Dioscor al Alexandriei

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Dioscor I al Alexandriei a fost patriarh sau papă al Alexandriei între anii 444 și 451.

Cuprins

Controversă

Dioscor I al Alexandriei este considerat sfânt de către bisericile coptă, siriacă şi alte biserici ortodoxe orientale. El este considerat, în general, un eretic de către Biserica Ortodoxă, deşi unii comentatori, cum ar fi Anatolie şi Ioan S. Romanides consideră că Dioscor a fost demis la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon (451) nu din cauza credinţei, ci din cauza gravelor sale erori administrative de la Sinodul tâlhăresc de la Efes (449), unde a avut loc reabilitarea ereticului Eutihie şi atacul contra lui Flavian şi pentru că acesta (Dioscor) l-a excomunicat pe Papa Leon I al Romei, precum şi pentru că la Calcedon a refuzat să apară în faţa sinodului deşi fusese convocat de trei ori.[1]

Caracterul şi poziţia sa sunt subiect de dispută între bisericile ortodox orientale pe de o parte şi bisericile ortodoxă răsăriteană şi romano-catolică pe de altă parte.

Bisericile ortodoxe orientale sunt acuzate, în general, de celelalte biserici că acceptă doctrina eutihiană a monofizismului—acest fapt este respins de către bisericile în cauză, deoarece ele îl consideră pe Eutihie ca fiind eretic, la fel ca toate celelalte biserici, şi prin aceea că s-au răscumpărat din această erezie la Al Doilea Sinod de la Efes,[2] dar acest lucru ocupă un loc important în diferenţele dintre aceste biserici orientale şi celelalte biserici creştine care au mult mai numeroşi adepţi, dar şi în conflictele civile şi fricţiunile din acea epocă şi din cele de după din Imperiul Roman de Răsărit.

De aici, în încurcătura tipică a schismelor, conform cu principalele facţiuni creştine, el a fost mai degrabă un Patriarh al Alexandriei care a devenit eretic, care într-un joc de putere preventiv, caracteristic megalomaniei, a încercat să îi excomunice pe mulţi alţi episcopi care se opuneau credinţei sale în monofizism, inclusiv pe Leon.

În consecinţă, el a fost excomunicat de către Leon, cel mai probabil imediat după începerea anului 450, ca o reacţie la controversele de la Sinodul tâlhăresc de la Efes, pe care îl prezidase la cererea împăratului în dauna lui Leon. Acesta trebuia să fie al patrulea sinod ecumenic dar poate fi descris doar ca fără efect şi ciudat, fiind caracterizat de hotărâri luate în absenţa dezbaterilor, decizii prin care personalităţi importante ale facţiunilor creştine erau măcelărite in absentia prin excomunicare şi ale cărui decizii, au fost, în consecinţă, toate anulate de Leo dar şi de către următorul sinod ecumenic din 451, numit Sinodul de la Calcedon (numit pe scară largă ca Sinodul IV Ecumenic de către majoritatea Bisericilor Creştine importante; în schimb, Bisericile Ortodoxe Orientale numite anterior acceptă Sinodul II de la Efes ca fiind canonic şi nu acceptă Sinodul de la Calcedon şi nici Crezul Calcedonian).

Cealaltă parte implicată în controversă, în afară de Dioscor, este Leon, fiecare considerându-l pe celălalt eretic. Principalii factori din spatele acestei dispute sunt încă actuali şi constituie subiectul discuţiilor dintre biserici.[3]

Cercetări recente sugerează că atât Leon cât şi Dioscor au fost ortodocşi pentru că ambii erau de acord cu Sfântul Chiril al Alexandriei, în special cu cele Doisprezece Capitole, cu toate că fiecare fusese considerat eretic de către partea cealaltă [4].

În Mai 1973, după cincisprezece secole, Papa Şenuda al III-lea (Gayyid) al Alexandriei l-a vizitat pe Papa Paul al VI-lea al Romei şi au declarat că au o credinţă comună referitor la firea lui Hristos, subiect care provocase schisma Bisericii la Sinodul de la Calcedon.[5] Totuşi, acest fapt este disputat, deoarece principalii lideri ai schismei ne-calcedoniene au condamnat în mod distinct înţelegerile Sfântului Chiril cu Sfântul Ioan al Antiohiei. De exemplu, Timotei Ailouros (ucenicul şi succesorul lui Dioscor), a scris: "Chiril... după ce a lămurit în chip minunat o înţeleaptă mărturisire a Ortodoxiei, s-a arătat nestatornic şi trebuie mustrat pentru că a propovăduit o învăţătură contrară: după ce mai înainte a afirmat că trebuie să vorbim de o (singură) Fire a lui Dumnezeu Cuvântul, a distrus dogma pe care o formulase şi a fost prins mărturisind două Firi ale lui Hristos." [6]

O declaraţie similară a fost stabilită între Bisericile ortodoxe orientale şi Biserica Ortodoxă răsăriteană în anii 1990. În vara lui 2001, Patriarhiile Ortodoxă Coptă şi Ortodoxă Greacă de Alexandria au convenit să-şi recunoască reciproc botezul făcut de cealaltă.[7].

Prima parte a vieţii

Înainte de a deveni Papă, Dioscor a slujit ca decan al Şcolii catehetice din Alexandria şi a fost secretarul personal al lui Sfântului Chiril cel Mare, Patriarh al Alexandriei, pe care l-a însoţit la Sinodul III Ecumenic care s-a ţinut la Efes.

Eutihie și Nestorie

În lupta sa împotriva lui Nestorie, Sfântul Chiril a explicat unirea dintre cele două firi ale lui Hristos (dumnezeirea şi umanitatea sa) ca "lăuntrică şi adevărată fără nici o separare, schimbare sau confuzie." El a respins teoria antiohiană a "sălăşluirii" sau "suprapunerii" sau "participării apropiate" ca nefiind pe deplin capabile să exprime unirea cea adevărată. El a acuzat teoria aceasta că permite divizarea celor două ipostasuri ale lui Hristos exact la fel cum a propovăduit Nestorie.

Astfel, formula ortodoxă tradiţională adoptată de Chiril şi Dioscor a fost "o singură fire întrupată" care se traduce în greceşte prin mia-physis şi nu prin mono-physis. Ei au înţeles prin mia: unul; dar nu "unul singur" ci "unul în unitate"; "altceva decât două firi"; aşa cum a declarat Dioscor. El a insistat pe "o singură fire" a lui Hristos pentru a afirma unitatea, identitatea unică a lui Hristos, ca unealtă de apărare a credinţei Bisericii împotriva nestorianismului. Astfel, Hristos este Dumnezeu şi om într-unul singur.

Pe de altă parte, formula antiohiană era "două firi după unire" care se traduce prin dio physis. Această formulă explică faptul că Hristos are două firi, el fiind Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului şi aceea că Dumnezeu nu suferă şi nici nu moare.

Sfântul Chiril însuşi a acceptat formula antiohiană în înţelegerile sale cu Sfântul Ioan al Antiohiei:

"Cu privire la exprimările evanghelice şi apostolice referitoare la Domnul, ştim că oamenii care sunt pricepuţi în ale teologiei le-au atribuit pe unele din ele Persoanei celei una, în timp ce pe celelalte le-au împărţit între cele două Firi, pe cele care erau potrivite lui Dumnezeu atribuindu-le dumnezeirii lui Hristos, iar pe cele care erau mai umile, firii Sale umane. Citind aceste sfinte cuvinte ale Voastre şi găsind că noi înşine gândim în acelaşi mod—pentru că este un Domn, o credinţă, un Botez—am dat slavă lui Dumnezeu, Mântuitorul tuturor"[8]

A urmat o luptă între Eutihie şi Teodoret. Eutihie a fost un arhimandrit al unei mănăstiri din Constantinopol. El a apărat formula "o singură fire" împotriva a "două firi." El a conchis că dumnezeirea absorbise umanitatea lui Hristos. Teodoret i-a acuzat pe Eutihie şi pe Chiril şi a publicat o lungă lucrare polemică împotriva lor. Sinodul de la Calcedon a avut loc în 448, Eutihie fiind condamnat şi exilat.

Iniţial, Leon i-a scris lui Eutihie lăudându-i zelul în combaterea dualismului nestorian. Dar mai târziu, s-a răzgândit; probabil atunci când a auzit că împăratul i-a scris lui Disocor, chemându-l la un sinod la care să se discute acest subiect. Leon, care nu fusese implicat în conflictul dintre hristologiile alexandrină şi antiohiană, a trimis la Constantinopol faimosul său Tomos (scrisoare) - dar nu pentru a împăca părţile în conflict, ci pentru a-i defăima teologii alexandrini.

Sinodul al II-lea de la Efes

Atunci, împăratul Teodosie al II-lea a convocat Sinodul II de la Efes (numit şi „Sinodul tâlhăresc de la Efes”), în 449 şi i-a cerut lui Dioscor să exercite o autoritate supremă asupra lucrărilor, ca preşedinte al sinodului. Eutihie a fost reabilitat deoarece s-a oferit să se căiască şi deoarece Leo i-a scris lui Flavian spunându-i că trebuie să fie amabil cu Eutihie şi să-l ierte dacă se căieşte.

Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon

Apoi, în 28 iulie 450, împăratul Teodosie a murit iar sora sa Pulcheria Împărăteasa şi soţul ei Marcian au fost încoronaţi ca împăraţi. Pulcheria a sprijinit Roma împotriva Alexandriei. Ea a strâns semnături pentru "Tomul" lui Leo ca acesta să fie considerat ca baza discuţiilor pentru un nou sinod care urma să se ţină la Calcedon. În acelaşi timp, ea a decis să nu lase Romei autoritatea supremă în Biserică. Ea a refuzat cererea lui Leo de a se ţine sinodul în Italia, sinodul fiind ţinut, în schimb, în Răsărit. Deşi se consideră că Sinodul de la Calcedon l-a condamnat pe Eutihie, cel asupra căruia s-a îndreptat sinodul într-adevăr a fost Dioscor, deoarece Eutihie se afla deja în Siria de Nord, unde fusese exilat înainte de începerea sinodului.

În timpul sinodului, Dioscor a explicat de ce trebuia păstrată formula "o Fire întrupată a lui Dumnezeu Cuvântul" (o formulă care fusese deja justificată şi definită la Primul Sinod de la Efes). Când au auzit "o singură fire," unii episcopi au strigat că "Eutihie a spus şi el aceste lucruri." Aici, Dioscor a clarificat opinia alexandrină, spunând: "Nu vorbim despre amestecare [contopire], nici despre împărţire [divizare], nici despre schimbare." Dioscor a încercat să-şi prezinte clar poziţia: aceea că el nu accepta "două Firi după unire," dar că nu avea obiecţii la formula "din două firi după unire."

Când prezidiul a început prezentarea ordinii de zi a sinodului, Paschasinus, delegatul roman, a spus: "Avem dispoziţii de la Roma ca Dioscor să nu aibă un loc în acest sinod. Dacă acest lucru se întâmplă, atunci el trebuie dat afară." Când prezidiul a întrebat ce făcuse Dioscor, delegatul roman a replicat: "A îndrăznit să prezideze un sinod fără autorizarea Scaunului apostolic al Romei, un lucru care nu s-a mai întâmplat până acum şi care nu se cuvine să se mai întâmple."

Împăratul a cerut sinodului să-i înlăture pe alexandrini şi să proclame o nouă formulă de credinţă care să aducă întreaga Biserică din Răsărit sub autoritatea Constantinopolului. Aceştia s-au folosit de Leon ca de o unealtă pentru a-şi atinge scopul, folosindu-se de ostilitatea lui faţă de Alexandria, pe care o privea ca un obstacol în instaurarea autorităţii papale peste Biserica din lumea întreagă.

Verdictul delegaţilor a fost anunţat: Dioscor al Alexandriei, Iuvenalie al Ierusalimului, Talasie al Cezareei, Eusebiu al Ancyrei, Eustaţie de Berytus şi Vasile al Seleuciei —aceştia erau oamenii responsabili de deciziile de la Sinodul al II-lea de la Efes şi ca atare toţi trebuiau depuşi. Astfel, patriarhul Alexandriei a fost exilat în insula Gangra. De fapt, Dioscor nu a fost condamnat nominal la Calcedon din cauza ereziei sale teologice, ci din cauza nerespectării canoanelor la Sinodul tâlhăresc de la Efes.

Noua formulă de credinţă

Sub o presiune puternică, episcopii de la sinod au acceptat noua formulă de credinţă, astfel încât Alexandria va pierde autoritatea teologică. În plus, atunci când delegaţii au încercat să impună autoritatea papală peste Biserica universală, tăcerea s-a transformat în revoltă. În scrisori repetate şi mânioase, Leo şi-a făcut cunoscută opoziţia la acest sinod deoarece considera Roma şi Constantinopolul egale.

Exilul lui Dioscor

După aceste incidente, un mesager de la Constantinopol a ajuns la Alexandria unde a anunţat exilul patriarhului Dioscor şi numirea unui preot alexandrin care se numea Proterius ca patriarh imperial, i.e., străin/ne-egiptean, peste Alexandria, acesta având aprobarea împăratului. El a ameninţat pe orice va încerca să-şi arate nesupunerea. Patriarhul melchit, care fusese numit de împărat, s-a înconjurat de soldaţi care pedepseau pe toţi cei care se opuneau poruncilor imperiale.

În anul 457, pe 11 septembrie, patriarhul Dioscor a murit în exil, în Asia Mică.[9] Când copţii au auzit acest lucru, ei s-au adunat împreună cu clerul şi l-au ales pe Timotei, ucenicul lui Dioscor, să fie noul patriarh. Acest lucru a devenit o practică regulată în Biserica Coptă, care încă nu s-a împăcat cu Patriarhiile Ortodoxe nici până în zilele noastre.


Casetă de succesiune:
Dioscor al Alexandriei
Precedat de:
Chiril I
Patriarh al Alexandriei
444-451
Urmat de:
Proterie (succesiune calcedoniană)
Timotei al II-lea (succesiune necalcedoniană)



A se vedea și

Note

  1. Consultări ortodoxe şi ortodoxe orientale: sprijinul lui Leon al Romei pentru Teodoret, sprijinul lui Dioscor al Alexandriei pentru Eutihie şi ridicarea anatemelor de John S. Romanides
  2. Istoria Bisericii Copte de Iris Habib Elmasry Volumul I
  3. Biserica Ortodosă Siriacă
  4. Consultări ortodoxe şi ortodoxe orientale: Sprijinul lui Leon al Romei pentru Teodoret, sprijinul lui Dioscor al Alexandriei pentru Eutihie şi ridicarea anatemelor de John S. Romanides
  5. Coptic.net Monofizism reconsiderat
  6. Timotei Ailouros, "Epistole către Kalonymos," Patrologia Graeca, Vol LXXXVI, Col. 276; citat în The Non Chalcedonian Heretics, p. 13. Vezi şi "The History of the Persistant Monophysite Rejection of St. Cyril of Alexandria's Teaching on the Two Natures of Christ"
  7. Biserica din Alexandria (coptă)#Sinodul de la Calcedon
  8. Ioan Karmiris, Declaraţii dogmatice şi de crez ale Bisericii Ortodoxe, Vol. 1, Atena, 1960. p. 154, citat în Ereticii ne-calcedonieni, p. 11
  9. Catholic Encyclopedia

Surse

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi