie afurisiți].

A se vedea și

Surse

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi