Marcela din Roma: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Linia 1: Linia 1:
−
Sfânta '''Marcela''' (325/330–410/411) a fost o văduvă creștină din Roma, considerată a fi prima doamnă nobilă romană care și-a trăit credința creștină în mod public<ref>Cf. O. Englebert în https://nominis.cef.fr/contenus/saint/535/Sainte-Marcella.html</ref>. [[Praznic|Prăznuirea]] ei în [[Biserica Ortodoxă]] se face la [[31 ianuarie]]<ref>Sf. Marcela nu apare în [[Sinaxar]]ele orientale, dar este pomenită în ''[[Martirologiu]]l roman'' la 31 ianuarie, și în Calendarul pelestino-georgian din Palestina (sec. X) - cf. G. Garitte, ''Le Calendrier pelestino-géorgien du Sinaiticus 34 (Xe siècle)'', p. 87 - la 28 august, împreună cu sfântul [[Ieronim]] și cu sfânta [[Paula din Roma]] (prăznuită la [[26 ianuarie]]).</ref>.
+
Sfânta '''Marcela''' (325/330–410/411) a fost o văduvă creștină din [[Roma]], considerată a fi prima doamnă nobilă romană care și-a trăit credința creștină în mod public<ref>Cf. O. Englebert, ''La fleur des saints'', Paris, Albin Michel, 1984, p. 44, în: https://nominis.cef.fr/contenus/saint/535/Sainte-Marcella.html</ref>. [[Praznic|Prăznuirea]] ei în [[Biserica Ortodoxă]] se face la [[31 ianuarie]]<ref>Sf. Marcela nu apare în [[Sinaxar]]ele orientale, dar este pomenită în ''[[Martirologiu]]l roman'' la 31 ianuarie, și în Calendarul pelestino-georgian din Palestina (sec. X) - cf. G. Garitte, ''Le Calendrier pelestino-géorgien du Sinaiticus 34 (Xe siècle)'', p. 87 - la [[28 august]], împreună cu sfântul [[Ieronim]] și cu sfânta [[Paula din Roma]] (prăznuită la [[26 ianuarie]]).</ref>.
  
 
==Viața==
 
==Viața==
Linia 10: Linia 10:
 
Având o sănătate delicată, sfânta Marcela a știut să-și cântărească ostenelile cu discernământ. S-a lepădat de toate lucrurile superficiale, a dat toate bogățiile sale săracilor, păstrând doar minimul necesar pentru mica comunitate monastică din casa ei. Ieșea rar din casă și niciodată pentru lucruri mondene, ci doar ca să participe la praznicele creștine în biserici sau pe mormintele [[Mucenic|mucenicilor]], și își ocupa cea mai mare parte a timpului cu citirea și meditarea [[Sfintele Scripturi|Sfintelor Scripturi]] și cu [[rugăciunea]].  
 
Având o sănătate delicată, sfânta Marcela a știut să-și cântărească ostenelile cu discernământ. S-a lepădat de toate lucrurile superficiale, a dat toate bogățiile sale săracilor, păstrând doar minimul necesar pentru mica comunitate monastică din casa ei. Ieșea rar din casă și niciodată pentru lucruri mondene, ci doar ca să participe la praznicele creștine în biserici sau pe mormintele [[Mucenic|mucenicilor]], și își ocupa cea mai mare parte a timpului cu citirea și meditarea [[Sfintele Scripturi|Sfintelor Scripturi]] și cu [[rugăciunea]].  
  
−
Când în 382 sfântul Ieronim a venit la Roma, însoțit de [[Paulin al II-lea al Antiohiei]] și de [[Epifanie de Salamina]], attirée par sa réputation d’exégète, elle l’invita dans sa demeure et passa avec lui de longs moments, en lui posant des questions pénétrantes sur les passages les plus difficiles de l’Écriture. Elle avait si bien saisie l’esprit du maître qu’après son départ pour Jérusalem (384), elle lui resta unie par une profonde amitié spirituelle et fut considérée par tous comme l’interprète la plus autorisée de son enseignement. Lorsque les querelles autour des doctrines d’Origène divisèrent cruellement l’Église, après avoir longtemps gardé le silence, elle se décida à prendre la défense de l’Orthodoxie quand elle vit que ces doctrines dangereuses se répandaient parmi le clergé et les ascètes de la région de Rome, et réussit à confondre les ruses des hérétiques, tout en sachant garder douceur et pondération.
+
Când în 382 sfântul [[Ieronim]] a venit la Roma, însoțit de [[Paulin al II-lea al Antiohiei]] și de [[Epifanie de Salamina]], atrasă de reputația lui de mare exeget, Marcela l-a invitat în casa ei devenită mănăstire, petrecând împreună cu surorile ei multe momente duhovnicești, în care cereau să le explice pasajele cela mai dificile din Sfintele Scripturi. Marcela și Ieronim s-au legat de o mare [[Prietenia|prietenie]] duhovnicească, care a continuat și după plecarea lui Ieronim în [[Țara Sfântă]] (384), despre care dau mărturie mai multe scrisori din opera lui Ieronim (Scrisorile 23, 25, 26, 29, 34, 127).  
  
−
Vers la fin de sa vie, elle se retira à la campagne, dans une de ses propriétés, pour jouir de la solitude. Mais elle dut bientôt rentrer à Rome sous la menace de l’invasion des Goths. Quand les barbares, menés par Alaric, prirent la ville et la mirent au pillage (août 410), quelques-uns d’entre eux surgirent dans sa demeure. Elle les reçut avec calme, sans paraître surprise ni effrayée. Ils lui demandèrent de lui livrer son argent. Elle leur répondit qu’une personne aussi pauvrement vêtue qu’elle n’était guère suspecte de garder quelque argent. Ils ne la crurent pas et se jetèrent sur elle en la frappant sans pitié ni respect pour son âge. Marcelle supporta les mauvais traitements sans une plainte, elle suppliait seulement ces brutes d’épargner sa fille spirituelle, la vierge Principia. De manière étonnante, les barbares se calmèrent soudain et conduisirent les deux femmes dans l’église de Saint-Paul, où sainte Marcelle remit en paix son âme au Seigneur quelques jours plus tard. En vraie philosophe du Saint-Esprit, elle avait passé chaque instant de sa vie comme une préparation à la mort, en s’offrant continuellement à Dieu comme un sacrifice agréable ; c’est pourquoi la mort fut pour elle l’accomplissement de ses désirs et le passage à la joie éternelle (début 411).
+
Către sfârșitul vieții ei, Marcela s-a retras în [[Isihie|liniște]] la țară, dar nu pentru mult timp, pentru că invazia goților a obligat-o să se întoarcă la Roma. Când barbarii goți conduți de Alaric au intrat în Roma (august 410), au început să jefuiască totul. Câțiva dintre barbari au intrat și în casa-mănăstire a sfintei Marcela, care i-a primit cu calm și fără frică. Ei i-au cerut banii și bogățiile, pe care Marcela le dăduse de multă vreme la săraci, și pentru că nu au crezut că le ascunde de ei, aceștia au bătut-o fără milă pentru vârsta ei înaintată. Totuși, Mirele Hristos a liniștit mințile soldaților goți, care au condus-o pe Marcela și pe fiica ei duhovnicească fecioara Principia la biserica [[Apostolul Pavel|Sfântului Pavel]] din Roma<ref>Prima bazilică a fost zidită de împăratul [[Constantin cel Mare]] și sfințită de sfântul papă [[Silvestru I al Romei]] în 324. A doua bazilică, cea în care s-au refugiat sfintele Marcela și Principia, a fost ridicată în 386 de către împăratul [[Teodosie cel Mare (împărat)|Teodosie cel Mare]] și sfințită de sfântul papă [[Inochentie I al Romei]] în 402.</ref>. Câteva zile mai târziu, ca urmare a bătăii primite de la soldații goți, sfânta Marcela și-a dat [[sufletul]] în mâinile lui [[Dumnezeu]] (sfârșitul lui 410 sau începutul lui 411).
  
 
==Note==
 
==Note==

Versiunea de la data 31 ianuarie 2023 21:17

Sfânta Marcela (325/330–410/411) a fost o văduvă creștină din Roma, considerată a fi prima doamnă nobilă romană care și-a trăit credința creștină în mod public[1]. Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 31 ianuarie[2].

Viața

Sfânta Marcela, model al văduvelor creștine, s-a născut în 325 sau 330[3] în sânul uneia dintre cele mai ilustre familii din Roma. A fost măritată împotriva voinței ei de către familia sa, dar a rămas văduvă după numai șapte luni de căsătorie. Atunci ea s-a hotărât să nu se mai recăsătorească, ci să urmeze exemplul proorociței Ana, fiica lui Fanuel, care l-a primit pe Domnul Iisus în Templu (Luca 2 - prăznuită la 28 august) și să-și consacre viața ei numai lui Hristos.

Auzind ea de la sfântul Atanasie cel Mare și de la alți clerici din Alexandria, exilați la Roma din cauza arianismului, despre minunatul fel de viață al sfântului Antonie cel Mare, a sfântului Pahomie cel Mare și a altor călugări din pustia Egiptului, s-a hotărât să ducă o viață creștină ascetică în Roma, devenind prima doamnă romană care a deschis calea acestui fel de viață în Roma.

Astfel, sfânta Marcela a transformat palatul ei de pe colina Aventin din Roma într-o mănăstire, unde trăia după Evanghelie cu alte nobile femei romane, fecioare și văduve, care o considerau ca pe o maică duhovnicească. Printre ele se numărau: Julia Eustochium (prăznuită la 28 septembrie) - care era una dintre fiicele sfintei Paula din Roma (prăznuită la 26 ianuarie) -, Lea, Principia (pe care Marcela a adoptat-o ca să continue lucrarea mănăstirească începută) și altele. Alte femei creștine veneau la ele ca să se roage împreună sau ca să-i ceară sfatul duhovnicesc, așa încât, spune sfântul Ieronim, sub influența sfintei Marcela Roma a devenit ca un nou Ierusalim, mai multe case și palate transformându-se în lăcasuri de practicare a virtuților creștine.

Având o sănătate delicată, sfânta Marcela a știut să-și cântărească ostenelile cu discernământ. S-a lepădat de toate lucrurile superficiale, a dat toate bogățiile sale săracilor, păstrând doar minimul necesar pentru mica comunitate monastică din casa ei. Ieșea rar din casă și niciodată pentru lucruri mondene, ci doar ca să participe la praznicele creștine în biserici sau pe mormintele mucenicilor, și își ocupa cea mai mare parte a timpului cu citirea și meditarea Sfintelor Scripturi și cu rugăciunea.

Când în 382 sfântul Ieronim a venit la Roma, însoțit de Paulin al II-lea al Antiohiei și de Epifanie de Salamina, atrasă de reputația lui de mare exeget, Marcela l-a invitat în casa ei devenită mănăstire, petrecând împreună cu surorile ei multe momente duhovnicești, în care cereau să le explice pasajele cela mai dificile din Sfintele Scripturi. Marcela și Ieronim s-au legat de o mare prietenie duhovnicească, care a continuat și după plecarea lui Ieronim în Țara Sfântă (384), despre care dau mărturie mai multe scrisori din opera lui Ieronim (Scrisorile 23, 25, 26, 29, 34, 127).

Către sfârșitul vieții ei, Marcela s-a retras în liniște la țară, dar nu pentru mult timp, pentru că invazia goților a obligat-o să se întoarcă la Roma. Când barbarii goți conduți de Alaric au intrat în Roma (august 410), au început să jefuiască totul. Câțiva dintre barbari au intrat și în casa-mănăstire a sfintei Marcela, care i-a primit cu calm și fără frică. Ei i-au cerut banii și bogățiile, pe care Marcela le dăduse de multă vreme la săraci, și pentru că nu au crezut că le ascunde de ei, aceștia au bătut-o fără milă pentru vârsta ei înaintată. Totuși, Mirele Hristos a liniștit mințile soldaților goți, care au condus-o pe Marcela și pe fiica ei duhovnicească fecioara Principia la biserica Sfântului Pavel din Roma[4]. Câteva zile mai târziu, ca urmare a bătăii primite de la soldații goți, sfânta Marcela și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu (sfârșitul lui 410 sau începutul lui 411).

Note

  1. ↑ Cf. O. Englebert, La fleur des saints, Paris, Albin Michel, 1984, p. 44, în: https://nominis.cef.fr/contenus/saint/535/Sainte-Marcella.html
  2. ↑ Sf. Marcela nu apare în Sinaxarele orientale, dar este pomenită în Martirologiul roman la 31 ianuarie, și în Calendarul pelestino-georgian din Palestina (sec. X) - cf. G. Garitte, Le Calendrier pelestino-géorgien du Sinaiticus 34 (Xe siècle), p. 87 - la 28 august, împreună cu sfântul Ieronim și cu sfânta Paula din Roma (prăznuită la 26 ianuarie).
  3. ↑ 325 (Wikipedia); 330 (Sinaxarul P. Macarie de la Simonos Petras).
  4. ↑ Prima bazilică a fost zidită de împăratul Constantin cel Mare și sfințită de sfântul papă Silvestru I al Romei în 324. A doua bazilică, cea în care s-au refugiat sfintele Marcela și Principia, a fost ridicată în 386 de către împăratul Teodosie cel Mare și sfințită de sfântul papă Inochentie I al Romei în 402.

Legături externe

Surse

  • Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras
  • Viața sfintei Marcela (Sf. Ieronim)
  • Wikipedia
Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Marcela_din_Roma&oldid=54011”