Macarie al Corintului
|
Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție. |
Viața și activitatea
Sfântul Macarie (Mihail în lume) s-a născut la Trikala în Corint în anul 1731, într-o familie aparținând aristocrației bizantine: Notaras (familia a dat de-a lungul timpului multe personalități, ecleziastice, culturale și politice). Își face primele studii la Mănăstirea Maicii Domnului din Cefalonia, crescând în atmosfera sfintelor slujbe mănăstirești.
În 1759, la vârsta de 28 de ani preia conducerea școlii din Corint și se face repede iubit de toți.
În 1764, este ales episcop de Corint.
În timpul războiului ruso-turc din anii 1768-1774, Macarie a trebuit să se exileze, împreună cu familia sa, în insula Zakynthos și apoi în insula Hydra.
Prin anul 1774, pe când trăia în exil la Hidra, primește vizita mai tânărului Nicolae (viitorul Nicodim Aghioritul) căruia Macarie îi fusese recomandat de niște călugări de la Muntele Athos ca fiind un om de o mare virtute și versat în doctrina Părinților Bisericii. După contactul cu episcopul Macarie și cu renumitul sihastru Silvestru din Cezareea, Nicolae pleacă la Muntele Athos în 1775, devenind călugăr.
După încheierea războiului, în 1774, turcii l-au obligat pe patriarhul din Constantinopol să-i înlocuiască pe toți episcopii din Peloponez, bănuiți de susținerea rușilor. Macarie s-a văzut obligat să trimită o scrisoare de demisie. Devenit episcop fără scaun, Macarie a plecat la Sfântul Munte Athos în anul 1777, pentru a trăi călugărește. S-a stabilit chilia Sfântul Antonie cel Mare de lângă Mănăstirea Vatopedi.
În 1777, Macarie îl caută pe Nicodim și îl însărcinează cu revizuirea și pregătirea pentru editare a Filocaliei (după un manuscris găsit de el în biblioteca Mănăstirii Vatopedi - Codicele Vatopedin nr. 605 din secolul al XIII-lea), această enciclopedie ortodoxă a rugăciunii și a vieții spirituale, a culegerii Everghetinos și a Tratatul despre deasa împărtășire, redactat chiar de sfântul Macarie, dar pe care el îl îmbogățește considerabil. Aceste lucrări vor fi tipărite aproape în același timp la Veneția, Filocalia în 1782 iar Everghetinosul în 1783.
Deja la puțină vreme de la sosirea sa la Muntele Athos, Sfântul Macarie a participat și a luat poziție și în așa-numita "controversă a colivelor" și în discuțiile legate de deasa împărtășire cu Trupul și Sângele lui Hristos, dispute care s-au declanșat pe la jumătatea secolului al XVIII-lea în Sfântul Munte Athos.
„Controversa colivelor” se referea la săvârșirea sau nesăvârșirea parastaselor (a pomenirilor pentru cei morți) în ziua de duminică, cum începuse să se facă în anumite locuri din Muntele Athos. Liderii "colivarilor" (numiți ironic în felul acesta) erau cuvioșii Atanasie din Paros (prăznuit la 24 iunie), Iacov din Peloponez, Neofit Cavsocalivitul și Hristofor Prodromitul, care se arătaseră foarte stricți față de cei care începuseră să săvârșească parastasele Duminica, și le aduceau acuzații grave, Neofit de la Kavsokalivia numindu-i: "defăimători ai Învierii", "vorbitori de morți în zi de duminică", "idolatri", "lipsiți sau căzuți de har" și chiar "eretici".
După 1777, sfântul Macarie al Corintului și sfântul Nicodim Aghioritul, „colivari” de a doua generație, vor lua și ei poziții concrete în aceste dispute, susținând însă o poziție mai moderată, și anume că mai potrivit este ca parastasele să se săvârșească sâmbăta, conform tradiției Bisericii, dar fără să-i condamne pe cei care, din motive de ordin practic, săvârșesc pomenirile morților duminica.
În paralel, sfântul Macarie redactează tratatul ”Despre deasa împărtășanie”. În acest volum el face apel la canoanele Bisericii și la scrierile Sfinților Părinți pentru a susține și a sublinia importanța desei împărtășiri cu Trupul și Sângele lui Hristos. O a doua ediție a acestui tratat, revăzută și completată, a făcută de sfântul Nicodim Aghioritul.
Dar refuzul său de a sluji un parastas pentru patriarhul Alexandriei la Mănăstirea Cutlumuș într-o zi de duminică, îl costă un nou exil. Fiind obligat să părăsească Muntele Athos, pleacă la Chios și Patmos, unde se aflau și alți „colivari” athoniți exilați.
Cu ocazia unei noi șederi în Sfântul Munte, sfântul Macarie îi încredințează lui Nicodim editarea traducerii operelor complete ale Sfântului Simeon Noul Teolog. În introducerea la această lucrare, care conține învățături atât de profunde despre contemplație, Sfântul Nicodim precizează că asemenea cărți nu sunt făcute doar pentru călugări, ci și pentru mireni, căci toți creștinii au fost chemați să trăiască desăvârșirea Evangheliei. Lucrarea va fi publicată la Veneția în 1790.
Exilul la Chios i-a permis să se ocupe de publicarea altor lucrări de spiritualitate ortodoxă, între care Catehismul de învățătură ortodoxă al mitropolitului Platon al II-lea al Moscovei și Noul Limonariu, o culegere de vieți de noi mucenici publicată după moartea sa (completat mai târziu de Noul Martirologiu al sfântului Nicodim Aghioritul).
Sfântul Macarie și a murit cu pace la Chios, la 17 aprilie 1805, fiind înmormântat în partea de sud a Bisericii Sfinții Petru și Pavel, unde moaștele sale se află și acum.
Surse
- (gr.) Άγιος Μακάριος Νοταράς, Επίσκοπος Κορίνθου
- Macaire, hieromoine de Simonos-Petras, Le Synaxaire. Vies des Saints de l'Eglise Orthodoxe
A se vedea și
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți > Sfinți greci
Categorii > Locuri > Ortodoxia pe țări > Ortodoxia în Grecia
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Episcopi
Categorii > Oameni > Episcopi > Episcopi după localitate > Episcopi de Corint
Categorii > Oameni > Monahi
Categorii > OrthodoxWiki > Articole de calitate
Categorii > Viața Bisericii > Monahism
