Eutihie

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Eutihie a fost un eretic care a trăit în secolul al V-lea. A fost arhimandritul unei mănăstiri din apropierea Constantinopolului. Fiind un dușman înverșunat al nestorianismului, el a căzut în cealaltă extremă, ajungând la o formă de monofizitism numită ulterior eutihianism, după numele său, în perioada controverselor hristologice din secolul al V-lea. Datorită intransigenței sale, a sfârșit prin a fi anatemizat atât de creștinii calcedonieni, cât și de cei non-calcedonieni.

Cuprins

Viața

Se cunosc puține despre începuturile vieții lui Eutihie. Se pare că s-a născut în jurul anului 380. Primele surse sigure îl menționează ca fiind arhimandritul unei mănăstiri din apropierea Constantinopolului.

Numele său apare pentru prima dată în anul 428, fiind printre primii clerici care au luat poziție împotriva învățăturilor eretice ale lui Nestorie.

În anul 431 participă la Sinodul III Ecumenic, de la Efes, unde îl combate vehement pe Nestorie și pe adepții acestuia. Învățătura lui Nestorie (nestorianismul) era o erezie hristologică care a apăruse ca o încercare de a explica rațional și de a înțelege încarnarea Logosului divin, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, omul Iisus Hristos. Nestorianismul susținea că cele două esențe, divină și umană, sunt separate și sunt două persoane: omul Iisus Hristos și Logosul divin, care locuiește în acest om. De aceea, nestorienii respingeau terminologia „Dumnezeu a suferit” sau „Dumnezeu a fost răstignit”, pentru că ei credeau ca omul Iisus Hristos a suferit și a fost răstignit. Mai mult, ei respingeau termenul Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) dat Fecioarei Maria, utilizând în schimb termenul Christotokos (Născătoare de Hristos), sau Anthropotokos (Născătoare de om). Eutihie a adus ca argument în combaterea nestorianismului faptul că „Iisus Hristos a fost o unire între elementul uman și cel divin”. În final, Sinodul a stabilit că nestorianismul insista excesiv asupra naturii umane a lui Hristos, în defavoarea naturii Sale divine. Sinodul a denunțat învățăturile Patriarhului Nestorie ca greșite și a stabilit că Hristos era o singură Persoană (și nu două persoane): Dumnezeu adevărat și Om adevărat, având un singur trup și un suflet rațional. Astfel, Maica Domnului trebuie considerată „Născătoare de Dumnezeu” (Theotokos), pentru că a dat naștere nu doar unui om, ci lui Dumnezeu întrupat. Unirea celor două naturi ale lui Hristos era astfel încât nici una din cele două naturi nu o afecta negativ și nu o diminua pe cealaltă. Sinodul a mai declarat că textul Crezului niceo-constantinopolitan era complet și a interzis orice modificare ulterioară a acesteia.

Implicarea în controversele hristologice

Principala controversă hristologică din secolul al V-lea era modul în care s-ar fi putut ține cont simultan de natura divină și de cea umană a lui Hristos. Dupa condamnarea nestorianismului la Sinodul al III-lea Ecumenic (de la Efes), dezacordurile deja existente dintre Biserica din Alexandria și cea din Antiohia au fost adâncite de către reprezentanții celor două Biserici. Doctrina alexandrină a fost susținută de către Chiril al Alexandriei, în timp ce poziția antiohiană era susținută de Theodoret din Cyrus și Ioan I al Antiohiei Deși ambele biserici acceptaseră deciziile Sinodul de la Efes, iar ulterior Chiril al Alexandriei și Theodoret din Cyrus ajunseseră la o reconciliere, partizanii lor nu au fost convinși și au continuat să se critice în mod public.

Pe această scenă atât de tensionată de controversele religioase și laice, Eutihie a luat o poziție extremă, fiind influențat și de ministrul Hrisafie al împăratului Teodosie al II-lea (care era monofizit), ceea ce a afectat unitatea ortodoxiei, chiar dacă ambele părți susțineau că urmează adevărata credință, așa cum fusese hotărât la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes și cum o prezentase în scrierile sale teologice Sf. Chiril al Alexandriei.

În confuzia creată după moartea Sf. Chiril al Alexandriei, în 444, Eutihie, care era foarte respectat în acea perioadă, a început să denunțe o presupusă renaștere a nestorianismului, fiind sprijinit în demersurile sale de către Papa Leon cel Mare. Prin poziția teologică adoptată, Eutihie revenea însă practic la dogmele apolinarianismului (care neagă prezența unui suflet uman în Hristos, sufletul fiind înlocuit în acest caz de Logosul divin), dogme pe care însuși Sf. Chiril al Alexandriei le respinsese. La un sinod patriarhal ținut la Constantinopol în anul 448, Flavian Mărturisitorul l-a criticat aspru pe Eutihie pentru părerile sale dezechilibrate, cerându-i în mod expres să adere la hristologia ortodoxă (dubla natură a lui Hristos după întrupare: divină și umană). Eutihie a refuzat însă, insistând că Hristos ar fi avut o singură natură după întruparea Sa. Prin aceasta a stârnit noi discuții și certuri în sânul comunității creștine.

Eutihie și Sinodul „tâlhăresc” de la Efes

Primul și al III-lea sinod ecumenic stabiliseră că arianismul și nestorianismul sunt erezii, iar capii acestora, Arie și Nestorie fuseseră excomunicați. Excomunicarea și exilul lui Nestorie au fost puternic influențate de împărăteasa Pulcheria, sora mai mare a împăratului Teodosie al II-lea. În anul 441, Teodosie, sub influența eunucului Hrisafie, a fost convins să o îndepărteze pe sora sa de la curtea imperială. Din acel moment, Teodosie a început să sprijine erezia monofizită, care era promovată de arhimandritul Eutihie și de patriarhul Dioscor al Alexandriei (succesorul Sf. Chiril al Alexandriei).

Domnie, patriarh al Antiohiei, a fost primul care a remarcat această greșeală a lui Eutihie. În noiembrie 448, sfântul Flavian Mărturisitorul, patriarhul de atunci al Constantinopolului, a convocat un sinod la Constantinopol în care a fost formulată oficial acuzația împotriva erorii lui Eutihie, acuzație făcută de Eusebiu, episcop de Dorylaeum (Frigia). După ce l-a audiat pe Eutihie, sinodul l-a depus și excomunicat pentru refuzul de a admite că Hristos, după întrupare, a avut două naturi (cea divină și cea umană).

La rugămintea făcută împăratului de către Eutihie și de unii episcopi care îl sprijineau, inclusiv Dioscor, Teodosie a convocat, cu acceptul papei Leon cel Mare, un nou sinod, la Efes, care să stabilească dacă sinodul de la Constantinopol din 448 (cel condus de patriarhul Flavian) îl demisese și excomunicase pe Eutihie în mod corect.

Lucrările acestui al II-lea Sinod de la Efes, așa cum a mai fost numit acest sinod (fiind însă mai târziu denumit și „sinodul tâlhăresc de la Efes”) au fost conduse de către patriarhul Dioscor al Alexandriei. S-au păstrat înregistrările scrise ale ședințelor sinodului, ele fiind citite și analizate mai târziu, în cadrul Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon din anul 451; aceste înregistrări oferă informații despre modul în care s-a desfășurat sinodul. Sinodul a fost dominat de împăratul Teodosie, patriarhul Dioscor și suporterii monofiziți ai acestora. Lui Flavian și altor șase episcopi, care participaseră la sinodul din 448, nu li s-a permis să aibă drept de decizie. Dioscor a ignorat delegația Romei și nu a citit în sinod scrisoarea papei Leon.

Patriarhul Dioscor al Alexandriei, care era succesorul sfântului Chiril al Alexandriei, a stăruit în a susține că în Hristos există o singură fire (physis), adică a susținut exact poziția monofiziților. Conform acestei erezii, Mântuitorul ar fi „din două firi”, dar după întrupare ar fi devenit „o singură fire întrupată a lui Dumnezeu-Cuvântul”. Este adevărat că și Sfântul Chiril folosise aceste cuvinte (grec. mia physis tou Theou Logou sesarkomeni), dar Dioscor a omis multe dintre afirmațiile acestuia, care completau și echilibrau acest punct de vedere, și care foloseau o terminologie diferită.

Eutihie a declarat că el ține credința de la Niceea și Efes și că a fost condamnat de Flavian pentru o întorsătură a limbii, dar el a continuat să susțină o singură fire a lui Hristos. Încercările de a susține cazul din partea acuzatorului lui Eutihie, episcopul Eusebiu de Dorylaeum, au fost refuzate, ca și încercările lui Flavian. Eutihie a obiectat și împotriva încercărilor de a se citi scrisoarea papei Leon, dar o petiție din partea mănăstirii lui Eutihie, în favoarea lui, a fost acceptată. Sfântul Flavian a fost bătut cu cruzime chiar în timpul lucrărilor sinodului de către călugări monofiziți, conduși de un anume Barsum.

La încheierea lucrărilor sinodului, prin amenințări și presiuni, Eutihie a fost declarat ortodox și reinstalat în preoția sa. Flavian a fost depus și excomunicat și, în curând, a murit din cauza tratamentului necorespunzător, fiind succedat de Anatolie, un diacon loial lui Dioscor. Eusebiu a fost și el demis. De asemenea au mai fost demiși și alți episcopi care i se opuseseră lui Dioscor.

Eutihie și Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon

Când papa Leon a primit rapoarte despre sinodul condus de Dioscor și acțiunile violente ale partizanilor lui, el l-a condamnat și numit latrocinium, adică sinod tâlhăresc și a refuzat să-l recunoască pe Anatolie ca episcop legal al Constantinopolului până când acesta nu-și va explica într-un mod satisfăcător credința. Totuși, împăratul Teodosie a ignorat poziția lui Leon. În 28 iulie 450, situația s-a schimbat radical deoarece Teodosie a murit într-un accident (a căzut de pe cal în timp ce traversa râul Lycus și s-a rănit grav la coloana vertebrală), iar sora sa Pulcheria a preluat cârma imperiului și s-a căsătorit cu generalul Marcian, care a devenit noul împărat. Împărăteasa și noul împărat se opuneau amândoi învățăturilor lui Dioscor și Eutihie, fiind ortodocși convinși. Odată cu schimbarea conducerii imperiului, Anatolie și mulți alți episcopi au condamnat și ei învățăturile greșite ale lui Dioscor și Eutihie.

Pentru a clarifica disputele, împăratul Marcian a convocat în anul 451 un alt sinod, care a avut loc la Calcedon - este vorba despre al patrulea Sinod Ecumenic, care a rezolvat definitiv controversele religioase datorate ereziei monofizite. Acest sinod a condamnat atât Nestorianismul cât și Sinodul tâlhăresc din 449 care sprijinise erezia monofizită. Eutihie a fost declarat eretic, demis și exilat.

Moartea lui Eutihie

După demiterea și exilarea sa, Eutihie a persistat în a-și face publice învățăturile sale eretice. Acest fapt este atestat de o scrisoare din anul 454 a papei Leon cel Mare către împăratul Marcian, în care se cere ca ereticul Eutihie fi izgonit într-un loc și mai îndepărtat. Eutihie a murit în exil, în anul 456.

Surse

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi