Păcat

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Spiritualitate didactică
Sfânta Treime
Dumnezeu Tatăl - Dumnezeu Fiul - Duhul Sfânt
Duhuri (spirite)
Îngeri - Diavoli
Viața viitoare
Judecată - Rai - Iad
Sfintele Taine
Botezul - Mirungerea
Sf. Împărtășanie - Mărturisirea
Căsătoria - Preoția
Sf. Maslu
Condiția omului
Omul - Îmbrăcămintea - Munca - Alimentația - Grijile - Visele
Teama - Gelozia - Cercetarea - Plictiseala
Libertatea - Ispita - Virtutea - Păcatul - Patima
Vârstele omului
Sărăcia - Bogăția- Luxul
Plăcerea - Boala - Bucuria- Tristețea- Suferința - Fericirea
Diverse
Cerșetoria - Extratereștri - Superstiții
Patimi ce afectează libertatea omului
Dependența de televizor
Dependența de internet - Dependența de jocurile pe calculator
Jocurile pe bani
Păcate îndreptate împotriva sănătății trupului
Fumatul - Drogurile
Păcate îndreptate împotriva sănătății trupului și sufletului
Prostituția
Decalogul
Decalogul
Rugăciunea, veghea și postul
Rugăciunea
Rugăciunea Tatăl Nostru - Rugăciunea inimii
Veghea - Postul
Virtuți
Virtuțile teologice

Credința - Nădejdea - Iubirea

Credința la români
Virtuțile morale

Înțelepciunea - Smerenia - Mulțumirea - Adevăr
Răbdarea - Stăruința în bine
Prietenia - Blândețea - Iertarea - Pacea
Mila - Dreptatea - Hărnicia

Păcate
Păcate strigătoare la cer
Uciderea - Homosexualitatea
Asuprirea orfanilor, văduvelor, străinilor, săracilor, năpăstuiților
Întârzierea sau oprirea plății lucrătorilor
Păcate capitale
Mândria - Desfrânarea
Iubirea de arginți - Invidia - Lăcomia
Mânia - Lenea
Alte păcate
Necredința - Închinarea la dumnezei străini
Pretexte și justificări pentru necredință - Atitudinea față de cei necredincioși

Vrăjitoria - Credința în astrologie - Credința în reîncarnare
Egoism - Furt - Nedreptatea - Lovirea - Gândurile rele
Nesocotirea părinților - Nesăbuința - Nepăsarea

Păcatele limbii
Minciuna - Mărturia mincinoasă - Hula - Cârtirea
Cearta - Bârfa - Limbuția
Editați această casetă

Păcatul (lat. peccatum; gr. hamartia - lit. ratarea ţelului) este călcarea voii lui Dumnezeu în chip voit şi conştient.[1]

Păcatul se mai numeşte şi "fărădelege" sau "nelegiuire", pentru că voia lui Dumnezeu se arată în legile, poruncile şi rânduielile pe care El le-a dat, din iubire de oameni. [2]Dar poruncile lui nu sunt o lege moartă, ci sunt cuvântul dătător de viaţă al lui Dumnezeu. De aceea, pentru creştini păcatul nu este înţeles într-un sens juridic, sau legic, pentru că toate poruncile şi legiuirile Sale Dumnezeu le-a dat oamenilor din iubire pentru om, care este încoronarea creaţiei (Cartea Facerii, cap 1) şi este făcut după chipul şi asemănarea Lui. De asemenea, Iisus Hristos, în Joia Cinei de taină, preziua morţii Sale, a lăsat ca testament ucenicilor Săi: "Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii. (Ioan 13, 34-35; 15, 17)

Când omul împlineşte poruncile lui Dumnezeu, atunci el împreună-lucrează cu harul lui Dumnezeu, este în legătură cu Dumnezeu, şi participă la Împărăţia lui Dumnezeu în mod nevăzut, încă din această lume. Când, dimpotrivă, omul dispreţuieşte porunca, cuvântul de viaţă al lui Dumnezeu, atunci el se rupe de Dumnezeu şi pierde părtăşia harului şi a Împărăţiei Sale.

Cuprins

Păcatul şi legea lui Dumnezeu

Moise cu Tablele Legii, sculptură din sec. XII de la Catedrala din Noyon, Franţa. Metropolitan Museum of Art, New York City
Mântuitorul, icoană de Andrei Rubliov, secolul al XV-lea

Păcatul înseamnă fărădelege sau călcarea legii lui Dumnezeu.[3] Prin legea lui Dumnezeu înţelegem totalitatea legilor, poruncilor, rânduielilor cuprinse de Vechiul Testament şi Noul Testament, ea fiind dată pentru cei păcătoşi [4]. În Vechiul Testament legea lui Dumnezeu este codificată în ,,Pentateuh”(primele 5 cărţi,,Facerea”, ,,Exodul”, ,,Leviticul”, ,,Numeri”, ,,Deuteronomul”), îmbracă haina proverbelor în ,,Pildele lui Solomon”, este cântată în ,,Psalmi”. În ,,Noul Testament” ea este întrupată şi tâlcuită de Hristos, în evanghelii, iar în epistole ea este întruchipată şi explicată de apostoli.

Ea este hrana spirituală a omului căci ,,omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului”[5](3). Dumnezeu a smerit poporul lui Israel, l-a lăsat să sufere de foame şi l-a hrănit cu mană, pe care n-o cunoscuse nici el, nici părinţii lui, ca să-l înveţe că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului.[6] Ispititorul îl îndeamnă pe Iisus, care flămânzise după 40 de zile de post: ,,Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini”. Iisus îi răspunde: ,,Este scris: Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.[7]

Iisus arată că legea lui Dumnezeu poate fi redusă la principiul reciprocităţii pe :,,Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta sunt cuprinse Legea şi Proorocii.[8]); tot Mântuitorul arată că cea dintîi poruncă este iubirea lui Dumnezeu(,,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta`; iată porunca dintâi[9]) iar a doua- continuă Iisus- care este asemenea ei, este iubirea aproapelui (,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.` care fusese enunţată în Levitic[10]). Acestea trebuie luate laolaltă cu porunca nouă a lui Hristos (,,Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu” în condiţiile în care ,,nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi” care arată că iubirea semenilor trebuie să meargă până la sacrificiul de sine, aşa cum a făcut-o Hristos.[11]Este ceea ce au făcut mucenicii creştini care şi-au dat viaţa pentru credinţa lor.

În absenţa iubirii, darul proorociei, al grăirii în limbi, cunoaşterea totală, credinţa uriaşă, mila absolută, sacrificiul de sine nu reprezintă nimic. Iubirea este incompatibilă cu păcatele: cu pizma, cu lauda de sine, cu mândria, cu purtarea necuviincioasă, cu egoismul, cu mânia, cu gândurile rele, cu nelegiuirile, ea însoţind virtuţile.:îndelunga răbdare, bunătatea, adevărul, iertarea, nădejdea, suferirea necazurilor. Spre deosebire de proorocii, grăirea în diverse limbi sau cunoştinţă care au toate un sfârşit, iubirea este veşnică, nemuritoare.[12] Dreptatea şi dragostea de Dumnezeu reprezintă lucruri mai importante decât zeciuiala din zarzavaturi, le spune Iisus fariseilor[13] Dreptatea, mila şi credincioşia sunt lucrurile cele mai însemnate din Lege pe care fariseii uită să le facă, ei mărginindu-se la îndeplinirea formală a zeciuielii obligatorii.[14]

Păzirea şi împlinirea legilor şi poruncilor (deci a legii lui Dumnezeu) este înţelepciunea şi priceperea evreilor înaintea popoarelor[15]Pentru vechii evrei ciucurele cu fir albastru era un accesoriu vestimentar care avea rolul de aducere-aminte a poruncilor Domnului`.[16] Creştinul nu trebuie să adauge nimic la aceste legi şi porunci şi nici să scadă, ci ele trebuie păzite exact aşa cum au fost date.[17] Porunca Domnului nu este mai presus de puterile omului şi nici departe de el, în cer sau dincolo de mare, ci, dimpotrivă, este foarte apropiată de gura şi inima omului.[18]Poruncile Domnului trebuie urmate, păzite şi transmise în familie de fiecare creştin.[19]

Clasificare

Adam şi Eva- Lucas Cranach Bătrânul, sec 16, Bode-Museum, Berlin
  • păcatul strămoşesc (păcatul lui Adam şi Eva)
  • păcatul personal (păcatul fiecărui om în parte)

Păcatele personale

Păcatele personale uşoare sunt păcate care presupun o abatere nu prea gravă de la Legea lui Dumnezeu şi sunt săvârşite de orice om din slăbiciune a voinţei.Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit, şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul, arată apostolul Iacov[20] sugerând faptul că toţi greşim în vorbire, într-un fel sau altul. În afară de Iisus nimeni nu e scutit de asemenea păcate. Totuşi, aceste păcate nu trebuiesc trecute cu vederea, perseverenţa în ele duce la căderi grave, în alte păcate mai mari.

Păcatele personale grele:

  1. păcatele capitale
  2. păcatele împotriva Sfântului Duh
  3. păcatele strigătoare la cer

Păcate capitale

Vameşul şi fariseul
Invidia
Lacomul-Thomas Rowlandson
Indolenţa (Fată italiană leneşă)-Jean-Baptiste Greuze

Păcatele capitale izvorăsc din slăbiciunea voinţei omului, slăbiciune creată de păcatul strămoşesc. Ele sunt în număr de şapte[21] şi corespund celor şapte patimi:

  • mândria - izvorăşte din intimitatea spirituală. Este cauza căderii îngerilor răi, şi, deci cauza primă a păcatelor. Semnele mândriei:
    • Nu se supune superiorilor
    • Nu lasă întâietatea celor de-o seamă şi celor mai mici
    • Vorbeşte mult şi cu semeţie
    • Caută în tot chipul slavă, cinste şi laude
    • Se înalţă pe sine şi faptele sale
    • Dispreţuieşte pe ceilalţi
    • Caută să sară în ochii celorlalţi
    • Se laudă cu neruşinare.
    • Orice lucru bun ar avea, şi-l asumă lui, nu lui Dumnezeu
    • Se laudă cu lucrurile bune pe care nu le are
    • Se străduieşte mult să îşi ascundă neajunsurile şi păcatele.
    • Nu primeşte îndemnurile, mustrările şi sfaturile.
    • Se amestecă în treburi care nu-l privesc.
    • Este neiubitor şi plin de ură.
  • iubirea de arginţi are şi ea izvorul în inima omului şi se manifestă ca o dorinţă nestăpânită după lucrurile trecătoare.
  • desfrânarea înseamnă lăsarea în voile trupeşti realizate prin simţuri şi prin trup. Cine se desfrânează, păcătuieşte în însuşi trupul său. După Sfântul Ioan Casian, desfrânarea are mai multe forme:
    • una lucrată în cadrul unirii dintre două persoane de sex opus. (curvia premaritală, perversiunile, etc)(a se vedea şi articolul prostituţia)
    • alta, în afară sau în lipsa atingerii unei persoane de sex opus, autosatisfacerea
    • a treia, curvia în suflet şi în minte
  • invidia se manifestă prin părere de rău faţă de binele aproapelui şi bucurie pentru necazul lui. Este o încălcare a dreptăţii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. "Spune-te Domnului şi roagă-L pe El; nu râvni după cel ce sporeşte în calea sa, după omul care face nelegiuirea." Invidia îi face pe oameni mai răi decât orice şarpe veninos!
  • lăcomia este un păcat trupesc caracterizat prin pofta nestăpânită de a bea şi a mânca. "De mâncare numai atât să ne folosim, cât să trăim, nu ca să ne facem robi poruncilor poftei. De acest păcat se leagă obezitatea şi alcoolismul care reprezintă două din cele mai importante probleme contemporane ale omului (alături de fumat şi consumul de droguri).
  • mânia presupune supărarea peste măsură pentru orice lucru şi dorinţa de răzbunare pe cei care ne-au făcut (aparent chiar) un rău. "Eu însă vă zic vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic este de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata Sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheara focului. (Matei 5:22). Mânia este o otravă puternică, cu care a adăpat Diavolul sufletul omenesc. Iată caracteristicile mâniei:
    • când este îndelung păstrată şi hrănită, ea se preface în răutate şi ranchiună. "Soarele să nu apună peste mânia voastră. Nici să nu daţi loc Diavolului." (Efeseni 4:26-27)
    • împreună cu răutatea, se naşte din o nemărginită iubire de sine
    • mânia se transformă in cazuri extreme uciderea celui pe care îl priveşte. Astfel Cain, împins de mânie l-a ucis pe bunul său frate Abel.
    • mânia se înfăptuieşte şi prin defăimare şi clevetire
    • omul prins de mânie "păcătuieşte şi se laudă cu păcatul".
  • lenea este nepăsarea faţă de îndatoririle creştine şi cele sociale. Din ea izvorăşte slăbiciunea fizică şi psihică, lipsurile, îndemnul la furt, ceartă, uitare de Dumnezeu. "Nu fiţi greoi, ci urmăritori ai celor ce, prin credinţă şi îndelungă răbdare, moştenesc făgăduinţele." (Evrei 6:12). "Calea celui leneş e un gard de spini, iar calea celui silitor e netedă." (Pilde 15:19). "În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce din pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce." (Facerea 3:19) De la lene nu e decât un pas până la beţie, care stârneşte o mulţime de alte păcate grele: desfrânarea, batjocurile, clevetirile, hulele, desele ospeţe, jafurile, călcările de jurământ, jocurile de noroc, înşelăciunile, certurile, bătăile, etc. Cei ce trăiesc în trândăvie sunt supuşi tuturor bolilor şi neputinţelor, căci la fel cum se cloceşte apa stătătoare şi trupul omenesc se strică şi slăbeşte fără mişcare şi osteneală; ei nu au poftă de mâncare, au somn neliniştit, sunt ponegriţi de oameni şi se chinuiesc în sărăcie şi în lipsuri. Se opun lenei: munca, rugăciunea şi cugetarea la poruncile lui Dumnezeu.

Păcate împotriva Duhului Sfânt

Păcatele împotriva Duhului Sfânt sunt acelea care încalcă conştient şi îndărătnic legea lui Dumnezeu şi adevărurile Sfântului Duh. Ele se opun celor trei mari lucrări ale Harului Sfântului Duh: credinţa, nădejdea, dragostea.

1) Deznădăjduirea în mila şi bunătatea lui Dumnezeu. Sunt oameni care socotesc că păcatele făcute de ei sunt atât de mari încât nu vor mai putea găsi iertare la Dumnezeu, chiar dacă s-ar pocăi, şi de aceea nu mai încearcă să se îndrepte, ci păcătuiesc mereu (Ioel 2.12-14). De acest păcat s-a făcut vinovat Iuda, care, după ce L-a vândut pe Mântuitorul s-a dus şi s-a spânzurat.(Mt27.5)
2) Încrederea nesocotită în bunătatea lui Dumnezeu. De acest păcat se face vinovat cel ce păcătuieşte neîncetat, şi totuşi crede că Dumnezeu, fiind atotbun, îl va ierta; de asemenea cel ce socoteşte că se va putea mântui numai prin credinţa lipsită de fapte bune (Rom2.4-5; Iac2.26)[22]
  • Păcatele împotriva dragostei
1) Pizmuirea aproapelui pentru harul care i s-a împărtăşit
2) Nepocăinţa până la moarte;nesocotirea darurilor lui Dumnezeu şi a rolului Lui în viaţa noastră prin neacceptarea lucrărilor Sfintei Biserici.[23]

Păcatele făcute împotriva Sfântului Duh sunt o cădere totală de har şi sunt de neiertat dacă cel păcătos nu se pocăieşte şi nu renunţă la ele.

Păcate strigătoare la cer

Cain şi Abel-Oswalt Kreusel,1591, reproducere dintr-o carte de artă
Nimicirea Sodomei şi Gomorei-John Martin

Greutatea păcatelor strigătoare la cer reclamă o pedeapsă chiar aici pe pământ. Ele strică însuşi chipul lui Dumnezeu din om. Ele sunt:

  1. Uciderea[24]
  2. Homosexualitatea[25]
  3. Asuprirea orfanilor, văduvelor, străinilor[26](vezi articolul mai cuprinzător: Asuprirea orfanilor, văduvelor, străinilor, săracilor, năpăstuiţilor )
  4. Întârzierea sau oprirea plăţii lucrătorilor.[27]

Alte păcate

Alte păcate sunt:

  1. Furtul
  2. Vrăjitoria
  3. Păcatul jocurilor pe bani
  4. Nedreptatea (măsluirea măsurilor, părtinirea, mita şi primirea de daruri, cămătăria, stoacerea de bani prin forţă sau ameninţarea cu forţa şi altele)
  5. Nesocotirea părinţilor
  6. Nesăbuinţa (lipsa de înţelepciune)
  7. Lovirea
  8. Nepăsarea
  9. Păcatele limbii (minciuna, mărturia mincinoasă, cearta, bârfa, limbuţia, hula şi altele)
  10. Gândurile rele
  11. Fumatul
  12. Drogurile

Cauza păcatului şi mijloacele de luptă împotriva lui

Fișier:Jocurile pe bani 2.jpg
Jetoane pentru jocuri de noroc.jpg
Gravură după Jacob Balde- Beţia uscată, Nuremberg, 1658
Bârfe, sculptură, Germania
Pinocchio-Enrico Mazzanti, prima ilustraţie (1883) la Le avventure di Pinocchio. Storia di un burattino - colorată de Daniel Donna

Cauza păcatului este ispita venită de la Cel-Rău[28] dar care speculează pofta din inima omului[29] Ispita este întotdeauna pe măsura noastră, scrie apostolul Pavel, căci Dumnezeu, care este credincios, nu îngăduie să fim ispitiţi peste puterile noastre ci- continuă apostolul- pregăteşte şi mijlocul de a ieşi din ea, de a o răbda.[30]Mijloacele de luptă împotriva ispitei sunt: împotrivirea, veghea, rugăciunea , postul.

Apostolul Petru scrie să fim treji, să veghem pentru că potrivnicul oamenilor, diavolul, dă târcoale, ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită, trebuie să ne împotrivim lui fiind tari în credinţă ştiind că fraţii creştini trec prin aceleaşi suferinţe.[31] În Deuteronom stă scris: Numai, ia seama asupra ta, şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe cari ţi le-au văzut ochii, şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi.[32] În Psalmi Dumnezeu spune:,, Cine aduce mulţămiri, ca jertfă, acela Mă proslăveşte, şi celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu”.[33] Solomon arată în proverbele sale:,,Calea oamenilor fără prihană este să se ferească de rău; acela îşi păzeşte sufletul, care veghează asupra căii sale.”[34]şi ,,Cine păzeşte porunca, îşi păzeşte sufletul; cine nu veghează asupra căii sale, va muri”[35] Iisus spune: ,,Vegheaţi dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului."[36] Înainte de arestare, Iisus, cuprins de întristare de moarte, le cere lui Petru, Iacov şi Ioan să vegheze şi să se roage pentru el, avertizându-i că duhul este plin de râvnă dar carnea este neputincioasă, dar aceştia adorm în două rânduri.[37] Apostolii nu reuşesc să scoată un duh rău dintr-un lunatic posedat care pătimea rău, de multe ori căzând în foc şi în apă. Iisus a certat duhul cel rău care a părăsit pe băiat, i-a certat pe apostoli pentru puţina lor credinţă şi le-a spus că acest soi de draci nu iese decât cu post şi cu rugăciune.[38]

Rugăciunea va fi lucrătoare doar dacă o vom face cu inima curată, respectând poruncile Domnului. 9Dacă cineva îşi întoarce urechea ca să n-asculte legea, chiar şi rugăciunea lui este o scârbă, spune Solomon. Proorocul Isaia spune: Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi ori cît de mult v-aţi ruga, n'ascult: căci mâinile vă sînt pline de sînge!``.[39]- şi ,,nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi -L împiedecă să v-asculte! “[40] Apostolul Ioan spune:,,Ştim că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoşi; ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă”.[41] Apostolul Petru arată că bărbaţilor care nu acordă cinstirea cuvenită femeilor, ca unor vase mai slabe şi ca unora care vor moşteni şi ele, împreună cu bărbaţii lor, harul vieţii, le sunt împiedicate rugăciunile.[42]

  • Să ne împotrivim păcatelor chiar şi atunci când ne-au prins în putere.
  • Să cugetăm asupra textelor din cărţile Sfinţilor Părinţi
  • Să ne amintim că, la botez, ne-am lepădat de Satana şi de lucrarea lui.
  • Să ne aducem aminte de cele patru lucruri de pe urmă: Moartea, Judecata de apoi, Raiul şi Iadul
  • Să ne amintim că dulce este păcatul dar veşnicia ce urmează va fi amară.
  • Să scăpăm de gândurile care ne îndeamnă spre păcat.
  • Să fim cu Dumnezeu înainte tot timpul.
  • Să ne păstrăm sufletul cât mai curat tot timpul.

Omul păcătos îşi ascunde păcatul

Toţi oamenii sunt păcătoşi.[43]prin faptele, vorbele şi gândurile lor. Ceea ce iese din gură spurcă pe om, căci vorbele izvorăsc din inimă, arată Iisus[44] Gura vorbeşte întotdeauna din prisosul inimii, învaţă Mântuitorul.[45] Omul nu-şi poate justifica păcatul[46] şi nici nu se poate curăţi singur de el.[47].

El este înclinat să-şi ascundă păcatul. După ce au păcătuit, Adam şi Eva s-au ascuns de Faţa lui Dumnezeu printre pomii din grădină.[48] În cartea lui Iov, acesta spune că ochiul preacurvarului pândeşte amurgul, îşi zice ,,nimeni nu mă va vedea" şi îşi pune o mahramă pe faţă.[49] În aceeaşi carte Iov spune că el nu şi-a ascuns fărădelegile ca oamenii, nu şi-a închis nelegiuirile în sân pentru că se temea de mulţime şi de dispreţul ei.[50] Proorocul Isaia îi căinează pe cei ce-şi ascund planurile dinaintea Domnului, care îşi fac faptele în întuneric şi zic:,,cine ne vede, cine ne ştie?".[51] Solomon spune: ,,cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte, capătă îndurare.[52] Saul inventează diverse pretexte pentru nerespectarea poruncii Domnului de a nimici în război pe amaleciţi, împreună cu vitele lor, spunând întâi că a păzit cuvântul Domnului, apoi că vitele cele mai bune au fost păstrate pentru a fi jertfite Domnului, ca pe urmă să recunoască că a păcătuit.[53]Apostolul Ioan spune că dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi.[54]

Mărturisire, iertare, îndreptare

Iisus chemându-l pe Zaheu

Omul este chemat să-şi mărturisească păcatele.[55] , să se căiască şi, primind iertarea de la Dumnezeu[56] prin intermediul preoţilor(care au primit această putere de la Hristos prin apostoli-[57]) la spovedanie, să se îndrepte precum David (pentru preacurvie şi uciderea lui Urie-[58], precum Manase (pentru mulţimea de ucideri, vrăjitorie, idolatrie-[59], precum tâlharul de pe cruce (pentru mulţimea fărădelegilor lui[60], precum Zaheu (pentru nedreptăţile comise, care a dăruit jumătate din averea sa şi a reîntors împătrit celor pe care îi nedreptăţise)[61], precum fiul risipitor (pentru irosirea averii în destrăbălare).[62]

Păcatul originar, pedeapsa lui Dumnezeu şi eliberarea prin jertfa Mântuitorului

Păcatul a intrat în lume din pricina neascultării lui Adam şi Eva care au mâncat din pomul cunoştinţei binelui şi răului.[63] Consecinţa păcatului originar a fost moartea că dat esenţial al condiţiei umane.[64] Întreaga condiţie umană este determinată de păcatul originar: femeia este condamnată la eterna luptă cu şarpele care va fi în cele din urmă biruit (Hristos care va strica lucrările Celui Rău); la suferinţele naşterii şi la o eternă supunere faţă de bărbat[65], bărbatul este condamnat să-şi scoată hrana cu trudă din pământul blestemat.[66] Omul a fost eliberat de păcatul originar prin jertfă de pe cruce a Mântuitorului.[67] Dar urmările păcatului au rămas încă prezente în fibra omului.

Uneori în teologia ortodoxă se vorbeşte despre "păcatul originar". Istoria păcatului originar este istoria căderii omului, a lui Adam şi Eva, din legătura sa cu Dumnezeu în Rai, când omul a ales de bunăvoie, sub ispita diavolului, altceva decât cuvântul dătător de viaţă al lui Dumnezeu.

Consecinţele păcatului au fost:

  • pe plan sufletesc: moartea sufletească, adică ruperea legăturii directe cu Dumnezeu (în Rai Adam şi Eva vorbeau faţă către faţă cu Dumnezeu)
  • pe plan fizic: boala, suferinţa, moartea fizică

Totuşi, teologia ortodoxă nu admite teoria greşită a Bisericii Catolice despre "transmiterea păcatului originar". După această teorie, păcatul originar personal al protopărinţilor Adam şi Eva se transmite de la un om la altul. Din această teorie ar rezulta, în mod direct sau indirect:

  • că sexualitatea (una din "puterile" pe care Dumnezeu le-a pus în om) este rea, de unde în Evul Mediu occidental s-au născut diferite teorii despre "puritate", s-a întărit celibatul preoţilor latini şi alte astfel de erori)
  • că păcatul strămoşesc apasă în mod direct asupra pruncilor nou-născuţi, care în lipsa Botezului nu au mântuire şi merg în iad

Pentru Biserica Ortodoxă, ceea ce se transmite nu este păcatul originar în sine (păcatul originar personal al lui Adam şi Eva), ci consecinţele păcatului în firea/natura umană - slăbiciunea, slăbănogeala, boala ei -, pentru că toţi suntem "din acelaşi sânge" (Fapte 17:26): "De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii pentru că toţi am păcătuit în el" (Romani 5:12). Despre această stare de slăbănogeală a firii umane vorbeşte Apostolul Pavel în Epistola către Romani, capitolul 7.

Dumnezeu nu a creat păcatul şi nici nu-l doreşte, dar îl îngăduie pentru a nu afecta libertatea omului, libertate cu care l-a înzestrat alături de demnitate, încă de la creaţie. Demonii s-au făcut demoni de bunăvoie şi nu prin voia lui Dumnezeu şi asemenea lor fac şi unii oameni.

Tocmai pentru a nu crea confuzie în jurul noţiunii de "păcat originar", Sfinţii Părinţi şi teologii ortodocşi au preferat să folosească sintagma "păcatul ancestral" (gr. προπατορικό αμάρτημα).

Despre eroarea teologică a teoriei transmiterii păcatului originar au scris în secolul XX mai mulţi teologi ortodocşi, între care: Ioan Romanides (teza sa de doctorat, Atena, 1957), Părintele Iustin Popovici (în volumul 1 al Dogmaticii sale), sfântul Ioan Maximovici (în cartea sa despre Maica Domnului), Preasfinţitul Kallistos Ware, Jean-Claude Larchet ş.a. [68]

Trăsăturile păcatului

După cum reiese şi din definiţie, păcatul este făcut cu bună ştiinţă şi este considerată drept păcat fapta omului care ştie ce face şi nu răul făcut de copiii sub 7 ani sau de cei bolnavi mintal. Păcatul este numai cel făcut cu voie liberă, care are loc când cel care păcătuieşte nu este constrâns de cineva, căci răul făcut împotriva voinţei sale nu se socoteşte drept păcat.

Treptele până la căderea în păcat

  1. ispita, atacul, momeala - un îndemn spre păcat care vine din interior sau din exterior, se manifestă ca un gând spontan adus de Diavol în minte: "Ce-ar fi dacă ai faci şi tu...?" sau prin alţi oameni
  2. însoţirea, pofta - gândul se amestecă cu cel al dracilor iar păcătosul are impresia că este al lui
  3. consimţirea - omul acceptă să facă fapta cea rea
  4. înfăptuirea - omul păcătuieşte

Nu vă speriaţi, orice păcat poate fi biruit!

Moduri de păcătuire

Sfinţii Părinţi întrevăd trei principale moduri de păcătuire:

Unele păcate pe care le gândim le transpunem şi în fapt(unele gânduri de iubire de arginţi, unele gânduri legate de necredinţă, unele gânduri de nepăsare, unele gânduri de lenevire, etc), iar altele nu (unele păcate ale desfrânării, unele gânduri de răzbunare, unele gânduri legate de iubirea de arginţi, unele gânduri de lenevire, unele gânduri de lovire, unele gânduri de jocuri pe bani, etc). Unele păcate ale limbii le continuăm şi în fapte (unele vorbe de mândrie, unele vorbe de nepăsare, unele vorbe legate de necredinţă, etc), iar altele nu (unele păcate ale desfrânării, unele ameninţări, etc). Unele păcate pe care le facem cu fapta sunt precedate de gândurile rele corespunzătoare (gândurile, dorinţele, planurile de a le face), altele nu (mânia, ura, bârfa, unele certuri, unele minciuni, etc)

Responsabilitatea unui om în faţa lui Dumnezeu

Orice om:

  • este responsabil pentru păcatele săvârşite personal
  • este responsabil pentru binele nefăcut.

Păcate pasive

  1. a refuza să spui ce ştii ca martor (Lev 5.1)
  2. a ocoli un lucru pierdut al aproapelui tău (Deut22.1-4)
  3. a refuza să faci un bine pe care ştii să-l faci (Iac4.17)
  4. nepăsarea faţă de săraci, orfani, văduve, străini (Iov31.16-20, 31-32, Mt25.31-46)
  5. nepăsarea faţă de bolnavi sau cei aflaţi în închisoare (Mt25.31-46)
  6. nepăsarea faţă de cel aflat în necaz şi suferinţă (Lc10.25-37)
  7. nepurtarea de grijă faţă de ai lui (nevastă şi copiii), şi mai ales de cei din casa proprie (1Tim5.8)

Alte păcate pasive

    1. când îndemnăm pe alţii la păcat
    2. când sfătuim greşit spre păcat
    3. când conlucrăm cu altul la păcat
    4. când ascundem păcatul şi apărăm păcătoşii
    5. când lăudăm păcatele altora
    6. când dăm ocazia de sminteală spre păcat

Citate

Arsenie Boca

„Am vrut să pun mâna pe rădăcina durerii, care nu este alta decât păcatul... Rugându-mă "Pentru pacea a toată lumea şi pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici", aud deodată, în urechea dinăuntru, înfruntarea amarnică "nu te ruga de Mine să le dau pace, roagă-te de oameni să-şi schimbe purtările dacă vor să mai vadă pace pe Pământ"...Lămurit că lucrurile nu stau bine”
(Părintele Arsenie Boca)


Arhimandritul Sofronie de la Essex

„Ce este păcatul în înţelesul creştin al cuvântului?

Păcatul, mai înainte de toate este un fenomen duhovnicesc, metafizic. Rădăcinile păcatului se află în adâncurile tainice, “mistice”, ale firii duhovniceşti a omului. Esenţa păcatului nu constă în încălcarea unor norme etice, ci în înstrăinarea de viaţa dumnezeiască, veşnică, cea pentru care a fost făcut omul şi către care este chemat în chip firesc, adică prin însăşi firea lui.

Păcatul se săvârşeşte în primul rând în adâncul tainic al duhului omului, însă urmările lui rănesc întreg omul. Odată săvârşit, el se răsfrânge asupra stării sufleteşti, precum şi a celei trupeşti a omului, asupra chipului său exterior, asupra soartei celui ce l-a săvârşit; el negreşit va ieşi afară din hotarele vieţii lui individuale şi va împovăra cu răul său viaţa întregii omeniri, şi, în consecinţă, se va răsfrânge asupra soartei întregii lumi.

Nu numai păcatul strămoşului nostru Adam a avut consecinţe de însemnătate cosmică, ci şi tot păcatul, al fiecăruia dintre noi , fie el vădit, fie el tainic, se răsfrânge asupra destinelor întregii lumi.

Omul trupesc nu simte urmările păcatului în sine, aşa cum le simte cel duhovnicesc. Omul trupesc nu observă nici o schimbare a stării sale lăuntrice după ce a săvârşit păcatul, pentru că el se află continuu într-o stare de moarte duhovnicească, pentru că el nu a cunoscut viaţa cea veşnică a duhului.Omul duhovnicesc, dimpotrivă, cu fiecare înclinare a voii sale spre păcat observă în sine o schimbare a stării lăuntrice în virtutea împuţinării harului.

Ceea ce uimea la Sfântul Siluan era neobişnuita subţirime a minţii sale lăuntrice şi deosebita sa intuiţie duhovnicească. Trăirea păcatului la el, chiar mai înainte de a i se arăta Domnul, dar mai ales după aceasta şi în tot restul vieţii sale, era excepţional de adâncă şi de puternică; inima îl durea în chip de nesuportat, şi de aceea şi pocăinţa lui era cu o tânjire de nestăvilit, cu plâns, fără alinare câtă vreme nu simţea în suflet iertarea lui Dumnezeu. Multora, aceasta ar putea să li se pară curios, iar unora poate chiar exagerat, dar pilda Sfântului Siluan nu este pentru toţi.

În căinţa sa pentru păcat, el căuta nu doar o simplă iertare, pe care uşor o dă Dumnezeu, poate şi numai pentru un singur suspin de părere de rău, ci o iertare atotcuprinzătoare, aşa încât sufletul să simtă desluşit în sine harul. El cerea de la Dumnezeu puterea de a nu mai repeta păcatul, de este cu putinţă, niciodată; se ruga la Dumnezeu să se izbăvească de lucrarea “legii păcatului” din noi (Rom. 7,23). El trăia urmările păcatului -pierderea harului- atât de puternic şi de dureros, încât se temea de a repeta o asemenea experienţă. Îndepărtarea dragostei lui Dumnezeu şi a păcii lui Hristos de la suflet, erau pentru el mai cumplite decât orice. Conştiinţa că scârbeşte pe Dumnezeu, pe un asemenea Dumnezeu, blând şi smerit - îi era de nesuportat. Trecea prin cele mai adânci suferinţe ale conştiinţei care greşeşte împotriva sfintei dragoste a lui Hristos. Cine cunoaşte dragostea în planul omenesc, să zicem pentru părinţi, dacă a săvârşit vreun păcat împotriva acelei iubiri, acela ştie cât de nesuportat poate fi chinul conştiinţei; dar tot ce se poate întâmpla în lumea relaţiilor sufleteşti nu este decât o palidă umbră în comparaţie cu relaţiile duhovniceşti cu Dumnezeu.

Astfel, Dumnezeu mai înainte de veci a cunoscut pe Simeon - Siluan, şi, într-un chip neînţeles nouă, i-a dat să cunoască esenţa păcatului atât de adânc şi de puternic încât el cu adevărat trăia muncile iadului şi dintru acest “iad cel mai de jos”, se ruga până când s-a plecat către el Domnul şi i S-a arătat, dându-i să cunoască învierea sufletului şi să vadă pe Fiul Omului întru împărăţia Sa mai înainte de a gusta moartea cea după trup. (Mt. 16,28).”
(Arhimandrit Sofronie, DIN ÎNVĂŢĂTURILE SFÂNTULUI SILUAN, cap. Despre păcat)


Citiţi şi despre

Bibliografie

  • Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, ISBN 973-9332-86-2
  • Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, ISBN 973-9332-86-2
  • Arhiepiscopia Ortodoxă Romană a Vadului , Feleacului şi Clujului- Învăţătură de credinţă ortodoxă, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4
  • Carte de învăţătură creştină ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978
  • Ene Branişte şi Ecaterina Branişte-Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Editura Diecezană Caransebeş, 2001, ISBN 973-97569-7-2
  • Sfântul Tihon din Zadonsk- Despre păcate, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2006, ISBN 9 789737 623270
  • Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia Ortodoxă - Stiinţa Sfinţilor Părinţi, Editura Învierea, Timişoara
  • Pr. Stăniloaie, Ascetică şi mistică
  • Sf. Siluan Athonitul, Din iadul patimilor spre raiul virtuţilor
  • Pr. Ioan Teşu, Catehism creştin-ortodox
  • Părintele Arsenie Boca-Ridicarea căsătoriei la înălţime de taină, editura Agaton

Surse

Note

  1. Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă. Tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi cu binecuvântarea şi purtarea de grijă ale Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Bucureşti, 2000 ; cap. 77. "Ce este păcatul?"
  2. Acestea sunt dezvoltate pe sfântul apostol şi evanghelist Ioan, în prima sa epistolă sobornicească.
  3. 1Ioan3.4, Rom 5.13, Iac2.9, Is59.12
  4. 1Timotei 1.9
  5. Deut8.3,Mt4.4
  6. Deut8.3
  7. Mt4.4
  8. Mt7.12
  9. Mc12.28-34, Deut4.27-29
  10. Lev19.18, Mat22.34-40, Mc12.31, Lc10.27
  11. Ioan13.34-35, Ioan15.12-17
  12. 1Cor13.1-10
  13. Lc11.42
  14. Mt23.23-24
  15. Deut4.1-10
  16. Num15.37-41
  17. Deut4.2
  18. Deut31.11-14
  19. Deut6.17-25
  20. Iac3.1-2
  21. Sf. Grigorie cel Mare ( sec al VI-lea) a stabilit şapte păcate capitale (Lib. mor. in Job. XXXI, XVII), această clasificare fiind reţinută de cei mai mulţi teologi ai Evului Mediu. Toma de Aquino, sec al XIII-lea (I-II:84:4) vorbeşte de slavă deşartă (mândrie), avariţie, lăcomie, desfrânare, lene, invidie, mânie. Sf. Bonaventura (sec al XIII-lea) dă aceeaşi enumerare (Brevil, III, IX). Scriitorii creştini timpurii distingeau opt păcate capitale: Sf. Ciprian, sec al III-lea (De mort., IV), Ioan Casian, sec al III-lea (Institutes 5, Conferences 5), Columbanus, sec al V-lea (("Instr. de octo vitiis princip." în "Bibl. max. vet. patr.", XII, 23), Alcuin, sec al VII-lea (De virtut. et vitiis, XXVII sqq.)http://www.newadvent.org/cathen/14004b.htm
  22. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului- Învăţătură de credinţă ortodoxă, vezi bibliografia, pag 394
  23. Carte de învăţătură creştină ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române
  24. Fac4.10-12
  25. Fac18.20
  26. Exod22.21-27
  27. Ier22.13,Mal3.5,Iac5.4, Deut24.14-15, Lev19.13<
  28. 1Pet 5.6-8
  29. Iac1.14
  30. 1Cor10.13
  31. 1Pet5.6-8
  32. Deut4.9
  33. Ps50.23
  34. Prov16.17
  35. Prov19.16
  36. Mt25.13
  37. Mat26.36-46
  38. Mat17.15-21
  39. Isaia 1.15
  40. Isaia 59.2
  41. Ioan 9.31
  42. 1 Petru 3.7
  43. Fac8.21, Iov15.14, Iov25.4, Ioan 3.6, Prov20.9, Ecl 7.20, Rom3.10, Iac3.2, 1Ioan1.8, 1Ioan5.19
  44. Mc7.18-23, Mc 7.20-23
  45. Lc6.45, Mt12.34
  46. Iov9.2, Iov9.28-31, Ier2.22
  47. Prov20.9
  48. Fac3.8-10
  49. Iov24.15
  50. Iov31.33
  51. Is29.15
  52. Prov28.13
  53. 1Sam15.13-30
  54. 1Ioan 1.8-10
  55. Lev5.5, Lev26.40, Num 5.6-7, Jud10.10, Neemia 1.5-7, Iov33.27, Isaia 59.12-13, Ezdra10.11, Pl3.42, Dan9.5, Iac5.16, Ier3.13, Ier3.25, 1Ioan1.9, Ier14.17-20, Osea5.15, iov33.26-28, Dan9.20-23, Iosua 7.19, Is59.12-13, Ier3.25, Neemia1.6, Dan9.8, Ioan20.22-23, Mt18.18
  56. Is1.18, Is40.2, Ier33.8, Mal3.17, Is43.25, Is55.7, Evrei 8.12, 2Cor5.19, Col2.13, Efes4.32, 1Ioan 1.9, FA5.31
  57. Lc24.46-53, Ioan20.21-23
  58. 2Sam11-12.12-14
  59. 2Cron 33.1-20
  60. Lc23.39-43
  61. Lc19.1-10
  62. Lc15.11-32
  63. Fac3.6
  64. Fac2.17, 3.3, Iac1.15, Rom6.16,23, 1 Cor 15.55-56
  65. Fac3.16
  66. Fac3.17-19
  67. Ioan 1.29, Evrei 9.26, 1Ioan 3.5, Mt1.21, Mt9.13, Mt18.11, Lc5.32, Mc2.17, 1Tim1.15, Gal1.4, Tit2.14, 1Cor15.3, Rom6.10, 1Pet3.18Rom5.6-8, Evrei9.15, 1Pet2.24, Mat26.28, Efes1.7, Col.14, Tit2.14, 1Pet1.18-19, Mat1.21, Evrei 1.3, Evrei 9.14, 1Ioan 1.7
  68. A se vedea şi articolul în limba engleză: http://en.orthodoxwiki.org/Original_sin
Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi