Grigorie cel Mare

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Icoana Sfântului Grigorie cel Mare

Grigorie I, cunoscut și ca Grigorie cel Mare (sau Grigorie Dialogul), a fost Episcop al Romei (Papă) din 3 septembrie 590 până la adormirea sa în 12 martie 604.
Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la 12 martie.

Cuprins

Viața

Sfântul Grigorie s-a născut într-o familie bogată, care poseda mari suprafețe de pământ în Italia. A făcut studii strălucite în tinerețe și a devenit prefect al Romei. După moartea tatălui său, Grigorie vinde totul, o parte dă la săraci, iar cu o altă parte zidește șase mănăstiri. Renunță la toga prefectorală și se face călugăr, transformându-și propria casa într-o mănăstire cu hramul Sfântul Andrei. Papa Pelaghie al II-lea l-a numit ambasadorul său la Constantinopol; totuși, Sfântului Grigorie i-a displăcut atmosfera plină de vorbărie de la curtea imperială și nu a învățat niciodată grecește.

Se întoarce la Roma la sfârșitul misiunii la Constantinopol, aducând cu sine la Roma moaște importante: brațul sfântului apostol Andrei și capul sfântului evanghelist Luca.

Papa Pelaghie al II-lea îl face secretarul său, pentru ca la moartea acestuia Grigorie să fie ales episcop al Romei.

După ce a fost hirotonit Episcop al Romei în 3 septembrie 590, el a negociat o pace cu lombarzii care asediau Roma și l-a trimis pe Sfântul Augustin din Canterbury să evanghelizeze Britania.

El este cunoscut în Răsărit sub numele de Grigorie Dialogul din cauza lucrării sale în patru volume Dialoguri, în care a scris despre viețile și minunile sfinților din Italia și despre viața de după moarte. Este sursa inițială despre viața Sfântului Benedict de Nursia. A mai scris lucrările: Moralia despre Iov - un comentariu la Cartea lui Iov, Omiliile la Ezechiel, Reguli pastorale - care a fost manualul de bază pentru preoții din Apus pentru mulți ani de atunci încolo - și un mare număr de alte predici.

El a adăugat pomenirea Sfântului Apostol Andrei la embolism de la Rugăciunea Domnului din vechea Mesă romană; ca urmare, Mesa romană este adesea numită Liturghia Sfântului Grigorie, în special printre unii ortodocși. El este inițiatorul unui model apusean de cântare bisericească, numit adesea "Cântarea gregoriană".

În Răsărit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite care se slujește în Postul Mare îl pomenește pe Sfântul Grigorie ca autor, deși nu este clar ce rol a avut acesta în dezvoltarea acestei Liturghii.

Sfântul Grigorie a adormit întru Domnul în 12 martie 604.

Citate din scrierile Sf. Grigorie cel Mare

„Așadar, acela care s-a purtat diavolește din propria dorință și care totuși vrea ca ceilalți să tacă, este martor împotriva lui însuși, pentru că singur dorește să fie iubit mai mult decât este iubit adevărul,care nu a dorit să fie apărat împotriva lui însuși. Bine înțeles că nu există om care să trăiască fără să păcătuiască uneori, dar el dorește cu adevărat să fie iubit mai mult decât iubește el însuși, care nu dorește să fie pus față în față cu adevărul de nimeni. De aceea Petru de bunăvoie a acceptat dojana lui Pavel; David de bună voie a ascultat reproșul unui supus. Pentru că un bun conducător care nu este interesat de cultul său, ia ca pe un omagiu adus smereniei sale cuvintele libere și sincere ale supușilor. Dar în această privință modul de guvernare trebuie temperat cu o așa de fină artă a moderării, încât mințile supușilor, când se arată ele înseși capabile de observări corecte în unele privințe, să dea liber exprimării, dar libertate care să nu cadă în mândrie, altfel, când libertatea de vorbire este acordată prea generos, smerenia propriei lor vieți va fi pierdută.” -- Reguli pastorale

„În fiecare zi vă hrăniți trupurile cu cele necesare pentru a le păstra sănătoase. În același fel faptele voastre bune trebuie să fie hrana zilnică a inimilor voastre. Trupurile sunt hrănite cu mâncare iar sufletele cu fapte bune. Nu trebuie să refuzați sufletelor, care vor trăi o veșnicie, ceea ce oferiți trupului, care este supus morții.”

„Pentru a putea renunța la lumea aceasta, trebuie să nu iubim lucrurile trecătoare, să tindem cu mintea în smerenie față de Dumnezeu și apropiații noștri, să ne păstrăm răbdarea în fața insultelor și, cu pază răbdătoare, să respingem durerea răutății din inimă, să ne dăm bunurile celor săraci, să nu râvnim la ale altora, să-l prețuim pe prieten în Dumnezeu, să-l iubim pe chiar și pe cel dușman nouă pe seama lui Dumnezeu, să ne îndurerăm de necazul aproapelui, nu să ne bucurăm la moartea cuiva care ne este rival, aceasta este ființa cea nouă pe care Stăpânul neamurilor o caută cu cu ochi atent printre ceilalți ucenici, spunând: <<Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi>> (2 Cor. 5:17).”

„Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu și îi urmăm poruncile dacă ne abținem noi înșine de la plăceri. Pentru că acela care se abandonează singur dorințelor ilegale cu siguranță nu îl iubește pe Dumnezeu, deoarece îl contrazice pe Dumnezeu în propriile lui intenții... Așadar, acela care nu este cucerit de acceptarea plăcerilor demonice îl iubește pe Dumnezeu cu adevărat. Cu cât mai puțin cineva își găsește plăcere în lucruri mărunte cu atât mai mult el se depărtează de dragostea cerurilor.”

„O spun fără cea mai mică urmă de ezitare, orice se numește pe sine însuși episcop universal sau dorește acest titlu, este, prin mândria sa, precursorul Antihristului, pentru că astfel el dorește să se ridice singur deasupra celorlalți. Greșeala în care care el izvorăște din din mândria egală cu cea a lui Antihrist; pentru că cel rău dorește să considerat deasupra celorlalți oameni, ca un dumnezeu, încât în același fel oricine se va numi singurul episcop se înalță singur peste ceilalți oameni... O știi, fratele meu: au nu venerabilul Sinod de la Calcedon a conferit titlul de "universal" episcopilor din scaunul apostolic al Romei, unde anume sunt, prin voința lui Dumnezeu, slujitor? Şi totuși niciunul dintre noi nu a permis ca acest titlu să îi fie dat lui; nimeni nu și-a asumat acest titlu întărit, ca nu cumva prin asumarea unei cinstiri deosebite în demnitatea episcopiei, să părem că o refuzăm tuturor celorlalți confrați.”

Imnografie

Tropar (Glasul 4)

Cel ce de sus, de la Dumnezeu, ai luat dumnezeiescul har, mărite Grigorie, și cu puterea aceluia întărindu-te, de bunăvoie ai urmat Sfintei Evanghelii a lui Hristos, de la Care ai luat plata ostenelilor tale, întru tot fericite ; pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Condac (Glasul 3)

Ca un începător te-ai arătat lui Hristos, Începătorul pastorilor, și părtaș călugărilor, Părinte Grigorie, povățuindu-i către ceata cea cerească, de unde ai învățat turma lui Hristos poruncile Lui și acum te bucuri și dănțuiești în corturile cerești.

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Grigorie cel Mare („Dialogul”) se zugrăvește tânăr, cu puțină barbă (Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, pp. 152, 199).

Legături externe

Casetă de succesiune:
Grigorie cel Mare
Precedat de:
Pelagius II
Papă al Romei
590–604
Urmat de:
Sabinianus


Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi