Atanasie Athonitul

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Sfântul Atanasie Athonitul

Preacuviosul Părintele nostru At(h)anasie Atonitul (Greek: Αθανάσιος ο Αθωνίτης) sau Atanasie din Trapezunt a fost un monah care a întemeiat comunitatea monastică de la Muntele Athos, comunitate ce a devenit mai apoi cel mai mare centru al monahismului ortodox. Prăznuirea lui se face pe 5 iulie.

Cuprins

Viaţa

Sfântul Atanasie s-a născut în Trapezunt în preajma anului 920, primind la botez numele de Avraam (Avramie). Rămas orfan din copilărie, a fost crescut de o monahie evlavioasă. După moartea mamei lui, Avraam a fost dus la Constantinopol, la curtea împăratului Roman ce Bătrân. Acolo afost dat la învăţătură la şcoala lui Atanasie, un renumit profesor de retorică. În scurt timp, priceperea lui a ajuns să o egaleze pe cea a maestrului său, astfel că tânarul Avraam a devenit la rândul său profesor. În timpul şederii sale la Constantinopol, l-a cunoscut pe Sfântul Mihail Malein (12 iulie), egumenul unei mănăstiri de pe muntele Kyminas. Avraam i-a povestit Sf. Mihail despre viaţa lui şi i-a descoperit dorinţa lui de a intra în monahism. Mihail a înţeles atunci că Duhul Sfânt îl învăţase multe despre mântuire pe tânărul Avraam. În timpul unora dintre convorbirile lor duhovniceşti, Sf. Mihail a primit şi vizita lui Nichifor Foca, un ofiţer din armata imperială care avea să devină mai târziu împărat. Nichifor a fost profund impresionat de înţelepciunea lui Avraam şi l-a privit toată viaţa cu evlavie şi cu dragoste.

Aprins de râvnă pentru viaţa monahală, Avraam a lăsat toate şi a plecat la mănăstirea din Kyminas. Căzând la picioarele egumenului Mihail, s-a rugat să fie primit în viaţa monahală. Acesta l-a primit cu bucurie şi l-a tuns în monahism, schimbându-i numele în Atanasie. Mai târziu, în anul 958, părăsind mănăstirea din Kyminas în căutarea unui loc mai însingurat, a ajuns la locul numit Melanos, la capătul Muntelui Athos, unde s-a aşezat, departe de alte aşezări monahale. Şi-a propus să se nevoiască aici vreme de un an; dar în ultima zi a anului rânduit, atunci când a început să se roage, deasupra lui a strălucit o lumină de nedescris, umplându-l de bucurie negrăită. Orice gând de plecare s-a risipit, iar din ochii lui au început să curgă râuri de lacrimi binecuvântate. Din acea clipă, Sfântul Atanasie a primit darul blândeţii, şi a început să îndrăgească locul nevoinţelor sale pe cât îl urâse mai înainte.

Sfântul Atanasie Athonitul cu Maica Domnului

În acea vreme, Nichifor Foca, amintindu-şi că făgăduise să intre şi el în viaţa monahală, l-a îndemnat pe Atanasie să construiască o mănăstire. Deşi la început s-a împotrivit, Atanasie a început mai apoi să construiască mănăstirea. În timp ce se străduia să-i apere pe pustnicii şi schiturile din jur de raidurile sarazinilor musulmani, a construit ceea ce avea să devină Mănăstirea Marea Lavră din Sfântul Munte, reunind schiturile existente într-o singură comunitate. Mănăstirea a fost sfinţită în anul 963. Mănăstirea există şi funcţionează până în zilele noastre. Alte trei mănăstiri au mai fost întemeiate pe Muntele Athos în vremea vieţii Sfântului Atanasie: Iviron, Esfigmenu şi Vatopedi.

Atanasie a stabilit în mânăstire o rânduiala de viaţă cenobitică (viaţa de obşte), pe baza modelului oferit de vechile mănăstiri din Palestina. Slujbele dumnezeieşti erau respectate cu tristeţe, nici unul dintre monahi neîndrăznind să vorbească în timpul slujbelor sau să întârzie la biserică decât în caz de mare nevoie. Cu toate acestea, Sfântul Atanasie a avut de înfruntat şi o considerabilă mişcare de opoziţie în încercarea sa de a pune ordine şi rânduială în vieţile monahilor de la Sfântul Munte.

La moartea împăratului Nichifor, în 969, duşmanii lui au avut câştig de cauză, iar Sfântul Atanasie a fost nevoit să plece în Cipru. A trăit acolo până când noul împărat, Ioan Tzimiskis (969-976) a luat şi el sub ocrotire Marea Lavră şi a dat mănăstirii primul Statut de organizare (Tragos) în anul 971.

Adormirea şi Sfintele Moaşte

Sfântul Atanasie a trecut la Domnul în preajma anului 1000, într-un accident, fiind ucis sub dărâmături, atunci când cupola noii biserici s-a prăbuşit. Din pricina acestei morţi brutale, mulţi dintre duşmanii săi îl huleau, zicând că aceasta fusese pedeapsa lui Dumnezeu. Sfântul a fost înmormântat alături de biserica mănăstirii Marea Lavră (astăzi extinsă pentru a cuprinde mormântul Sfântului), ctitoria sa, în partea stângă a bisericii.

La scurtă vreme după adormirea sa, Atanasie a fost proslăvit ca sfânt. La un an de la moartea sa, pregătindu-se monahii de la Marea Lavră de hramul bisericii, închinată Născătoarei de Dumnezeu, Maica Domnului le-a vestit ea însăşi în vis monahilor că în acel an se cuvenea să-l cinstească mai întâi pe Sfântul Atanasie. Iar când patriarhul de atunci al Ierusalimului a vrut să scoată Sfintele Moaşte ale Cuviosului Atanasie şi să le aducă în biserică spre închinare, din mormântul său a ieşit foc, arătând astfel că sfântul nu voia ca rămăşiţele sale pământeşti să fie cinstite ca ale unui sfânt, ci doar să fie pomenit în rugăciune.

Cu timpul, s-a construit un paraclis, lipit de zidul bisericii mari a mănăstirii, deasupra mormântului Sfântului Atanasie, care există până azi, şi unde monahii şi pelerinii se pot închina după cuviinţă celui care a fost întemeietorul vieţii de obşte de la Sfântul Munte.

Imnografie

Tropar, glasul al 3-lea:

De viaţa ta cea în trup s-au minunat cetele îngereşti; cum cu trupul la luptele cele nevăzute ai ieşit, pururea mărite, şi ai rănit cetele drăceşti. Pentru care, Atanasie, Hristos ţi-a răsplătit cu bogate daruri. Drept aceea, părinte, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 8-lea:

Ca spre un văzător al fiinţelor celor fără de trup şi ca spre un tâlcuitor cu adevărat strigă către tine turma ta, de Dumnezeu grăitorule. Nu înceta a te ruga pentru robii tăi, ca să fie izbăviţi de ispite şi de primejdii cei ce îţi cântă: Bucură-te, Părinte Atanasie!

Alt condac, glasul al 2-lea:

Jugul lui Hristos, Atanasie, şi crucea ta pe umeri ridicând, următor prea ales patimilor Lui te-ai făcut, şi părtaş măririi Lui celei dumnezeieşti, împărtăşindu-te şi desfătării celei fără de sfârşit.

Iconografie

Sfântul Atanasie Athonitul se zugrăveşte bătrân, pleşuv, cu barbă ascuţită, înveşmântat după chipul sfinţilor cuvioşi. Poartă în mână un înscris care pe care Dionisie din Furna spune că se scrie astfel: „Nimic alta nu vatămă mai mult pe călugări şi bucură pe demoni decât a-şi ascunde gândurile, că în inima celor blânzi odihneşte Domnul, iar sufletul răzvrătitor este scaun diavolului” (Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Sophia, Bucureşti, 2000, pp. 158, 208).

Surse

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi