Eusebiu de Cezareea

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Eusebiu de Cezareea

Eusebiu de Cezareea sau Eusebiu din Cezareea (aprox. 275 – 30 mai 339) - în greaca veche Εὐσέϐιος, iar în latină numit adesea Eusebius Pamphili, a fost episcop de Cezareea în Palestina, teolog, apologet şi istoric al Bisericii creştine.

Cuprins

Viaţa

Data şi locul naşterii lui Eusebiu nu sunt cunoscute. Din tinereţea lui se ştie că în jurul anului 300 se găsea în Palestina şi că a devenit prieten şi ucenic al lui Pamfil, preot din Cezareea Palestinei, cu care a studiat Biblia, folosindu-se de Origen.

Faţă de Pamfil, care l-a format, a nutrit toată viaţa o mare stimă: într-adevăr, a fost un timp când se semna cu "το̃υ Παμφύλου" ("al lui Pamfil", care trebuie înţeles patronim, nu posesiv). Cu el a colaborat la reorganizarea şi la îmbogăţirea bibliotecii fondate la Cezareea de către Origen. Personal s-a dedicat în special culegerii de documente istorice (păgâne, iudaice şi creştine), care îi puteau servi ca material pentru o proiectată apologie a creştinismului, pe care însă nu a mai apucat să o scrie.

Admiraţia comună (a lui Eusebiu şi a maestrului său, Pamfil) pentru Origen a avut drept rezultat compunerea (în colaborare) a Apologiei lui Origen, în şase cărţi (lat. liber), dintre care ultimele două au fost compuse numai de el ceva mai târziu.

În 307 Pamfil a fost arestat, iar în 309 a îndurat martiriul, pe timpul persecuţiei lui Diocleţian; iar ucenicul Eusebiu, "întemniţat şi el", a fost eliberat. După eliberare i-a dedicat maestrului o afectuoasă biografie.

După aceste evenimente Eusebiu a părăsit Palestina călătorind la Tir, în Fenicia, şi în Egipt, unde a fost şi el mărturisitor în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor. Se întoarce apoi în Palestina şi devine preot. În 313, cu puţin după pacea Bisericii, a fost consacrat episcop al Cezareei şi de atunci a jucat un rol de prim plan în istoria Bisericii, mai ales datorită sprijinului pe care l-a primit de la împăratul Constantin cel Mare. Acesta, după ce a devenit unic împărat (324), l-a onorat pe Eusebiu cu încrederea şi prietenia sa. Eusebiu a avut legături cu cele mai importante figuri ariene ale epocii sale. La Primul sinod ecumenic de la Niceea Eusebiu a avut un rol activ de mijlocitor între arieni şi ortodocşi.

Opera

Poziţia sa în timpul controversei ariene a fost oscilantă, iar aceasta a dat posibilitatea unor evaluări discordante în privinţa personalităţii şi ortodoxiei sale.

La începutul controversei, el i-a luat apărarea lui Arie împotriva lui Alexandru al Alexandriei şi a lui Atanasie cel Mare; la Sinodul din Niceea (325) s-a făcut purtătorul de cuvânt al unei încercări de conciliere, doar pentru a răspunde dorinţei împăratului.

Sigur este faptul că el nu a tăinuit niciodată aversiunea personală faţă de formula όμοούσιος (homoousios, „deofiinţă”), care – după el – ducea la modalismul lui Sabelie.

Într-o scrisoare enciclică adresată credincioşilor din dioceza sa (scrisă puţin timp după Sinodul din Niceea), ca să explice atitudinea sa, el s-a reîntors la poziţiile pe care le considera ca fiind ale lui Origen, dar care în realitate erau ariene, admiţând inferioritatea Logos-ului faţă de Tatăl şi recunoscându-i o divinitate – nu autentică – ci doar "asemeni aceleia a Tatălui".

De altfel, toată teologia lui trinitară este foarte confuză (ceea ce este, în acelaşi timp, un lucru de înţeles pentru acea perioadă): numai Tatăl este Dumnezeu; Fiul este prima creatură a Tatălui, iar Duhul Sfânt este o creatură numai a Fiului.

După Sinodul întâi de la Niceea Eusebiu a fost unul dintre aceia care şi-a epuizat energiile creatoare ca să discrediteze şi să-i combată pe apărătorii "consubstanţialităţii".

În 330, a participat la Sinodul din Antiohia, care l-a depus pe Eustachie, episcop al acelui oraş; în 335 a fost prezent la Sinodul din Tir, care s-a pronunţat împotriva Sf. Atanasie (şi a lui Alexandru al Alexandriei); în 336 era la Sinodul din Constantinopol, la care a fost condamnat Marcel din Ancira.

Opera sa literară îl prezintă ca pe un teolog mediocru, dar ca un erudit incomparabil.

Importanţa scrierilor sale constă în faptul că păstrează texte (pasaje, extrase) şi citate ale multor opere pierdute (cunoscute azi numai din scrierile sale).

Scrierile lui sunt împărţite în:

  • Apologetice;
  • Dogmatice;
  • Exegetice;
  • Biblice;
  • Istorice.

Dintre toate acestea însă, cea care l-a consacrat este opera istorică. În ordine cronologică:

  • Cronica,
  • Istoria bisericească,
  • Istoria,
  • Actele Martirilor,
  • Martirii palestinieni,
  • Viaţa lui Pamfiliu,
  • Viaţa fericitului împărat Constantin.

Scrieri istorice

Printre scrierile sale istorice cele mai importante se numără:

  • Istoria bisericească (gr. Θεοφάνεια / lat. Historia Ecclesiastica). Eusebiu foloseşte o documentaţie bogată, în genul istoriografiei moderne, incluzând în această lucrare extrase din documente ale epocii, ca edicte împărăteşti sau scrisori ale împăratului Constantin.
  • Cronica, care este o listă cronologică de evenimente datate de la Crearea lumii şi până în anul 303.
  • Viaţa lui Constantin - un panegiric (elogiu) al împăratului, care rămâne o sursă importantă pentru cunoaşterea domniei împăratului Constantin cel Mare.

Scrieri apologetice

Cele mai importante lucrări propriu-zis apologetice scrise de Eusebiu sunt Pregătirea pentru Evanghelie (lat. Praeparatio evangelica; gr. Εὐαγγελικῆς Ἀποδείξεως Προπαρασκευή) şi Dovezile Evangheliei (lat. Demonstratio evangelica).

Praeparatio evangelica este o introducere în creştinism scrisă pentru păgâni. Eusebiu se foloseşte de fragmente din istorici şi filosofi pre-creştini pentru a arăta superioritatea creştinismului, dar şi pentru a sugera că unele părţi din scrierile lor ar fi intuiţii a ceea ce urma să fie religia creştină. Această din urmă ideea s-a cristalizat cu timpul într-o teorie creştină numită ea însăşi Praeparatio evangelica.

Demonstratio evangelica este strâns legată de Praeparatio evangelica; ca un fel de continuare a acesteia, Eusebiu încearcă să discearnă în istoria şi scrierile Vechiului Testament persoana lui Iisus Hristos.

Poziţia lui Eusebiu în tradiţia Bisericii

Eusebiu nu este recunoscut de tradiţia bisericească ca un Părinte al Bisericii din cauza apropierii sale de arianism şi a participării directe la persecutarea unor mari figuri ale Ortodoxiei, ca Atanasie cel Mare.

Scrierile sale istorice au însă o mare importanţă pentru desluşirea istoriei primelor trei secole ale creştinismului, în general, şi a istoriei naşterii Imperiului creştin sub Constantin cel Mare, în particular. De aceea, este considerat adesea ca fiind „părintele istoriografiei creştine”.


Casetă de succesiune:
Eusebiu de Cezareea
Precedat de:
necunoscut
Episcop de Cezareea
313-339
Urmat de:
Acachie de Cezareea



Surse

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi