Episcop

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Cler
Antiochian local synod.jpg
Ordinele mari
Episcop - Preot - Diacon
Ordinele mici
Subdiacon - Citeț
Cantor - Acolit
Ordine dispărute
Horepiscop - Exorcist
Paznicul ușii - Diaconița
Titluri episcopale
Patriarh - Catolicos
Arhiepiscop - Mitropolit
Vicar - Titular
Titluri preoțești
Protopop
Sachelar
Iconom
Iconom stavrofor
Protosinghel - Arhimandrit
Titluri diaconale
Arhidiacon - Protodiacon
Titluri monahale
Arhimandrit - Stareț - Egumen
Adiacente
Hirotonire - Veșminte
Adresare
Distincții preoțești - Exarh
Vicar
Editați această casetă


Episcopul (gr. Επίσκοπος sau episkopos; lat. episcopus), sau episcopatul ori arhieria, este prima şi cea mai înaltă treaptă a clerului slujitor în Biserica Ortodoxă. El este următor / succesor Apostolilor în slujirea şi ocârmuirea Bisericii. Episcopii slujesc εις τόπον και τύπον Χριστού (gr.: în locul şi ca tip/imagine vie a lui Hristos) în Biserică.

Un episcop eparhiot este responsabil peste toate parohiile din eparhia sa. Întreaga autoritate sacramentală şi bisericească a clericilor dintr-o eparhie (preoţi, diaconi, ipodiaconi, citeţi etc.) vine de la episcopul lor. De aceea este este pomenit la fiecare slujbă şi niciuna din sfintele slujbe nu poate fi săvârşită în afara harului şi binecuvântării episcopului. Sfântul Ignatie Teoforul merge până acolo încât spune că "cine lucrează fără episcop, împlineşte lucrarea diavolului".

Cuprins

Înţelegerea episcopatului

Din punct de vedere liturgic, toţi arhiereii sunt absolut egali ca putere harismatică sau sacramentală, indiferent de funcţiunile administrative sau onorifice pe care le pot avea, adică fie că sunt simpli arhierei (vicari sau locotenenţi), episcopi în funcţiune, arhiepiscopi sau mitropoliţi, patriarhi etc. Ei au moştenit drepturile şi puterile prin succesiunea neîntreruptă a hirotoniei de la Sfinţii Apostoli, ai căror urmaşi direcţi sunt. Episcopii au dreptul şi puterea de a săvârşi toate sfintele slujbe şi toate lucrările sfinte ale cultului, fără nici o excepţie, precum şi dreptul de a transmite, prin hirotonie, această putere, fie întreagă – ca la arhierei -, fie parţială, celorlalte două trepte subordonate lor, adică preoţilor şi diaconilor. Cele mai multe dintre funcţiunile liturgice ale episcopilor pot fi trecute, prin hirotonie, preoţilor; pe altele, care sunt fundamentale pentru viaţa liturgică a Bisericii, episcopii le-au păstrat exclusiv pentru ei înşişi, şi anume: sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir, hirotonia clericilor şi sfinţirea bisericilor şi a antimiselor (sfinţirea bisericilor o pot face în vremurile mai noi şi anumiţi preoţi sau arhimandriţi, cu delegaţia expresă a episcopului, de la caz la caz).

Ca şi în trecut, arhiereul este şi astăzi, de drept, înainte-stătător sau protosul (cel dintâi în slujire) oricărei adunări de cult la care ia parte, indiferent dacă slujeşte sau nu. În această calitate îi sunt rezervate anumite acte şi formule liturgice, îndeosebi cele pentru binecuvântare (ca de exemplu: urarea "Pace tuturor"), pe care le rosteşte chiar atunci când nu slujeşte, ci doar asistă la serviciul divin.

În exerciţiul funcţiunii lui liturgice, adică în timpul slujirii, arhiereul reprezintă pe Mântuitorul Însuşi, ca mare preot sau arhiereu; de aceea, el slujeşte de obicei cu fast şi solemnitate, numai în sobor, adică însoţit şi ajutat de preoţi şi diaconi, precum şi de membri ai clerului inferior. Deţinând însă deplinătatea puterii slujitoare, arhiereul poate sluji şi singur, atunci când voieşte, când se află în situaţii excepţionale, sau când nu dispune de preoţi şi diaconi (ca de exemplu în călătorie, pe câmpul de război, când este singur în chilia sa etc).

El dă binecuvântarea asupra credincioşilor cu amândouă mâinile, după exemplul Mântuitorului (vezi Luca 14, 50) şi are dreptul de a fi pomenit la ectenii şi în diferite momente din sfintele slujbe, în cuprinsul eparhiei pe care o păstoreşte, iar în alte eparhii numai acolo unde slujeşte sau asistă la serviciul divin din biserică.

Tot arhiereilor – individual sau adunaţi în sinoade – le aparţine dreptul de a supraveghea săvârşirea corectă a cultului şi de a lua hotărâri privitoare la rânduiala serviciilor divine în eparhiile respective.

Hirotonirea întru episcop

Arhiereul este hirotonit de mai mulţi arhierei (doi sau trei).

Atât practica ortodoxă, cât şi practica abuzivă a hirotonirii episcopilor, se sprijină pe Canonul 1 Apostolic, care spune că un episcop să fie hirotonit de doi sau trei episcopi [1]. Pornind de la acest canon, atât în Biserica Ortodoxă cât şi în cea catolică, s-au propagat multe schisme. Fiecare grupuscul schismatic a făcut eforturi să scoată ca din pământ doi sau trei episcopi ne-caterisiţi, care să le hirotonească un altul, şi astfel să obţină "continuitatea apostolică", într-o logică omenească, neteologică şi de cele mai multe ori perversă.

În fapt, practica ortodoxă de aproape 2000 de ani cu privire la hirotonirea unui nou episcop este aceasta:
Un episcop este hirotonit de doi sau trei dintre episcopii riverani (episcopii vecini scaunului pe care îl va ocupa), care sunt de fapt delegaţi ai Sinodului mitropolitan (al regiunii, care are în frunte un mitropolit sau un primat). Deci cei doi sau trei episcopi nu participă la hirotonire de voia lor, ci reprezintă:

  1. semnul că acea hirotonie este cu binecuvântarea Sinodului în care episcopul urmează să se integreze (căci nu există biserică şi preot şi episcop şi parohie ortodoxă dacă nu este integrat/ă unui Sinod ortodox);
  2. episcopii vecini erau de multe ori "locum tenens" (înlocuitor al scaunului episcopal vecin vacant) şi cunosc situaţia locului şi adeseori erau implicaţi direct în alegerea noului episcop, deci ei sunt trimişi şi pentru aceste motive (la care se adaugă motive de bună-vecinătate şi iubire între episcopi, atât de importante pentru armonia lucrării ortodoxe).

Tocmai în virtutea acestei înţelegeri ortodoxe a lucrurilor, canonul 1 apostolic nu a dat o cifră exactă pentru numărul de episcopi necesari hirotonirii, ci a spus "doi sau trei" pentru că nu e în primul rând o chestiune de număr, ci una de împlinire a lucrului în rânduiala ortodoxă a tradiţiei Părinţilor, fundamentată pe iubire.

De aceea, practicile de hirotonire de genul celor care se pot vedea la toate grupările şi grupusculele schismatice sunt de fapt lovite de nulitate canonică şi sunt fără vreo valoare harică. Un act bisericesc trebuie să fie făcut cu binecuvântarea Bisericii lui Hristos (episcopul se referă la sinodul lui, preotul la episcopul lui, credinciosul la preotul şi la duhovnicul lui), altminteri nu e decât un soi de "magie albă ortodoxă", ceea ce este o aberaţie adesea întâlnită în ziua de azi în lumea creştină.

Surse

Liturgica teoretică – Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Arhim. Prof. Ghenadie Niţoiu, Pr. Prof. Gheorghe Neda – E.I.B.M.B.O.R., 2002

Note

  1. http://www.ocf.org/OrthodoxPage/reading/St.Pachomius/aposcanon.html - în engleză până la apariţia lor in română
Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi