Grigorie cel Mare

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Icoana Sfântului Grigorie cel Mare

Grigorie I, cunoscut şi ca Grigorie cel Mare (sau Grigorie Dialogul), a fost Episcop al Romei (Papă) din 3 septembrie 590 până la adormirea sa în 12 martie 604.
Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 12 martie.

Cuprins

Viaţa

Sfântul Grigorie s-a născut într-o familie bogată, care poseda mari suprafeţe de pământ în Italia. A făcut studii strălucite în tinerețe și a devenit prefect al Romei. După moartea tatălui său, Grigorie vinde totul, o parte dă la săraci, iar cu o altă parte zidește șase mănăstiri. Renunță la toga prefectorală și se face călugăr, transformându-și propria casa într-o mănăstire cu hramul Sfântul Andrei. Papa Pelaghie al II-lea l-a numit ambasadorul său la Constantinopol; totuşi, Sfântului Grigorie i-a displăcut atmosfera plină de vorbărie de la curtea imperială şi nu a învăţat niciodată greceşte.

Se întoarce la Roma la sfârșitul misiunii la Constantinopol, aducând cu sine la Roma moaște importante: braţul sfântului apostol Andrei şi capul sfântului evanghelist Luca.

Papa Pelaghie al II-lea îl face secretarul său, pentru ca la moartea acestuia Grigorie să fie ales episcop al Romei.

După ce a fost hirotonit Episcop al Romei în 3 septembrie 590, el a negociat o pace cu lombarzii care asediau Roma şi l-a trimis pe Sfântul Augustin din Canterbury să evanghelizeze Britania.

El este cunoscut în Răsărit sub numele de Grigorie Dialogul din cauza lucrării sale în patru volume Dialoguri, în care a scris despre vieţile şi minunile sfinţilor din Italia şi despre viaţa de după moarte. Este sursa iniţială despre viaţa Sfântului Benedict de Nursia. A mai scris lucrările: Moralia despre Iov - un comentariu la Cartea lui Iov, Omiliile la Ezechiel, Reguli pastorale - care a fost manualul de bază pentru preoţii din Apus pentru mulţi ani de atunci încolo - şi un mare număr de alte predici.

El a adăugat pomenirea Sfântului Apostol Andrei la embolism de la Rugăciunea Domnului din vechea Mesă romană; ca urmare, Mesa romană este adesea numită Liturghia Sfântului Grigorie, în special printre unii ortodocşi. El este iniţiatorul unui model apusean de cântare bisericească, numit adesea "Cântarea gregoriană".

În Răsărit Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite care se slujeşte în Postul Mare îl pomeneşte pe Sfântul Grigorie ca autor, deşi nu este clar ce rol a avut acesta în dezvoltarea acestei Liturghii.

Sfântul Grigorie a adormit întru Domnul în 12 martie 604.

Citate din scrierile Sf. Grigorie cel Mare

„Aşadar, acela care s-a purtat diavoleşte din propria dorinţă şi care totuşi vrea ca ceilalţi să tacă, este martor împotriva lui însuşi, pentru că singur doreşte să fie iubit mai mult decât este iubit adevărul,care nu a dorit să fie apărat împotriva lui însuşi. Bine înţeles că nu există om care să trăiască fără să păcătuiască uneori, dar el doreşte cu adevărat să fie iubit mai mult decât iubeşte el însuşi, care nu doreşte să fie pus faţă în faţă cu adevărul de nimeni. De aceea Petru de bunăvoie a acceptat dojana lui Pavel; David de bună voie a ascultat reproşul unui supus. Pentru că un bun conducător care nu este interesat de cultul său, ia ca pe un omagiu adus smereniei sale cuvintele libere şi sincere ale supuşilor. Dar în această privinţă modul de guvernare trebuie temperat cu o aşa de fină artă a moderării, încât minţile supuşilor, când se arată ele înseşi capabile de observări corecte în unele privinţe, să dea liber exprimării, dar libertate care să nu cadă în mândrie, altfel, când libertatea de vorbire este acordată prea generos, smerenia propriei lor vieţi va fi pierdută.” -- Reguli pastorale

„În fiecare zi vă hrăniţi trupurile cu cele necesare pentru a le păstra sănătoase. În acelaşi fel faptele voastre bune trebuie să fie hrana zilnică a inimilor voastre. Trupurile sunt hrănite cu mâncare iar sufletele cu fapte bune. Nu trebuie să refuzaţi sufletelor, care vor trăi o veşnicie, ceea ce oferiţi trupului, care este supus morţii.”

„Pentru a putea renunţa la lumea aceasta, trebuie să nu iubim lucrurile trecătoare, să tindem cu mintea în smerenie faţă de Dumnezeu şi apropiaţii noştri, să ne păstrăm răbdarea în faţa insultelor şi, cu pază răbdătoare, să respingem durerea răutăţii din inimă, să ne dăm bunurile celor săraci, să nu râvnim la ale altora, să-l preţuim pe prieten în Dumnezeu, să-l iubim pe chiar şi pe cel duşman nouă pe seama lui Dumnezeu, să ne îndurerăm de necazul aproapelui, nu să ne bucurăm la moartea cuiva care ne este rival, aceasta este fiinţa cea nouă pe care Stăpânul neamurilor o caută cu cu ochi atent printre ceilalţi ucenici, spunând: <<Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi>> (2 Cor. 5:17).”

„Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu şi îi urmăm poruncile dacă ne abţinem noi înşine de la plăceri. Pentru că acela care se abandonează singur dorinţelor ilegale cu siguranţă nu îl iubeşte pe Dumnezeu, deoarece îl contrazice pe Dumnezeu în propriile lui intenţii... Aşadar, acela care nu este cucerit de acceptarea plăcerilor demonice îl iubeşte pe Dumnezeu cu adevărat. Cu cât mai puţin cineva îşi găseşte plăcere în lucruri mărunte cu atât mai mult el se depărtează de dragostea cerurilor.”

„O spun fără cea mai mică urmă de ezitare, orice se numeşte pe sine însuşi episcop universal sau doreşte acest titlu, este, prin mândria sa, precursorul Antihristului, pentru că astfel el doreşte să se ridice singur deasupra celorlalţi. Greşeala în care care el izvorăşte din din mândria egală cu cea a lui Antihrist; pentru că cel rău doreşte să considerat deasupra celorlalţi oameni, ca un dumnezeu, încât în acelaşi fel oricine se va numi singurul episcop se înalţă singur peste ceilalţi oameni... O ştii, fratele meu: au nu venerabilul Sinod de la Calcedon a conferit titlul de "universal" episcopilor din scaunul apostolic al Romei, unde anume sunt, prin voinţa lui Dumnezeu, slujitor? Şi totuşi niciunul dintre noi nu a permis ca acest titlu să îi fie dat lui; nimeni nu şi-a asumat acest titlu întărit, ca nu cumva prin asumarea unei cinstiri deosebite în demnitatea episcopiei, să părem că o refuzăm tuturor celorlalţi confraţi.”

Imnografie

Tropar (Glasul 4)

Cel ce de sus, de la Dumnezeu, ai luat dumnezeiescul har, mărite Grigorie, și cu puterea aceluia întărindu-te, de bunăvoie ai urmat Sfintei Evanghelii a lui Hristos, de la Care ai luat plata ostenelilor tale, întru tot fericite ; pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Condac (Glasul 3)

Ca un începător te-ai arătat lui Hristos, Începătorul pastorilor, și părtaș călugărilor, Părinte Grigorie, povățuindu-i către ceata cea cerească, de unde ai învățat turma lui Hristos poruncile Lui și acum te bucuri și dănțuiești în corturile cerești.

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Grigorie cel Mare („Dialogul”) se zugrăveşte tânăr, cu puţină barbă (Erminia picturii bizantine, Sophia, Bucureşti, 2000, pp. 152, 199).

Legături externe

Casetă de succesiune:
Grigorie cel Mare
Precedat de:
Pelagius II
Papă al Romei
590–604
Urmat de:
Sabinianus


Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi