Inochentie I al Romei

Cel întru sfinți Părintele nostru Inochentie I al Romei (Inocențiu) a fost episcop al Bisericii Romei între anii 401-417. A fost foarte activ în acțiunea de extindere a autorității Romei, pe care a încercat să o propulseze ca instanță supremă în soluționarea litigiilor din cadrul Bisericii.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 25 martie.

Viața

Se știu puține lucruri despre tinerețea Sf. Inochentie. Data nașterii sale este necunoscută. În Liber Pontificalis se amintește că acesta ar fi fost originar din Albano, acum o suburbie a Romei și că tatăl său s-ar fi numit Inochentie (Inocențiu). Contemporanul său, Sf. Ieronim afirmă că tatăl Sf. Inocențiu ar fi fost predecesorul imediat al acestuia pe scaunul roman, episcopul Anastasie I. În acea vreme, clerul roman nu se putea căsători după hirotonie, însă o căsătorie contractată înainte de intrarea în cler nu reprezenta un obstacol la hirotonie.

Crescut în mijlocul clerului roman și în slujba Bisericii Romei ca diacon, Inochentie a fost ales episcop al Romei cu unanimitate de voturi de către cler și popor la începutul anului 402, după moartea lui Anastasie I, pe 19 decembrie 401. Printre activitățile sale la Roma se numără recuperarea mai multor biserici din mâinile novațienilor și exilarea lui Marcus, un discipol al ereticului Fotinus. A luat și o atitudine fermă împotriva pelagianismului, confirmând hotărârile sinodului local de la Cartagina din anul 416.

În timpul asediului lui Alaric și al vizigoților asupra Romei din anul 408, Inochentie a făcut parte din ambasada romană trimisă la Ravenna, la împăratul Honorius pentru a încerca să îl convingă să facă pace cu Alaric, încercare care a eșuat. Când asediul a fost reluat, Inochentie și ceilalți membri ai ambasadei nu s-au putut întoarce la Roma înainte ca aceasta să cadă în mâinile vizigoților.

În timpul episcopatului să, tulburările care s-au produs în Biserică dreptu urmare a controversei ariene i-au oferit Ep. Inochentie mai multe prilejuri de a acționa ca arbitru în dispute. Pornind de la premisa că el era conducătorul întregii Biserici creștine, episcopul Inochentie i-a reamintit arhiepiscopului Anisie al Tesalonicului (prăznuit la 31 decembrie), într-o scrisoare prin care îi anunța alegerea sa în scaunul roman, că unele privilegii ale funcției sale depindeau de Roma, printre care acela de a hirotoni episcopi în Iliria Răsăriteană.

După ce a clarificat unele chestiuni disciplinare legate de un apel al episcopului Victricius de Rouen, Inochentie a emis, pe 15 februarie 404, un decret prin care stabilea că unele chestiuni precum cele legate de celibat, de hirotonia clerului și de primirea în Biserică a novațienilor sau donatiștilor trebuiau trimise spre rezolvare Scaunului apostolic de la Roma.

Un apel al Sf. Ioan Gură de Aur, ca urmare a depunerii sale de către Sinodul de la Stejar din anul 403, sinod prezidat de Teofil al Alexandriei, i-a oferit episcopului Inochentie prilejul de a acționa ca mediator într-o dispută dintre episcopii Constantinopolului și Alexandriei prin intermediul unui sinod ecumenic. Încercarea sa a eșuat întrucât împăratul răsăritean, Arcadie, care îi ținea partea lui Teofil, a refuzat să convoace un sinod care i-ar fi permis scaunul roman să acționeze într-o chestiune care privea Biserica Răsăriteană.

Sf. Inochentie a trecut la Domnul pe 12 martie 417.

Surse

en:Innocent I of Rome, după:

• en:Pope Innocent I
• en: Wikipedia: Pope Innocent I
• en: Catholic Encyclopedia: Pope Innocent I
• en:Pope Innocent I
• en:Innocent I

Casetă de succesiune: Inochentie I al Romei
Precedat de: Anastasie I	Episcop al Romei 401-417	Urmat de: Zosima