Apologetică

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
TEOLOGIE
Teolog și Teologie
Teolog - Teologie
Teologie dogmatică
Hristologie - Soteriologie
Eclesiologie - Eshatologie
În jurul Sfintelor Scripturi
Studiul Noului Testament
Studiul Vechiului Testament
Arheologia biblică
Alte discipline
Patristică - Hagiografie - Spiritualitate
Liturgică - Imnografie - Iconografie
Drept canonic - Tipic
Apologetică
Editaţi această casetă

Apologetica (gr. απολογία și lat. apologeticum = apărare, justificare, răspuns) este o ramură a teologiei sistematice care încearcă dovedirea existenței lui Dumnezeu prin probe raționale sau argumente logice. Creație a scolasticii, apologetica a fost introdusă în învățământul ortodox sub influența teologiei apusene, care a conceput două domenii diferite de cunoaştere : raţională şi teologică de unde şi separarea netă între filozofie, teologie, ştiinţă şi credinţă, raţionalism şi metafizică, logică şi spiritualitate. Anselm de Canterbury (1033—1109), «părintele scolasticii», care defineşte teologia ca fiind «fides quaerens intellectum» (credinţa care caută inteligibilitatea ei) foloseşte argumentul «ontologic» pentru a demonstra a priori acordul dintre raţiune şi credinţă (In Proslogium).

Atât în perioada apologeţilor (părinţi din sec. II, care au luat apărarea creştinismului în disputa acestuia cu iudaismul şi păgânismul, ca, de pildă, Iustin Martirul), cit şi în cea patristică, adevărul despre existenţa lui Dumnezeu nu se poate stabili pe baza aşa-ziselor argumente raţionale. Dumnezeu se dovedeşte în şi prin manifestările Sale, mai ales prin întruparea Logosului, care constituie revelaţia plenară a lui Dumnezeu. O abordare conceptuală a misterului lui Dumnezeu este exclusă. Desigur, cunoaşterea raţională nu este eliminată, dar ea are limitele, parţialitatea şi ambiguităţile ei. Raţiunea inteligentă (gr. dianoia), prin faptul că obiectivează lumea, oare devine centrul ei, rămâne «în afara» lui Dumnezeu. Gnoseologia părinţilor de tendinţă intelectualistă (Clement Alexandrinul, Origen, Evagrie) insistă asupra experienței directe a lui Dumnezeu, care este centrul oricărei cunoaşteri. Cunoaşterea în sens biblic se face cu mintea (gr. nous) în mediul întâlnirii personale sau unirii cu Dumnezeu. În general, pentru ortodoxie, contemplaţia (gr. theoria) nu se poate separa de experienţa nemijlocită, după cum vederea intelectului nu se separă de simţirea inimii. Se pare că separarea între logică şi teologie, între deducţia raţională şi experienţa mistică, stă la baza conflictului dintre Grigorie Palama şi Varlaam de Calabria. Pentru Varlaam, spiritul nu poate ajunge adevărul dumnezeiesc, dar trage concluzii apodictice din premise revelate printr-un proces logic, intelectual. Pentru Grigorie Palama, Dumnezeu nu e cunoscut prin acest proces logic, ci printr-o cunoaştere directă, care presupune purificare şi participare. O atitudine existenţială în folosirea intelectului este absolut necesară. Oricum, demonstrarea raţională a misterului lui Dumnezeu este de-a dreptul de neconceput pentru spiritul tradiţiei răsăritene, pentru care cunoaşterea lui Dumnezeu nu este un simplu exerciţiu intelectual, ci mai degrabă o experienţă spirituală profundă. În fond, cunoaşterea teologică este un act de transcendere spirituală şi de unire nemijlocită cu personalitatea lui Dumnezeu.

Cuprins

Discuție despre întrebuințarea termenului

Cuvântul „apărare” este folosit de opt ori în Noul Testament [1] Versul cel mai adesea reprezentat ca fiind de baza este următorul:

"pe Hristos, să-L sfinţiţi în inimile voastre şi să fiţi gata totdeauna să răspundeţi oricui vă cere socoteală despre nădejdea voastră, Dar cu blândeţe şi cu frică..."- Sursa: I Petru 3:15-16

Apostolii și primii creștini au propovăduit pe Hristos răstignit și Înviat ca fapt adevărat, și nu aveau nevoie de contexte științifice sau filozofice sau de subtilități dialectice. De asemenea cei care predicau, prin credința lor făceau și minuni în numele lui Hristos. La început, creștinismul a fost primit numai prin credință, iar mai apoi credința în sine a devenit și un obiect de reflecție. Făcându-și apariția într-o lume Iudeo-păgâna, creștinismul a fost nevoit să se apere de atacuri și astfel a făcut cunoscute iluziile păgânilor și cele ale iudeilor. Era necesar să se dovedească păgânilor că Dumnezeul creștin este Dumnezeul adevărat, și să se dovedească iudeilor că Hristos este Mesia Cel promis de proroci. Ca răspuns la persecuțiile aduse de puterile de la guvernare, creștinii au trebuit să combată defăimările și să dovedească nu numai că ei nu erau un pericol pentru guvern, ci dimpotrivă, că ei erau chiar foarte de folos datorită înaltei valori a noilor învățături. Acestea exprimă de fapt şi caracteristicile apologeticii de la începutul Creștinismului. [2]

Acest cuvânt (apărare) este găsit mai întâi în Epistola Sfântului Apostol Petru în care ne instruiește,

"Ci pe Domnul, pe Hristos, să-L sfinţiţi în inimile voastre şi să fiţi gata totdeauna să răspundeţi oricui vă cere socoteală despre nădejdea voastră,  Dar cu blândeţe şi cu frică" - Sursa: I Petru 3:15-16

În teologia ortodoxă termenul „apologetică” se foloseşte în contextul apărării dreptei credințe faţă de atei, păgâni, evrei și alții. Totuși, această apărare se face din dragoste pentru a aduce "roade bune" și nu trebuie făcuta într-o manieră polemică sau obsesivă care în multe cazuri este considerată a fi în detrimentul credinței apostolice.

Primii apologeți au fost Sfinţii Părinţi. Apologetica lor acoperă o gamă larga de subiecte precum originea divină a Bisericii, Natura lui Hristos, Sfânta Scriptură, Maica Domnului, minuni, interacțiuni sociale creștine și menirea doctrinelor.

De menționat că apologeții ortodocși întotdeauna au încercat să ofere o sinteza intelectuală a problemelor generale, cât și a celor particulare folosind ca piatră de temelie concepția creștină despre întreaga lume. Scrierile din domeniul apologeticii sunt neobișnuit de vaste, diverse și aproape fără de sfârșit. Dar, din punct de vedere strict ortodox, nu s-a întocmit nici un manual absolut complet care să absoarbă în profunzime întreg domeniul.

Listă de lucrări apologetice

Apologeți din creștinismul timpuriu

Sfinţii Părinţi (diferite subiecte)

Metoda adoptată de Biserică pentru a rezolva diferenţele vitale de opinie în legătură cu sensul Sfintei Scripturi au fost sinoadele ecumenice sau universale, care de obicei au fost convocate şi conduse de împăraţii romani. Şapte sinoade ecumenice au fost reprezentate de întreaga Biserică Creştină, ele constituind cheia apologeticii credinţei Ortodoxe.

Următoarea listă de importante lucrări apologetice sunt legate de scrierile Sfinţilor Părinţi. Vor fi enumerate în ordine cronologică:

Subiecte generale

  • Apologetică clasică, cum ar fi dovezi pentru existenţa lui Dumnezeu (include apologeţi precum Fericitul Augustin şi Toma de Aquina)
  • existenţa Sfintei Treimi
  • firea dumnezeiască a lui Hristos
  • firea umană a lui Hristos
  • relaţia dintre cele doua firi ale lui Hristos
  • Persoana Sfântului Duh
  • Fecioara Maria fiind cinstită ca Născătoare de Dumnezeu şi Atotsfântă
  • Pururea fecioria Maicii Domnului
  • Maica Domnului şi Sfinţii ca mijlocitori
  • cinstirea sfintelor icoane în ortodoxie

Apologetică modernă

Cel mai recent şi de asemenea şi cel mai controversat subiect de apologetică este Ecumenismul; acest subiect nu va fi adresat în mod direct în această secţiune.

Dintre variatele lucrări de apologetică scrise în secolele XIX şi XX următoarele vor fi menţionate:

  • Ulrici (1806-1884), God and Nature;
  • F. Hettinger (1819-1890), Apology of Christianity; and
  • J. Ebrard (1818-1888), Apologetics.
  • The (GOARCH) website has a list of Apologetics, see GOARCH Modern Apologetics

Apologetică împotriva Codului lui Da Vinci

  1. The Da Vinci Code by Frederica Matthewes-Green (GOARCH)
  2. The Da Vinci Code:Decoding the Agenda by Rev. Fr. Theodore Stylianopoulos, Th.D. (GOARCH)
  3. The Da Vinci Code: The X-Files of Ancient Lies by Rev. Frank Marangos, D.Min.,Ed.D. (GOARCH)

Apologetică rusească

Dintre lucrările ortodoxe ruseşti din domeniul apologeticii se vor menţiona operele clasice următoare:

  • the Moscow Metropolitan, Macarius (Bulgakov), An Introduction to Orthodox Theology (6th edition, St. Petersburg, 1897);
  • a remarkable two volume textbook for religious academies by Professor N. P. Rozhdestvensky, Christian Apologetics--A Course of Fundamental Theology, (2nd edition, St. Petersburg, 1893); and
  • a remarkable two volume textbook for religious academies by Professor N. P. Rozhdestvensky, Christian Apologetics--A Course of Fundamental Theology, (2nd edition, St. Petersburg, 1893); and
  • Protoiereu P. Svetlov, Învăţătura creştină în expunere apologetică, traducere de Icon. St. Serghie Bejan şi Constantin N. Tomescu, 2 volume, Chişinău, 1935-1936, V+648+116 pagini (I), IV+652 pagini (II).

Aceste lucrări remarcabile nu şi-au pierdut relevanţa nici până în zilele noastre.

De asemnea vor fi menţionate şi următoarele manuale ruseşti: Father Augustine's, A Manual of Fundamental Theology; Professor V. Rev. D. A. Tichomirov's, A Course in Fundamental Theology, St. Petersburg, 1887; Professor V. Rev. Kudryavtsev's, Short Course of Lectures in Orthodox Theology, (2nd edition, Moscow, 1898); Piatnitsky's, Fundamental Theology; Eleonsky's, Brief Report on Fundamental Theology; Petropavlovsky's, In Defence of Christian Faith Against Unbelief and several other works.

Legături externe

Apologetică ortodoxă:

Apologetică interactivă:

A se vedea și

Surse

  • Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă, EIBM al BOR, București, 1981, art. ”Apologetică”
  • Orthodox Apologetic Theology by Ivan M. Andreyev, Publicată de Obştea Sfântului Gherman din Alaska, 1995

Note

  1. Fapte 22:1; 25:16; I Cor. 9:3, II Cor. 7:11, Fil 1:7, II Tim. 4:16 si I Petru 3:15
  2. [Note: Extras din Orthodox Apologetic Theology by Ivan M. Andreyev, St. Herman of Alaska Brotherhood, 1995, p. 51-65]
Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi